citat din cartea :
Ecumenismul fără mască
Ecumenismul camuflat loveşte prin instrumentele sale
credinţa creştină şi mai ales ortodoxia, care este singura care posedă adevărul
şi prin care omul se poate mântui. Iar acest lucru se realizează, după cum am
văzut, prin acest Consiliu Mondial al Bisericilor (WCC în eng. sau CMB în rom).
WCC este instrumentul văzut al ecumenismului şi şi-a început
activitatea după cel de-al doilea război mondial.
După primii paşi cu caracter organizatoric al acestui
Consiliu, multe Biserici ortodoxe au urmat iniţiativa Patriarhiei de C-pol şi
au început să ia parte la adunările ei. Această participare de început nu a
provocat nimănui nicio nelinişte, nici chiar zeloţilor ortodoxiei. Aproape
nimeni n-a bănuit ceva necurat. Totuşi a fost şi unii ierarhi luminaţi în
Biserica ortodoxă care de la început au semnalat furtunile iminente care urmau
să bântuie WCC, unul dintre ei fiind mitropolitul Samosului, Irineu.
A mai lansat avertismente şi Evloghie Koritsa Korila care a
spus: «Pentru Dumnezeu! Voi ştiţi ce faceţi? Aţi lepădat ca şi ortodocşi
caracterul conducerii ecumenice al Bisericii Răsăritene şi aţi lăsat-o în
mâinile protestanţilor, ca să ne poarte şi să ne conducă unde vor ei, pentru a
arăta lumii că ei deţin în cele din urmă puterea spirituală? Pentru că dacă ei
ne-au chemat, se înţelege că doresc să vă treacă de partea lor. Acesta este
adevărul. Ce faceţi aşadar? Ce răspuns daţi ca şi greci? Dacă antarţii (partizanii)
comunişti vă chemau în munţi ca să purtaţi discuţii cu ei legate de problemele
neamului, de fixarea unui regim social care să fie mai potrivit pentru ţară,
aţi fi răspuns la invitaţie, v-aţi fi dus? Exact de acelaşi lucru e vorba şi cu
aceste adunări religioase»
În general, cei mai mulţi cred că Biserica nu păţeşte nimic
dacă reprezentanţii ei se apropie de diferiţi eterodocşi care caută, chipurile
cu sinceritate adevărul. Nu este nimic rău în a opune adevărul ortodoxiei
înşelării eterodocşilor, zic ei. O astfel de participare se poate crede că are
un caracter misionar, pentru că astfel se face cunoscută şi credinţa ortodoxă.
Lucrurile aşa păreau la început, însă n-au ţinut mult.
Planurile puse la cale cu dibăcie de puterile întunericului au început să
prindă contur. Adevărata faţă a ecumenismului a fost descoperită chiar de către
ei înşişi. Pielea de oaie a căzut în urma declaraţiilor reprezentanţilor
diferitelor biserici, ce au putut fi auzite la cele patru conferinţe WCC.
Întrunirile WCC
Prima Întrunire
Prima conferinţă de la Amsterdam s-a desfăşurat sub direcţia
unei anumite idei centrale. Subiectul a fost «Voia lui Dumnezeu şi neorânduiala
omului». Tema acestei conferinţe precum şi altor întruniri nu a cuprins nici un
aspect dogmatic. Ea a fost în aşa fel aleasă încât să poată fi abordată de
orice confesiune în felul ei propriu. A fost de fapt o ocazie pentru meditaţie
şi o abordare lumească a amintitei probleme. Subiectul acesta a fost, aşadar,
bun ca pretext pentru discuţii fără să se tragă vreo concluzie mai importantă…
A doua Întrunire
A doua conferinţă a WCC a avut loc la Eveston în 1954 sub
deviza: «Hristos este speranţa lumii». În urma acestei întruniri se poate
desprinde concluzia că ecumenismul are fixat ca scop nimicirea dogmelor Bisericii
celei adevărate, realizând astfel unirea cu toate celelalte «Biserici» care se
găsesc în mişcarea ecumenică. Alchimiştii ecumenismului au analizat
învăţăturile tuturor confesiunilor creştine, căutând să găsească în fiecare
acea parte care să fie apoi prezentată ca parte constitutivă acestei mişcări
ecumenice mondiale, a «Marii Biserici» nou create.
La această adunare generală a WCC, reprezentanţii ortodocşi
au declarat într-un glas că hotărârile întrunirii se găsesc atât de departe de
învăţătura Bisericii noastre, încât este imposibil ca ei să fie de acord cu
toţi ceilalţi.
Tot reprezentanţii ortodocşi au fost cei ce au exprimat apoi
învăţătura Bisericii ortodoxe, în declaraţii separate. Însă cine le-a mai
acordat vreo importanţă? Ecumeniştii au mers mai departe cu planurile lor…
A treia Întrunire
Poziţia intransigentă a Bisericii ortodoxe la a doua
conferinţă a WCC nu i-a descurajat pe ecumenişti. Conducătorii lor nevăzuţi
ştiu toate secretele pentru a-şi impune reaua credinţă, pregătind cu
meticulozitate «giulgiul care să-l arunce peste toate religiile»…Metoda lor de
lucru apelează atunci când e cazul şi la şantaj. Iată un exemplu în acest sens:
WCC ar putea să ridice, dacă vrea, întreaga lume împotriva prigoanelor ce au
loc la adresa creştinilor din Rusia. Această idee a fost lansată ca sperietoare,
comuniştilor de la Moscova, de către mişcarea ecumenică. Planul ticluit cu
şiretenie a prins, ceea ce a făcut ca a la treia adunare a WCC ce a avut loc la
New Delhi în 1961, patriarhia Moscovei să fie obligată de statul comunist să ia
şi ea parte. Strategia prin şantaj a ecumenismului a repurtat aşadar cu această
ocazie o mare victorie. În acest fel au devenit membrii regulaţi ai mişcării
ecumenice nu numai patriarhia Moscovei, ci şi cele ale României, Bulgariei şi
Poloniei.
Ce a spus ieri şi ce
face astăzi Biserica Rusiei?
Pentru a înţelege însă cumplitul şantaj la care a fost
supusă Biserica Rusească de către ecumenism prin intermediul comuniştilor,
trebuie să ne amintim care a fost răspunsul patriarhiei Moscovei atunci când a
fost chemată să participe la prima adunare ecumenică.
Sinodul Rusiei din 1948 la însărcinat pe protoiereul G.
Razumysky să dea un răspuns oficial la această chemare:
«Biserica Rusească nu a luat şi nu ia parte la nicio
întâlnire sau conferinţă ecumenică…
Ezităm în a stabili cauzele pentru care reprezentanţii
Bisericii Constantinopolului, de la sectorul ecumenic de activitate, nu refuză
să ia parte în tot locul la adunări ce îşi propun rugăciunile împreună cu
ceilalţi. Sau poate că patriarhia C-polului a dat uitării cinstea de care se
bucură, ca prima între Bisericile autocefale, responsabilă fiind în apărarea
canoanelor Bisericii ortodoxe?
Iar în continuare textul precizează:
«Biserica ortodoxă rusă a învăţat întotdeauna că Rusaliile,
adică Pogorârea Duhului Sfânt, a avut loc deja şi că creştinii nu trebuie să
aştepte o nouă pogorâre a Sfântului Duh, ci cea de-a doua şi slăvită venire a
Lui Hristos.
Micşorarea importanţei jertfei unice a Lui Hristos şi
profeţia unei noi şi viitoare pogorâri «în ceasul al treilea» prin care se va
descoperi aşteptata Împărăţie a Sfântului Duh, este o caracteristică a
învăţăturii masonice şi ereticilor. Noua profeţie a unor aşteptate „Rusalii”
ecumenice, nu este altceva decât vechiul ecou al învăţăturilor mincinoase al
înşelăciunilor acestor eretici».
Iar această hotărâre a Bisericii Ruseşti, semnată apoi şi de
întâistătătorii Bisericilor din România, Bulgaria, Poloniei, Albaniei şi
Cehoslovacia, precum şi de reprezentanţii patriarhiilor Alexandriei şi
Antiohiei, încheie prin următoarele:
«Aducem la cunoştinţa WCC, ca răspuns la invitaţia de a lua
parte la întâlnirea de la Amsterdam, în calitate de membrii ai acesteia, că
toate Bisericile ortodoxe locale, ce iau parte la întrunirea prezentă, se
obligă să refuze participarea la mişcarea ecumenică sub chipul în care ea se
înfăţişează astăzi».
Acestea sunt, aşadar, cele declarate cu tărie, cu puţini ani
înainte, de Biserica ortodoxă rusă. Poziţia ei în faţa tocmelilor ecumenice
asupra credinţei a scos la iveală o linie ortodoxă sănătoasă. Fapt care a fost
aprobat şi de celelalte Biserici ortodoxe din statele aflate în spatele
cortinei de fier. Cu această orientare au fost de acord şi patriarhia
Alexandriei şi Antiohiei.
Ulterior, Biserica rusă a fost supusă cu desăvârşire de
către partid, ceea ce a făcut ca vocea ei autentică să nu se mai audă.
Comunismul a vrut din interese politice ca ea să fie implicată în mişcarea
ecumenică şi în ecumenism.
Întregul ansamblu al Bisericilor aflate în statele
comuniste, ce se află sub influenţa Moscovei, este reprezentat astăzi în WCC.
Toate Bisericile ortodoxe locale au devenit mădulare ale ecumenismului (afară
de Biserica rusească a diasporei de sub conducerea arhiepiscopului Filaret)
Astfel că, la New Delhi, în 1961, ereziile şi înşelăciunile
au făcut front comun. Sub stindardul WCC s-au unit laolaltă toate blasfemiile,
contradicţiile şi înşelările umane.
A patra Întrunire
A patra Adunare WCC, ultima până astăzi, a avut loc la
Upsala în 1968. Ea a ales ca deviză sau subiect de dezbătut cuvintele Lui
Hristos: «Iată Eu pe toate le fac noi».
Au participat la ea 140 de reprezentanţi de la toate
Bisericile locale. Ecumeniştii, adică conducerea mişcării ecumenice i-a tratat
cu tact. Au aplicat acea strategie care nu forţează nimic, tocmai pentru a
evita reacţiile de împotrivire şi de nemulţumire. Desigur că n-au renunţat cu
ceva la planurile lor. Încă de la început au ţinut să sublinieze care e scopul
unirii pe care o urmăresc. Deschiderea conferinţei a fost ca un adevărat şoc
electric pentru ortodocşi întrucât organizatorii au ţinut să fie citită o
rugăciune ecumenistă care spunea:
«O Dumnezeule Tată, Tu poţi să le faci pe toate noi. Ne
încredinţăm Ţie. Ajută-ne ca să trăim pentru alţii, căci şi dragostea Ta se
întinde peste toţi oamenii. Să căutăm şi să cercetăm adevărul pe care nu l-am
cunoscut…»!!!
Reprezentanţii Bisericilor ortodoxe trebuie să fi simţit
groază şi cutremur în momentul acela. S-ar fi cuvenit să strige cu glas
puternic şi să-l mărturisească pe Hristos, ridicându-se în picioare şi zicând:
– Faceţi o greşeală domnilor ecumenişti. Rugăciunea voastră
este pentru noi o blasfemie. Noi am cunoscut deja Adevărul. Adevărată şi vie ne
este credinţa. Adevărul este însuşi Hristos. «Eu sunt calea, Adevărul şi
viaţa». Ce adevăr să mai căutăm?… Voi, ceilalţi trebuie să căutaţi şi să
cercetaţi…
Din păcate, însă, nicio voce de protest nu s-a auzit, nici
un reprezentant ortodox n-a părăsit sala în momentul acela înfricoşător de
trădare.
Din fericire, Biserica Greciei n-a participat la această
conferinţă trădătoare, chiar dacă n-a făcut-o neapărat din motive de credinţă.
Cu toate acestea, însistăm ca Biserica Greciei să iasă cât de repede din
această organizaţie paneretică care este WCC…
Prin aceste adunări care au avut loc deja ni s-a descoperit
deja că ecumenismul nu are în vedere să facă cunoscut Adevărul, ci dispariţia
lui şi a credinţei ortodoxe care îl deţine, prin cultivarea ambiguităţii.
Ecumenismul duşmanul de moarte al Bisericii Una, Sfântă,
Sobornicească şi Apostolească
Din toate declaraţiile ecumeniştilor de la cele patru
Adunări generale reiese clar că se urmăreşte un anumit plan şi se tinde către
un scop mai înainte stabilit. Puterile întunericului, consecvente acestui plan,
avansează tot mai mult pentru a dezarticula creştinismul, fapt pentru care
atacă din răsputeri dogma Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
Acestea sunt deja fapte oficiale, confirmate de declaraţiile blasfematoare pe
care ecumeniştii înşişi le-au făcut în cadrul Adunărilor WCC.
Încă de la prima Adunare de la Amsterdam, ecumeniştii şi-au
concentrat eforturile pentru alterarea, desfiinţarea dogmei Bisericii Una,
Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
Primul vorbitor al acestei întruniri, Gustav Ollen, după ce
la început a dat impresia că este întru-totul ortodox, şi-a arătat adevăratul
chip mai pe urmă, când a afirmat:
«Biserica (cea adevărată) este sinteza tuturor bisericilor»
şi «că toţi creştinii sunt membrii acestei Biserici»
În acest fel şi-ar fi dorit Ollen să fie Biserica, nu Una,
ci o sinteză, unită fiind cu toate înşelăciunile.
Un alt profesor Klarens Kreig, pe parcursul discursului său,
a explicat auditoriului ce trebuie înţeles prin termenul catholic,
echivalându-l cu întreg, integral.
Conform acestui înţeles, crezul sau simbolul nostru de
credinţă va fi rostit astfel : «Cred într-una sfântă, integrală (integratoare)
şi apostolească Biserică»
Iar în ce priveşte harismele Sfântului Duh, profesorul le
vede ca «deviaţie/abatere» (de la normal, părând, probabil, prea restrictive),
«ori, zice el, în Biserică trebuie să existe o mare varietate de expresie».
La această primă Adunare ecumenică a WCC a vorbit şi
profesorul ecumenist Ioan Grek, care a lovit în dogma Bisericii Una, Sfântă,
Sobornicească şi Apostolească. El a atacat cu o şi mai mare ascuţime, decât
predecesorii, termenii de credinţă ai Bisericii Lui Hristos. S-a referit la
Biserică ca la «Marea Biserică», care în concepţia lui «îi cuprinde pe toţi
creştinii indiferent de convingere sau mărturisire». Cu alte cuvinte,
«Biserica» ecumenistului Grek este un mozaic, un amestec de erezii, adevăruri,
minciuni şi înşelări. Este acea «Biserică» care îi acceptă pe toţi din toate
confesiunile.
Crezi în adevăr? Eşti acceptat. Crezi în minciună? Iarăşi
eşti acceptat. Eşti creştin ortodox? Găseşti şi tu acolo adăpost. Eşti eretic?
«Marea Biserică» te primeşte, nu este respins nimeni.
Toţi sunt chemaţi, la grămadă, fără să-i pese cuiva de
Adevăr, pentru că în acest amestec, care se urmăreşte intenţionat, Adevărul
dispare, se estompează. Se încearcă, de fapt, nu ca cei înşelaţi să găsească
Adevărul, ci să-l piardă şi aceia care îl posedă, adică cei care mai cred
într-o Biserică Sfântă, Sobornicească şi Apostolescă.
«Sfânta Scriptură la muzeu»!
La prima Adunare ecumenică, renumitul profesor de dogmatică
de la Universitatea Regală, Karl Barth, cunoscut pentru simpatiile sale
comuniste, a afirmat că vede ca singură soluţie pentru Biserică, renaşterea ei
în ecumenism, în unirea bisericilor.
Tot el a spus, «cartea, dogmatica, cateheza, educaţia
bisericească, Sfânta Liturghie, propovăduirea au ajuns exponate de muzeu».
Auziţi creştini şi vă cutremuraţi! După acest domn, toate
cele sfinte şi cinstite sunt perimate şi au ajuns exponate de muzeu. Iar
acesta, vezi Doamne, se consideră teolog. Acest om, spuneţi-mi, vorbeşte de
Dumnezeu sau spune nebunii? Astfel de lucruri au ajuns să susţină apărătorii
ecumenismului şi la o astfel de teologie şi credinţă suntem chemaţi şi noi
ortodocşii unindu-ne cu ei.
Trebuie subliniat că astfel de oameni luptă pentru «unirea
Bisericilor» sub acoperământul WCC. Sunt acei care se pregătesc să ducă Sfânta
Scriptură la muzeu, care au de gând să desfiinţeze Sfânta Liturghie şi Tainele
pe motiv că ar fi perimate.
Ei lovesc în dogmele Bisericii, pentru că îşi doresc să fie
scoase din creştinism, adică exact ceea ce reprezintă coloana ei vertebrală.
Ne permitem acum să-i întrebăm pe ecumeniştii din tabăra
noastră, după toate aceste declaraţii mai mult decât edificatoare, cu ce se
deosebesc de atei? Nu văd că luptă pentru ecumenism toţi ereticii, ateii,
masonii şi comuniştii, întru-un cuvânt toţi antihriştii?
Dar, poate că este interesat cu adevărat de ce înseamnă
creştinismul şi Biserica acest filocomunist, pe nume Karl Barth, care susţine
că «singura speranţă a creştinilor de a supravieţui în epoca actuală este
căutarea unei mod adecvat prin care să poată fuziona cu acel curent, de acum
vital, al prezentului – care este comunismul mondial»?
Ecumenismul încearcă să lovească dogma
Bisericii ortodoxe, atacând ultimul şi cel mai important paragraf al Simbolului
de credinţă, acela care vorbeşte de Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi
Apostolească. În faţa ecumenismului pălesc multe erezii, cum ar fi arianismul
ce fost condamnat de primul Sinod Ecumenic.
Sau poate că teologhiseşte, atunci când profeţeşte despre
iminenta catastrofă a creştinismului? Oare n-a citit niciodată, ca teolog,
asigurarea pe care Hristos ne-o face zicând: «că nici porţile iadului nu vor
putea zdrobi Biserica», fapt care, cel puţin până acum, s-a dovedit adevărat în
ciuda tuturor atacurilor întunericului?
Ecumenismul actual, pentru a lovi în dogmă, încearcă unirea
tuturor ereziilor, devenind astfel erezia tuturor ereziilor. Iar acum îşi arogă şi statutul de Biserică şi încercă să
fie cinstită precum Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească,
uzurpând locul adevăratei Biserici a Lui Hristos.
Ecumenismul cuprinde în sine, prin unirea ce o doreşte, toate
ereziile de la vechiul arianism, monofizitism, monotelism până la superstiţiile
şi ereziile moderne. Toate celelalte erezii au încercat să zdruncine primele
articole ale Crezului, ecumenismul actual însă, se pregăteşte să lovească cel
mai important paragraf al Simbolului, cel referitor la unicitatea şi
apostolicitatea Bisericii. (care cuprinde şi dă mărturie practic pentru toate celelalte articole de
credinţă)."