Parintele Sofian Boghiu - Predica la Sfantul Nicolae si Sfanta Mucenita Filofteia

“Frati crestini,

Ne intalnim astazi si maine in pomenirea cea de peste ani a celor doua fapturi dumnezeiesti, Sfantul Ierarh Nicolae si Sfanta Mucenita Filofteia.

Diferenta de timp si de loc este mare intre acesti sfinti ai lui Dumnezeu, pentru ca Sfantul Nicolae traieste pe la trei sute si patruzeci, atunci isi incheie viata pamanteasca, iar Sfanta Filofteia pe la o mie trei sute treizeci, treizeci si cinci, patruzeci. Deci, o mie de ani distanta de timp intre acesti doi. Bunul Sfantul Nicolae era un mare ierarh, un arhiereu al lui Dumnezeu care avea legaturi directe cu imparatul Constantin, la primul Sinod de la Niceea, un om cu multe relatii in lumea aceasta pamanteasca.

Sfanta Filofteia, o fetita, o taranca saraca, poate nu stia nici sa se iscaleasca, cu niste parinti modesti, saraci, plugari, traind intr-o localitate din Bulgaria. Sfantul Nicolae, dupa cum s-a vorbit in “Viata lui”, el insusi facand minuni in viata lui pamanteasca; iar pe Sfanta Filofteia nimeni n-a cunoscut-o in viata ci, decat in momentul martiriului ei.

Si totusi, ne intalnim cu amandoi acesti sfinti ai lui Dumnezeu in aceste zile, astazi si maine. Si astazi si in sapte decembrie. Ce-i uneste pe dansii si ce-i face laudati si neuitati de memoria lumii?

Bunatatea inimii lor. Sfantul Nicolae a fost un om foarte milostiv, la dimensiunile lui si Sfanta Filofteia de asemenea, la saracia ei. Amandoi erau plini de har, plini de putere dumnezeieasca. Dragostea de Dumnezeu luase legatura cu suvoiul dragostei din inima lor. De aceea au ajuns de neuitat.

Cu Sfantul Nicolae, noi avem o socoteala mai personala la manastire aici. Adica Sfantul Nicolae a fost patronul bisericii de lemn care a fost candva pe acest loc unde fericitul Antim Ivireanul, cautand loc pentru o biserica de piatra, negasind in alta parte, a primit acea oferta a ctitorilor de la vechea manastire, vechea bisericuta de lemn, sa faca in locul ei aceasta biserica de piatra si, ca recunostinta sau ca plata, sa fie socotit si Sfantul Nicolae patronul acestei sfinte manastiri - el fiind patronul bisericutei din lemn care a fost inainte aici.

Fericitul Antim a fost de aceeasi intelegere cu ei si a pastrat pe Sfantul Nicolae patron acestei sfinte biserici. In aceasta icoana cu patru sfinti care sunt patronii lui Antim si patronii manastirii, al doilea e Sfantul Nicolae - intaiul este Alexie omul lui Dumnezeu, al doilea Sfantul Nicolae, al treilea Sfantul Antim, patronul lui Antim Ivireanul si a patra Sfanta Agata. Toti au legaturi cu aceasta manastire si cu fericitul Antim Ivireanul. Deci Sfantul Nicolae are legaturi directe cu aceasta manastire; azi a fost si hramul manastirii.

Sfantul Nicolae, asa cum stiti de fapt - din an in an se repeta multe lucruri din viata lui pamanteasca, din milosteniile lui - a facut multe lucruri inalte in viata lui pamanteasca si dupa aceea. Sfanta Filofteia a facut numai dupa moartea ei multe lucruri minunate.. si multe vindecari.

La Sfantul Nicolae se povesteste cu detalii si cu staruinta, intre minuni, acea fapta de milostenie a lui facuta catre o familie in care erau trei fete sarace. Tatal lor era dispus sa le lase sa-si traiasca viata de lume, o viata in pacate, ca sa poata sa-si duca viata lor mai departe.

Afland Sfantul Nicolae acest lucru, a facut, asa cum facea el de obicei, un gest care a fost salvator pentru acea familie, ca si pentru multe altele. Adica stiti, in timpul noptii s-a dus cu o punga de bani de aur si i-a aruncat pe fereastra unde stia ca dorm acele trei fete. Dimineata s-au trezit cu aceasta bogatie neasteptata de nicaieri.

In noaptea urmatoare a facut acelasi lucru; tatal fetelor care a aflat de acest fapt, fara indoiala ca a ramas uimit si era dornic sa stie cine e acest mare binefacator. A stat la panda si, in noaptea urmatoare, cand a fost din nou Sfantul Nicolae cu darul lui, l-a observat. Si a cazut in genunchi multumindu-i, asa cum putea sa multumeasca un tata disperat in asemenea ocazii, ca salva cinstea celor trei fete ale lui.

Aici jos, sub icoana Sfantului Nicolae, e aceasta minune, acest moment din viata lui: cele trei fete care dorm aici, Sfantul Nicolae la fereastra arunca banutii. De aceea Sfantul Nicolae a ramas patronul fetelor sarace si al fetelor care vor sa se marite si nu pot. Pentru ca de obicei in lume e acest schimb de bunuri pamantesti. Daca ai zestre buna te iau, daca nu, te lasa si nu intereseaza. Cele care se roaga cu adevarat la Sfantul Nicolae au acest raspuns binefacator de la el.

De asemenea, Sfantul Nicolae stiti ca este patronul copiilor, cu darurile. Acest obicei este izvorat dintr-o minune a Sfantului Nicolae. Adica, intr-o calatorie a Sfantului Nicolae, a trecut pe la un han si hangiul, un om rau, un criminal am putea spune, a luat trei copii, i-a prins el de unde i-a prins, i-a adus si i-a junghiat in pivnita lui ca sa faca mancare la calatori.

Sfantul Nicolae trecand pe acolo a aflat. A intrebat: “De ce ai facut fapta aceasta?” - “N-am facut-o!” -”Coboara cu mine in pivnita!” A coborat, bietii copii erau junghiati, curgea sangele din ei. Sfantul Nicolae a facut rugaciune, i-a binecuvantat si copiii au saltat vii. Aceasta minune a ramas de neuitat, din ea s-a nascut acest obicei, ca in ajunul Sfantului Nicolae sa primeasca copilasii ghetute sau alte obiecte la masura, la varsta lor: daruri de la Sfantul Nicolae.

Si alte multe minuni a facut Sfantul Nicolae in viata lui pamanteasca. A luat parte la sinodul de la Niceea, cum stiti, primul sinod ecumenic, cand s-au facut primele sapte articole din Crezul nostru crestin: “Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul..” si celelalte articole.

Si aici era o disputa, cum stiti, o disputa cu un mare eretic, Arie, care tagaduia ca Iisus Hristos e de aceeasi fiinta cu Tatal ceresc. Adica spunea acest Arie ca a fost candva un timp, in departata vesnicie, cand Fiul nu era: Iisus Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu, Logosul cum spun teologii, n-a fost. Or, El era Cuvantul Tatalui si Evanghelia Sfantului Ioan de la inceput spune asa: “La inceput era Cuvantul”, acest Logos, Iisus Hristos; la inceput, si n-a fost vreme cand El n-a existat.

Aceasta discutie a fost la sinod si era si Sfantul Spiridon, pe care il sarbatorim saptamana cealalta. Oameni care nu erau mari carturari, insa erau niste oameni plini de Duhul lui Dumnezeu. Si Sfantul Spiridon a facut acea minune cu caramida: luand o caramida in mana, cum stiti, a binecuvantat-o si a strans-o in mana. A tasnit focul in sus, a curs apa in jos si a ramas cu lutul in mana. Si a spus: “Aceasta caramida este un singur obiect, insa are in ea trei elemente: focul, apa si lutul. Asa e si Sfanta Treime, sunt trei si formeaza una”, unitatea aceasta a Sfintei Treimi. Si a convins foarte mult Sfantul Spiridon.

Iar Sfantul Nicolae, cat era de bland si de bun, vazand incapatanarea lui Arie, i-a tras o palma la sinod care l-a durut poate mai putin, insa l-a rusinat foarte mult, pentru ca din ravna fac si sfintii asemenea gesturi care pentru unii oameni sunt de scandal. Insa a fost necesara aceasta palma acelui barfitor de Dumnezeu, Arie ereticul pe care sfintii Parinti il infiereaza cu cuvinte grele, pentru ca a atacat dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu Care ne-a mantuit pe noi toti.

Sfanta Filofteia, cum stiti, a avut o viata simpla. Daca ati ascultat acatistul din seara aceasta, in acatist e povestita si viata ei care e foarte simpla. Copila crescuta foarte frumos de mama ei care a invatat-o sa fie cuminte, sa mearga la biserica, sa se roage, sa fie buna, sa ajute pe toti care au nevoie de ajutorul ei. Si ea, cu sufletul curat, a primit tot ce i-a dat buna ei mama ca invatatura, ca hrana de toata viata ei.

Insa mama ei buna a murit, lasand-o de tanara orfana. Tatal ei s-a recasatorit, luand o alta femeie. Si acea femeie, sotia tatalui sfintei Filofteia, se purta foarte rau cu aceasta copila. Si adeseori o batea, mai ales atunci cand o simtea ca risipeste avutul familiei lor. Ca asa se socoteste, a face milostenie insemneaza a risipi! Tine pentru tine, sa mananci pana crapi! si fara indoiala, era foarte suparata ca dadea cate ceva, asa, din putinul care il aveau si ei. Si erau discutii in familie, ca tata-sau, un plugar, mergea la camp si nu-i ajungea mancarea si sotia lui ii spunea: “trimit mancare, iti trimit cata stiu ca ti-e tie folos”.

Insa el spunea ca nu-i ajunge si atunci, intr-o buna zi. s-a pus la panda tatal Sfintei Filofteia si a bagat de seama ca atunci cand Sfanta venea cu mancarea la camp, la tatal sau, a dat ceva de mancare si unor necajiti pe drumul ei. Tata-sau a vazut, s-a convins ca sotia ii trimite mancare de ajuns, insa risipeste Filofteia si plin de manie a aruncat cu barda in ea, a ranit-o in asa masura, taind-o la picior, incat a cazut moarta pe loc. Taica-sau s-a uimit de aceasta crima, i-a revenit simtamantul de tata si fara indoiala i-a parut rau, dar era prea tarziu.

Asa cum facem si noi niste prostii, jignim pe cineva, spunem un cuvant greu sau facem un rau, dupa aceea ne pare rau. Dar rana ai facut-o, foarte greu sa o vindeci. S-a intamplat asa si la acest tata al Sfintei Filofteia. S-a apropiat de ea, insa o lumina foarte puternica a aparut invaluind trupul ei, in timp ce sangele curgea. A incercat s-o miste de acolo, s-o aduca unde era el, unde lucra, unde erau plugul si carul, insa n-a putut-o ridica. Era foarte grea, si era micuta! Si atunci, speriat, s-a dus la Tarnovo - de acolo era - si a vestit pe arhiepiscopul si pe cei care erau acolo, spunandu-le fapta lui, in primul rand, caindu-se ca a fost ucigasul propriei sale fiice.

Pentru asezarea moastelor s-au pomenit multe nume de manastiri si cand a ajuns pomenirea pana la Curtea de Arges, s-a facut mai usoara decat era, decat putea sa fie un asemenea trup. Si si-au dat seama ca acesta era un raspuns - acolo vrea sa mearga. Si bineinteles, au ridicat-o cu cinste de la catedrala din Tarnovo, au prohodit, au cantat cantari cum se canta in asemenea imprejurari fericite, si a fost adusa la Curtea de Arges.

Si era Radu Voda, Radu Negru, care e ctitorul bisericii domnesti de la Curtea de Arges.. au facut corespondenta intre cele doua tari, au adus-o pana la Dunare, la Dunare a iesit domnul impreuna cu sfatul tarii si cu mitropolitul de atunci, cu toti preotii si calugarii care erau pe vremea aceea, a fost o primire nespus de mareata. Si au adus-o in cantari pana la Curtea de Arges.

Si acolo a stat intr-o racla frumoasa in biserica Sfantul Nicolae domnesc, in partea de nord. Si acolo daca va duceti, la biserica domneasca din Curtea de Arges, sa va uitati pe stalpul care merge catre altar - stalpii au acolo patru suprafete pictate toate - pe un stalp de catre altar este viata Sfintei Filofteia, zugravita acolo. O sa vedeti pe taica-sau arand, o vedeti pe Sfanta venind cu mancare, vedeti momentul cand arunca cu barda, si o vedeti inconjurata de soborul acesta de clerici aducand-o la Curtea de Arges si instaland-o in acea biserica frumoasa de la curtea domneasca.

Dupa aceea, mai tarziu, cand Neagoe Basarab construieste biserica manastirii de acolo, azi catedrala de la Curtea de Arges, biserica frumoasa cu turle rasucite, ea a fost adusa acolo si asezata in biserica lui Neagoe de la Curtea de Arges.

Dupa aceea si in timpul de acum, Sfanta Filofteia se afla in paraclisul manastirii Curtea de Arges, in partea de rasarit a manastirii si acolo e mereu cinstita, mereu vizitata de foarte multa lume si indeosebi de lume necajita. Si pe cararile acestea catre Sfanta Filofteia merge multa lume necajita si multi se intorc foarte bucurosi inapoi, primind un dar de la ea, de la Sfanta Filofteia, dar de mangaieri duhovnicesti.

Si in incheiere am sa va spun o intamplare care a avut loc aici, in aceasta manastire, in timpul razboiului, primului razboi mondial. Stiti ca la un moment dat, tara noastra era ocupata - Muntenia - de nemti. Si Bucurestiul era sub stapanire straina. Conducerea noastra era in Moldova. Si bisericile erau inchise.

Sfanta Filofteia era mutata de la Arges aici, in aceasta biserica. Nu stia nimeni insa ca este aici, pentru ca pe vremea aceea manastirea Antim era metocul manastirii Curtea de Arges. Metoc, adica Curtea de Arges avea o casa si o biserica in Bucuresti, si aici era ca si casa ei. Acesta era metocul manastirii Curtea de Arges. Sfanta Filofteia era aici, insa pastrata in taina.

O biata mama care avea patru copii pe front, se ruga lui Dumnezeu, Maicii Sfinte si sfintilor lui Dumnezeu ca sa-i ocroteasca copiii, sa vina sanatosi acasa de pe front. Intr-o noapte, dupa rugaciune indelunga, a atipit si a vazut interiorul bisericii manastirii Antim, cum era atunci, si pe Sfanta Filofteia. A vazut-o stand deasupra raclei ei, vie si Sfanta i-a spus: “daca vrei sa-ti salvezi copiii, intra aici, fa o slujba aici, la racla moastelor mele”.

S-a trezit imediat, a doua zi a venit aici si biserica era inchisa, incuiata. Intalneste preotul si il roaga sa-i dea voie sa vina la Sfanta Filofteia. El a spus: “nu e, nu e Sfanta Filofteia aici!” - “Parinte! Am vazut toata aceasta curte”, asa cum era curtea aici, “si interiorul bisericii. Aici, parinte, pridvorul, usa asta am vazut-o. Vreau sa intru inauntru, stiu in care parte e Sfanta Filofteia!” Vazand preotul ca nu se poate tainui acest adevar, i-a deschis. Intr-adevar, asa era cum i-a spus a venit, a cazut in genunchi, a facut un acatist la Sfanta Filofteia, la racla ei, si a plecat biata femeie foarte multumita si convinsa ca fiii ei se vor intoarce sanatosi.

Si asa a fost, toti patru s-au intors acasa sanatosi, deci - o minune! Ea, ca recunostinta, a comandat o icoana, era atunci un parinte monah Gavriil, zugrav de icoane. Si i-a spus cum a vazut-o pe Sfanta Filofteia in vedenia ei, si cu detalii - asa, asa, asa imbracata. Si icoana care este acolo, la racla cu sfintele moaste, icoana Sfintei Filofteia, este dupa dictarea acestei femei. Aceasta tarancuta imbracata foarte simplu care s-a aratat asa cum era ea, asa i s-a aratat si acestei fericite mame care, ca recunostinta, a poruncit sa-i faca icoana. Si a ramas de atunci in acest sfant locas.

A fost mai inainte aici, in acest colt, unde-i sfesnicul acum - s-a mutat intre timp acolo. Si asa s-a petrecut cu acest semn de dragoste al Sfintei Filofteia catre o mama care s-a rugat pentru salvarea copiilor sai din razboi.

Frati crestini, am aici in mana o carte, un paragraf scurt din Didahiile fericitului Antim Ivireanul, in care vorbeste mai pe larg de Sfantul Nicolae, episcopul de la Mira Lichiei si am sa va citesc aceasta incheiere in care sunt niste sfaturi, ce trebuie sa facem ca sa putem merge si noi pe calea aceasta a lui Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui.

Sa putem si noi sa ne prindem in aceasta multime de oameni imbunatatiti care merg catre Imparatia lui Dumnezeu. Insa am sa va spun inainte, in legatura cu Evanghelia citita in seara aceasta, cele zece fecioare, aceasta observatie care se poate constata din citirea Sfintei Evanghelii, ca fecioarele neintelepte sau nebune, cum scrie in Evanghelie, in momentul cand vine Mirele Hristos si e sfarsitul vietii, se pomenesc ca n-au untdelemn in candele - cele intelepte aveau untdelemn, au alimentat candelele. Le-au aprins - ele insa constata ca nu au untdelemn. Untdelemn, dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, insemneaza faptele bune. Si atunci ele cer imprumut de la cele care aveau untdelemn si acelea le spun: “nu cumva sa nu ne ajunga nici noua, nici voua. Mai bine mergeti la cei ce vand si va cumparati”.

Ce insemneaza aceasta?

Insemneaza ca fapta buna inaintea lui Dumnezeu nu se poate imprumuta. Trebuie s-o faci personal. Cele intelepte au facut fapte bune in viata lor, si-au cumparat untdelemn, l-au avut la indemana atunci cand se face socoteala pentru faptele noastre bune. Cele care erau neintelepte, n-au avut fapte bune. Au avut numai aceasta feciorie trupeasca, aceasta curatie, aceasta uscaciune de duh.

Poti sa pastrezi curatia trupeasca, insa iti trebuie si cealalta, sufleteasca. Si aceasta bunatate din inima, aceasta nevinovatie si aceasta dragoste trebuie sa cuprinda intreaga ta fiinta. N-au avut aceste fapte bune, nu le-au putut imprumuta, asa incat in viata pamanteasca trebuie sa avem grija cu aceste fapte bune care ne vor deschide usile Imparatiei lui Dumnezeu. Fara ele nu putem intra la Dumnezeu. Nu putem intra in aceasta Imparatie a binelui si a dragostei dumnezeiesti, Dumnezeu fiind dragostea insasi.

De aceea sa tineti minte acest lucru, acest amanunt care este esential: ca acesti doi sarbatoriti, Sfantul Nicolae si Sfanta Filofteia, au fost niste oameni simpli, nu erau mari carturari, insa au avut aceasta esenta duhovniceasca a vietii lor, aceasta bogatie duhovniceasca, fapta buna: erau generosi, nu erau necajiti, erau darnici si buni.

Sa invatam si noi acest lucru, acest bagaj duhovnicesc pentru imparatia lui Dumnezeu, pentru vesnicie, si ca atunci nu se pot imprumuta faptele bune: merge fiecare exact ca la examen, cu tot ceea ce are in el, cu atata merge. Stii, bine, nu stii, te elimina sau te amana pe alta data. In viata pamanteasca, insa acolo, nu! Te amana sau te elimina pentru vesnicie, in focul acela de care vorbeste Evanghelia.

Si acum am sa va citesc aceste cateva cuvinte din Sfantul Antim Ivireanul, in legatura cu Sfantul Nicolae, si cu Sfanta Filofteia, fara indoiala: “Iubitii mei fii duhovnicesti, care v-ati adunat astazi ca sa praznuiti, sa va bucurati de pomenirea Sfantului Nicolae si Sfintei Filofteia, trebuie dupa cat va fi cu putinta fiecaruia, luand pilda de la faptele lor bune, sa ne asemanam lor si sa iubim intai pe Dumnezeu, dupa cum este scris in porunca cea dintai a Decalogului “si pe aproapele nostru. Sa iubim vrajmasii nostri, sa le facem bine. Sa cinstim pe parintii nostri trupesti si parintii sufletesti. Sa ne ferim pe cat ne va fi cu putinta de desfranare, de betie, de zavistii, de vanzari, de apucari, de napasti si de alte multe ca acestea, ca sunt aflati ale diavolului acestea, pentru ca sa ne desparta de Hristos Domnul nostru si sa-si bata joc de noi, dupa pofta lui.

Si daca vom pazi acestea cate am zis, atunci vom fi crestini buni si adevarati ucenici ai Mantuitorului Hristos si fara de nici o indoiala, sa avem nadejde buna ca aici in aceasta lume vom petrece viata pasnica si fara tulburare, iar in cea viitoare ne vom veseli impreuna cu Sfantul Nicolae si Sfanta Filofteia “si cu toti sfintii in Imparatia cerului, care cu totii au dobandit harul lui Dumnezeu in veci”. Amin!