Sfinţii Trei Ierarhi : Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul si Sfântul Ioan Gură de Aur

Spre sfârşitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare dispută legată de cei trei ierarhi, pe care îi prăznuim pe 30 ianuarie, oamenii întrebându-se care este mai mare: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur. După câţiva ani de la declanşarea neînţelegerilor, cei trei sfinţi au început să i se arate aievea, unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous. În cele din urmă, în anul 1084, într-o vedenie, fericitului i-au apărut cei trei sfinţi împreună.

Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfântului Ioan ne arată modul în care sfinţii conlucrează - cu Dumnezeu şi între ei -, aşa cum şi noi trebuie să ne unim, în cuvânt şi în lucrare:

"După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul sau, îndemnaţi de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. 

De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceşte, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Ca nevoinţă noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem în lume pace şi unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, şi înştiinţează cu această pe creştini, că noi în faţă lui Dumnezeu, una suntem."

În urma acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi, stingându-se astfel şi disputele din capitală, lumea unindu-se în sărbătorirea împreună a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfântului Grigorie Teologul şi a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gura de Aur

Mitropolitul ortodox care spală regulat saloanele unui spital

Mitropolitul Marcu de Riazan si Mihailov ajuta in mod frecvent la curățarea saloanelor din spitalul Riazan (Rusia).

Acest lucru poate fi ceva poate mai putin obisnuit si cunoscut pentru lumea laica, dar pentru credinciosii ortodocsi nu pare a fi un lucru foarte special. Multi credinciosi de rand aleg sa practice voluntariatul (sub toate formele) si sa se puna in slujba Bisericii si a lui Hristos, a semenilor lor. Cu toate acestea, astfel de manifestari, chiar daca ele exista in mod asemanator si la Ierarhi , sunt mai putin mediatizate in presa laica, preocupata astazi de promovarea altor asa-zise „modele”. 

Cu toate acestea, astfel de lucruri se intampla, iar arhiereii ortodocsi continua de la inceputurile Bisericii sa isi slujeasca semenii si sa se preocupe de rezolvarea problemelor lor, constienti ca acest lucru reprezinta, nu pe ultimul plan, un exercitiu personal de sporire duhovniceasca si de slujire in iubire.

La fel se intampla si in cazul Mitropolitului Marcu, cu care functionarii spitalului din Riazan si pacientii s-au obisnuit deja sa-l vada curatand saloanele spitalului si, de cele mai multe ori, revenindu-i in grija salonul de urgenta.

Reprezentantii Episcopiei ortodoxe de Riazan, de sub Patriarhia Moscovei, intervievati, au recunoscut că acest tip de activitate nu doar ca-l ajuta, la nivel personal, pe cel ce face curatenia – ca forma de slujire a aproapelui si a celui aflat la nevoie – sa isi cultive un anumit nivel de auto-disciplina ci, totodata, contribuie la… recuperarea mai rapida a pacientilor.

Intr-un interviu acordat publicatiei rusesti „Pravmir”, in urma cu doar cateva ore, Mitropolitul Marc a acceptat sa vorbeasca despre modul în care un preot ar trebui să slujească de fapt, și a formulat regulile de bază ale modului în care un preot trebuie să se comporte cu enoriasii sai.

„Înainte de toate, cu siguranta, preoții ar trebui sa-si aminteasca faptul ca Dumnezeu este Cel Care-l cheama pe om sa se apropie de El, si nu preotul face asta, asa incat nu are niciun motiv să-si hraneasca cultul propriei sale personalitati în Biserică. Un parinte nu ar trebui să domine sau sa reprime identitatea enoriașului sau, sub nicio forma!

În al doilea rând – un preot nu ar trebui să sperie pe nimeni, în niciun fel. Odată, o mamă speriata a venit la mine, cu fiica ei. Intre alte ‘sfaturi’ pe care preotul i le dadea fetei, acesta i-a zis, la un moment dat, că ea risca sa fie lovita de o mașină, iar astfel, saraca fata prinsese frica de a mai traversa strada.

Este important ca un preot sa le explice adevarurile duhovnicesti enoriașilor sai, și să-i încurajeze sa duca o viață creștină, dar nu sa-i forteze. El ar trebui să-i învețe să trăiască într-o atmosfera de libertate și de responsabilitate – și, desigur, este important ca obiectivul principal al unui preot sa ramana permanent grija fata de suflet, nu grija fata de propriile buzunare”, a spus Arhiepiscopul.

sursa: http://www.ganduridinierusalim.com/

Conferinţa cu titlul "Valorile familiei creştine azi"

Conferinţa cu titlul "Valorile familiei creştine azi", organizată de Protopopiatul Ortodox Braşov şi susţinută de Dl. Prof. Univ. Doctor Pavel Chirilă, va avea loc Marţi, 2 februarie 2016, la Sala Patria,Brasov începând cu ora 17.30. Sunteţi aşteptaţi cu drag, intrarea fiind liberă.

Vă rugăm să îi anunţaţi pe cei interesaţi şi să distribuiţi acest eveniment.

https://www.facebook.com/events/576548345826628/

Familia Creștină... în pericol! Constanța, 8 ianuarie 2016

ECUMENISMUL (erezia secolului XXI )

UN CREŞTIN ORTODOX NU POATE FI ECUMENIST!

"Acela care, după ce a fost găsit adevarul, continuă să mai caute ceva, acela caută minciuna" (Din Lucrările Sinodului VII Ecumenic).

"Cine nu doreşte să devină ucenic al adevărului,devine învăţător al rătăcirii" (Sfântul Leon cel Mare, papă al Romei).

"Deci, ceea ce aţi auzit de la început, în voi să rămână;de va rămâne în voi ceea ce aţi auzit de la început, veţi rămâne şi voi în Fiul şi în Tatăl" (I In. 2, 24).

"Mai mare bucurie decât aceasta nu am, ca să aud că fiii mei umblă întru adevăr" (3 In. l, 4).

"Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat" (II Tim.3,14).

"Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere;avem pentru adevăr" (II Cor. 13, 8).

"Să ştii că noi trebuie să slujim lui Dumnezeu, nu timpului" (Sfântul Atanasie cel Mare, Epistolă către
Dracontie).

"Cea mai bună comuniune este comuniunea în credinţă şi în dragostea adevărată... Nu există nimic mai minunat,decât adevărul". (Sfântul Fotie, Scrisoare către papa Nicolae I).

,,Diavolul are trei cozi: pentru cei saraci – comunismul, pentru cei credinciosi – ecumenismul, iar pentru cei bogati – masoneria’’, Sf. Paisie Aghioritul

VLOG-UL ORTODOX: Protest anti-ecumenism 18.01.2016

Efeseni 4:5 ~ “Este un Domn, o Credinta, un Botez.”

Canonul 10 al Sfintilor Apostoli ~ “Daca cineva s-ar ruga, chiar si in casa cu cel afurisit (scos din comuniune) acela sa se afuriseasca.”

Canonul 45 al Sfintilor Apostoli ~ “Episcopul, presbiterul sau diaconul, daca numai s-ar ruga impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca, iar daca le-a permis acestora sa savirseasca ceva ca si clerici (sa savirseasca cele sfinte), sa se cateriseasca.”

Canonul 46 al Sfintilor Apostoli ~ “Episcopul sau presbiterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim sa se cateriseasca. Caci ce intelegere poate sa fie intre Hristos si Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”

Canonul 64 al Sfintilor Apostoli ~ “Daca vreun cleric sau laic intra in sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca sa se roage, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca.”

Canonul 6 al Sinodului V local de la Laodiceea (343) ~ “Nu este ingaduit ereticilor a intra in casa lui Dumnezeu daca staruie in eres.”

Canonul 32 al Sinodului V local de la Laodiceea ~ “Nu se cuvine a primi binecuvintarile ereticilor, care sunt mai mult absurditati decit binecuvintari.”

Canonul 15 al Sinodului al Noualea din Constantinopol (861)
“Cei ce propovaduiesc public eresul sau il invata in Biserici, sa fie indepartati de comuniunea cu credinciosii si afurisiti, ca unii ce fac schisma si sfarima unitatea Bisericii.”

Din cuvantul Sinodului al VII- lea Ecumenic (Niceea, 787)
“Sa nu faceti nici inovatie, nici omitere in Predania pe care am pazit-o cu evlavie pina acum. Deoarece toti citi s-au pastrat inlauntrul Sfintei Biserici Universale, nu au primit nici adaosuri, nici omiteri. Si cu mare pedeapsa va fi condamnat cel ce va face fie adaugiri, fie omiteri.”

Sinodul de la Constantinopol din anul 1724
“Cei care vor dezerta de la Ortodoxie si vor parasi parintestile si dreptele dogme ale credintei si Predaniile obstesti ale Bisericii si vor decadea si se vor indeparta cu inovatii si cu credinte absurde si cu obiceiuri eterodoxe si vor falsifica si vor maslui adevarul Ortodoxiei, acestia nici nu mai sint, nici nu se mai numesc crestini cu adevarat, ci se taie si se despart de totalitatea madularelor Bisericii si a crestinilor, ca niste eterodocsi si inovatori si se izgonesc afara din sfintul staul ca niste oi riioase si madulare putrede.”

Anatema impotriva ecumenismului a Sfintului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei
“ANATEMA celor ce ataca Biserica lui Hristos invatind ca Biserica Sa este impartita in asa-zise “ramificatii” ce se deosebesc in doctrina si in felul de viata, sau ca Biserica nu exista vizibil, ci va fi formata in viitor cind toate “ramificatiile” – sectele, denominatiunile si chiar religiile – vor fi unite intr-un singur trup, si care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun ca botezul si euharistia ereticilor sunt eficace pentru mintuire, prin urmare, celor ce cu buna-stiinta sunt in comuniune cu acesti eretici inainte-mentionati sau celor ce sustin, raspindesc sau pazesc erezia lor ecumenista sub pretextul dragostei fratesti sau al presupusei uniri a crestinilor despartiti, sa fie Anatema!”
(Data de Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Vancouver- Canada, august 1983, iscalita de toti episcopii, spre a fi adaugata la sfirsitul anatemelor din Credinta Ortodoxiei, si pomenita mereu in prima Duminica a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei)

Sfintul Efrem Sirul (+379)

“Vai acelora care se intineaza cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiestile Scripturi! Vai de cei citi murdaresc sfinta credinta cu eresuri sau incheie vreo intelegere cu ereticii!

Sfintul Ioan Gura de Aur (+ 407)
“Daca episcopul sau clericul este viclean in chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si inger din cer de-ar fi. Cel care doreste mintuire personala, cel care vrea sa fie un adevarat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela cauta la corabia lui Noe scapare de potop. Cel care are teama de trasnetul strasnic al anatemei, care omoara sufletul si trupul, acela sa ia asupra-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, sa-si imblinzeasca indaratnicia cugetului sau, cu ajutorul legilor bisericesti si sa se supuna in toate maicii sale – Biserica… .”

Sfintul Chiril al Alexandriei (+444)
“Daca cineva schimba ceva in sfintele si dumnezeiestile dogme patristice, acest lucru nu trebuie sa-l luam drept clarviziune, ci drept crima si abatere de la dogma si pacatuire impotriva lui Dumnezeu.”

Sfintul Ioan Damaschin (+749)
” Sa ne pazim cu toate puterile noastre sa nu primim impartasire de la eretici, nici sa le-o dam acestora…, ca sa nu ne facem partasi relelor lor credinte si pentru a nu fi condamnati impreuna cu ei.”

Sfintul Teodor Studitul (+826)
“Atunci cind Credinta e primejduita, porunca Domnului este de a nu pastra tacere. Daca e vorba de Credinta, nimeni nu are dreptul sa zica: “Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cirmuitor? Nici acesta nu doreste sa aiba vreun amestec. Sau un sarac care de-abia isi cistiga existenta? … Nu am nici cadere, nici vreun interes in chestiunea asta. Daca voi veti tacea si veti ramine nepasatori, atunci pietrele vor striga, iar tu ramii tacut si dezinteresat?”
“Sinodul nu este aceasta: sa se intruneasca simplu ierarhi si preoti, chiar daca ar fi multi; ci sa se intruneasca in numele Domnului, spre pace si spre pazirea canoanelor… si nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stapinirea de a incalca canoanele, fara numai sa le aplice si sa se alature celor predanisite, si sa urmeze pe Sfintii Parinti cei dinaintea noastra… Sf. Ioan Gura de Aur a spus deschis ca dusmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci si cei aflati in comuniune cu ei.”

Sfintul Iustin Popovici (+1979)
“Conform gindirii unitare a Parintilor si a Sinoadelor, Biserica este nu numai una, ci si unica… Biserica este una si unica, pentru ca ea este trupul Unuia si Unicului Hristos. Unde nu este Dumnezeul-Om, acolo nu exista Biserica, iar unde nu exista Biserica, acolo nici Euharistia nu exista. In afara acestei identitati, adica a Bisericii si a Euharistiei, se afla erezia, falsa biserica si antibiserica. Biserica, prin dumnezeiasca Euharistie, este unitate soborniceasca si unirea lui Hristos cu credinciosii si a credinciosilor cu Hristos. Si in Euharistie si in Biserica, Dumnezeul-Om Hristos este Unul si, de asemenea, este “toate si intru toti.” (Col. 3:11).
Din unica si nedespartita Biserica a lui Hristos, in diferite timpuri, s-au desprins si s-au taiat ereticii si schismaticii, care au si incetat sa fie madulare ale Bisericii. Unii ca acestia au fost… romano-catolicii si protestantii si unitii si toata cealalta legiune eretica si schismatica. Ecumenismul e numele de obste pentru toate pseudo-crestinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. In el se afla cu inima lor toate umanismele europene cu papismul in frunte, iar toate aceste pseudo-crestinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decit erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obste este acela de “pan-erezie” (erezie universala). De ce? Fiindca in cursul istoriei, felurite erezii tagaduiau sau denaturau anumite insusiri ale Dumnezeului-Om Hristos, in timp ce ereziile acestea europene indeparteaza pe Dumnezeul-Om in intregime si pun in locul Lui pe omul european. In aceasta privinta nu e nici o deosebire esentiala intre papism, protestantism, ecumenism si celelalte secte, al caror nume este “legiune”.

Sfantul Antonie cel Mare – 17 ianuarie

Sfantul Antonie cel Mare a trait in secolul al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. Este socotit a fi intemeietorul vietii monahale, si este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vietii calugaresti. Nascut in satul Coma din Egiptul de Mijloc in anul 251, acest mare luminator al credintei a fost fiul unor tarani crestini instariti. In acest mediu a deprins calea credintei. Pe cand Antonie avea 20 de ani, dupa moartea parintilor sai, intrebandu-se despre drumul sau in viata, fericitul a auzit in biserica cuvintele lui Hristos: “Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punand aceste cuvinte in inima sa, si-a impartit averea la saraci, si-a incredintat sora unei comunitati de fecioare si s-a retras in singuratate.

Dupa ce s-a nevoit o perioada intr-o coliba de langa satul natal, sub povatuirea unui ascet mai batran, Antonie s-a mutat intr-un mormant idolesc; apoi, pe cand avea 35 de ani,Sfantul Antonie s-a mutat intr-un loc numit Pispir, la marginea desertului. Aici a locuit sfantul timp de 20 de ani, pana cand ucenicii sai l-au silit sa paraseasca acest loc, Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavolesti. Acum Antonie devine deja parintele duhovnicesc al multor calugari din diversele comunitati monastice din pustia egipteana, cele mai vestite fiind cele din Nitria si Sketis.

Dupa ce in anul 310 face o calatorie la Alexandria pentru imbarbatarea crestinilor prigoniti din cauza persecutiei lui Maximin, Antonie se stabileste in 312 in adancul desertului, pe muntele Kolzim. Aici a ramas sfantul pana la sfarsitul vietii, impreuna cu doi ucenici, nemaiparasindu-si locul decat pentru a-si vizita discipolii si pentru a doua sa calatorie la Alexandria, in sprijinul Sfantului Atanasie cel Mare, persecutat de arianisti.

Sfantul Antonie a trecut la cele vesnice in anul 356 d. Hr. in desertul de pe malul drept al Nilului. Informatiile pe care le avem despre Sfantul Antonie sunt relatarile Sfantului Atanasie, ucenicul sau. Iata ce spune Antonie despre trecerea sa la Domnul: "Eu, o! fiilor, precum este scris, ma duc pe calea parintilor, caci ma vad singur chemat de Domnul; iar voi treziti-va, ca pustnicia voastra cea veche sa nu o pierdeti, ci ca si cum ati face inceput de pustnicie, asa sarguiti-va sa paziti osardia voastra intreaga. Ca stiti pe diavolii cei ce va bantuiesc, stiti cum sunt de salbatici, dar neputinciosi cu puterea; deci, nu va temeti de dansii, ci mai vartos sa credeti in Hristos de-a pururea. Apoi, ca si cum fiecare ati muri, asa sa vietuiti, luand-aminte si pomenind sfatuirile pe care le-ati auzit de la mine. 

Nici o impartasire sa nu aveti cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, ca stiti ca si eu ma abateam si ma feream de acestia pentru eresul lor cel de Hristos urator si rau credincios; ci sarguiti-va mai cu seama de-a pururea a va impreuna mai intai cu Domnul, apoi cu sfintii; ca astfel dupa moarte, intru vesnicele locasuri, ca pe niste prieteni cunoscuti sa va primeasca si sfintii pe voi. 

Acestea ganditi-le, acestea cugetati-le si de aveti vreo purtare de grija pentru mine, ma veti avea ca pe un parinte al vostru; dar sa nu lasati pe nimeni sa ia trupul meu si sa-l duca in Egipt, ca nu cumva sa-l puna in casele lor, dupa cum au obicei, caci pentru aceasta am venit aici in munte.

Stiti cum de-a pururea opream pe cei ce fac aceasta si le porunceam sa inceteze un obicei ca acesta; deci, voi ingropati trupul meu si sub pamant ascundeti-l. Apoi sa paziti taina intre voi, ca nimeni sa nu stie locul, afara de voi singuri. Iar eu la invierea mortilor il voi lua nestricacios de la Mantuitorul. Impartiti hainele mele si dati lui Atanasie episcopul un cojoc si haina pe care o asterneam, pe care el mi-a dat-o nefolosita, iar la mine s-a invechit. Celalalt cojoc dati-l lui Serapion, episcopul; voi tineti haina cea de par, si mantuiti-va fiilor, fiti sanatosi; ca Antonie acum se muta si nu mai este impreuna cu voi".

Dupa ce zise acestea si aceia l-au sarutat, ca pe niste prieteni au vazut ingerii care venira la dansul si, bucurandu-se de dansii, el si-a intins picioarele si zacand cu fata in sus, se arata vesel; dupa aceea si-a dat sufletul, si s-a dus la Sfintii Parinti. Iar ucenicii lui, precum le daduse porunca, infasurandu-l si ingropandu-l, au ascuns trupul lui sub pamant. Si nimeni nu stie pana acum unde este ascuns, afara de cei doi ucenici ai lui.”

Troparul Sfantului Antonie cel Mare

Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, Parintele nostru Antonie. Si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere, slava Celui ce te-a incununat pe tine, slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.

¡    

     Oamenii se socotesc raţionali însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar acestea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească raţionali.(Antonie cel Mare)

¡         Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să-L placă; şi numai la aceasta îşi deprinde sufletul său: cum să-i placă lui Dumnezeu, mulţumindu-i pentru o aşa de mare purtare de grijă şi pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viaţă. Pentru că este nepotrivit să mulţumim pentru sănătatea trupului, doctorilor, care ne dau leacuri amare şi neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulţumim pentru cele ce ni se întâmplă cum trebuie, spre folosul nostru şi după purtarea Lui de grijă. Căci în cunoştinţa şi credinţa cea către Dumnezeu stă mântuirea şi desăvârşirea sufletului. (Antonie cel Mare)

¡         Cel ce poate îmblânzi pe cei neînvăţaţi, ca să iubească învăţătura şi îndreptarea, făcător de om trebuie să se numească. Asemenea şi aceia care îndreaptă pe cei desfrânaţi către petrecerea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu, ca unii ce schimbă alcătuirea oamenilor. Căci blândeţea şi înfrânarea este fericire şi nădejde bună pentru sufletul oamenilor. (Antonie cel Mare)

¡         Om se numeşte sau cel raţional, sau cel ce îngăduie să fie îndreptat. Cel ce nu poate fi îndreptat este neom, căci aceasta se află la neoameni. Iar de unii ca aceştia trebuie să fugim, căci celor ce trăiesc laolaltă cu păcatul nu li se îngăduie să se afle niciodată printre cei nemuritori. (Antonie cel Mare)

¡         După cum corăbierii cârmuiesc corabia cu grijă, ca să n-o izbească de vreo stâncă văzută sau nevăzută, aşa şi cei ce se silesc spre viaţa duhovnicească trebuie să cerceteze cu frică ce trebuie să facă şi ce să nu facă. De asemenea să creadă că legile lui Dumnezeu le sunt de folos, tăind de la suflet toate gândurile păcătoase.(Antonie cel Mare)

¡         După cum cârmacii şi cei ce ţin frânele cu sârguinţă şi cu luare aminte ajung la ţintă, tot aşa cei ce se silesc spre viaţa cea dreaptă şi virtuoasă, trebuie să călătorească cu sârguinţă şi cu grijă, precum se cuvine şi după cum e voia lui Dumnezeu. Cel ce vrea şi cugetă că se poate aceasta, crezând îşi face loc în nemurire. (Antonie cel Mare)

¡         Iată semnele după care se cunoaşte un suflet raţional şi virtuos: privirea, mersul, glasul, râsul, ocupaţiile şi întâlnirile cu oamenii. Căci toate acestea se îndreptă spre tot mai multă cuviinţă. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face străjer treaz şi închide intrarea patimilor şi a ruşinoaselor aduceri aminte. (Antonie cel Mare) 

¡         Celui nu ştie să deosebească binele de rău nu-i este îngăduit a judeca pe cei buni sau pe cei răi. Căci bun este omul care cunoaşte pe Dumnezeu, dar el nu este, nu ştie nimic şi nu va şti vreodată. Căci calea cunoştinţei lui Dumnezeu este bunătatea. (Antonie cel Mare)

¡         Omul bun şi iubitor de Dumnezeu nu mustră pe oameni pentru rele când sunt de faţă; iar în dos nu-i bârfeşte. Dar nici celor ce încearcă să-i grăiască de rău nu le îngăduie. (Antonie cel Mare)

¡         În cuvântări orice asprime să lipsească. Pentru că sfiala şi neprihănirea ştiu să înfrumuseţeze pe oamenii cu judecată mai mult decât pe fecioare, căci mintea iubitoare de Dumnezeu este o lumină care învăluie sufletul, cum învăluie soarele trupul. (Antonie cel Mare)

¡         Nestatornicii şi nepricepuţii să nu ispitească pe cei înţelepţi. Iar cel înţelept este bărbatul ce place lui Dumnezeu, care vorbeşte puţine şi pe cele de trebuinţă şi plăcute lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)

¡         Cel ce urmăreşte vieţuirea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu grijeşte de virtuţile sufletului, căci acestea sunt bogăţia şi hrana sa veşnică. De cele vremelnice se împărtăşeşte numai pe cât se poate, după cum dă şi voieşte Dumnezeu, folosindu-se cu mulţumire şi bucurie de ele oricât de smerite ar fi. Mâncarea scumpă hrăneşte numai trupul; cunoştinţa lui Dumnezeu însă, înfrânarea, bunătatea, facerea de bine, buna cinstire şi blândeţea, acestea îndumnezeiesc sufletul. (Antonie cel Mare)

¡         Cei ce socotesc nefericire pierderea banilor, a copiilor, a slugilor, sau a oricărui alt lucru, să ştie întâi că trebuie să se mulţumească cu cele date de Dumnezeu; iar când trebuie să le dea înapoi, să fie gata a face aceasta cu recunoştinţă, întru nimic scârbindu-se pentru lipsirea de ele, mai bine zis pentru înapoierea lor. Căci după ce s-au folosit de cele ce nu erau ale lor, le-au dat iarăşi înapoi. (Antonie cel Mare)

¡         Nu se cuvine ca cei mai slăbuţi cu firea să deznădăjduiască şi să părăsească vieţuirea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu şi să o dispreţuiască ca una ce nu ar putea fi ajunsă nici înţeleasă de ei. Căci unii chiar de nu vor putea ajunge la culmea virtuţii şi mântuirii, prin sârguinţă şi dorinţă, totuşi se fac mai buni sau în nici un caz mai răi. Iar acest folos al sufletului nu este mic. (Antonie cel Mare)

¡         Când afli pe unul gâlcevindu-se şi luptându-se împotriva adevărului şi a lucrului vădit, pune capăt gâlcevii, părăsind pe unul ca acela, fiindcă şi-a împietrit cu totul mintea. Căci precum apa cea rea strică vinul, cu vrajbă strică pe cei virtuoşi cu viaţa şi cu socotinţa. (Antonie cel Mare)

¡         Dacă întrebuinţăm orice sârguinţă şi iscusinţă ca să scăpăm de moartea trupească, cu atât mai vârtos suntem datori să ne străduim ca să scăpăm de moartea sufletească, pentru că cel ce voieşte să se mântuiască nici o piedică nu are, fără numai negrija şi lenea. (Antonie cel Mare)

¡         Moartea, de o va avea omul în minte, nemurire este; iar neavând-o în minte, moarte îi este. Dar nu de moarte trebuie să ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunoştinţa de Dumnezeu. Aceasta este primejdioasă sufletului. (Antonie cel Mare)

¡         Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toată bunăvoinţa şi, dorind cele cereşti, dispreţuiesc cele pământeşti. Unii ca aceştia nu plac la mulţi, dar nici lor nu le plac multe de aceea sunt nu numai urâţi, ci şi luaţi în râs de mulţi smintiţi. Ei însă rabdă toate în sărăcie, ştiind că cele ce par multora rele pentru ei sunt bune. Căci cel ce înţelege cele cereşti crede lui Dumnezeu, ştiind că toate sunt făpturile voi Lui. Cel ce însă nu le înţelege nu crede niciodată că lumea este zidirea lui Dumnezeu şi că a fost făcută pentru mântuirea omului. (Antonie cel Mare)

¡         Cei ce nu sunt mulţumiţi cu cele ce le au la îndemnă pentru trai, ci poftesc la mai mult, se fac robi patimilor, care apoi tulbură sufletul şi îi insuflă gânduri şi închipuiri că cele ce le au sunt rele. Şi după cum hainele mai mari mai mari decât măsura împiedică la mişcare pe cei ce se luptă, aşa şi dorinţa avuţiei peste măsură împiedică sufletele să lupte sau să se mântuiască. (Antonie cel Mare)

¡         Starea în care se află cineva fără să vrea îi este şi pază şi osândă. Deci îndestulează-te cu cât ai, ca nu cumva purtându-te cu nemulţumire, să te pedepseşti singur fără să simţi. Iar calea spre aceasta este una singură: dispreţuirea celor pământeşti. (Antonie cel Mare)

¡         Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulţumind, fără cuviinţă şi fără înfrânare. Căci eşti dator să ţii trupul în viaţă, însă fără nici un gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie. Nu e păcat neînfrânarea limbii la mulţumire şi rugăciune, dar e păcat la vorbire de rău. E păcat să nu lucreze mâinile milostenie, ci ucideri şi răpiri. Şi aşa fiecare din mădularele noastre păcătuieşte, când din slobodă alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)

¡         Cei ce cunosc binele, dar nu văd ce le este de folos, îşi orbesc sufletul; iar puterea de a deosebi li s-a împietrit. De aceea nu trebuie să ne îndreptăm mintea spre aceştia, ca nu cumva să cădem şi noi, în chip silnic, în acelaşi lucruri, fără băgare de seamă, ca nişte orbi. (Antonie cel Mare)10

¡         Nu trebuie să ne mâniem pe cei ce păcătuiesc, chiar de-ar fi făcut crime vrednice de osândă. Ci pentru dreptatea însăşi, pe cei ce greşesc să-i întoarcem şi să-i certăm dacă se nimereşte, fie prin ei înşişi, fie prin alţii. Dar să ne mâniem sau să ne înfuriem nu se cade, pentru că mânia lucrează dusă de patimă şi nu de dreptate şi de judecată. De aceea nu primi să te sfătuiască nici oamenii prea miloşi, căci pentru binele însuşi şi pentru dreptate trebuie să cerţi pe cei răi, însă nu pentru patima mâniei. (Antonie cel Mare)

¡         Nu se cuvine ca sufletul raţional şi luptător să se sperie şi să se înfricoşeze îndată de patimile care vin asupra lui, ca nu cumva să fie batjocorit de draci, ca fricos. Căci tulburat de nălucirile lumeşti sufletul îşi iese din limanul său. Să ştim că virtuţile noastre sufleteşti ni se fac înaintemergătoare ale bunurilor veşnice, iar păcatele de bunăvoie pricini ale muncilor. (Antonie cel Mare)

¡         Dintre cei ce se află într-o ospătărie, unii închiriază paturi; alţii neputând avea pat şi dormind pe jos, sforăie nu mai puţin decât cei ce dorm în pat. Şi aşteptând măsura nopţii, dimineaţa toţi se duc, lăsând paturile ospătăriei şi luând numai lucrurile lor. Asemenea este şi cu toţi cei ce vin în viaţă: şi cei ce au trăit cu puţine şi cei ce au vieţuit în slavă şi bogăţie, ies din viaţă ca dintr-o ospătărie, neluând nimic din desfătarea şi bogăţia vieţii, fără numai faptele lor, bune sau rele, săvârşite de ei în viaţa lor. (Antonie cel Mare)

¡         A scăpa de moarte este cu neputinţă. Cunoscând aceasta, oamenii înţelepţi şi deprinşi în virtute şi în cuget iubitori de Dumnezeu primesc moartea fără suspine, fără frică şi fără plâns, aducându-şi aminte de neînlăturarea ei şi de izbăvirea din relele vieţii. (Antonie cel Mare)

¡         Nu trebuie să urâm pe cei ce au uitat de vieţuirea cea bună şi plăcută lui Dumnezeu şi care nu recunosc dogmele drepte şi iubite de Dumnezeu. Ci mai vârtos să ne fie milă de ei, ca fiind slabi în puterea de a deosebi lucrurile şi orbi cu inima şi cu înţelegerea. Căci primind răul ca bine, se pierd din pricina neştiinţei, şi nu cunosc pe Dumnezeu, sărmanii şi nechibzuiţii de ei. (Antonie cel Mare)

¡         Nu spune mulţimii cuvinte despre evlavie şi bună vieţuire. Nu pentru pizmă zic, dar socotesc că vei fi luat în râs de cei smintiţi. Căci cel asemenea se bucură de cele asemenea. Iar astfel de cuvinte puţini auzitori găsesc. Mai bine este dar a nu grăi, decât ceea ce voieşte Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. (Antonie cel Mare)

¡         Sufletul este în trup, iar în suflet este mintea şi în minte cuvântul. Prin ele Dumnezeu fiind înţeles şi preamărit face sufletul nemuritor, dându-i nestricăciunea şi fericirea veşnică. Căci Dumnezeu le-a dăruit tuturor făpturilor existenţa numai pentru bunătatea Sa. (Antonie cel Mare)

¡         Numai dacă am fost încercaţi de supărări, simţim plăcerile şi bucuria. Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a însetat şi nu mănâncă cu plăcere cel ce n-a flămânzit; de asemenea nu doarme cu plăcere cel ce n-a privegheat îndelung şi nu simte bucuria cel ce mai întâi nu s-a întristat. Tot aşa nu ne vom bucura de bunurile veşnice, dacă nu le vom dispreţui pe cele vremelnice. (Antonie cel Mare)

¡         Cuvântul este sluga minţii. Căci ce voieşte mintea, aceea tâlcuieşte cuvântul. (Antonie cel Mare)

¡         Mintea vede toate, chiar şi cele din Ceruri. Şi nimic nu o întunecă fără numai păcatul. Prin urmare celui curat nimic nu-i este neînţeles, iar cuvântului său nimic nu-i este cu neputinţă de exprimat. (Antonie cel Mare)

¡         Prin trup omul este muritor. Dar prin minte şi cuvânt nemuritor. Tăcând înţelegi şi după ce ai înţeles grăieşti. Căci în tăcere naşte mintea cuvântul. Şi rostind cuvânt de mulţumită lui Dumnezeu, îţi lucrezi mântuirea. (Antonie cel Mare)

¡         Cel ce vorbeşte fără socoteală nu are minte, căci grăieşte fără să înţeleagă nimic. Cercetează dar ce-ţi este de folos să faci pentru mântuirea sufletului. (Antonie cel Mare)

¡         Cuvântul care are înţeles şi este folositor sufletului este dar al lui Dumnezeu. Iar vorba cea deşartă, care caută să măsoare cerul şi pământul, mărimea soarelui şi depărtarea stelelor, este o născocire a omului care se osteneşte în deşert. Căci căutând cele ce nu folosesc nimic, osteneşte în zadar, ca şi cum ar vrea să scoată apă cu ciurul. Deoarece este cu neputinţă oamenilor a afla acestea. (Antonie cel Mare)

¡         Precum trupul, după ce s-a desăvârşit în pântece trebuie să se nască, aşa şi sufletul după ce şi-a plinit în trup măsura hotărâtă lui de Dumnezeu, trebuie să iasă din trup. (Antonie cel Mare)

¡         Necunoştinţa lui Dumnezeu este o nesimţire şi nebunie a sufletului, căci răul se naşte din neştiinţă, iar binele, care mântuieşte sufletul, din cunoştinţa lui Dumnezeu. Prin urmare dacă te vei sârgui să nu faci voile tale, petrecând cu trezvie şi cunoscând pe Dumnezeu, mintea ta va fi cu grijă la virtuţi. Dacă însă te vei sili să faci voile tale pentru plăcere, ameţit de necunoştinţa lui Dumnezeu, te vei pierde ca dobitoacele, necugetând la relele ce ţi se vor întâmpla după moarte. (Antonie cel Mare)

¡         Ochiul priveşte cele văzute, iar mintea înţelege cele nevăzute căci mintea care iubeşte pe Dumnezeu este făclie care luminează sufletul. Cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu şi-a luminat inima sa şi vede pe Dumnezeu prin mintea sa. (Antonie cel Mare)

¡         Cel care are minte se ştie pe sine că este om stricăcios iar cel ce se ştie pe sine pe toate le ştie că sunt făpturile lui Dumnezeu şi s-au făcut pentru mântuirea omului. Căci stă în puterea omului să înţeleagă toate şi să creadă drept. Iar un asemenea bărbat cunoaşte sigur că cei ce nu pun preţ pe cele lumeşti au osteneală foarte puţină, iar după moarte dobândesc de la Dumnezeu odihnă veşnică. (Antonie cel Mare)

¡         Precum trupul fără suflet este mort, aşa şi sufletul fără puterea minţii este nelucrător şi nu poate moşteni pe Dumnezeu. (Antonie cel Mare)

¡         Sufletul se află în lume fiind născut. Mintea este mai presus de lume fiind nenăscută. Sufletul care înţelege lumea şi vrea să se mântuiască în fiecare ceas are o lege pe care nu o calcă. El cugetă întru sine că acum e vreme lungă şi de cercetare şi nu aşteaptă să o facă aceasta judecătorul. El ştie că-şi poate pierde mântuirea primind cea mai mică plăcere urâtă. (Antonie cel Mare)

¡         Cei ce sunt siliţi de niscai trebuinţe sau împrejurări să treacă înot râuri foarte mari, de vor fi treji la minte, scapă de primejdie chiar de-ar fi valuri potrivnice; şi de se scufundă puţin, prinzându-se de ceva de la ţărm, scapă. Dar cei ce vor fi beţi, chiar dacă de zeci de mii de ori vor lupta să ajungă la ţintă, nu vor putea, ci biruiţi de vin se vor scufunda în valuri şi îşi vor afla moartea. Tot aşa şi sufletul, căzând în învolburarea valurilor vieţii, de nu se va trezi din păcatul materiei ca să se cunoască pe sine că e dumnezeiesc şi nemuritor şi că numai pentru scurtă vreme a fost legat cu trupul cel muritor şi plin de patimi, va fi atras de plăcerile trupeşti spre pierzare; şi dispreţuindu-se pe sine şi îmbătându-se de neştiinţă, se va pierde şi se va afla în afară de cei mântuiţi. Căci trupul ne trage adeseori ca un râu spre plăcerile necuvenite. (Antonie cel Mare)

¡         Sufletul cu adevărat raţional văzând fericirea celor răi şi bunătatea celor nevrednici nu se sminteşte, dorindu-şi fericirea lor în viaţa aceasta, cum fac oamenii nesocotiţi. El cunoaşte lămurit nestatornicia lucrurilor, ascunsurile vieţii cu vremelnicia ei şi judecata care nu poate fi mituită. Un suflet ca acela crede că Dumnezeu nu-l va trece cu vederea nici despre partea hranei trebuitoare. (Antonie cel Mare)

¡          Cei ce şi-au înnoroiat veşmântul, întinează şi haina celor ce se apropie de ei. Aşa şi cei răi cu voia şi nedrepţi la purtare, petrecând cu cei simpli şi vorbind cele ce nu se cuvin, le întinează sufletul prin auz. (Antonie cel Mare)

¡         Pofta din amintire este rădăcina patimilor, care sunt rudeniile întunericului. Iar sufletul zăbovind în amintirea poftei nu se cunoaşte pe sine că este insuflarea lui Dumnezeu. Şi aşa este dus spre păcat, nesocotind relele de după moarte, lipsitul de minte. (Antonie cel Mare)

¡         Numai omul este în stare să primească pe Dumnezeu, căci numai acestui animal îi vorbeşte Dumnezeu noaptea prin visuri, iar ziua prin minte. Şi prin toate prevesteşte oamenilor vrednici de el bunătăţile viitoare. (Antonie cel Mare)

¡         Omului credincios şi celui ce vrea să înţeleagă pe Dumnezeu nimic nu-i este anevoie. Iar dacă vrei să-L şi vezi, priveşte podoaba şi pronia tuturor celor ce au fost făcute şi a celor ce se fac cu cuvântul Lui. Şi toate sunt pentru om. (Antonie cel Mare)

¡         Fă bine celui ce te nedreptăţeşte şi-ţi vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grăi de rău pe vrăjmaşul tău către nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihănirea, cu răbdarea, cu înfrânarea şi cu cele asemenea. Căci aceasta este cunoştinţa de Dumnezeu: să-i urmezi Lui cu smerită cugetare şi printr-unele ca acestea. Iar lucrarea aceasta nu este a celor de rând, ci a sufletului care are minte. (Antonie cel Mare)

¡         Când te întorci cu mulţumire spre aşternutul tău, aducându-ţi aminte de binefacerile şi de marea purtare de grijă a lui Dumnezeu şi umplându-te de înţelegerea cea bună, te vei veseli şi mai mult, iar somnul trupului tău se va face trezvie a sufletului şi închiderea ochilor tăi, vedere adevărată a lui Dumnezeu. Atunci tăcerea ta, umplându-se de bunurile primite, va da din tot sufletul şi puterea o adânc simţită slavă Dumnezeului a toate. Căci de va lipsi păcatul din om, o singură mulţumire cumpăneşte mai mult decât toată jertfa cea de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)

Ne dezicem de ierarhii ecumeniști. Cuvânt către credincioșii ortodocși din România

"Cuvant catre drept-credinciosii crestini romani

Nu avem in spate nici un partid, nici o organizatie si nici o putere lumeasca ci Adevarul. In numele Lui, adica al lui Iisus Hristos Dumnezeul-Om, Cel ce a spus: “Indrazniti, Eu am biruit lumea.”, indraznim si noi.

De ani de zile trupul Bisericii este atacat de o otrava foarte periculoasa: erezia tuturor ereziilor – ecumenismul. Cateva din lucrarile satanice ale ecumenistilor sunt:

1. Conferintele si tratatele apostate semnate de arhierei in secret, fara consultarea sau aducerea la cunostinta credinciosilor si impotriva invataturilor Sf. Parinti de la cele 7 Sinoade Ecumenice. Aici amintim intre altele, doua intalniri ecumeniste deosebit de grave: Balamand (Liban-1993), unde s-au recunoscut toate tainele catolicilor fiind valide si s-a introdus termenul eretic de “Biserici surori“si Ravena (Italia-2007), unde s-a recunoscut papa Romei ca episcop valid cu har si succesiune apostolica.

2. Rugaciunile in spatiile publice ale arhiereilor si preotilor ecumenisti cu ereticii (catolici, protestanti…), chiar cu evreii si paganii;

3. Participarea la beatificari respectiv canonizari a ecumenistilor (unii la altii, catolici la ortodocsi si invers) si recunoasterea unor asa zisi “sfinti” ai ereticilor in schimbul unor interese materiale (de ex. Mitropolitul Teofan a participat la beatificarea cardinalului Anton Durcovici la Iasi in 17 mai 2014 in urma urmatoarei propuneri: “Daca doriti cladirea cutare, participati la beatificarea cardinalului Durcovici.“);

4. saptamana de rugaciune – care de fapt este o uraciune inaintea lui Dumnezeu – pentru “unitatea crestinilor “din a doua jumatate a lunii ianuarie, initiata si sustinuta de Patriarhul Daniel;

5. propovaduirea unei dragoste false, fara consistenta Adevarului si deci in afara lui Hristos si crearea falsei impresii ca si ortodocsii si ereticii, paganii, musulmanii, evreii… ar avea acelasi Dumnezeu;

6. negarea hotararilor unor Sinoade Ecumenice pe motivul aberant ca Sf. Parinti n-ar fi avut suficienta dragoste fata de eretici si de aceea i-au anatemizat, de aici rezultand hula cumplita prin care arhiereii ecumenisti se considera a avea “o dragoste si o intelepciune “mai mare decat a Duhului Sfant, Cel care i-a indemnat pe Sf. Parinti sa-i dea anatemei pe eretici.

7. convocarea unui Sinod panortodox in 2016 unde este “de neconceput lipsa reprezentantilor Romei “(ce legatura are papa cu Ortodoxia , cand el nici macar nu este botezat ?) si in care nici unul din cele 10 puncte de discutie nu condamna vreo erezie, ci se intareste panerezia ecumenismului (numit fals “Miscarea ecumenica “), si se va discuta despre pace, fraternitate si libertate (putin mai lipsea si aparea deviza masonilor de la 1789, “libertate, egalitate si fraternitate”).

Biserica se roaga pentru toti dar nu impreuna cu toti, pentru ca nu toti cred in Dumnezeul cel adevarat – Sfanta Treime si nici toti cei ce cred in Sf. Treime nu cred drept. Trecerea de la erezie la dreapta credinta si intrarea in Biserica se face numai prin: lepadarea de erezie, Botezul ortodox prin intreita afundare, Mirungerea si Sf. Impartasanie, iar nu prin rugaciuni impreuna cu ereticii, prin intruniri ecumeniste comandate si sustinute financiar de clanul Rockefeler…

Nu avem voie sa uitam ca unul din roadele amare ale ecumenismului in Romania a fost impartasirea IPS Corneanu la Greco-catolici, blasfemie de care el nu s-a cait niciodata pana la moarte.

Biserica Ortodoxa nu e proprietatea nici a Patriarhilor, nici a Mitropolitilor, nici a Episcopilor, nu e mosia lor si nici mostenirea lor. Ei traiesc de pe urma evlaviei credinciosilor, de a caror mantuire nu-i intereseaza, acesta este un fapt de care ei vor da negresit seama in fata Dreptului Judecator si n-am vrea sa fim in pielea lor.

Capul Bisericii este Iisus Hristos. Sufletul Bisericii este Duhul Sfant. Iar Trupul Ei suntem toti cei botezat ortodox si care credem ortodox. Omul eretic (chiar de ar fi Patriarh, Mitropolit, Episcop, Preot, simplu credincios) singur iese din Biserica pentru ca se impotriveste Adevarului. Iesirea lui este mai intai nevazuta, cu sufletul, dar daca nu se intoarce la Adevar, dupa moarte merge in iad.

Poate vreodata, cu ajutorul lui Dumnezeu, va avea loc vreun Sinod Ecumenic autentic – nu ca cel deja apostat numai prin stabilirea punctelor in discutie – care sa dea anatemei ecumenismul si sa se termine o data cu aceasta “saptamana de rugaciune (uraciune) pentru unitatea crestinilor“.

Dar pentru ca acesta sa aiba loc, noi trebuie sa luptam cu armele Luminii pentru a mentine treaza constiinta Adevarului si sa o transmitem copiilor nostri.

De aceea, toti care suntem constienti de acest pericol si mergem la Biserica, mai ales in saptamana care urmeaza, suntem datori sa luam atitudine impotriva oricaror actiuni ecumeniste (rugaciuni cu ereticii, predici ecumeniste, predici ale cardinalilor, popilor papistasi, pastorilor…).

Daca vom tacea, vom trada si urgia bate la usa. Primii pacatosi condamnati de Mantuitorul Iisus Hristos la Apocalipsa nu sunt curvarii, nici ucigasii, ci fricosii.

Inaintemergatorul antihristului, papa Francisc, la propunerea fostului presedinte al Israelului Shimon Peres, vrea sa faca “un ONU al religiilor “, pe care sa-l conduca el. Acesta este un pas foarte important in instaurarea unui guvern mondial cu religie unica mondiala si conducator unic mondial –antihrist.

Care este folosul zidirii de catedrale si biserici daca lovim si daramam dreapta credinta din constiintele oamenilor prin ecumenism ?

Care este folosul zidirii de catedrale si biserici daca nu spunem raspicat papistasilor, protestantilor, evreilor, musulmanilor, paganilor… ca numai Iisus Hristos cel Ortodox da mantuirea vesnica ?

Cum indrazniti voi, arhierei si preoti ecumenisti sa lipsiti de Taina Sf. Botez pe catolicii care vor sa vina la Ortodoxie ?!? Chiar si numai singur, acest pacat groaznic al vostru va va duce in iad !!! Noi ne dezicem de hotararile de la Balamand, Ravena si din toate intalnirile apostate ecumeniste.

Unirea falsa si fortata a tuturor religiilor sub pretextul (creat de sionisti prin atacurile ISIS…) incetarii razboaielor asa-zis religioase este o lucrare clara de pregatire a terenului pentru antihrist.

Desi proorociile spun clar ca, majoritatea arhiereilor il vor trada pe Hristos in fata papistasilor, noi avem datoria sa ne pastram si sa ne aparam Dreapta Credinta, fara de care nimeni nu se poate mantui.

Dumnezeu sa ne ajute. Amin.

Monah Teodot, Schim. Ieremia si un grup de credinciosi

sursa: apologeticum.ro