Halloween, o sarbatoare satanica

Mulţi dintre români au preluat, de câţiva ani, dintr-un mimetism modernist, care nu are nimic de a face cu discernământul, Halloween-ul, macabra sărbătoare occidentală, care sub masca unor distracţii (tembele) este o veritabilă invocare a demonilor şi făpturilor infernale. Putem vedea cu această ocazie o defilare spectrală, de oameni deghizaţi în schelete, arătări hidoase, vrăjitoare, fantome, mumii, vampiri, vârcolaci, monştri, criminali sângeroşi care împânzesc străzile şi se sperie unii pe alţii cu tot felul de farse şi glume macabre şi nesărate. În vitrinele magazinelor, în parcuri, în companii, în localuri, în şcoli şi universităţi, pe uşile caselor, peste tot apar vrăjitoare călare pe mătură, dovleci-felinar, coarne şi alte simboluri mai mult sau mai puţin demonice. Camaşa arată Halloween-ul, o „sărbătoare“ pe care sataniştii declaraţi o consideră printre cele mai importante.

Din păcate, milioane de oameni care se declară „creştini“ şi chiar împotriva satanismului, au ajuns să creadă cu naivitate că nu este nimic rău în aceste „distracţii nevinovate“. Realitatea este însă cu totul alta. Halloween este o invocare a maleficului.

Biserica, slăbită enorm în ultimele decenii, a obosit să se mai lupte cu Halloween-ul, acceptând în mod aberant evenimentul ca pe o sărbătoare distractivă, adresată chipurile, culmea prostiei, în special copiilor, tocmai cei mai lipsiţi de apărare şi de discernământ… Cea mai bună dovadă că este vorba de un eveniment ocult, abject şi inspirat de forţele întunericului este acela că însuşi „părintele“ modern al „bisericii lui Satan“, tenebrosul şi terifiantul Anton Szandor LaVey, obişnuia să spună că Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de „Noaptea Walpurgică“ sau Sabatul vrăjitoarelor, de pe 1 mai.

Originile ritualului

„Sărbătoarea“ de Halloween îşi are originile în vremuri îndepărtate. Atunci, două anotimpuri erau văzute ca importante, vara şi iarna. Anul Nou începea cu prima zi de iarnă, la o dată care, după calendarul modern, cade la 1 noiembrie. Mai important era însă ajunul noului an, când avea loc festivalul sfâşitului verii. În secolul 19, se pare, a fost fabricată o zeitate numită Samhain, care personifică sfârşitul verii, fiind văzută ca „stăpân al întunericului“. Puterea acesteia creşte pe măsură ce ziua se scurtează şi noaptea e mai lungă, fiindca ea nu poate umbla pe Pământ decât după lăsarea întunericului. În popor se credea că în ajunul anului nou, pe 31 octombrie, graniţa ce desparte lumea morţilor de cea a viilor devine extrem de permeabilă. Din aceasta cauză, momentul era foarte prielnic pentru ca spiritele celor morţi în cursul anului să revină în lumea pământească, bântuind în căutarea unor trupuri pe care să pună stăpânire pentru a scăpa din tărâmul morţilor. Pragul dintre cele două lumi, care nu se află, practic, în nici una dintre ele, este păzit de creaturi fioroase ale tenebrelor, reprezentate ca demoni ori ca vrăjitoare, ceea ce explică popularitatea unor costume şi deghizaţii morbide şi macabre de asemenea natură. Dacă nu reuşeau să captureze un om, spiritele întunericului se mulţumeau adesea şi cu un animal, în special o pisică neagră, aceasta din urmă fiind şi astăzi un simbol al Halloweenului.

 Veghea de Halloween. Ameninţarea spiritelor rele

Exista în vechime, în preajma zilei de Halloween, obiceiul de a strânge lemne pentru aprinderea unor ruguri sacre, de obicei pe vârfurile dealurilor, pentru comemorarea sufletelor celor morţi.
În acea seară, oamenii se adunau cu mic, cu mare în jurul rugurilor sfinte pentru a veghea şi pentru a invoca zeii luminii să călăuzească sufletele morţilor din familie în tărâmul de dincolo.

După terminarea ceremoniei, oamenii luau cărbuni din focul sacru pentru a-şi lumina drumul spre casă, dar şi pentru a aprinde un nou foc în vatră. Acest tăciune era, de regulă, cărat într-un nap scobit pe dinăuntru, înlocuit mult mai târziu de dovleac. Pentru a se proteja de influenţele spiritelor rătăcitoare, cei vechi se îmbrăcau în costume înfricoşătoare şi ciopleau mutre cu rânjete hidoase pe napul-felinarul în care purtau tăciunele. Ei se deplasau în procesiuni foarte gălăgioase, rupând şi trântind de pământ tot ce întâlneau în cale, tot ca metodă de a pune pe fugă spiritele.

Tradiţia rugului sfânt s-a păstrat Irlanda, Scoţia şi Tara Galilor. Lemnul pentru focul din noaptea de Halloween se adună din timp şi în unele regiuni există obiceiul de a arde şi un anume tip de muşchi de pădure. Spre deosebire de ce se petrece în America, în Europa spiritele morţilor continuă să reprezinte o parte însemnată a tradiţiei de Halloween. Dacă pe vremuri, oamenii vegheau toată noaptea cu o torţă aprinsă pe prispa casei, acum ei se mulţumesc să aprinda lumânări pentru sufletele celor decedaţi. În această noapte, oamenii poartă felurite talismane pentru a se proteja de duhurile rele. Tot pentru alungarea duhurilor întunericului se trag clopotele şi se bate în lemn (deloc întâmplător, în tradiţia noastră populară s-a păstrat această vorbă). În acelaşi scop, înainte de apusul soarelui, se obişnuieşte să se înconjoare casa de trei ori, mergând cu spatele. În aceste zone se spune că o persoana născută de Halloween poate vorbi cu duhurile.

 Creştinism versus „păgânism“

În urmă cu mai bine de 1200 de ani, în încercarea de a eradica sărbătorile „păgâne“ şi a-i creştina pe bretoni, irlandezi şi englezi, papa Grigore al IV-lea a decretat în anul 835 ziua de 1 noiembrie ca sărbătoare religioasă, închinată martirilor credinţei – Ziua tuturor sfinţilor. În 1006, Papa Ioan al XVIII-lea a decretat Ziua de 2 noiembrie Ziua morţilor. Tradiţia păgînă, însă, era atît de înrădăcinată în conştiinţa oamenilor, încît a fost nevoie de un compromis: o sărbătoare creştină, grefată pe vechiul cult al strămoşilor. În Marea Britanie, sărbătoarea s-a numit All Saints Day sau All Hallows Day, iar seara dinaintea ei, ajunul, All Hallows’ Evening. În timp, prin prescurtare, a devenit Hallows’E’en şi de aici Halloween.

 Obiceiul de a oferi bucate celor care bat la uşă este o reminiscenţă a ritualurilor ancestrale, legat de pomana pentru sufletele morţilor, adoptată şi de creştinism. Astfel, este atestat din secolul al IX-lea obiceiul ca, în această perioadă a anului, sărmanii şi cerşetorii să bată la uşile creştinilor pentru a cere pomană, care consta în special dintr-un fel de „prăjiturele pentru suflet“, bucăţi de pâine cu afine. Cu cât mai multe prăjiturele primea cerşetorul, cu atât mai multe rugăciuni se angaja să rostească pentru sufletele rudelor decedate ale stăpânului casei. Chiar rostite de un intermediar, rugăciunile aveau menirea de a ajuta sufletele sa găsească mai repede drumul spre rai. A refuza să dai de pomană pentru morţi era considerat un adevărat sacrilegiu, iar cel care îl comitea se expunea „răzbunării“ cerşetorului nemulţumit. Expresia „trick or treat“ derivă din această tradiţie, căci cel care îndrăznea să încalce tradiţia, cel care cu alte cuvinte nu oferea pomană (treat) trebuia pedepsit, jucându-i-se un renghi (trick). Una dintre cele mai vechi pedepse utilizate de colindători era aceea de a bate la uşă şi de a se ascunde apoi, astfel încât gazda să se sperie când vede că nu este nimeni la uşă. Astăzi, reacţia firească în faţa unui asemenea gest este una de enervare, ştiut fiind că aceasta e o biată glumă proastă, însă în Evul Mediu semnificaţia era sinistră, anume că însăşi moartea a bătut la uşă, căci ea este singura invizibilă…

 Ziua morţilor în spaţiul carpatic

În fiecare an, pe 1 noiembrie sau în cea mai apropiată duminică de această dată, creştinii din România îşi celebrează morţii, dând copiilor dulciuri şi aducând ofrande şi pomană celor „duşi pe ceea lume“.

Emblema sărbătorii, bostanul cioplit, luminat cu ajutorul unei lumînări, este un obicei caracteristic mai degrabă Ardealului, unde toamna tîrziu se pun astfel de „felinare“ pe stîlpii porţii. „Distracţia“ tâmpă, specifică sărbătorii Halloween, atît de populară la americani, le era până de curând necunoscută românilor, preocuparea fiind exclusiv pentru omagiul şi pomenirea celor trecuţi în lumea umbrelor.

Bătrînii satului şi copiii lor de la oraş se adună la cimitir, pun pe morminte ştergare ţesute sau prosoape, colaci copţi pe vatra cuptorului propriu sau la vreo patiserie cu firmă luminoasă, lumînări şi mere. Copiii primesc bomboane, mere şi biscuiţi, fără să fie costumaţi în făpturi înspăimântătoare şi groteşti şi fără să strige „Trick or Treat!“, însă unii dintre ei – ministranţii – chiar îşi merită din plin dulciurile câştigate, căci merg din casă în casă timp de cîteva ore, apoi cântă şi se roagă, alături de preot, la fiecare mormânt în parte.

Când se închină paharul, se spune „Dumnezeu să-i ierte!“, nu „Sănătate!“, nici „Noroc!“. Bătrânii de la ţară spun „Să trăiţi cu toţii, să-i pomeniţi pe cei plecaţi dintre noi, şi poate o să mă pomeniţi şi pe mine, dacă nă-ţi uita!“…

 Halloween în America

De fapt, sărbătoarea de Halloween a ajuns în America abia în jurul anului 1840, adusă de valul masiv de imigranţi irlandezi goniţi de acasă de marea foamete din epocă. Aceştia au adus cu ei şi „legenda“ cam cretinuţă a felinarului-dovleac. Povestea spune că un anume Jack, individ cunoscut drept beţiv şi pus pe trăznăi, a avut într-o zi proasta inspiraţie de a-i juca un renghi Satanei. Jack l-a convins pe diavol să se urce într-un copac, apoi a scrijelit pe trunchiul acestuia o cruce, simbol ce-l împiedica pe drac să coboare. Satana a fost lăsat să se dea jos numai dupa ce i-a promis omului că îl va lăsa în pace toata viaţa lui. După ce a murit, Jack nu a fost primit în Rai din pricina numeroaselor sale păcate, văzându-se obligat să meargă în Iad, dar nici aici nu a fost admis, diavolul fiind încă supărat de renghiul cu copacul. Pentru a nu-l lăsa totuşi să orbecăiasca veşnic prin beznă, dracul i-a dat lui Jack un tăciune aprins care să-i lumineze calea, iar omul a pus tăciunele într-un nap scobit. Ajunşi in America, imigranţii au descoperit că dovleacul este un suport mult mai încăpător, folosindu-l de atunci în locul napului. Chiar şi în zilele noastre, dovleacul scobit ca să arate ca o faţă care rânjeşte ameninţător este numit „Jack-o-lantern“, „felinarul lui Jack“.

Ce a devenit Halloween astăzi se vede cel mai bine în SUA, unde se câştigă foarte mulţi bani de pe urma prostiei oamenilor. Dintr-un prilej de comemorare a morţilor familiei, sărbătoarea a degenerat complet, ajungând o sinistră mascaradă, penibilă şi cretină, prilej de batjocură, oamenii întrecându-se în răzbunări oribile şi „glume“ macabre. Industria cinematografică, televiziunile, barurile, restaurantele, discotecile, parcurile de distracţii, industria dulciurilor, producţia de costume şi de decoraţiuni, toate aduc câştiguri enorme, iar oamenii trebuie să plătească dacă vor să se „distreze“. În SUA se obţin profturi comparabile cu cele de Crăciun, altă sărbătoare batjocorită şi transformată într-o stresantă goană după brad, globuri şi cadouri.

 Dracul şi dovleacul marca USA poposesc şi în România

Integrarea în UE şi occidentalizarea societăţii face ca în România autorităţile să se simtă obligate (la presiuni deloc dezinteresate) la o adevărată maimuţăreală a sinistrei sărbători americane, care este promovată pe toate canalele şi cu toate puterile.

Astfel, Teatrul Naţional pentru Copii îşi deschidea la un moment dat stagiunea cu spectacolul „Lampa lui Jack“ – o punere în scenă pentru copii a poveştii dovleacului de Halloween, poveste în care Diavolul joacă rolul principal, în realitate o şcolarizare mascată a satanismului pentru copiii români…

„Protipendada“ Bucureştiului s-a adunat la Palatul Parlamentului pentru a participa la Balul de Halloween. Internetul românesc este plin de felicitări virtuale cu specific de Haloween, precum şi de bizare oferte „festive“: manichiură în ton cu momentul, gheare stilizate negru-portocalii, tichii cu coarne care se aprind alternativ, sfaturi pentru construirea unui coşciug, ca să poţi apărea un „mort“ cât mai autentic la petrecerea de Halloween!!!

La grădiniţele de bon-ton din capitală se face „serbare de Halloween“, în şcoli elevii sunt învăţaţi chiar de către profesori cum să îşi confecţioneze costumele şi decorurile adecvate. Discotecile din campusurile studenţeşti şi localurile se întrec în a organiza „seri de Halloween“ care sunt luate cu asalt de tinerii dornici de distracţie. În 2002, în parcul Moghioroş din cartierul Drumul Taberei, primăria sectorului 6 a organizat „Carnavalul groazei“ şi a oferit premii copiilor care aveau cel mai înfricoşător costum.

Iar acestea, în vreme ce în Rusia, Ministerul Educaţiei a decis să interzică orice eveniment legat de sărbătoarea Halloween-ului în şcoli. Un reprezentant al ministerului, Alexander Gavrilov, a declarat că această hotărâre se menţine din 2003, iar motivaţia este legată de faptul că această sărbătoare promovează cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ. Gavrilov a precizat că Haloweenul „tulbură mintea şi afectează sănătatea spirituală şi morală a elevilor“, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihiatri consultaţi pe această temă.

 Halloween-ul, devenit un prilej de adorare a demonilor, are efecte dezastruoase

Psihologii şi psihiatrii establishmentului se întrec în a scorni, la comandă şi cu plată, teorii care mai de care mai sofisticate, sucite, aberante şi cumplit de periculoase, cum că Halloween-ul este, de fapt, „o celebrare emfatică a morţii, care are chiar o importanţă socială imensă pentru că aduce în conştiinţa occidentală sentimentele refulate despre subiectul morţii, generând experienţe benefice care-i vor face pe copii şi adulţi să-şi învingă teama de moarte“(??!!).

Cu toate aceste josnice elucubraţii teoretice, cu spoială de ştiinţă, adevărul este altul. Toate statisticile indică, mai ales în SUA, ţara unde această sărbătoare pervertită a atins apogeul maleficului, creşterea violenţelor în timpul Halloween-ului. Acest moment al anului se remarcă prin numărul cel mai mare de acţiuni violente, fapte penale, „glume“ proaste care duc la accidente grave, distrugeri, numărul cel mai mare de beţivi, consum crescut de droguri la persoane din ce în ce mai tinere, inclusiv la copii. Studiile Gallup certifică, de asemenea, efectele cumulative dezastruoase ale acestei sărbători, ce marchează profund psihicul copiilor, care nu au mecanisme psihice pentru a se apăra de această deversare a demonicului, a urâtului, a odiosului, a magiei negre în viaţa lor emoţională şi ajung ulterior să le accepte ca fireşti, în mod necondiţionat.

Se ştie că răul este mult mai uşor acceptat atunci când pare un simplu joc. Această „sărbătoare“, în realitate o adevărată oroare, îi familiarizează de fapt pe cei mici, prin jocul macabru, cu răul, agresivitatea, scabrosul, monştrii, grotescul, infernalul, sinistrul, satanicul, vrăjitoria şi magia neagră. Să nu ne mirăm, prin urmare, că în timp, copiii se obişnuiesc cu prezenţa maleficului, percepută ca o „joacă“ sau o „distracţie“…