Sfantul Nicolae Velimirovici - Ignoranţa ne va distruge

Ignoranţa ne va distruge, Doamne, Dumnezeul nostru. Din cauza ignoranţei noastre, câmpurile Tale vor fi acoperite cu buruieni, iar seminţele Tale vor fi înăbuşite. Grăbeşte-te, Doamne, şi apără semănăturile Tale, până nu au fost năpădite de neghină.

Cu cât mai multe cunosc fiii oamenilor, cu atât mai puţine înţeleg. Ei sunt plini de carte despre adâncurile mării şi despre înalturile cerului, dar odată cu numărul cunoştinţelor creşte şi neînţelegerea lor. Încă puţin, şi ei vor cunoaşte totul şi nu vor mai înţelege nimic. Şi cel mai puţin te vor înţelege pe Tine, şi cel mai puţin se vor înţelege ei…

Lepădându-se de Tine, Raţiunea Supremă, ei au pornit să cunoască faptele Tale cu mândrie şi ură..

Din cauza trufiei şi a răutăţii lor, Tu te-ai ferit din calea lor, aşa că niciunde în univers nu Te pot întâlni. Iar dacă nu Te întâlnesc pe Tine, ei îl întâlnesc pe cel mai mare duşman al Tău, pe cel care a ocupat cu abilitate locul abandonat de Tine.

„Gustaţi din pomul binelui şi al răului! – le şopteşte duşmanul Tău cel mare. Amestecaţi binele cu răul. Nici o mâncare nu e bună, până nu e amestecată cu răutate. Amestecaţi binele cu răul şi veţi deveni zei!” Aşa îi învaţă duşmanul Tău cel mare.

Ei s-au despărţit de înţelepciunea Ta şi nu înţeleg că o lingură de răutate otrăveşte un butoi plin cu dulceaţă. Căci otrava e otravă şi nu mai contează dacă e luată aşa, uscată, sau dacă e băută dintr-un butoi otrăvit. În ambele cazuri, ei se vor otrăvi şi vor muri. Şi cine îi va întoarce la viaţă în afară de Tine, Dumnezeu al vieţii?

Spiritul minciunii s-a instalat în regatul fiilor tăi şi ei, ca nişte beţivi, se prăbuşesc ba la stânga, ba la dreapta. Toţi sunt ciungi!

Ei sunt plini de cunoştinţe despre lucruri şi fapte, dar le-a scăpat cunoaşterea adevărului. De aceea ei ţes neavând temelie, cum îşi ţese păianjenul pânza în vânt.

Şi duhul răutăţii se bucură, aşa cum se bucură de orice prostie, de haos şi dezordine. Apropie-Te, Doamne, şi ajunge-i pe cei care fug de Tine. Povăţuieşte-i, până nu au creat haos înlăuntrul lor, în afara lor şi în toată lumea.

Sufletele creştine istovite caută o religie fără dogmă. Ele preferă să aibă la picioarele lor ape de mică adâncime, în care se văd, fără prea mare efort, peştii mici şi broaştele, şi şerpii la fund. Lor le e frică de adâncimile Divine. Ei au uitat de cuvântul Domnului către pescari: „Mergeţi mai la adânc!”

Cum oare s-a întâmplat că materialiştii şi ateii recomandă dogmele lor, care sunt mai tari decât oţelul, iar pseudocreştinii nu respectă dogmele divine ale credinţei lor?

Ei spun: aceste dogme nu sunt practice, sunt dificile şi de neînţeles! De parcă Domnul ar trebui să conducă potrivit raţiunii umane, mărunte şi grosolane, iar cei lipsiţi de omenie – potrivit raţiunii Divine, conform Logosului, Logicii Cereşti.

Ei se lamentează: ce importanţă ar avea, de exemplu, dogma despre Sfânta Treime şi unitatea Ei?

Creştinismul nu are nici o dogmă care n-ar avea, la rândul ei, o importanţă practică şi care nu s-ar aplica în viaţă. Fără dogma despre Trinitatea Divină, toate teoriile umane din domeniul psihologiei, pedagogiei şi sociologiei ar fi eronate. Hristos a înnoit toate aceste ştiinţe prin fenomenul dogmei despre Sfânta Treime.

Despre Trinitatea Divină ne mărturisesc şi cerul, şi pământul, afirmă evanghelistul Ioan Teologul.

În ceruri: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh – Dumnezeu unic; pe pământ, în sufletul omului: raţiunea, inima şi voinţa – omul integru.

Aceste trei forţe sau capacităţi sufleteşti conţin în sine esenţa sufletului uman: forţa gândului, forţa simţirii şi forţa făuririi. Dacă aceste trei forţe sunt dezvoltate deopotrivă, armonios, atunci sufletul omului este asemenea Trinităţii Divine din ceruri. În acest caz, omul într-adevăr va fi întruchiparea lui Dumnezeu, un tablou viu, microscopic, al lui Dumnezeu pe pământ. Şi într-un astfel de om domnesc pacea, forţa şi dragostea.

Dar dacă una dintre aceste puteri sufleteşti nu e dezvoltată deopotrivă cu celelalte două, atunci sufletul e treime, dar nu are unitate, ci e împărţit în părţi separate, e lipsit de armonie, nu are în sine pace, forţă şi dragoste. El caută ceva, dar nu ştie ce. De fapt, sufletul se caută pe sine, îşi caută integritatea. De aceea, sufletele descrise întâi sunt integre, iar celelalte sunt fragmentate. Primele sunt chipul şi asemănarea Trinităţii Divine Unice, iar celelalte – chipul şi asemănarea Treimii lipsite de unitate, cum ar fi zeitatea indiană Trimurti, care îl are pe Brahma ca făuritor al lumii, pe Vishnu ca păzitor şi pe Shiva ca distrugător; sau Treimea egipteană, care îl are pe Osiris, Isis şi Horus într-o veşnică şi sângeroasă ostilitate. Dacă zeii sunt aşa, cum să fie oare oamenii? Aceasta e treime, dar nu e unitară. E treime, dar nu e sfântă. Războiul din sufletul tău te trimite la război cu oamenii. Această oglindă spartă în care Sfânta Treime nu poate vedea reflectarea chipului Său. Asta e o muzică, dar nu e o simfonie, ci un jazz.

Cine distruge Sfânta Treime în sufletul său?

E intelectualul care este cuprins de gânduri intense, dar care are simţurile tocite şi o voinţă şubredă. Dar chiar şi gândurile sale sunt greşite, pentru că nu sunt irigate cu iubire şi nu sunt îndreptăţite de tendinţa de a face fapte bune.

Cine distruge Sfânta Treime înlăuntrul său?

Acesta e omul sentimental care e cuprins total de sentimente, dar oamenii spun despre el că simţurile lui au întrecut măsura, că nu are nici raţiune, nici voinţă.

Cine mai distruge Sfânta Treime în sine?

E omul foarte activ, cu un caracter de boxer, gladiator, care e total cuprins de o voinţă puternică, dar care nu are simţuri, nu are compasiune, nu are o conştiinţă luminoasă.

În Sfânta Treime totul este sfânt: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Prin urmare, şi în sufletul întreit al omului totul trebuie să fie sfânt: suflet sfânt, inimă sfântă şi voinţă sfântă. De aici rezultă că în societatea umană trebuie să fie sfânta dragoste, sfânta familie şi sfântul popor.

Când oare vor începe fiii oamenilor să îşi educe sufletele şi să îşi construiască societatea conform exemplului dogmei supreme a unităţii Sfintei Treimi? A educa în limba veche a poporului tău înseamnă a păstra şi a hrăni. Când oare vor incepe să-şi hrănească sufletele cu Sfânta Treime?

Această frumoasă şi sfântă taină a existenţei Divine a fost dezvăluită de către Fiul lui Dumnezeu urmaşilor Săi. El a împrăştiat mărgeluşe de sticlă în faţa oamenilor, pentru ca prin revelaţia acestei taine să le explice esenţa adevăratei Divinităţi şi a omului normal.

Când oare vom începe să luăm chipul Domnului? Dar deja mulţi au început să-l ia. Aceştia sunt Sfinţii Ierarhi. Sunt cei care s-au purificat prin Sfântul Duh, în sfânta dragoste s-au oglindit, cu sfintele fapte s-au împodobit şi au devenit nişte temple vii ale Domnului şi nişte lăcaşuri ale Sfintei Treimi. Oare nu sunt numiţi aşa în Sfânta Scriptură? Şi oare nu unora ca ei le e făgăduită Împărăţia veşnică, dar nu pe Tărâmul inaccesibil (1), ci în Împărăţia Cerească a lui Hristos.

Oamenii-animale, în sufletele cărora nu e loc pentru unitatea Sfintei Treimi, regi „fără mila lui Dumnezeu, fără voia oamenilor”, luptă şi vor lupta mereu împotriva Sfintei Treimi. Dar se spune în proorocie: „Şi sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi o vor ţine în stăpânire în veci şi în vecii vecilor”. Şi mai e repetat o dată: „Iar împărăţia şi stăpânirea şi slava regilor de sub ceruri se vor da poporului sfinţilor celui Preaînalt; împărăţia Lui este împărăţie veşnică şi toate stăpânirile Îi vor sluji Lui şi pe El Îl vor asculta”.

1 – Tărâmul inaccesibil e un fel de rai pământesc pentru poporul ales, e ţara iluzorie a fericirii, pe care conducătorii politici o promit întotdeauna poporului, dar pe care nimeni nu o va vedea decât după moarte.

(Tărâmul inaccesibil, Sântul Nicolae Velimirovici)