Pentru ecumenism lupta toţi ereticii, ateii, masonii şi comuniştii, toţi antihriştii
"Ecumenismul este o mişcare mondială a Sionismului internaţional şi are ca unic scop cucerirea politică şi religioasă a lumii.
Ecumenismul religios de astăzi este o mişcare de unire, pentru început, a ereticilor apusului cu ortodoxia. Într-o a doua fază se are în vedere unirea tuturor religiilor întru-una singură, uriaşă, într-o panreligie. Scopul ultim, însă, este ca creştinismul, şi în special ortodoxia, singura care deţine adevărul, să dispară în acest malaxor. Se urmăreşte, aşadar, ca în ultimă fază a acestui plan întunecat să fie substituită închinarea adusă Lui Dumnezeu cu cea adusă satanei.
Ecumenismul camuflat loveşte prin instrumentele sale credinţa creştină şi mai ales ortodoxia, care este singura care posedă adevărul şi prin care omul se poate mântui. Iar acest lucru se realizează prin Consiliu Mondial al Bisericilor .
Ecumenismul duşmanul de moarte al Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească
Din toate declaraţiile ecumeniştilor de la cele patru Adunări generale ale Consiliului Mondial al Bisericilor reiese clar că se urmăreşte un anumit plan şi se tinde către un scop mai înainte stabilit.
Puterile întunericului, consecvente acestui plan, avansează tot mai mult pentru a dezarticula creştinismul, fapt pentru care atacă din răsputeri dogma Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Acestea sunt deja fapte oficiale, confirmate de declaraţiile blasfematoare pe care ecumeniştii înşişi le-au făcut în cadrul Adunărilor CMB.
Încă de la prima Adunare de la Amsterdam, ecumeniştii şi-au concentrat eforturile pentru alterarea, desfiinţarea dogmei Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
Primul vorbitor al acestei întruniri, Gustav Ollen, după ce la început a dat impresia că este întru-totul ortodox, şi-a arătat adevăratul chip mai pe urmă, când a afirmat:
«Biserica (cea adevărată) este sinteza tuturor bisericilor» şi «că toţi creştinii sunt membrii acestei Biserici»
În acest fel şi-ar fi dorit Ollen să fie Biserica, nu Una, ci o sinteză, unită fiind cu toate înşelăciunile.
La prima Adunare ecumenică, renumitul profesor de dogmatică de la Universitatea Regală, Karl Barth, cunoscut pentru simpatiile sale comuniste, a afirmat că vede ca singură soluţie pentru Biserică, renaşterea ei în ecumenism, în unirea bisericilor.
Tot el a spus, «cartea, dogmatica, cateheza, educaţia bisericească, Sfânta Liturghie, propovăduirea au ajuns exponate de muzeu».
Auziţi creştini şi vă cutremuraţi! După acest domn, toate cele sfinte şi cinstite sunt perimate şi au ajuns exponate de muzeu. Iar acesta, vezi Doamne, se consideră teolog. Acest om, spuneţi-mi, vorbeşte de Dumnezeu sau spune nebunii? Astfel de lucruri au ajuns să susţină apărătorii ecumenismului şi la o astfel de teologie şi credinţă suntem chemaţi şi noi ortodocşii unindu-ne cu ei.
Trebuie subliniat că astfel de oameni luptă pentru «unirea Bisericilor» sub acoperământul WCC. Sunt acei care se pregătesc să ducă Sfânta Scriptură la muzeu, care au de gând să desfiinţeze Sfânta Liturghie şi Tainele pe motiv că ar fi perimate.
Ei lovesc în dogmele Bisericii, pentru că îşi doresc să fie scoase din creştinism, adică exact ceea ce reprezintă coloana ei vertebrală.
Ne permitem acum să-i întrebăm pe ecumeniştii din tabăra noastră, după toate aceste declaraţii mai mult decât edificatoare, cu ce se deosebesc de atei? Nu văd că luptă pentru ecumenism toţi ereticii, ateii, masonii şi comuniştii, întru-un cuvânt toţi antihriştii?
Ecumenismul încearcă să lovească dogma Bisericii ortodoxe, atacând ultimul şi cel mai important paragraf al Simbolului de credinţă, acela care vorbeşte de Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. În faţa ecumenismului pălesc multe erezii, cum ar fi arianismul ce fost condamnat de primul Sinod Ecumenic.
Ecumenismul actual, pentru a lovi în dogmă, încearcă unirea tuturor ereziilor, devenind astfel erezia tuturor ereziilor. Iar acum îşi arogă şi statutul de Biserică şi încercă să fie cinstită precum Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, uzurpând locul adevăratei Biserici a Lui Hristos.
Sfintele Canoane sunt legile Bisericii. Aşa cum societatea nu poate sta în picioare fără legi, la fel şi Biserica fără canoane. Statul dă legi şi pedepseşte furtul, batjocorirea, jurământul fals, delapidarea, crima şamd. Aceste legi elaborate de stat şi care sunt valabile în lume sunt imperfecte, însă pot fi îndreptate ulterior. Biserica legiferează prin asistenţa Sfântului Duh. Sinoadele Ecumenice şi cele locale au emis hotărâri prin luminarea Sfântului Duh. Pentru acest fapt Sfintele Canoane sunt adevărate şi au o valabilitate veşnică.
Ecumeniştii luptă tocmai împotriva acestor canoane pe care doresc să le desfiinţeze. Ei nu neagă că ar fi adevărate, însă susţin că sunt depăşite în raport cu epoca în care trăim, că vremea pentru care au fost făcute a apus de mult. Lucrurile acum, zic ei, sunt cu totul diferite, fapt care ne obligă să ne adaptăm epocii în care trăim. Aceste lozinci sunt repetate neîncetat, în cor, pentru a trage Biserica Lui Hristos departe de El şi de mântuire.
Creştinii ortodocşi resping astfel de lucruri înşelătoare şi viclene care ne cheamă, chipurile, la a ne pune în rând cu lumea, a ne adapta la ea.
Ortodoxia ne cere să trăim conform cu cerinţele desăvârşirii creştine. Eterodocşii, dimpotrivă, iau din creştinism numai acele elemente ce pot fi conciliate cu obiceiurile vieţii civilizate de astăzi.
Ortodoxia vede creştinismul ca pe o temelie a vieţii adevărate, cerând de la fiecare să se silească pe sine, aplicând în viaţa sa ceea ce Hristos ne-a învăţat. Eterodoxia vede bazele civilizaţiei actuale ca ceva de neclintit, ce nu poate fi schimbat. Ortodoxia cere un aşa de mare eroism moral încât aceste temelii să poată fi schimbate. Eterodocşii caută să găsească în creştinism ceea ce consideră că le este de folos în condiţiile actuale ale vieţii, pentru a o duce bine.
Ortodoxul nu are aici «cetate stătătoare, ci pe cea viitoare o caută». El ştie că a fost chemat la veşnicia cea de dincolo de mormânt, acolo unde începe viaţa adevărată. Mecanismele vieţuirii actuale sunt pentru ortodocşi efemere şi deşarte, considerându-le nefolositoare. «Pe toate le consider de nimic ca pe Hristos să-l dobândesc» spune Apostolul Pavel. Pentru eterodox, însă, credinţa în viaţa viitoare este fără putere, este mai mult o idee subţire, bună, e adevărat că-l ajută să-şi facă viaţa de aici mai bună. Aici, însă, nu dincolo.
Noi ortodocşii avem credinţa creştină autentică, ceilalţi una mutilată, ciuntită. Asceza se găseşte la ortodocşi, la ceilalţi poţi vedea alipirea de cele pământeşti şi traiul bun. Cei din urmă vor fericirea umanităţii aici pe pământ, nu le pasă sau nu prea înţeleg prea mult cealaltă viaţă.
Trebuie accentuat caracterul ascetic al ortodoxiei (numai ea l-a păstrat în cadrul creştinismului) care este însoţit de o aşteptare sfântă a celor pe care Mântuitorul nostru ni le-a promis aici şi dincolo.
Creştinismul este o credinţă ascetică care vorbeşte de o luptă continuă împotriva patimilor. Este învăţătura despre acele mijloace şi condiţii prin care putem dobândi virtutea ce ne este necesară mântuirii. Premisele sunt de ordin interior, adică asceza şi exterior, convingerile noastre dogmatice şi tainele prin care ni se transmite harul dumnezeiesc, pentru a ne vindeca şi a ajunge la desăvârşire.
Reformatorii, ecumeniştii neagă acest fundament al ortodoxiei care este asceza, mijloc prin care dezrădăcinăm patimile şi sădim virtuţile, ei preferând să se conformeze epocii actuale. Patriarhul ecumenic Meletios Metaxakis, ecumenist şi mason, a convocat la C-pol un «sinod panortodox», plănuind anumite „reforme” cum ar fi: hirotonia întru episcop a celor căsătoriţi, acceptarea celei de a doua căsătorii la preoţi, desfiinţarea monahismului, scurtarea sfintelor slujbe, desfiinţarea raselor preoţeşti, a bărbilor, şamd.
Astăzi această lucrare este continuată de patriarhul actual Athenagora şi de alţi câţiva arhiepiscopi şi episcopi «progresişti» şi moderni.
De ce să ne mirăm de poziţia aceasta a WCC întrucât se ştie deja că ecumenismului nu-i pasă cu adevărat de creştinism?
O căsătorie dezgustătoare, înfricoşătoare şi greţoasă între doi homosexuali, „binecuvântată” de un pastor protestant. Ecumenismul cu aceşti păstori – cu chip de fiară – vrea să ne unească.
Dovezile care scot la vedere aceste adevăruri se înmulţesc pe zi ce trece. Mişcarea ecumenista este interesată de a pune la cale o împreună vieţuire şi lucrare a oamenilor care se găseşte departe de Evanghelie. Ea vorbeşte de îmbunătăţirea societăţii chiar dacă în acest deziderat Adevărul se pierde, căci urmăreşte şi cultivă mixajul de toate tipurile. Putem vedea astăzi cum mişcarea ecumenista se extinde tot mai mult printre creştini şi evrei. Ea vrea să imprime creştinilor o mentalitate nouă, una de tip masonic, pentru a ajunge să spună cu aceeaşi uşurinţă «Domnul nostru Buda» precum spun «Domnul nostru Iisus Hristos».
La una din întâlnirile pe plan local ale Consiliului Bisericilor, ce a avut loc la Boston, pastorul unitarian ce a fost prezent acolo a cerut ca numele lui Iisus Hristos să nu mai fie pomenit nici măcar o singură dată la astfel de întâlniri, pentru a nu se simţi jigniţi membrii «Bisericii» lui care sunt deişti.
Putem spune că cei care participă la mişcarea ecumenista au ajuns în punctul să-l respingă pe Hristos tocmai prin tăcerea ce o afişează în diverse situaţii care reclamă luarea unei atitudini, admiţând astfel că le lipseşte cu desăvârşire lumina adevărului.
Atunci care este Dumnezeul în care cred ecumeniştii? Evanghelistul Ioan spune că «Tot cel care îl neagă pe Fiul, nu-l are nici pe Tatăl»(1In.2,23)
El cuprinde în sine, prin unirea ce o doreşte, toate ereziile de la vechiul arianism, monofizitism, monotelism până la superstiţiile şi ereziile moderne. Toate celelalte erezii au încercat să zdruncine primele articole ale Crezului, ecumenismul actual însă, se pregăteşte să lovească cel mai important paragraf al Simbolului, cel referitor la unicitatea şi apostolicitatea Bisericii. (care cuprinde şi dă mărturie practic pentru toate celelalte articole de credinţă).
Nu-i vom urma pe ecumenişti pe această pantă periculoasă a impietăţii, pentru că ştim că Sfintele Canoane nu reprezintă nişte porunci temporare, ci ele au valabilitate veşnică.
Eterodocşii, ecumeniştii, papistaşii, protestanţii nu fac priză la o astfel de credinţă, iar slăbiciunea credinţei lor se va vădi mai ales la învierea cea de obşte a tuturor. Ei pun accent mare pe fericirea vieţii prezente, care, oricum, este asemenea unui abur care repede se duce. Toate înşelările Apusului pornesc de aici: faptul că nu au vrut să înţeleagă că creştinismul înseamnă asceză şi reapătimire, ele fiind necesare pentru a ne desăvârşi şi a deveni vrednici de Împărăţia Lui Dumnezeu cea veşnică.
Tot aceştia sunt şi cei care recomandă ca să fie desfiinţate canoanele, întrucât nu mai concordă cu vremurile, epoca noastră diferind mult de cea a Sinoadelor Ecumenice când ele au fost stabilite şi care astăzi, chipurile, nu mai pot fi aplicate.
Ecumenismul declară război dumnezeirii Domnului nostru Iisus Hristos.
Cel care îl respinge pe Tatăl şi pe Fiul, spune evanghelistul însuşi, acesta este antihristul.(In. 2,22)."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu