„Astazi am citit in Epistola I a Sfantului Ioan,
unde Evanghelistul face identitatea intre iubire si lumina. Daca vrem sa-l
intelegem pe celalalt, trebuie sa-l iubim; si daca-l iubim, ni se lumineaza
adancurile lui. Nu exista lumina in
afara iubirii ! Nu ajunge sa privim
numai lucrurile lumii, ca sa ne luminam. Am
spus ca de-as avea lumea toata, daca nu este o persoana care ma iubeste, nu am
nici o multumire. Multumirea e lumina - lumina iubirii. Iubirea e lumina si
amandoua sunt viata. Daca vrem sa avem viata, si nu o viata trecatoare, ci
viata vesnica si o lumina nesfarsita, mereu mai bogata, apoi trebuie sa iubim.
Dar nu putem iubi pe om daca nu iubim pe Dumnezeu. Daca omul nu e vesnic,
nu e acelasi lucru. Numai pentru ca omul este vesnic, il iubesc. O mama cand
iubeste pe fiul ei, nu se poate sa nu se gandeasca la lumina si sa nu se
gandeasca la vesnicia lui. Spune si un ganditor francez de astazi, Gabriel
Marcel, ca francezii mai au si cate un ganditor crestin si cate un poet
crestin. Nu cum se socoteste la noi, ca nu poti lua de la ei decat lipsa de
credinta. Gabriel Marcel spune:
"Cand spui unui om te iubesc nu se poate sa nu gandesti ca el va fi
vesnic". De ce l-as iubi pe om
daca n-ar fi vesnic? De ce m-as simti atat de dator fata de el sa-l iubesc,
daca n-ar fi vesnic? Fiecare om e facut
pentru vesnicie. Eu aspir la desavarsire. Inca nu am ajuns la desavarsire, dar
aspiratia aceasta nu se termina. Daca sunt in legatura de iubire cu cineva,
(daca se poate cu toti), aceasta nu se poate sa nu fie de la Dumnezeu. In zadar
zice cineva ca iubeste pe Dumnezeu, daca pe om nu-l iubeste si in zadar zice
cineva ca iubeste pe om, daca pe Dumnezeu nu-L iubeste, daca nu vede in aceasta
taina mare si nesfarsita a omului, prezenta lui Dumnezeu ! Sa iubim pe oameni
si sa iubim pe Dumnezeu. Asta sa ne fie deviza noastra, de crestini
adevarati si asta ne-ar vindeca si pe noi de boala dezbinarilor in care ne
aflam acum. Poporul nostru a fost un popor unit, unit prin credinta si iubire,
pentru ca politiceste am fost impartiti in trei parti, dar limba era aceeasi,
cartile sfinte erau aceleasi. Unitatea noastra era perfecta, pentru ca aveam
credinta in Dumnezeu si pentru ca ne iubeam ca neam. Sa ne iubim unii pe altii ca neam, dar sa ne iubim prin identitatea
credintei. Pentru ca numai prin ea ne putem iubi, ca sa refacem si unitatea
noastra care este astazi atat de suferinda. Dumnezeu sa ne ajute la toata
lumea! Poporul nostru are o limba care-i folosita si in Liturghie. La popoarele
catolice, limba vorbita de popor este alta decat limba liturgica. La popoarele
slave, limba liturgica e alta decat limba vorbita de aceste popoare. La greci,
limba liturgica e alta decat limba vorbita azi de popor, e o limba greaca
veche. La noi, limba liturgica e cea vorbita de popor. De aceea, limba vorbita
de popor capata un cuprins de taina si de sfintenie. Noi avem cuvinte minunate.
Poate toate cuvintele noastre au un cuprins de taina pe care nu-l au cuvintele
altor popoare.
Cine poate traduce cuvantul cuviinta in alta limba?
Dar la cata indatorire nu ne obliga acest cuvant ? Sa avem cuviinta unii fata
de altii. La noi nu se folosesc pentru exprimari alti termeni decat cuvant,
adica legatura intre unul si altul, de la conventus. Noi am facut din conventus,
cuvant, cuvantul ne leaga... Cuvantul nostru sa ne lege cu adevarat - de
Hristos si unii de altii - si in viitor! Noi suntem un popor al comuniunii in
credinta. Sa ramanem un popor al comuniunii prin credinta, dandu-ne seama ca nu
trebuie sa parasim acesti termeni ai nostri minunati. Sunt la noi foarte multi
termeni francezi. O fi ea limba franceza o limba eleganta si o limba precisa,
dar n-are farmecul tainic pe care il are limba noastra. N-are seva de taina pe
care o are limba noastra, n-are spiritualitatea noastra. Noi suntem poporul cu
cea mai mare si cea mai unita spiritualitate, dar am cautat s-o inabusim.
Aceasta spiritualitate se vede si in arta poporului. Ati vazut Muzeul
Taranului? Daca n-ar fi fost taranul, n-am fi avut aceasta.
Eu cred ca taranul este cel mai nobil om din
poporul nostru, taranimea este cea mai nobila. Prea ne-am lasat asa
dispretuiti, socotind ca alte clase sunt superioare. Taranimea a desavarsit
arta noastra. A pastrat datinile noastre minunate, a pastrat unitatea noastra.
Intr-un sat toti merg la biserica. Unul care nu e imbracat frumos Duminica si
se duce cine stie unde, e socotit un zapacit. Unde mai e la oras aceasta? Sa
luam pilda de la solidaritatea taraneasca. Sa ramanem credinciosi predaniei
noastre. Sa nu socotim ca natura e numai pentru forte declansate unel contra
altora, care pot fi folosite intr-o tehnica dezvoltata. Sa mai socotim ca
natura e si sfanta. Pentru noi apa se sfinteste, cu apa sfintim toate. Sa nu
mergem prea departe cu aceasta tehnica care in curand poate sa ne duca si la
distrugere prin poluarea ei si prin punerea nadejdii numai in ea, parasind
toate criteriile morale de viata, mergand la droguri, la homosexualitate, caci
adesea ceea ce e nou e o decadere din sfintenie, din taina, din spiritualitate.
Sa ramanem fideli poporului nostru, traditiei noastre. E ceea ce am voit sa dau
prin cuvantul meu. Noi romanii, suntem un popor iubitor de Dumnezeu si foarte
cuceritor, plin de armonie si plin de largime, pentru ca suntem pe de o parte
un popor latin, iar pe de alta parte, un popor ortodox. Avem in noi si
luciditatea latina, claritatea latina, comunicativitatea latina, dar avem si
simtul tainei. Si atunci nu suntem superficiali in comunicativitate, nu-l luam
pe celalalt foarte putin in serios, ci-l luam in serios in comunicarea cu el,
pentru ca vedem in el faptura lui Dumnezeu plin de taina. Aceasta ne deosebeste
de latini, dar ne deosebeste si de slavi, care sunt mai putini lucizi, sunt mai
ascunsi in neclaritate. Pe cand la noi e foarte curioasa aceasta paradoxala
unitate intre claritate si taina, intre lumina si taina. E taina in lumina, nu
e taina in intuneric. Chiar mistica occidentala, cum este Eckart si Bohme -unul
catolic, celalalt protestant-, vad taina sau mistica intru intuneric, dincolo de
persoana. La noi persoana e marea taina. La noi, mistica este o mistica a
luminii. Poporul nostru e singurul popor care spune creatiunii lume-lumina.
Nici un popor nu-i spune lumina. Vedem in ea lumina lui Dumnezeu.
Cred ca asta ne deosebeste de toate popoarele, si
de cele din Orient si de cele din Occident. Cu latinitatea ne deosebim de
slavi, care sunt mai neclari; cu
ortodoxia ne deosebim de occidentali, care vor sa stie tot, dar nu stiu nimic
pentru ca Dumnezeu este departe de ei ca nu au simtul tainei, caci numai cand
ai simtul tainei ai si simtul infinitului, caci o taina niciodata nu o poti
rezolva complet. De aceea suntem un popor de o mare, adanca sinteza. Avem
respectul celuilalt, constiinta ca celalalt e o taina, dorinta sa fim in
comuniune cu celalalt, sa nu-l epuizam in cateva cuvinte, nu vrem sa-l dominam.
Deci, nu vrem sa ne despartim de celalalt. Sunt niste concluzii sociale
foarte interesante, care se pot trage vazand la poporul nostru aceasta
combinatie intre ortodoxie si latinitate. Cei din trecut au fost mai interesati
de valoarea persoanei ca astazi, dar si de valoarea comuniunii, pentru ca sunt
atatea dezbinari intre oameni. Se afirma fiecare pe sine, dar nu se afirma ca o
taina, recunoscand si pe celalalt ca o taina si socotind ca se intregeste taina
lui cu taina celuilalt. Sau reduce persoana la ceva individual egoist, sau nu
vede o necesitate in comuniunea cu celalalt. La noi este un echilibru
extraordinar in aceasta valoare pusa pe persoana, dar si pe comuniune. Tocmai
pentru ca persoana are valoare, are valoare si celalalt pentru mine, dar si eu
am pentru el valoare. Noi respectam pe altii, dar ne respectam si pe noi.
Suntem foarte omenosi, ospitalieri, dar ii cam si dispretuim, cand vedem ca vor
sa-si ia nasul la purtare. Cam si radem de ei, radem de cei venetici. Adica
suntem ingaduitori cu ceilalti, intelegatori, dar totusi ne respectam si pe
noi. Noi suntem un popor, avem o spiritualitate. Toti au trecut peste noi,
ne-au atacat si din Vest si din Est. Cate greutati n-am avut noi si totusi
ne-am mentinut ! Si greutatile acestea si lupta impotriva acestor greutati ne-a
adancit in rabdare, in lupta. In acestea se dezvolta, creste un popor si ne-am
dezvoltat si noi. N-am fost nimiciti de nimeni. Cine a contribuit mai mult la
apararea Europei decat romanii ? Noi am aparat Europa de invazia otomana, prin
Stefan cel Mare si Sfant, Mircea cel Batran si ceilalti toti. Turcii au trecut
peste ceilalti pana la Viena. Peste noi n-au putut trece. Am aparat Europa si
eram atacati si de ei, de europeni, de polonezi, de unguri, de germani. Ne
aparam si de ei si-i aparam si pe ei impotriva turcilor. La razboiul din 1877
cine a contribuit la eliberarea popoarelor din Balcani de otomani? Noi. Si
rusii, dar mai mult noi i-am aparat. Pe urma, in 1916 la Marasesti cine a oprit
avalansa germana spre Rusia, ca sa ocupe si sa opreasca razboiul si sa-i
invinga pe rusi? Cine ? Noi, la Marasesti. In razboiul al doilea, cine a plecat
pana la Volga, alaturi de nemti, gandind ca vom putea aliena comunismul ? Si cand
am vazut ca-l apara Europa, n-am mai avut ce face. I-am dezarmat pe nemti
atunci si au plecat nemtii dezarmati de la Iasi, din Bucovina, pana in Boemia
si asa au putut fi invinsi.ca altfel, erau cat pe ce sa puna in practica bomba
atomica si castigau ei. Cine a aparat Europa in toate timpurile acestea ? Cine
a jucat cel mai mare rol ? Poporul nostru. Asa ca, Dumnezeu nu te ocroteste
pentru o viata comoda, ci te ocroteste dandu-ti niste probleme. Si noua ne-a
dat niste probleme si le-am rezolvat cu ajutorul Lui si ne-am format.
In razboi noi vedeam ca va veni comunismul sau va
veni hitlerismul. De aceea am scris despre persoana: "Iisus Hristos sau
restaurarea omului". Valoarea persoanei si valoarea iubirii dintre
persoane. Am accentuat mereu valoarea persoanei si valoarea iubirii intre
persoane. Si astazi, numai asta ne poate salva ! Si Ortodoxia prin asta este
tare e singura care accentueaza persoana. Ce valoare este mai mare decat
persoana si decat comuniunea de iubire intre persoane ? Si cine e mai inalt la
inaltimea si adancimea Duhului Sfant decat Iisus Hristos ? Poate fi depasit
Iisus Hristos in ceea ce putem noi ajunge ? Nu poate fi ideal mai inalt. Cel mai inalt ideal ni l-a dat Iisus Hristos. Si cel
mai inalt ideal este acesta: sa respecti persoana, sa iubesti persoana, omul
care este chipul lui Dumnezeu si sa doresti sa fii iubit de persoana, sa fii in
comuniune cu persoana. Asta este Ortodoxia! Catolicismul e dictatorial si-n Evul Mediu episcopii lor
au fost latifundari, printi. Taranii erau iobagi pe terenurile lor. La noi n-a
fost asa ceva, la noi, preotii, episcopii, erau alaturi de popor, langa ei. Pe
cand acolo, ce au facut ei? Au venit si cu cruciadele. Ce au facut Cruciadele?
Au ocupat Bizantul, l-au slabit, l-au tinut ocupat 70 de ani, slabindu-l ca
sa-l poata ocupa apoi mahomedanii.
Sa facem din fiecare crestin un luptator
duhovnicesc. Nu ca sa-l converteasca pe celalalt numai la credinta, ci ca sa-i
arate un model de om. Noi avem ca model de om pe sfant. Fiecare trebuie sa
tinda spre sfintenie, spre bunatate, spre ajutorul celuilalt, spre smerenie,
spre curatenie, spre toate cele bune. Sa iubesti pe celalalt mai mult decat pe
tine. Asta ne trebuie: sa punem in practica Evanghelia. Si de aceea cred ca
Filocalia va putea sa ne calauzeasca pe toti spre Hristos. Si trebuie ca
preotii, si nu numai preotii, ci si toti credinciosii, s-o citeasca. Nu au fost
sfinti numai dintre preoti, au fost sfinti si dintre ceilalti credinciosi. Toti
avem datoria sa ne trezim la aceasta constiinta, sa fim cat mai aproape de
Hristos, sa folosim cat mai aproape duhul de jertfa, sa ne jertfim si noi
pentru altii, ca sa descoperim ceea ce este nobil in noi. Ca toate viciile,
toate patimile ne coboara. Noi trebuie sa mergem spre ceea ce este adanc, spre
ceea ce este nobil, spre ceea ce uneste cu Dumnezeu. Sa ajungem la sfintenie,
ca sa ajungem la Inviere si la viata vesnica in Hristos.
Ce insemneaza datinile pentru poporul roman, ce
sfintenie au datinile, datinile de la Botez, datinile de la Cununie, datinile
de la orice moment important al vietii, cum participa tot satul, cum participa
toti la ele. Adica aici persoana n-o mai poti separa, sa spui: "de aici
sunt eu, de aici tu", si nici psihologie nu mai poti face in felul acesta,
adica iau pe omul cutare si-l studiez si vad ce este el. In fiecare om e
amprenta celorlalti. Deci, grija de ceilalti, preocuparea de ceilalti, bucuria
de ceilalti, influentele celorlalti. Deci, nu mai exista un individ si, de
aceea, nici un rationalism care separa. Aceasta-i un rationalism simplist, care
imparte. Ori, nu este viata asa. Viata este rationala si in acelasi timp
superioara ratiunii, mai presus de ratiune. Sau e rationala tocmai intrucat e
comunitara, e rationalitate in comunitate. O ratiune comunitara, o ratiune a
ansamblului, o ratiune a ceeea ce depaseste individualul. Asa cum sunt in
Dumnezeu ratiunile tuturor nedespartite, si oamenii, in radacina lor, sunt o
unitate si toate lucrurile in radacina lor sunt o unitate si o armonie, sunt
facute unele pentru altele.
Eu nu pot
sa inteleg individualitatea. Cea mai mare bucurie a mea e sa ma bucur de
atentia cuiva! Daca ma bucur de atentia cuiva nu mai sunt nefericit si atentia
mea fata de el trebuie sa insemneze pentru el aceeasi bucurie. Trrebuie sa uit
de mine ca sa fiu fericit, pentru ca daca uit de mine si ma preocupa altul, se
va preocupa si altul de mine si asta numai, ma face fericit. Daca ma preocup
numai de mine, raman singur si sunt nefericit. Egoismul te face nefericit.
Numai smerenia, uitarea de tine, sa uiti de tine si atunci ai toate semnele ca
nu esti uitat de altii. Esti inconjurat de toata atentia altora. In smerenie nu
esti singur, in smerenie esti totdeauna in comunitate. Pe cand in egoism,
pretentia ca esti numai tu, e o nenorocire. Si de fapt nici atunci nu esti singur,
ca omul nu poate fi singur. Si cel
rau are nevoie de altii. Are nevoie de lauda lor, are nevoie de exploatarea
lor, are nevoie de critica lor, are nevoie de pretentia ca e mai bun decat
altii, asa ca realitatea nu e nici individualista si nu e nici totalitarista.
Asta nu a invatat Occidentul ! Satul are sobornicitate, comunitate. Asta e
sobornicitatea Bisericii - comunitatea! Tot satul hotaraste impreuna. Spunea un
profesor de langa Fagaras, cum il invatau parintii sa se roage: "Doamne,
tine-mi vitele; Doamne tine-mi pe taica si pe maica; Doamne, ajuta-mi sa nu ma
fac de ras in sat!" Adica el nu era fortat sa nu se faca de ras, ci el de
bunavoie cauta sa nu se faca de ras in sat, sa insemneze ceva pentru sat. Nu
silit. Da, avea si el o bucurie, sa fie in atentia satului, si-n asta se vede
importanta lui, ca insemneaza ceva pentru sat, ca face ceva pentru sat, ca
aduce o gluma a lui, ca aduce o harnicie a lui, un talent al lui, ca face ceva
pentru altul in numele lui Dumnezeu. Ei, asta a pierdut Occidentul,
sobornicitatea pe care o avem de la Biserica. Cat e de sobornicesc satul care
merge la biserica impreuna !
Cat am fost la parintii mei, pe tata nu l-am vazut
sa se certe cu cineva, sa strige la cineva. Niciodata ! Daca cumva un vecin
avea ceva cu el, s-ascundea in casa, se ducea in casa. Iar mama spunea
totdeauna, cand criticam pe cineva: "Lasa, dragul mamei! Fii om de treaba
si zi buna ziua catre oricine!" Asta o implinea rugaciunea comuna a
Bisericii si era de ras cel ce Duminica nu se imbraca frumos si nu mergea la
biserica. Asta era spiritualitatea noastra, spiritualitatea crestina. Astazi
s-ar spune ca sunt lucruri depasite. Depasite, dar trebuie sa cautam sa le
refacem cat putem, pentru ca altfel ne descompunem si descompunerea noastra
inseamna pieire. Nu mai merge asa, uite in ce criza morala ne aflam noi astazi,
cu dezbinarile acestea din popor ! Si aceasta criza a adus-o intelectualitatea.
Unul a citit un roman, altul un roman si fiecare judeca dupa romanul pe care
l-a citit el. Nu mai traieste bucuria comuna cu ceilalti. Sunt cativa prieteni
si in oras. Aceasta se vede si in faptul ca Biserica Ortodoxa a facut pe
fiecare strada cate o biserica. Biserica era centrul strazii, centrul ulitei.
La biserica la noi totdeauna ma intrebau: "Dar unde-i doamna? Ce
face?" Ca intr-o familie. Familaritatea, poate asta-i comuniunea.
Familaritatea. Cred ca asta a fost specific poporului nostru. E bine sa vada
aceasta si cei din Occident. Noi avem
ceva de dat Occidentului. Occidentul n-are ce ne da. Din ratiunea aceasta
analitica el a dezvoltat tehnica. El a despartit diferitele energii care erau
combinate. A despartit atomul, a despartit diferitele energii si prin asta s-au
declansat si au putut sa se manifeste, tehnic si stiintific intr-un grad sporit
dar si periculos. Atomii care nu mai sunt incadrati in sistemele lor,
diferitele feluri de atomi: atomul de oxigen, atomul de hidrogen, atomul de
carbon, il desparti, le desparti electricitatea, le desparti caldura, nu il mai
ai intr-o reciproca imbinare, modelare.
Limba noastra are aspect de taina, pe care nu-l are
limba franceza. Noi spunem cuviinta, francezii convenance, convenience - este o
eleganta rece. E si portul lor medieval, foarte elegant, dar portul nostru este
elegant si minunat de cald. Ma gandesc la portul fetelor noastre, al mireselor,
la catrinta lor, la florile de pe maneca iei, de pe altita, bogata in culori
bine armonizate. La francezi e o eleganta fara caldura. Dar la noi e si o
delicatete in eleganta aceasta. Ne-am cam pierdut, ne-am cam lasat influentati
de Occident. Eleganta si caldura portului nostru, gratia si seriozitatea
poporului nostru in datini, in toate, trebuie pastrate. Intelectualitatea
noastra insa n-a sesizat aceasta. A scris Blaga despre spatiul mioritic si a
afirmat ca dealul si valea produc doina. De ce n-au produs si alte popoare, ca
si ele au dealuri si vai ? Altceva a produs doina la noi."