Carte: "Sfantul si Marele Sinod"(Creta 2016) Intre Providenta si esec"

Varianta electronica a cartii "Sfantul si Marele Sinod"(Creta 2016) Intre Providenta si esec

Varianta electronica poate fi gasita aici: http://mirem.ro/pdf/SinodCreta.pdf (format PDF)

format word: https://ortodoxiasingurabisericaadevarata.files.wordpress.com/2016/11/sfantul-si-marele-sinodcreta-2016-intre-providenta-si-esec.docx

"O întrebare care în mod firesc se pune după finalizarea Sinodului din Creta și se cuvine a fi dezbătută, cu maturitate duhovnicească și cunoaștere teologică, vizează urmările acestui Sinod asupra vieţii duhovnicești și bisericești concrete a creștinilor ortodocși de pretutindeni.

Întâi de toate, ne vom confrunta cu pervertirea învăţăturii Bisericii sau, mai bine zis, va fi consfinţită printr-o hotărâre sinodală această pervertire deja existentă. Creștinii ortodocși sunt astăzi influenţaţi de diferite idei relativiste și nu îşi cunosc în mare parte propria credinţă. Dar ortodoxia nu este o credinţă relativistă, ci mărturiseşte că nu există alte adevăruri în afară de Hristos, Care a spus că El este „Calea, Adevărul şi Viaţa” şi că nimeni nu poate dobândi viaţa veşnică fără a se uni cu El în Biserica cea Una și Unică, Trupul Lui. Cu toate acestea, astăzi mulţi ortodocși cred, de pildă, că şi romano-catolicii sunt Biserică, cred că Biserica Ortodoxă și și papismul sunt Biserici Surori, că sunt „cei doi plămâni ai Bisericii”. 

Încă mai mulţi cred că se mântuiesc şi neortodocșii şi nu au nimic împotriva rugăciunii în comun cu cei de alte credinţe şi a preluării diferitelor idei eterodoxe şi păgâne. Toate aceste idei sunt consfinţite acum de acest Sinod în mod mai mult sau mai puţin explicit, demers prin care se vădește exis- tenţa unei stări de confuzie în viaţa noastră duhovnicească și bisericească. Nesocotind învăţătura Bisericii, se va pierde identitatea ortodoxă, iar în locaşurile sfinte nu se va mai propovădui învăţătura ortodoxă, ci noua credinţă relativistă.

Este începutul oricărei căderi din Biserica lui Hristos, cea Una, Sfân- tă, Catholică1 şi Apostolică - Biserica Ortodoxă. Orice reper în călăuzirea omului către sfinţenie va fi desfiinţat și astfel întreaga luptă a Sfinţilor pen- tru păstrarea autenticităţii credinţei ortodoxe va fi zădărnicită. Va fi creat „ortodoxul” de tip nou, care se orientează în funcţie de valorile supreme ale iluminismului - Libertatea, Egalitatea şi Fraternitatea -, așa cum ve- dem în textele pregătitoare de la Sinodul din Creta.

Un asemenea demers va constitui o gravă înstrăinare a oamenilor de viaţa autentică a Bisericii, având drept consecinţă principală pierderea mântuirii sufletului – și aceasta, pentru că învăţătura Bisericii nu va mai fi călăuza către mântuire și unirea cu Hristos, ci o simplă ideologie care promovează toleranţa și înfrăţirea globală la un nivel stric mundan, fără criterii ale Adevărului și fără să urmărească tămăduirea și sfinţirea omului! Iată de ce acordăm atâta însemnătate cunoaşterii învăţăturii ortodoxe în raport cu noile învăţături ale acestui așa-zis „Sinod” – nu dintr-un imbold identitar fanatic și izolaţionist, nici pentru că respingem progresul și comunicarea cu alte culturi și mentalităţi, ci pentru că înţelegem cu durere că învăţătura și viaţa revelate de Dumnezeu-Omul Hristos nu au alt scop decât tămăduirea omului de boala morţii și a stricăciunii. Dacă alterăm și falsificăm această „medicină” a Vieţii și a Învierii, lăsată nouă moștenire în Biserică, într-o continuitate neîntreruptă de la Proroci, Apostoli până la Părinţii Bisericii contemporani, omul nu va mai găsi în Biserică tămăduirea de moarte și stricăciune, iar Biserica nu-și mai atinge scopul pentru care a fost întemeiată.

 În istorie au existat multe sinoade tâlhăreşti, care au încercat să schimbe învăţătura Bisericii şi să legitimeze alte concepţii străine de ea, pentru combaterea și anularea cărora mari Părinţi ai Bisericii au dat o luptă care adesea i-a costat prigoană, exil și chiar mucenicie. Nu este exclus ca și în zilele noastre să avem un asemenea sinod. Însă, cine va accepta în conştiinţa şi mărturisi- rea sa un asemenea sinod, şi nu se va delimita de cei care-l acceptă, se va îndepărta de Adevărul-Hristos Dumnezeu şi de Evanghelia Sa.

Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să aibă o cunoaștere mai profundă și obiectivă a teologiei și a implicaţiilor teologice ale textelor Sinodului din Creta, acest volum își propune să ofere o mărturie istorică despre luările de poziţie teologice faţă de întregul demers al așa-numitului

„Sfânt și Mare Sinod” care a avut loc anul acesta în Creta. Este vorba întâi de toate de cea mai mare parte a comunicărilor susţinute la Conferinţa teologică și știinţifică intitulată „Sfântul și Marele Sinod”. Mare pregătire, fără așteptări, care a avut loc în Stadionul Pace și Prieteniei, Sala Melina Mer- kuri, Pireu, pe data de 23 martie 2016, și a fost organizată de Mitropolia Pireului în colaborare cu: Mitropolia Gortinei și Megalopolei, Mitropolia Glifadei și Mitropolia Kithirelor și cu Sinaxa Clericilor și Monahilor din Grecia. Această conferinţă a fost un eveniment decisiv și istoric, pentru că a înfăţișat aspectele teologice și canonice problematice ale textelor presi- nodale pregătite spre dezbatere și votare în Sinodul din Creta, dar și ale Regulamentului de funcţionare al Sinodului. 

Considerăm că aceste comunicări, susţinute de prestigioși teologic greci, reprezintă un punct de reper în abordarea și raportarea noastră la evenimentul din Creta, care a stârnit atâtea valuri de reacţii pro și contra, a condus la atâtea problema- tizări teologice și, deloc surprinzător, i-a scos din amorţeala teologică pe mulţi credincioși, care s-au aplecat cu mai mult interes asupra învăţăturilor autentice ale Bisericii. În continuare, am introdus câteva luări de poziţie teologice deosebit de importante din lumea bisericească elenă: a Mitropo- litului Kithirelor, prin Scrisoarea sa către Patriarhul Georgiei, precum și Scrisoarea deschisă a Chinotitei Sfântului Munte către Patriarhul Ecumenic și poziţiile unui grup de Părinţi Athoniţi.

Mulţumim celor ce s-au ostenit cu traducerea textelor din limba neo- greacă în română: Părinţii de la Schitul românesc Prodromou al Sfântului Munte Athos, Tatiana Petrache și Viorel Iosif.

Cartea apare în România prin intermediul părintelui Matei Vulcănescu, protoprezviter al Sfintei Mitropolii a Pireului

și paroh al comunităţii românești din Pireu, de la Biserica Maicii Domnului Povăţuitoarea, „Panaghia Odighitria”, a Mitropoliei Pireului.

Sfantul Ioan de Kronstadt - papa este eretic - papistasii sunt eretici - papismul e erezie

"Toti isi lauda credinta ca fiind dreapta, dar drept nu este cel care se lauda, ci cel pe care il lauda Dumnezeu – iar credinta noastra este proslavita neincetat de Dumnezeu insusi prin sfintii Lui. Mergeti la moastele sfintilor si vedeti a cui credinta este dreapta. In ce credinta mai face Dumnezeu minuni ca in cea ortodoxa? In ce credinta se mai invrednicesc oamenii de nestricaciune si de buna mireasma a trupurilor dupa moarte?..

Cum s-au purtat oamenii cu insasi Bunatatea si insusi Adevarul Ceresc intrupat, cu Domnul Iisus Hristos? L-au ispitit in fel si chip, au viclenit inaintea Lui, L-au zavistuit, L-au lingusit cu fatarnicie ca sa II prinda cu vorba si sa II dea pe mana judecatii romane si, in cele din urma, dupa tot felul de batjocuri si de chinuri, sa il omoare pe cruce. Ce au facut oamenii cu credinta adevarata, pe care Hristos a adus-o din cer, cu toata invatatura Lui cea dumnezeiasca, cu tainele de Dumnezeu randuite? Le-au schimonosit de nu mai poti sa le recunosti, unii le-au lepadat si in locul invataturii Lui au pus propriile nascocirii, cum au facut carturarii si fariseii, iar in zilele noastre – Lev Tolstoi.

Din talcuirea gresita de catre catolici a spuselor Mantuitorului: tu esti Petru, si pre aceasta piatra voi zidi Biserica Mea (Mt. 16,18) vin multe rataciri ale lor, mai ales nalucirea cum ca papa este vicarul lui Hristos pe pamant. Ei sunt doar slujitori…

Daca Iisus Hristos ar fi avut de gand sa dea Bisericii Sale, dupa inaltarea la cer, alt cap sau vicar in locul Sau (cum pretind papii, socotindu-se vicari ai lui Hristos pe pamant), ar fi vestit limpede acest lucru dinainte de inaltarea Sa, pentru ca este vorba de o dogma foarte insemnata in ce priveste mantuirea sufletelor omenesti; dealtfel, si apostolii ar fi vorbit despre acest lucru sau ar fi numit vicar pe unul dintre ei – insa nici unul dintre ei n-a suflat o vorba, amintindu-si de spusa Domnului: care intre voi va vrea sa fie mai mare, sa fie voua sluga (Mt. 20,26).

Cred in atotcuratitoarea mijlocire a preacinstitului Sange al lui Hristos Dumnezeu, care a fost varsat spre iertarea pacatelor intregii lumi (ce crede dupa adevar) si spre iertarea pacatelor mele; cred in atotputernica mijlocire a Sangelui acestuia, care graieste mai bine ca al lui Abel. Catolicii nu le mai dau mirenilor acest atotmijlocitor Sange – pesemne din economie, ca sa consume mai putin vin. Dar cu ce ravna turbata se straduie sa-i atraga pe ortodocsi la catolicism, la credinta lor pierzatoare! Apara, Doamne, Ortodoxia de cumplitul catolicism, in care totul este supus samavolniciei papei…

Cat de sfanta este credinta si Biserica ortodoxa! Cat de dreapta este, cat de plina de pacea lui Dumnezeu, cat de plina de frumusete nesfarsita si nedescrisa (aminteste-ti chipul fiecarui sfant, asa cum l-ai vazut in icoana, aminteste-ti viata lui, plina de toata fapta buna si de minuni in timpul vietii si dupa moarte)! Biserica indeplineste toate cerintele duhului omenesc si il mantuieste pe orice om care sa daruit ei si a ramas credincios pana la sfarsitul vietii sale. Slava sfintei credintei Tale ortodoxe, Doamne! Papistasii, recunoscandu-l pe papa drept cap al Bisericii, l-au ridicat pe tron in locul lui Hristos, facandu-si dumnezeu din el, iar pe Hristos l-au pus pe planul al doilea. Pe papa l-au facut vicar al lui Hristos, desi Hristos ramane cu noi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului (Matei 28, 20). Dar uitati-va cate rataciri au fost ingaduite in credinta papei (care nu este a lui Hristos!), cate ciudate rataciri hulitoare, si intoarceti spatele acestei credinte cu nemultumire si groaza! O, trufie omeneasca! O, trufie sataniceasca! Papa – infailibil! O, iezuitism!

Daca papa Romei ar fi intru totul de un cuget si de un suflet si de o invatatura cu Domnul, ar putea – desi nu in deplinul inteles al cuvantului – sa isi dea numele de „Cap al Bisericii”. Dar intrucat este de alt cuget si de alta invatatura decat Hristos, papa este eretic si nu poate fi numit „Cap al Bisericii”, pentru ca ea e stalpul si intarirea adevarului (1 Tim. 3, 15), iar papa si papistasii sunt trestie clatinata de vant si au schimonosit cu desavarsire adevarul lui Hristos si in invatatura, si in slujbe (azime, lipsa proscomidiei), si in carmuire, facand intregul catolicism rob ereziei lor si facandu-l de neindreptat."

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Ultimile insemnari)

Sfantul Maxim Marturisitorul - mintea care s-a indepartat de Dumnezeu se face demonica sau animalica

Sfantul Serafim de Sarov - nu deschide inima ta oricui

Sfantul Nicolae Velimirovici - Ignoranţa ne va distruge

Ignoranţa ne va distruge, Doamne, Dumnezeul nostru. Din cauza ignoranţei noastre, câmpurile Tale vor fi acoperite cu buruieni, iar seminţele Tale vor fi înăbuşite. Grăbeşte-te, Doamne, şi apără semănăturile Tale, până nu au fost năpădite de neghină.

Cu cât mai multe cunosc fiii oamenilor, cu atât mai puţine înţeleg. Ei sunt plini de carte despre adâncurile mării şi despre înalturile cerului, dar odată cu numărul cunoştinţelor creşte şi neînţelegerea lor. Încă puţin, şi ei vor cunoaşte totul şi nu vor mai înţelege nimic. Şi cel mai puţin te vor înţelege pe Tine, şi cel mai puţin se vor înţelege ei…

Lepădându-se de Tine, Raţiunea Supremă, ei au pornit să cunoască faptele Tale cu mândrie şi ură..

Din cauza trufiei şi a răutăţii lor, Tu te-ai ferit din calea lor, aşa că niciunde în univers nu Te pot întâlni. Iar dacă nu Te întâlnesc pe Tine, ei îl întâlnesc pe cel mai mare duşman al Tău, pe cel care a ocupat cu abilitate locul abandonat de Tine.

„Gustaţi din pomul binelui şi al răului! – le şopteşte duşmanul Tău cel mare. Amestecaţi binele cu răul. Nici o mâncare nu e bună, până nu e amestecată cu răutate. Amestecaţi binele cu răul şi veţi deveni zei!” Aşa îi învaţă duşmanul Tău cel mare.

Ei s-au despărţit de înţelepciunea Ta şi nu înţeleg că o lingură de răutate otrăveşte un butoi plin cu dulceaţă. Căci otrava e otravă şi nu mai contează dacă e luată aşa, uscată, sau dacă e băută dintr-un butoi otrăvit. În ambele cazuri, ei se vor otrăvi şi vor muri. Şi cine îi va întoarce la viaţă în afară de Tine, Dumnezeu al vieţii?

Spiritul minciunii s-a instalat în regatul fiilor tăi şi ei, ca nişte beţivi, se prăbuşesc ba la stânga, ba la dreapta. Toţi sunt ciungi!

Ei sunt plini de cunoştinţe despre lucruri şi fapte, dar le-a scăpat cunoaşterea adevărului. De aceea ei ţes neavând temelie, cum îşi ţese păianjenul pânza în vânt.

Şi duhul răutăţii se bucură, aşa cum se bucură de orice prostie, de haos şi dezordine. Apropie-Te, Doamne, şi ajunge-i pe cei care fug de Tine. Povăţuieşte-i, până nu au creat haos înlăuntrul lor, în afara lor şi în toată lumea.

Sufletele creştine istovite caută o religie fără dogmă. Ele preferă să aibă la picioarele lor ape de mică adâncime, în care se văd, fără prea mare efort, peştii mici şi broaştele, şi şerpii la fund. Lor le e frică de adâncimile Divine. Ei au uitat de cuvântul Domnului către pescari: „Mergeţi mai la adânc!”

Cum oare s-a întâmplat că materialiştii şi ateii recomandă dogmele lor, care sunt mai tari decât oţelul, iar pseudocreştinii nu respectă dogmele divine ale credinţei lor?

Ei spun: aceste dogme nu sunt practice, sunt dificile şi de neînţeles! De parcă Domnul ar trebui să conducă potrivit raţiunii umane, mărunte şi grosolane, iar cei lipsiţi de omenie – potrivit raţiunii Divine, conform Logosului, Logicii Cereşti.

Ei se lamentează: ce importanţă ar avea, de exemplu, dogma despre Sfânta Treime şi unitatea Ei?

Creştinismul nu are nici o dogmă care n-ar avea, la rândul ei, o importanţă practică şi care nu s-ar aplica în viaţă. Fără dogma despre Trinitatea Divină, toate teoriile umane din domeniul psihologiei, pedagogiei şi sociologiei ar fi eronate. Hristos a înnoit toate aceste ştiinţe prin fenomenul dogmei despre Sfânta Treime.

Despre Trinitatea Divină ne mărturisesc şi cerul, şi pământul, afirmă evanghelistul Ioan Teologul.

În ceruri: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh – Dumnezeu unic; pe pământ, în sufletul omului: raţiunea, inima şi voinţa – omul integru.

Aceste trei forţe sau capacităţi sufleteşti conţin în sine esenţa sufletului uman: forţa gândului, forţa simţirii şi forţa făuririi. Dacă aceste trei forţe sunt dezvoltate deopotrivă, armonios, atunci sufletul omului este asemenea Trinităţii Divine din ceruri. În acest caz, omul într-adevăr va fi întruchiparea lui Dumnezeu, un tablou viu, microscopic, al lui Dumnezeu pe pământ. Şi într-un astfel de om domnesc pacea, forţa şi dragostea.

Dar dacă una dintre aceste puteri sufleteşti nu e dezvoltată deopotrivă cu celelalte două, atunci sufletul e treime, dar nu are unitate, ci e împărţit în părţi separate, e lipsit de armonie, nu are în sine pace, forţă şi dragoste. El caută ceva, dar nu ştie ce. De fapt, sufletul se caută pe sine, îşi caută integritatea. De aceea, sufletele descrise întâi sunt integre, iar celelalte sunt fragmentate. Primele sunt chipul şi asemănarea Trinităţii Divine Unice, iar celelalte – chipul şi asemănarea Treimii lipsite de unitate, cum ar fi zeitatea indiană Trimurti, care îl are pe Brahma ca făuritor al lumii, pe Vishnu ca păzitor şi pe Shiva ca distrugător; sau Treimea egipteană, care îl are pe Osiris, Isis şi Horus într-o veşnică şi sângeroasă ostilitate. Dacă zeii sunt aşa, cum să fie oare oamenii? Aceasta e treime, dar nu e unitară. E treime, dar nu e sfântă. Războiul din sufletul tău te trimite la război cu oamenii. Această oglindă spartă în care Sfânta Treime nu poate vedea reflectarea chipului Său. Asta e o muzică, dar nu e o simfonie, ci un jazz.

Cine distruge Sfânta Treime în sufletul său?

E intelectualul care este cuprins de gânduri intense, dar care are simţurile tocite şi o voinţă şubredă. Dar chiar şi gândurile sale sunt greşite, pentru că nu sunt irigate cu iubire şi nu sunt îndreptăţite de tendinţa de a face fapte bune.

Cine distruge Sfânta Treime înlăuntrul său?

Acesta e omul sentimental care e cuprins total de sentimente, dar oamenii spun despre el că simţurile lui au întrecut măsura, că nu are nici raţiune, nici voinţă.

Cine mai distruge Sfânta Treime în sine?

E omul foarte activ, cu un caracter de boxer, gladiator, care e total cuprins de o voinţă puternică, dar care nu are simţuri, nu are compasiune, nu are o conştiinţă luminoasă.

În Sfânta Treime totul este sfânt: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Prin urmare, şi în sufletul întreit al omului totul trebuie să fie sfânt: suflet sfânt, inimă sfântă şi voinţă sfântă. De aici rezultă că în societatea umană trebuie să fie sfânta dragoste, sfânta familie şi sfântul popor.

Când oare vor începe fiii oamenilor să îşi educe sufletele şi să îşi construiască societatea conform exemplului dogmei supreme a unităţii Sfintei Treimi? A educa în limba veche a poporului tău înseamnă a păstra şi a hrăni. Când oare vor incepe să-şi hrănească sufletele cu Sfânta Treime?

Această frumoasă şi sfântă taină a existenţei Divine a fost dezvăluită de către Fiul lui Dumnezeu urmaşilor Săi. El a împrăştiat mărgeluşe de sticlă în faţa oamenilor, pentru ca prin revelaţia acestei taine să le explice esenţa adevăratei Divinităţi şi a omului normal.

Când oare vom începe să luăm chipul Domnului? Dar deja mulţi au început să-l ia. Aceştia sunt Sfinţii Ierarhi. Sunt cei care s-au purificat prin Sfântul Duh, în sfânta dragoste s-au oglindit, cu sfintele fapte s-au împodobit şi au devenit nişte temple vii ale Domnului şi nişte lăcaşuri ale Sfintei Treimi. Oare nu sunt numiţi aşa în Sfânta Scriptură? Şi oare nu unora ca ei le e făgăduită Împărăţia veşnică, dar nu pe Tărâmul inaccesibil (1), ci în Împărăţia Cerească a lui Hristos.

Oamenii-animale, în sufletele cărora nu e loc pentru unitatea Sfintei Treimi, regi „fără mila lui Dumnezeu, fără voia oamenilor”, luptă şi vor lupta mereu împotriva Sfintei Treimi. Dar se spune în proorocie: „Şi sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi o vor ţine în stăpânire în veci şi în vecii vecilor”. Şi mai e repetat o dată: „Iar împărăţia şi stăpânirea şi slava regilor de sub ceruri se vor da poporului sfinţilor celui Preaînalt; împărăţia Lui este împărăţie veşnică şi toate stăpânirile Îi vor sluji Lui şi pe El Îl vor asculta”.

1 – Tărâmul inaccesibil e un fel de rai pământesc pentru poporul ales, e ţara iluzorie a fericirii, pe care conducătorii politici o promit întotdeauna poporului, dar pe care nimeni nu o va vedea decât după moarte.

(Tărâmul inaccesibil, Sântul Nicolae Velimirovici)

Sfantul Ioan Gura de Aur - trebuie s-o rupem cu cei rai

"Cei ce cladeau turnul lui Babei se întelegeau bine, pentru raul lor; si tot ei se despartira pe urma, împotriva lor însisi, dar spre binele lor.
Unirea tovarasilor lui Core era rea, dezunirea lor fu buna.

Rea, întelegerea lui Iuda cu Iudeii. E cu putinta, asadar, ca dezunirea sa fie un bine, iar unirea un rau. De aceea este zis: „Daca ochiul tau te supara, scoate-l; iar de te supara piciorul tau, taie-l!” Asa este si cu prieteniile si cu anturajul – se aleg pentru un scop religios-moral înalt.

Se cade sa zicem, asadar, ca întelegerea nu-i totdeauna si în toate împrejurarile folositoare – dupa cum ruperea nu-i totdeauna vatamatoare.

Zic acestea ca sa fugim de rai – si sa ne lipim de cei buni.
Taiem din trupul nostru partile atinse de cangrena si care nu se mai pot tamadui, temându-ne ca nu cumva stricaciunea sa treaca si la cele sanatoase.

 Le taiem nu fiindca le dispretuim, ci ca sa pastram pe celelalte. Cu atât mai mult se impune responsabilitatea si cu referire la anturaj. De ne este cu putinta, sa îndreptam lucrurile cu delicatete, cu întelepciune, dar si cu fermitate."

Sfantul si Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe: Lucruri pe care trebuie sa le stim

Parintele Matei Vulcanescu de la Biserica „Panaghia Odighitria” din Pireu, Biserica Greciei raspunde la intrebarea: 
Care va fi efectul „Sfântului şi Marelui Sinod” ce se va ţine în Creta asupra creștinilor ortodocși de pretutindeni (dacă se vor aproba la Sinod textele pregătitoare adoptate la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale de la Chambésy din ianuarie 2016)? 

În primul rând, efectul va fi distorsionarea învăţăturii Bisericii în mintea ortodocșilor, sau mai bine zis pecetluirea acestei distorsionări, deja existente. Creștinii Ortodocși sunt astăzi influențați de diferite idei relativiste, nu îşi cunosc în mare parte propria credință. Ortodoxia nu este o credinţă relativistă, ci mărturiseşte că nu există alte adevăruri în afară de Hristos, care a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, şi că nimeni nu poate dobândi Viaţa veşnică fără a se uni cu Hristos în Biserica cea Una, Trupul Lui. 

Cu toate acestea, astăzi mulți cred că şi Romano-Catolicii sunt Biserică (Biserici Surori, „cei doi plămâni ai Bisericii”), şi mai mulți cred că se mântuiesc şi cei care nu sunt ortodocși, şi chiar şi mai mulţi nu au nimic împotriva rugăciunii împreună cu cei de alte credinţe şi a preluării diferitelor idei protestante şi păgâne.

 Toate aceste idei vor fi pecetluite de acest Sinod, arătând o stare de fapt. Călcând în picioare învăţătura Bisericii, se va pierde identitatea ortodoxă, iar în Locaşurile Sfinte învăţătura ortodoxă nu va mai fi exprimată de către preoții care vor propovădui noua credință relativistă.

 Este exact începutul oricărei căderi din Biserica lui Hristos, cea Una, Sfântă, Catholică şi Apostolică, adică Biserica Ortodoxă. Orice reper pentru sfințenie va fi desființat, așa încât toată lupta sfinţilor pentru păstrarea purităţii credinței ortodoxe va fi făcută netrebnică. Va fi creat „ortodoxul” de tip nou, care are ca valori supreme Libertatea, Egalitatea şi Fraternitatea, așa cum afirmă textele pregătitoare de la Sinodul din Creta. 

[”Contribuția creștinismului ortodox la stabilirea în lume a idealurilor creștine de pace, fraternitate și libertate” indică explicit duhul în care trebuie citite toate celelalte puncte. ”Pacea (egalitatea), libertatea, fraternitatea” este o celebră lozincă masonică și în nici un caz creștinismul nu are nevoie de o aliniere la lumea aceasta, oricît de ademenitoare, trufașă și bogată s-ar arăta ea. De aceea părerea cum că al Optulea Sinod va fi unul străin de Duhul Ortodoxiei este demult răspîndită printre creștini, căpătînd uneori forme apocaliptice.]

Aceasta va fi o alienare a oamenilor faţă de Ortodoxie, cu consecința principală a pierderii mântuirii sufletului! Iată de ce acordăm atâta importanţă cunoaşterii învăţăturii Ortodoxe în raport cu învăţăturile noi ale acestui așa-zis „Sinod”. În istorie au fost multe sinoade tâlhăreşti, sinoade care au încercat să schimbe învăţătura Bisericii şi să legitimeze alte concepţii. Nu e exclus să mai avem unul. Dar cine îl va accepta în conştiinţa şi în mărturisirea sa, şi nu se va îngrădi de cei care-l acceptă, va fi departe de Adevărul Hristos Dumnezeu şi Evanghelia Sa.

Sfantul si Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe - ce stim si ce nu stim...

Sfantul Ioan Gura de Aur: nicaieri nu e atata rau ca in erezie

Sfantul Ignatie Briancianinov - Despre Inselare

Sfantul Sinod al BISERICII ORTODOXE BULGARE: “In afara de Sfanta Biserica Ortodoxa nu exista alte Biserici, ci doar eretici” / Patriarhule Daniel, TREZESTE-TE

Declaratia Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare pe 21 aprilie 2016:

“In afara de Sfanta Biserica Ortodoxa nu exista alte Biserici, ci doar eretici, iar a numi orice altceva „biserica” nu este, din punct de vedere spiritual, dogmatic si canonic, decat o mare greseala.”

“Sfanta Biserica Ortodoxa, care e Una si Unica, n-a pierdut niciodata unitatea in credinta si partasia Duhului Sfant si va dura pana la sfarsitul vremurilor. Domnul a spus ca “portile iadului nu o vor birui””

Printre alte puncte, documentul aprobat de Sfantul Sinod subliniaza ca „slava Domnului”, Biserica Ortodoxa Bulgara a parasit Consiliul Mondial al Bisericilor din 1998.

In 2007, intr-un interviu televizat dat a scurta vreme dupa ce a devenit Mitropolit, Nikolai a fost intrebat ce parere are despre papa.

“Daca credinta sa este diferita de cea Ortodoxa atunci canoanele Bisericii ne spun ca e eretic”  a fost raspunsul sau.

Cititi va rog mai multe la:

Bulgarian Orthodox Church: Besides the Orthodox Church ‘there are no other churches, only heresies and schisms’

Iata deci cum se pregatesc bulgarii pentru super mega marele sinod care va avea loc intre 16-27 iunie pe insula Creta. Cum se pregateste Patriarhul Daniel?

Cititi va rog si:

Patriarhul GEORGIEI Ilia II RESPINGE documentul despre ECUMENISM pregatit pentru MARELE SINOD

P.S. LONGHIN impotriva MARELUI SINOD: „Nu recunoaștem acest sobor al fărădelegii, care va aduce dezbinare în Biserică”

Mitropolitul SERAFIM DE PIREU despre MARELE SINOD: De ce nu sunt invitati toti Episcopii? / De ce in proiect nu se vorbeste despre erezii si inselari? / De ce sunt invitati catolici, monofiziti și protestanti in calitate de observatori si nu in calitate de impricinati?

Parintele Mihai Valica: SINODUL din 2016 va fi MARE si SFANT doar daca Ierarhii adunati vor avea „RANILE PERSECUTIEI MONDIALISMULUI ACTUAL”. Va fi insa doar o ADUNATURA MASONICA …

Daca parintii le-ar da copiilor orice avere pe pamant , bani si aur, si nu le dau credinta in Dumnezeu, mai bine nu i-ar fi nascut ! Fiindca i-au nascut pentru iad. " ( Sf. Vasile Cel Mare )

Sfantul Antonie cel Mare – 17 ianuarie

Sfantul Antonie cel Mare a trait in secolul al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. Este socotit a fi intemeietorul vietii monahale, si este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vietii calugaresti. Nascut in satul Coma din Egiptul de Mijloc in anul 251, acest mare luminator al credintei a fost fiul unor tarani crestini instariti. In acest mediu a deprins calea credintei. Pe cand Antonie avea 20 de ani, dupa moartea parintilor sai, intrebandu-se despre drumul sau in viata, fericitul a auzit in biserica cuvintele lui Hristos: “Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punand aceste cuvinte in inima sa, si-a impartit averea la saraci, si-a incredintat sora unei comunitati de fecioare si s-a retras in singuratate.

Dupa ce s-a nevoit o perioada intr-o coliba de langa satul natal, sub povatuirea unui ascet mai batran, Antonie s-a mutat intr-un mormant idolesc; apoi, pe cand avea 35 de ani,Sfantul Antonie s-a mutat intr-un loc numit Pispir, la marginea desertului. Aici a locuit sfantul timp de 20 de ani, pana cand ucenicii sai l-au silit sa paraseasca acest loc, Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavolesti. Acum Antonie devine deja parintele duhovnicesc al multor calugari din diversele comunitati monastice din pustia egipteana, cele mai vestite fiind cele din Nitria si Sketis.

Dupa ce in anul 310 face o calatorie la Alexandria pentru imbarbatarea crestinilor prigoniti din cauza persecutiei lui Maximin, Antonie se stabileste in 312 in adancul desertului, pe muntele Kolzim. Aici a ramas sfantul pana la sfarsitul vietii, impreuna cu doi ucenici, nemaiparasindu-si locul decat pentru a-si vizita discipolii si pentru a doua sa calatorie la Alexandria, in sprijinul Sfantului Atanasie cel Mare, persecutat de arianisti.

Sfantul Antonie a trecut la cele vesnice in anul 356 d. Hr. in desertul de pe malul drept al Nilului. Informatiile pe care le avem despre Sfantul Antonie sunt relatarile Sfantului Atanasie, ucenicul sau. Iata ce spune Antonie despre trecerea sa la Domnul: "Eu, o! fiilor, precum este scris, ma duc pe calea parintilor, caci ma vad singur chemat de Domnul; iar voi treziti-va, ca pustnicia voastra cea veche sa nu o pierdeti, ci ca si cum ati face inceput de pustnicie, asa sarguiti-va sa paziti osardia voastra intreaga. Ca stiti pe diavolii cei ce va bantuiesc, stiti cum sunt de salbatici, dar neputinciosi cu puterea; deci, nu va temeti de dansii, ci mai vartos sa credeti in Hristos de-a pururea. Apoi, ca si cum fiecare ati muri, asa sa vietuiti, luand-aminte si pomenind sfatuirile pe care le-ati auzit de la mine. 

Nici o impartasire sa nu aveti cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, ca stiti ca si eu ma abateam si ma feream de acestia pentru eresul lor cel de Hristos urator si rau credincios; ci sarguiti-va mai cu seama de-a pururea a va impreuna mai intai cu Domnul, apoi cu sfintii; ca astfel dupa moarte, intru vesnicele locasuri, ca pe niste prieteni cunoscuti sa va primeasca si sfintii pe voi. 

Acestea ganditi-le, acestea cugetati-le si de aveti vreo purtare de grija pentru mine, ma veti avea ca pe un parinte al vostru; dar sa nu lasati pe nimeni sa ia trupul meu si sa-l duca in Egipt, ca nu cumva sa-l puna in casele lor, dupa cum au obicei, caci pentru aceasta am venit aici in munte.

Stiti cum de-a pururea opream pe cei ce fac aceasta si le porunceam sa inceteze un obicei ca acesta; deci, voi ingropati trupul meu si sub pamant ascundeti-l. Apoi sa paziti taina intre voi, ca nimeni sa nu stie locul, afara de voi singuri. Iar eu la invierea mortilor il voi lua nestricacios de la Mantuitorul. Impartiti hainele mele si dati lui Atanasie episcopul un cojoc si haina pe care o asterneam, pe care el mi-a dat-o nefolosita, iar la mine s-a invechit. Celalalt cojoc dati-l lui Serapion, episcopul; voi tineti haina cea de par, si mantuiti-va fiilor, fiti sanatosi; ca Antonie acum se muta si nu mai este impreuna cu voi".

Dupa ce zise acestea si aceia l-au sarutat, ca pe niste prieteni au vazut ingerii care venira la dansul si, bucurandu-se de dansii, el si-a intins picioarele si zacand cu fata in sus, se arata vesel; dupa aceea si-a dat sufletul, si s-a dus la Sfintii Parinti. Iar ucenicii lui, precum le daduse porunca, infasurandu-l si ingropandu-l, au ascuns trupul lui sub pamant. Si nimeni nu stie pana acum unde este ascuns, afara de cei doi ucenici ai lui.”

Troparul Sfantului Antonie cel Mare

Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, Parintele nostru Antonie. Si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere, slava Celui ce te-a incununat pe tine, slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.

¡    

     Oamenii se socotesc raţionali însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar acestea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească raţionali.(Antonie cel Mare)

¡         Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să-L placă; şi numai la aceasta îşi deprinde sufletul său: cum să-i placă lui Dumnezeu, mulţumindu-i pentru o aşa de mare purtare de grijă şi pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viaţă. Pentru că este nepotrivit să mulţumim pentru sănătatea trupului, doctorilor, care ne dau leacuri amare şi neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulţumim pentru cele ce ni se întâmplă cum trebuie, spre folosul nostru şi după purtarea Lui de grijă. Căci în cunoştinţa şi credinţa cea către Dumnezeu stă mântuirea şi desăvârşirea sufletului. (Antonie cel Mare)

¡         Cel ce poate îmblânzi pe cei neînvăţaţi, ca să iubească învăţătura şi îndreptarea, făcător de om trebuie să se numească. Asemenea şi aceia care îndreaptă pe cei desfrânaţi către petrecerea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu, ca unii ce schimbă alcătuirea oamenilor. Căci blândeţea şi înfrânarea este fericire şi nădejde bună pentru sufletul oamenilor. (Antonie cel Mare)

¡         Om se numeşte sau cel raţional, sau cel ce îngăduie să fie îndreptat. Cel ce nu poate fi îndreptat este neom, căci aceasta se află la neoameni. Iar de unii ca aceştia trebuie să fugim, căci celor ce trăiesc laolaltă cu păcatul nu li se îngăduie să se afle niciodată printre cei nemuritori. (Antonie cel Mare)

¡         După cum corăbierii cârmuiesc corabia cu grijă, ca să n-o izbească de vreo stâncă văzută sau nevăzută, aşa şi cei ce se silesc spre viaţa duhovnicească trebuie să cerceteze cu frică ce trebuie să facă şi ce să nu facă. De asemenea să creadă că legile lui Dumnezeu le sunt de folos, tăind de la suflet toate gândurile păcătoase.(Antonie cel Mare)

¡         După cum cârmacii şi cei ce ţin frânele cu sârguinţă şi cu luare aminte ajung la ţintă, tot aşa cei ce se silesc spre viaţa cea dreaptă şi virtuoasă, trebuie să călătorească cu sârguinţă şi cu grijă, precum se cuvine şi după cum e voia lui Dumnezeu. Cel ce vrea şi cugetă că se poate aceasta, crezând îşi face loc în nemurire. (Antonie cel Mare)

¡         Iată semnele după care se cunoaşte un suflet raţional şi virtuos: privirea, mersul, glasul, râsul, ocupaţiile şi întâlnirile cu oamenii. Căci toate acestea se îndreptă spre tot mai multă cuviinţă. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face străjer treaz şi închide intrarea patimilor şi a ruşinoaselor aduceri aminte. (Antonie cel Mare) 

¡         Celui nu ştie să deosebească binele de rău nu-i este îngăduit a judeca pe cei buni sau pe cei răi. Căci bun este omul care cunoaşte pe Dumnezeu, dar el nu este, nu ştie nimic şi nu va şti vreodată. Căci calea cunoştinţei lui Dumnezeu este bunătatea. (Antonie cel Mare)

¡         Omul bun şi iubitor de Dumnezeu nu mustră pe oameni pentru rele când sunt de faţă; iar în dos nu-i bârfeşte. Dar nici celor ce încearcă să-i grăiască de rău nu le îngăduie. (Antonie cel Mare)

¡         În cuvântări orice asprime să lipsească. Pentru că sfiala şi neprihănirea ştiu să înfrumuseţeze pe oamenii cu judecată mai mult decât pe fecioare, căci mintea iubitoare de Dumnezeu este o lumină care învăluie sufletul, cum învăluie soarele trupul. (Antonie cel Mare)

¡         Nestatornicii şi nepricepuţii să nu ispitească pe cei înţelepţi. Iar cel înţelept este bărbatul ce place lui Dumnezeu, care vorbeşte puţine şi pe cele de trebuinţă şi plăcute lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)

¡         Cel ce urmăreşte vieţuirea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu grijeşte de virtuţile sufletului, căci acestea sunt bogăţia şi hrana sa veşnică. De cele vremelnice se împărtăşeşte numai pe cât se poate, după cum dă şi voieşte Dumnezeu, folosindu-se cu mulţumire şi bucurie de ele oricât de smerite ar fi. Mâncarea scumpă hrăneşte numai trupul; cunoştinţa lui Dumnezeu însă, înfrânarea, bunătatea, facerea de bine, buna cinstire şi blândeţea, acestea îndumnezeiesc sufletul. (Antonie cel Mare)

¡         Cei ce socotesc nefericire pierderea banilor, a copiilor, a slugilor, sau a oricărui alt lucru, să ştie întâi că trebuie să se mulţumească cu cele date de Dumnezeu; iar când trebuie să le dea înapoi, să fie gata a face aceasta cu recunoştinţă, întru nimic scârbindu-se pentru lipsirea de ele, mai bine zis pentru înapoierea lor. Căci după ce s-au folosit de cele ce nu erau ale lor, le-au dat iarăşi înapoi. (Antonie cel Mare)

¡         Nu se cuvine ca cei mai slăbuţi cu firea să deznădăjduiască şi să părăsească vieţuirea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu şi să o dispreţuiască ca una ce nu ar putea fi ajunsă nici înţeleasă de ei. Căci unii chiar de nu vor putea ajunge la culmea virtuţii şi mântuirii, prin sârguinţă şi dorinţă, totuşi se fac mai buni sau în nici un caz mai răi. Iar acest folos al sufletului nu este mic. (Antonie cel Mare)

¡         Când afli pe unul gâlcevindu-se şi luptându-se împotriva adevărului şi a lucrului vădit, pune capăt gâlcevii, părăsind pe unul ca acela, fiindcă şi-a împietrit cu totul mintea. Căci precum apa cea rea strică vinul, cu vrajbă strică pe cei virtuoşi cu viaţa şi cu socotinţa. (Antonie cel Mare)

¡         Dacă întrebuinţăm orice sârguinţă şi iscusinţă ca să scăpăm de moartea trupească, cu atât mai vârtos suntem datori să ne străduim ca să scăpăm de moartea sufletească, pentru că cel ce voieşte să se mântuiască nici o piedică nu are, fără numai negrija şi lenea. (Antonie cel Mare)

¡         Moartea, de o va avea omul în minte, nemurire este; iar neavând-o în minte, moarte îi este. Dar nu de moarte trebuie să ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunoştinţa de Dumnezeu. Aceasta este primejdioasă sufletului. (Antonie cel Mare)

¡         Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toată bunăvoinţa şi, dorind cele cereşti, dispreţuiesc cele pământeşti. Unii ca aceştia nu plac la mulţi, dar nici lor nu le plac multe de aceea sunt nu numai urâţi, ci şi luaţi în râs de mulţi smintiţi. Ei însă rabdă toate în sărăcie, ştiind că cele ce par multora rele pentru ei sunt bune. Căci cel ce înţelege cele cereşti crede lui Dumnezeu, ştiind că toate sunt făpturile voi Lui. Cel ce însă nu le înţelege nu crede niciodată că lumea este zidirea lui Dumnezeu şi că a fost făcută pentru mântuirea omului. (Antonie cel Mare)

¡         Cei ce nu sunt mulţumiţi cu cele ce le au la îndemnă pentru trai, ci poftesc la mai mult, se fac robi patimilor, care apoi tulbură sufletul şi îi insuflă gânduri şi închipuiri că cele ce le au sunt rele. Şi după cum hainele mai mari mai mari decât măsura împiedică la mişcare pe cei ce se luptă, aşa şi dorinţa avuţiei peste măsură împiedică sufletele să lupte sau să se mântuiască. (Antonie cel Mare)

¡         Starea în care se află cineva fără să vrea îi este şi pază şi osândă. Deci îndestulează-te cu cât ai, ca nu cumva purtându-te cu nemulţumire, să te pedepseşti singur fără să simţi. Iar calea spre aceasta este una singură: dispreţuirea celor pământeşti. (Antonie cel Mare)

¡         Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulţumind, fără cuviinţă şi fără înfrânare. Căci eşti dator să ţii trupul în viaţă, însă fără nici un gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie. Nu e păcat neînfrânarea limbii la mulţumire şi rugăciune, dar e păcat la vorbire de rău. E păcat să nu lucreze mâinile milostenie, ci ucideri şi răpiri. Şi aşa fiecare din mădularele noastre păcătuieşte, când din slobodă alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)

¡         Cei ce cunosc binele, dar nu văd ce le este de folos, îşi orbesc sufletul; iar puterea de a deosebi li s-a împietrit. De aceea nu trebuie să ne îndreptăm mintea spre aceştia, ca nu cumva să cădem şi noi, în chip silnic, în acelaşi lucruri, fără băgare de seamă, ca nişte orbi. (Antonie cel Mare)10

¡         Nu trebuie să ne mâniem pe cei ce păcătuiesc, chiar de-ar fi făcut crime vrednice de osândă. Ci pentru dreptatea însăşi, pe cei ce greşesc să-i întoarcem şi să-i certăm dacă se nimereşte, fie prin ei înşişi, fie prin alţii. Dar să ne mâniem sau să ne înfuriem nu se cade, pentru că mânia lucrează dusă de patimă şi nu de dreptate şi de judecată. De aceea nu primi să te sfătuiască nici oamenii prea miloşi, căci pentru binele însuşi şi pentru dreptate trebuie să cerţi pe cei răi, însă nu pentru patima mâniei. (Antonie cel Mare)

¡         Nu se cuvine ca sufletul raţional şi luptător să se sperie şi să se înfricoşeze îndată de patimile care vin asupra lui, ca nu cumva să fie batjocorit de draci, ca fricos. Căci tulburat de nălucirile lumeşti sufletul îşi iese din limanul său. Să ştim că virtuţile noastre sufleteşti ni se fac înaintemergătoare ale bunurilor veşnice, iar păcatele de bunăvoie pricini ale muncilor. (Antonie cel Mare)

¡         Dintre cei ce se află într-o ospătărie, unii închiriază paturi; alţii neputând avea pat şi dormind pe jos, sforăie nu mai puţin decât cei ce dorm în pat. Şi aşteptând măsura nopţii, dimineaţa toţi se duc, lăsând paturile ospătăriei şi luând numai lucrurile lor. Asemenea este şi cu toţi cei ce vin în viaţă: şi cei ce au trăit cu puţine şi cei ce au vieţuit în slavă şi bogăţie, ies din viaţă ca dintr-o ospătărie, neluând nimic din desfătarea şi bogăţia vieţii, fără numai faptele lor, bune sau rele, săvârşite de ei în viaţa lor. (Antonie cel Mare)

¡         A scăpa de moarte este cu neputinţă. Cunoscând aceasta, oamenii înţelepţi şi deprinşi în virtute şi în cuget iubitori de Dumnezeu primesc moartea fără suspine, fără frică şi fără plâns, aducându-şi aminte de neînlăturarea ei şi de izbăvirea din relele vieţii. (Antonie cel Mare)

¡         Nu trebuie să urâm pe cei ce au uitat de vieţuirea cea bună şi plăcută lui Dumnezeu şi care nu recunosc dogmele drepte şi iubite de Dumnezeu. Ci mai vârtos să ne fie milă de ei, ca fiind slabi în puterea de a deosebi lucrurile şi orbi cu inima şi cu înţelegerea. Căci primind răul ca bine, se pierd din pricina neştiinţei, şi nu cunosc pe Dumnezeu, sărmanii şi nechibzuiţii de ei. (Antonie cel Mare)

¡         Nu spune mulţimii cuvinte despre evlavie şi bună vieţuire. Nu pentru pizmă zic, dar socotesc că vei fi luat în râs de cei smintiţi. Căci cel asemenea se bucură de cele asemenea. Iar astfel de cuvinte puţini auzitori găsesc. Mai bine este dar a nu grăi, decât ceea ce voieşte Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. (Antonie cel Mare)

¡         Sufletul este în trup, iar în suflet este mintea şi în minte cuvântul. Prin ele Dumnezeu fiind înţeles şi preamărit face sufletul nemuritor, dându-i nestricăciunea şi fericirea veşnică. Căci Dumnezeu le-a dăruit tuturor făpturilor existenţa numai pentru bunătatea Sa. (Antonie cel Mare)

¡         Numai dacă am fost încercaţi de supărări, simţim plăcerile şi bucuria. Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a însetat şi nu mănâncă cu plăcere cel ce n-a flămânzit; de asemenea nu doarme cu plăcere cel ce n-a privegheat îndelung şi nu simte bucuria cel ce mai întâi nu s-a întristat. Tot aşa nu ne vom bucura de bunurile veşnice, dacă nu le vom dispreţui pe cele vremelnice. (Antonie cel Mare)

¡         Cuvântul este sluga minţii. Căci ce voieşte mintea, aceea tâlcuieşte cuvântul. (Antonie cel Mare)

¡         Mintea vede toate, chiar şi cele din Ceruri. Şi nimic nu o întunecă fără numai păcatul. Prin urmare celui curat nimic nu-i este neînţeles, iar cuvântului său nimic nu-i este cu neputinţă de exprimat. (Antonie cel Mare)

¡         Prin trup omul este muritor. Dar prin minte şi cuvânt nemuritor. Tăcând înţelegi şi după ce ai înţeles grăieşti. Căci în tăcere naşte mintea cuvântul. Şi rostind cuvânt de mulţumită lui Dumnezeu, îţi lucrezi mântuirea. (Antonie cel Mare)

¡         Cel ce vorbeşte fără socoteală nu are minte, căci grăieşte fără să înţeleagă nimic. Cercetează dar ce-ţi este de folos să faci pentru mântuirea sufletului. (Antonie cel Mare)

¡         Cuvântul care are înţeles şi este folositor sufletului este dar al lui Dumnezeu. Iar vorba cea deşartă, care caută să măsoare cerul şi pământul, mărimea soarelui şi depărtarea stelelor, este o născocire a omului care se osteneşte în deşert. Căci căutând cele ce nu folosesc nimic, osteneşte în zadar, ca şi cum ar vrea să scoată apă cu ciurul. Deoarece este cu neputinţă oamenilor a afla acestea. (Antonie cel Mare)

¡         Precum trupul, după ce s-a desăvârşit în pântece trebuie să se nască, aşa şi sufletul după ce şi-a plinit în trup măsura hotărâtă lui de Dumnezeu, trebuie să iasă din trup. (Antonie cel Mare)

¡         Necunoştinţa lui Dumnezeu este o nesimţire şi nebunie a sufletului, căci răul se naşte din neştiinţă, iar binele, care mântuieşte sufletul, din cunoştinţa lui Dumnezeu. Prin urmare dacă te vei sârgui să nu faci voile tale, petrecând cu trezvie şi cunoscând pe Dumnezeu, mintea ta va fi cu grijă la virtuţi. Dacă însă te vei sili să faci voile tale pentru plăcere, ameţit de necunoştinţa lui Dumnezeu, te vei pierde ca dobitoacele, necugetând la relele ce ţi se vor întâmpla după moarte. (Antonie cel Mare)

¡         Ochiul priveşte cele văzute, iar mintea înţelege cele nevăzute căci mintea care iubeşte pe Dumnezeu este făclie care luminează sufletul. Cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu şi-a luminat inima sa şi vede pe Dumnezeu prin mintea sa. (Antonie cel Mare)

¡         Cel care are minte se ştie pe sine că este om stricăcios iar cel ce se ştie pe sine pe toate le ştie că sunt făpturile lui Dumnezeu şi s-au făcut pentru mântuirea omului. Căci stă în puterea omului să înţeleagă toate şi să creadă drept. Iar un asemenea bărbat cunoaşte sigur că cei ce nu pun preţ pe cele lumeşti au osteneală foarte puţină, iar după moarte dobândesc de la Dumnezeu odihnă veşnică. (Antonie cel Mare)

¡         Precum trupul fără suflet este mort, aşa şi sufletul fără puterea minţii este nelucrător şi nu poate moşteni pe Dumnezeu. (Antonie cel Mare)

¡         Sufletul se află în lume fiind născut. Mintea este mai presus de lume fiind nenăscută. Sufletul care înţelege lumea şi vrea să se mântuiască în fiecare ceas are o lege pe care nu o calcă. El cugetă întru sine că acum e vreme lungă şi de cercetare şi nu aşteaptă să o facă aceasta judecătorul. El ştie că-şi poate pierde mântuirea primind cea mai mică plăcere urâtă. (Antonie cel Mare)

¡         Cei ce sunt siliţi de niscai trebuinţe sau împrejurări să treacă înot râuri foarte mari, de vor fi treji la minte, scapă de primejdie chiar de-ar fi valuri potrivnice; şi de se scufundă puţin, prinzându-se de ceva de la ţărm, scapă. Dar cei ce vor fi beţi, chiar dacă de zeci de mii de ori vor lupta să ajungă la ţintă, nu vor putea, ci biruiţi de vin se vor scufunda în valuri şi îşi vor afla moartea. Tot aşa şi sufletul, căzând în învolburarea valurilor vieţii, de nu se va trezi din păcatul materiei ca să se cunoască pe sine că e dumnezeiesc şi nemuritor şi că numai pentru scurtă vreme a fost legat cu trupul cel muritor şi plin de patimi, va fi atras de plăcerile trupeşti spre pierzare; şi dispreţuindu-se pe sine şi îmbătându-se de neştiinţă, se va pierde şi se va afla în afară de cei mântuiţi. Căci trupul ne trage adeseori ca un râu spre plăcerile necuvenite. (Antonie cel Mare)

¡         Sufletul cu adevărat raţional văzând fericirea celor răi şi bunătatea celor nevrednici nu se sminteşte, dorindu-şi fericirea lor în viaţa aceasta, cum fac oamenii nesocotiţi. El cunoaşte lămurit nestatornicia lucrurilor, ascunsurile vieţii cu vremelnicia ei şi judecata care nu poate fi mituită. Un suflet ca acela crede că Dumnezeu nu-l va trece cu vederea nici despre partea hranei trebuitoare. (Antonie cel Mare)

¡          Cei ce şi-au înnoroiat veşmântul, întinează şi haina celor ce se apropie de ei. Aşa şi cei răi cu voia şi nedrepţi la purtare, petrecând cu cei simpli şi vorbind cele ce nu se cuvin, le întinează sufletul prin auz. (Antonie cel Mare)

¡         Pofta din amintire este rădăcina patimilor, care sunt rudeniile întunericului. Iar sufletul zăbovind în amintirea poftei nu se cunoaşte pe sine că este insuflarea lui Dumnezeu. Şi aşa este dus spre păcat, nesocotind relele de după moarte, lipsitul de minte. (Antonie cel Mare)

¡         Numai omul este în stare să primească pe Dumnezeu, căci numai acestui animal îi vorbeşte Dumnezeu noaptea prin visuri, iar ziua prin minte. Şi prin toate prevesteşte oamenilor vrednici de el bunătăţile viitoare. (Antonie cel Mare)

¡         Omului credincios şi celui ce vrea să înţeleagă pe Dumnezeu nimic nu-i este anevoie. Iar dacă vrei să-L şi vezi, priveşte podoaba şi pronia tuturor celor ce au fost făcute şi a celor ce se fac cu cuvântul Lui. Şi toate sunt pentru om. (Antonie cel Mare)

¡         Fă bine celui ce te nedreptăţeşte şi-ţi vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grăi de rău pe vrăjmaşul tău către nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihănirea, cu răbdarea, cu înfrânarea şi cu cele asemenea. Căci aceasta este cunoştinţa de Dumnezeu: să-i urmezi Lui cu smerită cugetare şi printr-unele ca acestea. Iar lucrarea aceasta nu este a celor de rând, ci a sufletului care are minte. (Antonie cel Mare)

¡         Când te întorci cu mulţumire spre aşternutul tău, aducându-ţi aminte de binefacerile şi de marea purtare de grijă a lui Dumnezeu şi umplându-te de înţelegerea cea bună, te vei veseli şi mai mult, iar somnul trupului tău se va face trezvie a sufletului şi închiderea ochilor tăi, vedere adevărată a lui Dumnezeu. Atunci tăcerea ta, umplându-se de bunurile primite, va da din tot sufletul şi puterea o adânc simţită slavă Dumnezeului a toate. Căci de va lipsi păcatul din om, o singură mulţumire cumpăneşte mai mult decât toată jertfa cea de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)