citate din cartea De ce caută omul contemporansemne, minuni şi vindecări paranormale? scrisa de Ieromonah Adrian Făgeţeanu
Ieromonah Mihail Stanciu
Precum ştim, „diavolul
umblă, răcnind
ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru5, 8). În setea lui neostoită de a amăgi pe
cât mai mulţi, tatăl minciunii şi urzitorul vicleniei
îşi întinde răutăţile chiar şi sub masca binelui, încercând
(prin această stratagemă) să-i abată pe
oameni de la Calea Adevărului şi a Vieţii, pe numeroasele căi ale minciunii
şi ale pierzării. Şi
nu sunt puţini cei care-1 urmează spre
iad, fermecaţi de seducătoarele lui viclenii.
Să luăm aminte!
„... mulţi prooroci
mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi” (Matei 24, 11). Cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos avertizează întreaga omenire
despre pericolul
căderii în amăgirea spirituală
pe care diavolul, de la început, s-a străduit să o instaureze şi s-o întreţină pe pământ ca mediu propice al propagării în mentalitatea omului a înstrăinării de Dumnezeu. Cu atât mai actuale sunt aceste cuvinte în zilele noastre, cu cât diavolul
şi-a
înmulţit „proorocii” şi şi-a rafinat
metodele satanice de înşelare, ştiind că nu mai are multă vreme
la dispoziţie.
Încercăm, aşadar, prin scrierea de faţă să atragem atenţia credincioşilor ortodocşi care vor mântuirea că numai prin relaţia vie cu Iisus Hristos, Cel ce este „Calea, Adevărul şi Viaţa”, şi prin Biserica Lui, dobândim
unirea iubitoare cu Dumnezeu şi viaţa veşnică,
nicidecum altfel, prin vreo tehnică automată sau reţetă magică, eretică şi păgână. Astfel, vom întări pe parcursul
lucrării învăţătura ortodoxă despre unirea cu Dumnezeu, unire care se realizează prin împletirea harului
dumnezeiesc cu nevoinţa omului,
unire dialogală, conştientă
şi plină de libertate.
„experienţele spirituale” circumscrise falsului misticism şi oferite omului
contemporan de tot felul de „prooroci” reprezintă o reală provocare şi chiar o profanare adusă credinţei creştine cu care sunt deseori amestecate, sfidând logica şi însuşi bunul-simţ elementar.
Cu toate că majoritatea românilor se declară creştini ortodocşi
care ţin la tradiţia şi
cultura strămoşească, evlavia multora
dintre ei este deviată spre forme eronate de manifestare
a ei. Mai
mult,
există şi în motivaţia lor religioasă o anumită
obsesie
terorizantă a
„farmecelor” şi „făcăturilor” necurate, obsesie care deseori îi paralizează în demersul
lor raţional-iubitor către Dumnezeu. Relaţia de iubire cu Dumnezeu,
liberă şi conştientă, este
astfel dispreţuită şi chiar înlocuită cu una contractuală, magică, marcată pregnant de o frică de natură ocultă. De aceea creştinii
trebuie lămuriţi în credinţă ca să nu se lase intimidaţi de
meşteşugirile diavolului şi ale proorocilor lui.
Falsul misticism „Este semnul ruşinos al unei stări religioase înapoiate sub raport intelectual şi moral, mai bine zis tristul certificat
al decăderii de la însăşi starea de religiozitate la aceea de magie,
caracteristică popoarelor primitive stăpânite
de pâcla groasă a ignoranţei, de marasm moral. De
aceea, în primul rând, este nevoie ca aceste suflete
să fie ridicate la adevărata
credinţă, la spiritualitatea
autentică, la o viaţă morală superioară şi ca Biserica să urmărească permanent,
cu străşnicie, purificarea de falsul misticism a vieţii religioase a credincioşilor din sânul
ei.Ca să dăm o definiţie aproximativă
a falsului misticism, am putea spune că el este o
dispoziţie a sufletului, care aşteaptă sau vede la tot pasul un miracol, caută sau vede necontenit vedenii şi îmbracă pe fiecare persoană
mai deosebită în aureolă supranaturală”
În Ortodoxie,
creşterea spirituală a omului spre măsura bărbatului
desăvârşit - Iisus Hristos - nu se săvârşeşte
doar prin puterile omeneşti limitate, ci printr-o neîncetată sinergie (conlucrare) între nevoinţa omului şi harul dumnezeiesc
Superstiţia împreună cu
erezia şi ateismul formează triada infernală cu care diavolul ameţeşte minţile oamenilor, deviindu-i de la dreapta credinţă în Dumnezeu spre căile pierzării veşnice.
Neştiinţa este, aşa cum spunea Sfântul Marcu Ascetul,
maica tuturor relelor. Ea este unul
dintre cei trei uriaşi puternici ai diavolului (alături de uitare şi nepăsare), sub ocrotirea cărora se furişează toate patimile în suflet. De aceea, omul are datoria să lupte necontenit
pentru alungarea din sine a neştiinţei. (...) La adăpostul ignoranţei se instalează în suflet şi falsul
misticism
„Dar falsul misticism e alimentat nu numai de o ignoranţă de ordin intelectual, ci şi de o ignoranţă de ordin moral. Datorită acestei ignoranţe, credinciosul
aşteaptă scăparea de anumite greutăţi nu de la o îndreptare a vieţii sale, ci de la miracole
care îl dispensează de
eforturi morale în vederea îndreptării vieţii sale. Asemenea miracole i se promit nu numai de vrăjitori, ci, din păcate,
şi de unii păstori sufleteşti, care prezintă rugăciunea
lor ca deplin eficace prin ea însăşi, fără
să
fie
însoţită
şi
de
rugăciunea
şi
îndreptarea
morală a credincioşilor. (...) Rugăciunea
îşi are totuşi rolul principal
tocmai în faptul că se face piatră de hotar pentru o viaţă îndreptată sau susţine o astfel de viaţă. De aceea, e necesară şi rugăciunea
credinciosului, nu numai a preotului, pentru
scăparea de necazuri.
Sfinţii Părinţi arată necontenit cum întreaga fericire şi mântuire
a oamenilor depinde de virtuţile lor.
O
a
doua
cauză morală, care creează fenomene
de fals misticism, este lăcomia.
Lăcomia susţine practicile vrăjitorilor12, dar o întâlnim,
din păcate, şi la unii slujitori ai altarelor, care tolerează ignoranţa religioasă a credincioşilor,
dându-se drept făcători de adevărate miracole, învăţarea credincioşilor că scăparea de necazuri depinde,
în primul rând, de o viaţă de muncă şi seriozitate morală, nu convine
nici acestor falşi păstori, (pentru
că pierd rolul
de
fac-totum
bine
remunerat),
nici
credincioşilor (căci le pune povara unor îndatoriri de viaţă şi a unor responsabilităţi al căror gust nu se capătă decât cu
vremea, după o
anumită creştere moral-spirituală
a omului). Predica stăruitoare, învăţarea, sfătuirea credincioşilor nu sunt însoţite sau urmate numaidecât de o monedă, ca hârtiuţa de
la acatist. Şi se preferă
moneda
credinciosului în locul mântuirii lui. Astfel, credinciosul e lăsat în
întuneric, în loc să fie luminat necontenit asupra însuşirilor lui Dumnezeu,
asupra jertfei lui Hristos, asupra condiţiilor morale cu ajutorul cărora omul poate creşte în unirea cu Hristos şi se poate mântui.
Fără multă greutate,
creându-şi o faimă din interesele materiale, aceşti falşi păstori încep
să creadă ei înşişi că au puteri miraculoase.
Căci, în vreme ce mentalitatea religioasă cere smerit ajutorul
lui Dumnezeu, mentalitatea magică, necunoscând pe Dumnezeu ca Persoană liberă, ci crezând
doar în forţe impersonale, deci lipsite de libertate, socoteşte că
poate dispune de ele, deci îl face pe credincios
să se creadă superior
lor. Dar, în păcatul
acesta cad uşor şi unii monahi. (...) Puterea lui Dumnezeu e cerută cu smerenie, rămânând ca Dumnezeu să o dea sau nu, după bunăvoinţa Lui. Cine se bizuie pe puterile supranaturale ca pe nişte puteri ce stau la dispoziţia lui se arată ca fiind stăpânit
de o mentalitate vrăjitorească.
Când vreun preot sau călugăr cere unei mame să-i aducă fotografia fiului dispărut şi când, după ce i se aduce şi priveşte la fotografie, declară pe un ton sigur «Ţi-1 aduc!»
se comportă nu ca un reprezentant
al religiei, ci al magiei, adică se socoteşte nu slujitorul smerit
al lui Dumnezeu, ci dispunătorul anumitor puteri
obscure.”
Omul trebuie
să îmbrăţişeze realitatea şi în
ea să lucreze. E greşit să o lase pe aceasta
în seama lui Dumnezeu,
iar el să se refugieze fricos în lumea ireală a visurilor.
Falsul misticism este în
definitiv fuga de realitatea creată de Dumnezeu într-una visată de om, o fugă de realitatea prin care se ajunge la Dumnezeu
în una care nu are nici o
ieşire, nici un drum spre Dumnezeu
p Adrian Fagetean in cartea De ce caută omul contemporansemne, minuni şi vindecări paranormale?ftp://ftp.logos.md/.../Adrian_fageteanu_Un_raspuns... zice ca Visarion a facut inovatii in ortodoxie
:"- acreditarea în biserică a grupărilor de elită religioasă" -
Ca în cazurile „lucrării” lui Taica Părintele Visarion Iugulescu sau a turmei Sfântului Ilie, unde toţi membrii se cred mai buni ca ceilalţi creştini; vezi la Preot Simeon Adrian, op. cit., pp. 60- 73.
-alte inovatii in Biserica face Ghelasie de la Frasinei :
"promovarea unor învăţături şi practici noi legate de isihasm străine de tradiţia filocalică şi chiar profanatoare a ei; aceste noi „proceduri” de isihasm fac casă bună cu păgânismele orientale" [Ca cele propuse de Părintele Ghelasie de la Frăsinei, Vasile Andru - „oratio mentis”; vezi şi la Preot Simeon Adrian ]
-alte practici straine de ortodoxie- " acceptarea şi încurajarea unor dialoguri cu duhuri, a unor vedenii şi vise profetice şi chiar recomandarea pelerinajelor în locuri „speciale”; [Ca în cazurile Maglavit, Noul Ierusalim-Pucioasa, Vladimireşti, Cocoş, Ioneşti, Parepa, Videle, Letca Nouă, Arad, Medjugorje, Lourdes; vezi detalii la Preot Simeon Adri an]
-alte rataciri marca Argatu :"- rebotezarea celor bolnavi de epilepsie sau a copiilor „pentru a se alunga răul din om şi casă” sau scoaterea copilului din casă printr-un geam spart, dându-i un alt nume" [Această batjocorire a Botezului înseamnă nu numai apostazia celor ce săvârşesc fapta respectivă, ci şi consacrarea acelei persoane bolnave diavolului odată cu renunţarea la acoperământul dumnezeiesc. Vezi şi la Preot Alexandru Argatu, Viaţa Arhimandritului Ilarion Argatu, p. 13.]
"Foarte mulţi vindecători au primit învestirea cu aceste puteri de vindecare (atenţie!) în vis sau în transă, prin glasuri sau prin arătări de „îngeri”, de păsări, de lumini colorate sau de flăcări etc. Aceştia ascultă numai de ce le zice „duhul” prin vedenie, manifestând neascultare şi ostilitate (chiar declarată) faţă de Ierarhia sacramentală a Bisericii. Chiar şi unii monahi şi clerici pot cădea în această înşelare demonică, inventând teorii şi practici noi, neortodoxe, promovându-le printre adepţi şi creând dezbinare între creştini" [Vezi cazurile Vladimireşti, Noul Ierusalim-Pucioasa, Visarioniştii]