ARSENIE BOCA PROPOVĂDUITOR ȘI INVENTATOR DE APOCRIFE. HULITOR AL SFINȚILOR

Părintele Arsenie Boca s-a purtat ca un eretic clasic: a fost propovăduitor și chiar inventator de texte apocrife, fiind pentru aceasta vrednic de caterisire.


Din canoanele Sfinților Apostoli

CANONUL 60

"Dacă cineva cărțile necinstitorilor de Dumnezeu cele minciunosuprascrise, ca pe niște Sfinte în adunare (Biserică) le-ar citi, spre vătămarea norodului, și a clerului, să se caterisească.
[Sinod 6, can. 2, 63; Sinod 7, can. 9; Laodiceea, can. 51] 

TÂLCUIRE

"Din cărți, unele adică, de eretici, și de necinstitori de Dumnezeu fiind alcătuite în numele sfinților cu minciună s-au suprascris, spre amăgirea și rătăcirea celor mai proști, precum este Evanghelia ceea ce se numește a lui Toma, fiind scrisă cu adevărat de manihei, iar deasupra scrise cu numele Apostolului Toma: apocalipsurile cele numite ale lui Avraam, Isaac, Iacov, și ale de Dumnezeu Născătoarei. Bârfele lui hrisomal (păr de aur), pe care ereticul Pamfil le-a scris deasupra teologhiceștii voroave. Și alte nenumărate ca acestea, de care face pomenire Sfântul Meletie mărturisitorul, prin stihuri politicești, în cea de dânsul numită Alfavita. Iar altele dreptslăvitoare fiind și binecinstitoare și scrise de bărbați dreptslăvitori și sfinți, sau notevsit (adică s-au stricat) de eretici în urmă [deci și stricarea celor vechi și autentice este păcat, cu cât mai mare este păcatul Părintelui Arsenie Boca că a inventat unele noi, sau a reprodus unele mincinoase, existente –vezi "Cuvinte vii" pag 89-91 n.n.]; 

Precum s-au notevsit de cei răi slăvitori, așezămintele Apostolilor cele prin Clement, pentru aceasta și s-au lepădat, precum zice aceasta ecumenicul sobor al 6-lea în canonul, al 2-lea al său. Și cele apocrifa (ascunse) ale lui Ilie, și ale lui Ieremia, și ale lui Enoh, încă și ale altor prooroci, și patriarhi. Pentru aceasta și canonul acesta apostolesc rânduiește. Că oricare le-ar întrebuința acestea în auzul de obște, și ar pune să se citească în Biserică ca niște Sfinte, cărțile necinstitorilor de Dumnezeu și rău slăvitorilor, cele minciunosuprascrise, pentru ca să vatăme sufletește pe norodul cel de obște, și pe clerici, să se caterisească. Căci cărțile cele de acest fel se cuvine să se osândească, sau cel mai puțin, să se ascundă, dar nu să se citească în Biserică.


- Care pe lângă cele zise sunt acestea: Apocalipsis a lui Adam, a lui Lameh;

Rugăciunea lui Iosif celui frumos; Apocalipsis a lui Moisi, și Diata; Psalmii lui Eldad și a lui Solomon; Străine ziceri lui Isaia; Apocalipsis a lui Sofonie. Cartea a treia a lui Esdra; Apoclipsis a de Dumnezeu Născătoarei, și a lui Petru, și a lui Pavel; Epistolia lui Varnava; Încungiurările Apostolilor; Carte a lui Matei și a lui Varnava. Învățătura lui Climent; Faptele lui Pavel; Învățătura lui Ignatie și a lui Policarp, Cărțile Ucenicilor lui Simon, a lui Dima și Cleov și Nicolai. Iar cărțile ereticilor manihei sunt: A șaptea Evanghelie; Dragostea cea în șapte cuvinte; Lucrarea rugăciunilor; Pragmatia Urieșilor; Evanghelia lui Filipp; Cele copilărești ale lui Hristos; Și Faptele lui Andrei. Iar Sfântul Nichifor în canoanele 3, 4 ale sale (care sunt în tomul al 2-lea al adunării canoanelor foaia 918) zice: că nu se cuvine să primim Apocalipsa lui Pavel, și altele ca acestea. Că spurcate și necurate sunt. Nici Apocalipsul lui Esdra, și a lui Zosima; și cele două mucenii al Sfântului Gheorghe; și ale Sfinților Mucenici Chiric și Iulita). Însemnează însă că Înțelepciunea lui Solomon se citește în Biserică în auzul norodului împreună cu cărțile cele canonisite ale Scripturii, pentru că, carte canonicească se numește de canonul 30 al soborului din Cartagina. Încă și Atanasie în epistolia sa cea prăznuitoare pe aceasta o numără împreună cu cărțile cele ce se citesc. Iar de o numesc oarecare apocrifa (ascunsă) rău zic, că se mustră de acestași epistolie a lui Atanasie. Însemnează pe lângă acestea, că scriitorul cărții cei sobornicești scrie, că Sfântul sobor a toată lumea cel prin minune a cunoscut cărțile cele întestăluite și canonicești, și pe cele ascunse și mincinoase ale ereticilor, că punându-le pe toate împreună sub Sfânta Masă, și rugându-se Domnului, o minune! Pe cărțile cel canonicești le-au aflat deasupra Sfintei Mese, iar pe cele ascunse sub dânsa.

 Am zis, că s-a notevisit cele apocrifa (ascunse) ale lui Ilie, și Ieremia, și Enoh, încă și ale altor patriarhi, pentru că până în vremurile Sfinților Apostoli, erau nenotevisite și curate. Pentru care Pavel, din cele ascunse ale lui Ilie, a luat zicerea ceea ce o scrie în capul al doilea, aceea întâi către Corinteni, care zice:

„Ci precum este scris, cele ce ochiul nu le-a văzut, și urechea nu le-a auzit, și pe inimă de om nu s-au suit, care au gătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe el. Precum aceasta o mărturisește mai întâi, Grigorie oarecare ce a stătut arhidiacon patriarhului Tarasie, a unchiului înțeleptului Fotie; Și al 2-lea însuși înțeleptul Fotie, în întrebările cele ce se numesc Amfilohia, de la Grigorie luându-o aceasta. Că nicăieri în cărțile Sfintei Scripturi cele ce se găsesc, zicerea aceasta a lui Pavel așa anume nu se află. Iar din cele ascunse ale lui Ieremia a luat, zicerea aceea ce o pomenește în capul 5 a celei către Efeseni, care zice. „Pentru aceasta zice: Deșteaptă-te cel ce dormi, și te scoală din morți, și va lumina ție Hristos.” Precum și aceasta o adeverează însuși Grigorie, și pe deslușitorul Fotie. Iar apostolul Iuda  în soborniceasca sa epistolie (Iuda: 1;14,15), aduce o întreagă parte din cele ascunse ale lui Enoh. Adică: „Și a proorocit de aceștia și Enoh cel al șaptelea de la Adam, zicând: Iată au venit Domnul întru întunericile sfinților Săi îngeri, ca să facă judecată împotriva tuturor, și să mustre pe toți necredincioșii, de toate faptele păgânătății lor, cu care a făcut fără de lege, și de toate cuvintele lor cele aspre, care a grăit împotriva lui păcătoșii cei necredincioși”; Și celelalte. Au fost ascunse însă și ale altor patriarhi.

[...] CANONUL 85

Fie vouă tuturor clericilor și mirenilor cărți vrednice de cinstire și Sfinte: ale Testamentului celui vechi adică, ale lui Moise cinci, Facerea, Ieșirea, cea Leviticească, Numeri, a doua Lege. A lui Isus Navi una, a Judecătorilor una. A lui

Ruth una. A Împăraților patru. Paralipomena din cartea zilelor două. Esdra două. Estera una, a Macabeilor trei; a lui Iov una; Psaltirea una. A lui Solomon trei, Pildele, Eclesiastul, și Cântarea Cântărilor; a Proorocilor douăsprezece: una a lui Isaia; una lui Ieremia; una a lui Iezechiil; una a lui Daniil. Din afară însă mai adaugă-se vouă a învăța tinerii voștri, înțelepciunea a mult învățatului Sirah. Iar ale noastre, adică ale noului Testament, Evanghelii patru, a lui Matei, a lui Marcu, a lui Luca, și a lui Ioan. Patrusprezece epistolii ale lui Pavel. Două epistolii ale lui Petru. Ale lui Ioan trei. A lui Iacov una. A lui Iuda una. Ale lui Clement două epistolii. Și așezământurile cel prin mine Clement în opt cărți proglăsuite către voi episcopii (care nu trebuie a se publica către toți pentru cele într-însele tainice) și faptele noastre al Apostolilor.

Însemnează însă că în multe cărți manuscrise și tipărite, și mai ales în
sinopsul lui Alexie Arestin, se văd și alte canoane suprascrise, unele în numele lui Petru, iar altele în numele lui Pavel, care nu se cade a le primi, ci a le lepăda ca neadevărate, și minciunosuprascrise, căci și Sfântul de toată lumea al 6-lea sobor în canonul 2 pe singure aceste 85 le primește, ca adevărate canoane al Apostolilor. Iar pe celelalte minciunoscrise le socotește. Însă fiindcă Grigorie episcopul Pisinuntei a zis în Sfântul al 7-lea sobor, că adunarea Apostolilor ceea ce s-a făcut în Antiohia (din nouă canoane ale sale, care se află în biblioteca Cezareei Palestinei ce se făcuse de mucenicul Pamfil, precum însemnează apusenii) în canonul său al 8-lea au rânduit a nu se mai amăgi întru idoli cei ce se mântuiesc, ci împotrivă să închipuiască Dumnezeu bărbătescul și preacuratul chip al lui Hristos [deci, Părintele Arsenie Boca pictând idolul feței sale în locul bărbătescului și preacuratului chip al lui Hristos, încalcă acest canon Apostolic, al 8-lea și se împotrivește sinodului al 7-lea – n.n.] . Pe acest canon al Apostolilor zic, îl primim, și pentru că soborul al 7-lea l-au primit, și pentru că se conglăsuiește, cu vechile istorii. Fiindcă și femeia ceea ce i-a fost curs sânge vindecându-se de Mântuitorul a afierosit stâlp în Paneada precum istorisește Eusebie cartea 7 cap 8 pe care l-a sfărâmat Iulian, precum zice Sozomen cartea 3, cap 1 și Nichifor cartea 10, cap 30 (la Dositei în Dodecavivlion foaia 18) vezi și la prolegomena apostoleștilor acestora canoane.

[Sinod 6, can. 2; Laodiceea, can. 51, 59, 60; Cartagina, can. 32, 54; Atanasie,

can. 39]

TÂLCUIRE

După ce au învățat Apostolii și au legiuit prin sfințitele lor canoane în ce chip se cuvine atât clericii, cât și de obște toți mirenii creștini în a viețui în lume; în sfârșit învață, și care cărți se cade a le citi. Și cărțile adică cele ne canonisite și minciunosuprascrise au învățat în canonul lor al 60-lea să nu le citim. Iar cele canonisite și Sfinte prin canonul acesta ne învață pe noi să le citim, pe care le și numără, precum aici se văd [unde sunt enumerate cărțile din care citează Părintele Arsenie Boca, mințind despre Sfânta Maria Magdalena, întocmai cu Apostolii? Iar dacă nu a citat (fiindcă obișnuia să fure de la alții și să le dea în numele său, ca să fie mai interesant, înseamnă că le-a inventat), deci păcatul este mai mare Ioan 9:41 Iisus le-a zis: Dacă ați fi orbi n-ați avea păcat. Dar acum ziceți: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră. – n.n.] .

Așezământurile Apostolilor, care și învățătură a Apostolilor se numesc, de către marele Atanasie, și de către canonul al 2-lea al sinodului 6 s-au lepădat de către al 2-lea canon al celui a toată lumea al 6-lea sinod, adică, fiindcă s-a notevsit (adică s-au reformăluit) de către eretici. Dar de vreme ce nu toate s-au notevsit, ci la oarecare părți, pentru aceasta mulți din Părinți, și mai înainte de sinodul al 6-lea care mai ales este Teologul Grigorie, dar încă și Sfințitul Maxim, au întrebuințat ziceri dintr-însele.

Al șaselea și fiindcă în oarecare ediții numește apocrife pe cărțile cele ne canonizate, în vreme ce nicicum se cuvine cu acest nume să se numească, precum zice marele Atanasie în epistolia mai sus zisă. Fiindcă numele, de apocrife, li s-au pus de către eretici, spre a putea cu aceasta a scrie ce voiesc, și să înșele pe cei simpli cum că ar fi cărți apocrife și vechi de ale Sfinților, dar bine este pe cărțile necanonizate a vechiului Testament să se numească anaghinoscomene (cele ce se citesc), și nu apocrife, însă anaghinoscomene acestea trebuie să se numească: Neemia, Cântarea celor 3 Tineri, Vil și balaurul, și Susana. Cu toate despre cărțile acestea nici o pomenire se face, nici în apostolescul canon, nici în sinodul Laodiceei, nici a celui din Cartagina, nici de către marele Atanasie, nici de către dumnezeiescul Grigorie, nici de către Amfilohie.


Ce texte apocrife cita, inventa și propovăduia Părintele Arsenie Boca? Iată o mică parte din ele:

“Părintele ne-a povestit altădată despre Maria Magdalena că a fost fiică de împărat, dar a fost depravată, păcătuia cu toți care îi convenea și când a auzit de Domnul Iisus Hristos a spus că se va duce să-L amăgească și pe El. S-a gătit și a plecat spre locul unde Iisus vorbea lumii. Dar, înainte cu 60 de stadii de a ajunge, a căzut în genunchi și nu a mai putut înainta. Se lupta singură să poată să ajungă, dar era în zadar. Lumea trecea pe lângă ea, toți ducându-se să-L asculte pe Iisus Hristos și ea era singura care nu putea să înainteze. Atunci și-a dat seama că o putere dumnezeiască o ține pe loc și și-a aruncat toate podoabele de pe ea. A început să-L roage pe Dumnezeu ca să o ierte de păcate. Atunci Domnul Iisus Hristos i-a îngăduit să meargă la El, iar ea a parcurs restul drumului în coate și în genunchi, iar când a ajuns la Mântuitorul, I-a spălat picioarele cu lacrimile ei și I le-a șters cu părul ei. Astfel, Maria Magdalena s-a întors la credință și a ajuns prima mironosiță.” [iată deci, cine era propovăduitorul fabulelor, legendelor și apocrifelor despre Sfânta Maria Magdalena, pe baza cărora o judecau ucenicii sfinției sale și o comparau cu femeile cunoscute de ei – n.n.]

Dar poate credeți că este o invenție a ucenicilor fără carte și nu putem să ne bazăm pe ei că exagerează și mint (cam așa spun ucenicii intelectualiști când le dai argumente din cărțile despre Părintele Arsenie Boca, ca și cum ar trebui să inventăm noi un alt Părinte Arsenie Boca, pe gustul lor, ca să nu poată fi acuzat de nimic. Dar realitatea este așa cum este: și în cărțile de tip basme, și în cărțile cu tentă academică, și în cărțile dictate chiar de Părintele Arsenie Boca sunt lucruri deviate de la Ortodoxie, foarte grave).

Ca să vedeți doar dintr-un exemplu că cele ce le-a învățat și făcut Părintele Arsenie Boca nu sunt Ortodoxe și, în același timp, că sunt dezvăluite cu precizie (fără să-și dea seama că îl fac de râs) chiar și de ucenicii simplii, la fel ca și de către cei cărturari, iată ce a spus însuși sfinția sa în public, surprins chiar în cartea oficială a predicilor sale numită  "Cuvinte vii" pag 89-91

“Maria Magdalena
Era o mare stricată a vremii. Nimeni nu-i rezista. Frumoasă era; un șarpe de aur, încolăcit pe brațul gol, îi mărea vrăjirea; bogată încă era. Cu lumea mare stătea bine; toți i-au căzut la picioare.

A auzit de Iisus lucruri deosebite decât despre ceilalți bărbați ai lumii. Un dor trufaș de a-L cunoaște i-a încolțit în inimă.

A vrut să-L ispitească pe Iisus. S-au întâlnit.

Dar nu s-a putut apropia de El.

Iisus o privea din oarecare depărtare, așa cum privește Dumnezeu, nu cum privește bărbatul.

In fața sfințeniei dracii ei nu pot nimic. O părăsesc unul câte unul, până la șapte - zice Evanghelia. Erau cele șapte păcate de căpetenie, care strică firea omenească

[aici observăm cum experiența bolnăvicioasă personală și mentalitatea Părintelui Arsenie Boca își spun cuvântul. Crezând că ce face sfinția sa este lucrare dumnezeiască, iar nu înșelare demonică, este convins că și Mântuitorul lucra ca el.

Avea impresia că Hristos privea de departe pe oameni fulgerător și le schimba magic sufletele, scoțând (fără lucrarea de pocăință) patimile împreună cu dracii care le însoțesc.

Dar Mântuitorul niciodată nu a lucrat așa, și nici acum nu face aceasta prin Sfinții Lui, deoarece:

1. Ca Făcător al firii știe că ceea ce este Dumnezeu pentru creație, este zidită mintea să fie pentru fire. Adică să împărățească peste ea și să-i poarte de grijă, după alegerea ei ducând-o unde dorește:

a. Dacă mintea vrea să se unească pe ea, pe cele ale ei și pe cele dimprejurul ei cu Dumnezeu se unește și se împlinește, cu ajutorul lui Hristos;

b. Dacă însă vrea să se despartă de Dumnezeu, se desparte, povârnită și grăbită fiind spre aceasta de draci… și astfel se strică și strică toate cele ale ei.

V. Nici dracii nu pot să o silească pe minte să vină la ei, deși vor, nici Dumnezeu nu poate să o silească, pentru că nu vrea, având ca țel să o facă asemenea Lui până la identitate, atotputernică și liberă în smerenie, în relație de iubire, iar nu de dependență robită.

2. Ca Vindecător al firii și purtător în Sine al pocăinței noastre știe (ca Dumnezeu atotștiutor și Om trecut prin suferințele și păcătoșenia noastră ca și cum ar fi ale Lui – prin compătimire și Cruce) că mântuirea este o schimbare a firii, ce se lucrează de har împreună cu mintea, dacă și noi vrem. Pentru aceasta omul aduce (ca jertfă a lui) sudoare, credință, înțelegere, convertire a mentalității, osteneli nenumărate de înfrânare și răbdare a suferințelor, iar Hristos Se aduce pe Sine Răstignit și iubind cu milă și înțelegere. Aceasta este nunta de taină care vindecă și îndumnezeiește. Altfel nu este în realitate și cine crede că poate fi este înșelat.

Așadar, scoaterea dracilor este una, ea poate veni prin minune, pe loc sau în timp (dar tot prin împreună lucrarea cu oamenii, în urma lămuririi credinței celui îndrăcit, dacă poate înțelege, sau a celor ce-l însoțesc, dacă vor), iar vindecarea de patimi este alta. Ea vine în timp odată cu lucrarea de pocăință însoțită de experiențele ei, prin durerile trezviei și har.

În predica de mai sus a Părintelui Arsenie Boca și dracii, și patimile ies prin priviri, deci hipnotic, fără contribuția omului. Dar acest mod de a lucra (neținând cont de libertatea celui chinuit și dorindu-se supunerea lui totală – prin anihilarea propriei voințe – la voința lucrătorului) este specific Părintelui Arsenie Boca și îi definește rătăcirea, însă este diametral opus modului de a lucra al lui Hristos.

Vedem astfel că în acest basm eretic și elinesc despre Sfânta Maria Magdalena sunt doi huliți: și ea este acuzată de prostituție, și Mântuitorul este acuzat de viol… duhovnicesc, deci, mai grav decât cel trupesc – n.n.]



"Când aceștia au părăsit-o, cade umilită în genunchi, având alt cuget, altă față,
altă ținută. Și, rușinată, se acoperă cât poate mai bine cu haina romană, ce-o avea aruncată peste umăr [iată o descriere vrednică de un pictor renascentist și un scriitor de romane, dar nepotrivit nici măcar cu cineva care ar cunoaște
realitatea istorică a contextului vestimentar, cu atât mai puțin potrivit cu un ieromonah care ar trebui să aibă evlavie și să citească cu sfială viața Sfintei Cuvioase Maria Magdalena, pătrunzându-se de adevărul ei și de atunci – n.n.].

Iisus nu i-a aprobat păcatele, n-a osândit-o, n-a mustrat-o, n-a lepădat-o; nu i-a vorbit, dar nici n-a tăcut.

I-a grăit în conștiință [ce diferit lucra Părintele Arsenie Boca, față de Mântuitorul. Preacuvioșia sa dădea, prin duhurile care-i slujeau, gânduri străine ucenicilor, ca să creadă că le vorbește conștiința și astfel îi silea să facă ce dorește el. Aceștia, fiindcă aveau mentalitatea deja stricată prin căutarea minunii (fugind de osteneala propriei responsabilități, și dorind să fie purtați de alții spre mântuire, spre a scăpa de ostenelile libertății), primeau momeala și deveneau roboți arsenolatri. Părintele Arsenie Boca credea că și Hristos acționează la fel ca sfinția sa, pentru a-i sili să se lepede de sine și să-i urmeze Lui. Însă Mântuitorul făcea cu totul altfel, deoarece ne iubește. El păstra libertatea ucenicilor Lui, dăruindu-ne porunca lepădării de sine nu ca pe o robie magică ci ca pe o artă a artelor și o știință a științelor ce este asumată din libertate spre a o spori. Omul în Hristos își pierde sufletul pentru a și-l câștiga, se leapădă de sine pentru a-și regăsi sinele vindecat ca într-un alt Sine, mai frumos, în Hristos. Astfel că Mântuitorul le vorbea cu smerenie, ca un om obișnuit, adresându-se auzului, și mintea ucenicilor, ajutată de har, cântărea cele auzite. Contribuia și glasul luminos și subțire al conștiinței, sădit de Dumnezeu la zămislire și, numai astfel omul se schimba, pocăindu-se.


Ne este spre aceasta mărturie Sfânta Scriptură: Rom 10:13 Căci: „Oricine va chema numele Domnului se va mântui”.  Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Și cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Și cum vor auzi, fără propovăduitor?  Și cum vor propovădui, de nu vor fi trimiși? Precum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc cele bune!”  Dar nu toți s-au supus Evangheliei, căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut celor auzite de la noi?”  Prin urmare, credința este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos. – n.n.] .


In fața lui Dumnezeu te pierzi pe tine.

Dar te regăsești în El, așa cum nu te-ai cunoscut niciodată, dar cum, poate că ai dorit întotdeauna.

In fata lui Iisus revii la firea ta adevărată - si te aduce iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

Altfel iubește Dumnezeu de cum iubește omul.

Omul amestecă iubirea cu plăcerea și asta-i decăderea lui [o și mai mare decădere este plăcerea sufletească de sine că ai ajuns la mărimi sufletești nebănuite și că ai prins, între oameni fiind, asemănare dumnezeiască, amestecată cu iubirea. Dar pentru că Părintele Arsenie Boca nu știa de aceasta a căzut prin ea cu decădere adâncă, mai adâncă de cât poate omul exprima și decât poate mila înțelege. O decădere ce mimează sfințenia Ortodoxă, dar o desființează deplin – n.n.] .
Iubirea lui Dumnezeu te ridică deasupra ta, te crește la mărimi sufletești nebănuite, până prinzi, între oameni fiind, asemănare dumnezeiască [dimpotrivă, iubirea lui Dumnezeu te coboară sub toată făptura, și mai ales sub tine însuți, pe care te vezi cel mai rău și neputincios. Numai așa poți să semeni cu Dumnezeu ce S-a pogorât în adâncimile cele mai cumplite ale iadului ca să-i ridice pe toți cei ce vor și să-i facă asemenea Lui.
Părinte Arsenie Boca, de ce nu ai lucrat smerenia prin trezvia învățată de la Sfinții Părinți ca să poți înțelege acestea și să-i ajuți cu ele pe mulți? Și Dumnezeu, și îngerii, și oamenii te-ar fi iubit și, deși nu ai fi avut această popularitate care te-a păgubit atât de mult, ai fi ajuns la ceea ce poate face pe om mai fericit… la smerenia lui Hristos. – n.n.]

Iisus s-a întâlnit apoi cu această Marie Magdalenă în Betania, satul surorilor lui Lazăr, în casa lui Simon fariseul [de ce se scârbea Arsenie Boca de Sfânta Mironosiță și o numea „această Marie Magdalenă”, cum ar spune această desfrânată. De ce nu a spus: s-a întâlnit cu Sfânta Maria Magdalena, cu unica Maria Magdalena, întocmai cu Apostolii, sau măcar „această mare Magdalenă”? Se vede că o disprețuia în adâncul sufletului lui vătămat de mentalitatea greșită că a fost desfrânată. Dar dacă nu a știut care a fost realitatea lăuntrică a Sfintei Maria Magdalena, cunoscută de toți cei care studiază Sfinții Părinți, cum ar fi putut ști realitatea ucenicilor pe care le-o ghicea? Se vede că  Arsenie Boca era informat de niște duhuri bârfitoare, cărora nu le place să vorbească de virtuțile oamenilor, ci numai de păcatele care-i fac asemenea lor. Dacă ar fi fost prooroc insuflat de harul Sfântului Duh ar fi știut realitatea vieții Sfintei Mironosițe întocmai cu Apostolii, căci Sfinții Părinți au scris fiind insuflați de Sfântul Duh. Sfântul Duh nu se contrazice pe Sine, fiind Dumnezeu neschimbat și Duh al Adevărului. De aici se vede clar că mentalitatea și cunoștințele Părintelui Arsenie Boca le-a dobândit de la duhurile mincinoase, pârâșii oamenilor, clevetitorii care pun pe răboj în vămile văzduhului doar defectele lor, ca să-i acuze și deznădăjduiască – n.n.] .

Aci adusese ea altceva lui Iisus, decât prima dată. Acum aduse un vas frumos cu mir de mult preț. Transformarea ei sufletească a făcut-o să-L caute pe Iisus, - de data aceasta cu o iubire sfințită de pocăință - și, neavând ceva mai bun să-I aducă, I-a adus lacrimile, cu care I-a spălat picioarele și I le-a șters cu părul bogat al capului ei.

Simon fariseul, care reprezenta opinia publică, nu știa cum că Maria Magdalena era o copilă a lui Dumnezeu [cum nu știa nici Părintele Arsenie Boca – n.n.] . De aceea începe să-L judece pe Iisus, că „dacă ar fi Acesta Prooroc, ar ști cine-i și ce fel de femeie este aceasta care se atinge de El" (Luca 7,39) și nu s-ar compromite, primind-o cu atâta dragoste [după cum vom vedea: iarăși minciuni peste minciuni, arătând că Părintele Arsenie Boca nu avea vedeniile de la Duhul Adevărului, ci de la tatăl minciunii. Dacă sfinția sa ar fi fost prooroc ar fi știut că Sfânta Maria Magdalena nu era femeia desfrânată, ci s- ar fi atins de pomenirea ei cea veșnică cu sfială, cu lacrimi și gânduri evlavioase, necompromițându-se că o primește într-o prejudecată cu dispreț. După cum Sfânta Cuvioasă Fecioară Maria Magdalena nu a desfrânat, după cum nici Domnul nostru Iisus Hristos nu a respins-o, nici nu s-a uitat de departe la ea, artistic, cum Îl descrie regizorul imaginațiilor de la Drăgănescu, tot așa femeia desfrânată ce a șters picioarele lui Hristos cu părul capului ei, nu a fost Sfânta Maria Magdalena, după cum vom vedea mai jos, în tâlcuirea Sfinților Părinți – n.n.]

Ăștia-s oamenii, sau mediul social: te strică, îți ajută să te strici, se bucură că-i strici și tu [acesta este un cuvânt interesant. Arată că, totuși, îl mustra pe undeva conștiința că a contribuit la stricarea oamenilor și a mediului social – n.n.], ca pe urmă tot ei să te țintuiască la stâlpul de osândă...)

Iisus a corectat această acuză necinstită, cu pilda celor doi datornici, dintre care, unul iubea mai mult pe stăpânul său, fiindcă i-a iertat o datorie mai mare.

Iată ce-a făcut Iisus pentru Maria Magdalena [Mântuitorul nu a venit pentru a corecta acuzele necinstite și a ne face în fața oamenilor apreciați. El a venit
pentru a ne vindeca și lua în sine, așa cum suntem noi, dar însănătoșiți și lucrați până la asemănarea cu El în smerenie. Ce meschin privea Părintele Arsenie Boca lucrarea Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos… sau altfel deși vedea că Domnul corectează acuzele necinstite despre oameni, Părintele Arsenie Boca lucra tocmai dimpotrivă și acuză necinstit pe Sfânta Maria Magdalena că ar fi fost desfrânată, vădind public la oameni păcatele, înaintea tuturor – n.n.].


De unde oamenii, între ei, cel mai adesea nu fac decât să-și profaneze templul
de lut al conștiinței, Iisus le ridică viața la înălțimea și la valoarea conștiinței: că- s fiii lui Dumnezeu și temple ale Duhului Sfânt.

Această putere a lui Iisus, această încredere pe care i-a dat-o El: iubirea Lui curată, de făptura Sa, a transformat-o dintr-o profanată a vremii, într-o mironosiță, model pentru toate vremile [model de Cuvioșie prin pocăință este Sfânta Maria Egipteanca, iar nu Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, model de Feciorie Apostolică. În mintea Părintelui Arsenie Boca toate erau amestecate și stricate, ca și învățăturile sfinției sale – n.n.] .

Și, din voința lui Iisus, e vestită fapta ei de iubire peste tot pământul.

O așa femeie nu se mai temea de primejdia de-a merge la mormântul lui Iisus: Iubirea ei pentru Iisus biruise frica de moarte.

De aceea iubirii i s-a dat, prima, să vestească învierea!
[Părintele Arsenie Boca avea ca mentalitatea pătimașă necesitatea împreunării
dintre bărbați și femei, pe primii numindu-i poligami prin fire și pe ultimele numindu-le atârnătoare de bărbați. Fiind și ieromonah căzut în conviețuirea cu o maică, nu putea înțelege realitatea preafrumoasă că doar Fecioriei (adică iubirii absolute) i s-a dat, prima, să vestească învierea și nu iubirii vătămate în trecut de desfrânare, chiar dacă ar fi fost în curs de vindecare prin pocăință. Căci adevărata vindecare vine de abia după Sfântul Botez, iar, la vremea Învierii, încă nu Se pogorâse Sfântul Duh pentru a boteza ucenicii lui Hristos și a-i curăți de toate. Dacă Sfânta Maria Magdalena ar fi fost o prostituată, chiar dacă se afla în pocăință, dar necurățită prin Sfântul Botez, nu ar fi vestit ea, prima, învierea.

Doar Fecioria ei, însoțită de experiența neputinței omenești (dobândite prin chinuirea de către cei 7 diavoli care a dus-o la dobândirea smereniei – sau fecioriei minții), a făcut-o capabilă de a înțelege și a vesti cu toată puterea: Hristos a înviat!, arătând-o credibilă în fața ucenicilor. Nefiind încă botezată nici chiar pe ea, Sfânta Fecioară întocmai cu Apostoli Maria Magdalena, nu a lăsat-o Domnul Hristos să-L atingă, ci doar să Îl vestească, până se va duce la Tatăl Lui și Tatăl nostru, ca să trimită Sfântul Duh, după cum vom vedea mai jos. Cum ne-am putea închipui că dacă ar fi fost vreo desfrânată (chiar și în pocăință) ar fi trimis-o la vestirea unei asemenea noutăți uimitoare a învierii. Cine ar fi crezut-o în acea situație dacă ar fi avut un asemenea trecut, dacă nici pe Maica Domnului și Pururea Fecioara Maria nu au crezut-o Apostolii, punându-i pricină că s-a tulburat fiind mamă. Câte prihăniri n-ar fi pus pe seama unei foste prostituate, zicând că aiurează, doar fiindcă vestea învierii este incredibil de frumoasă? Dar fiindcă Sfânta Maria Magdalena a avut o așa de profundă feciorie și o așa de mare înțelepciune duhovnicească era persoana cea mai vrednică de crezare– n.n.]
În ea se arată și mâhnirea Sfintei pentru păcătoșenia noastră. Ne întrebăm câtă mâhnire îi provoacă hulele de mai sus ale Părintelui Arsenie Boca, referitoare la ea, care duc la rătăcirea și răcirea ucenicilor lui într-o falsă evlavie, astfel că nu mai vor să fie ajutați să se mântuiască de cea care este întocmai cu Apostolii. Cine vrea să canonizeze pe Părintele Arsenie Boca să știe că, în realitate, vrea să hulească pe Sfânta care este întocmai cu Apostolii: Cuvioasa și Mironosița fecioară Maria Magdalena.]


Dar iată ce spun despre facerea și răspândirea textelor apocrife:


Sfântul Sinod al 6-lea Ecumenic CANONUL 63


"Martirologiile (istoriile mucenicilor) cele mincinos plăsmuite de vrăjmașii adevărului, că doar ar necinsti pe mucenicii lui Hristos, și ar aduce la necredință pe cei ce le aud, poruncim, a nu se publica prin Biserici, ci să se dea focului acestea. Iar pe cei ce le primesc, sau ca la niște adevărate iau aminte la acestea, îi anatematisim.

TÂLCUIRE

Necredincioșii, și vrășmașii adevărului, vrând să prihănească pe cele ale creștinilor, precum se vede, au scris oarecare de râs și străine, ca cum le-ar fi zis, și le-ar fi făcut mucenicii lui Hristos; ca și mucenicii din acestea să se ocărească, și credința dreptslăvitorilor să se batjocorească. Drept aceea canonul acesta poruncește a nu se citi în Biserică acest fel de cuvinte mincinoase, ci să se ardă, iar cei ce le plinesc pe acestea ca pe niște adevărate să se anatematisească

Dar să redăm ceea ce ne învață Sfânta Tradiție despre Sfânta Fecioară, Mironosiță și Muceniță, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena:

Sfînta Maria, numită Magdalena, a fost ucenița și mironosița lui Hristos cea dintîi și cea mai mare decît toate mironosițele și purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminția lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileii celei de sus, dintr-un loc ce se numea Magdala și de unde s-a și numit Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pămînt a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, după judecățile lui Dumnezeu, să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dînsa, precum Însuși zice despre orbul din naștere [deci, ca la orbul din naștere: nu pentru păcatele ei, nici pentru a le părinților ei avea șapte demoni – n.n.].


Tot prin voința dumnezeiască și spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită și supărată de șapte duhuri necurate [deci, nu cele șapte păcate capitale – n.n.] .

Auzind ea de Hristos, Mîntuitorul lumii, Care umbla în vremea aceea prin cetățile și satele Galileii, că tămăduia toate bolile și neputințele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-înșii, propovăduia Evanghelia împărăției cerului și cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dînsul și s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiți [deci, nu s-a dus cu gând viclean, ca Maica Zamfira la Părintele Arsenie Boca, și nu a fost respinsă și privită din depărtări, ci îndată a fost miluită – n.n.] . Domnul Cel multmilostiv, care cunoștea pe toate mai înainte de facerea lor, a gonit dintr-însa pe cei șapte diavoli muncitori cumpliți, făcînd-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar și cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoștinței adevărului, făcînd-o să cunoască pe Mesia Cel așteptat și să creadă într-Însul [nu a fost vindecată prin priviri și glas în conștiință silit, ci a luminat- o prin participarea ei: prin împreună înțelegere (adică „să cunoască”) și prin primirea iubitoare a seminței binelui (adică „să creadă”) – n.n.], că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mîntuirea lumii.


De atunci, Sfînta Maria Magdalena s-a făcut uceniță și următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, pînă la patimile Lui cele de bună voie, pînă la moartea pe cruce și pînă la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturisește despre aceasta Sfîntul Matei Evanghelistul, astfel: Acolo erau și femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era și Maria Magdalena.



Sinaxar 22 Iulie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfintei mironosite si întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.

Magdala (ou Magada ou Dalmanuta), mic sat de pescari aflat pe tarmul occidental al lacului Ghenizaret, la 5 km de orasul Tiberiada, era patria Sfintei Maria Magdalena. Fecioara cu avere, a trait cu frica de Dumnezeu si cu ascultarea poruncilor Lui, pâna in ziua in care a fost posedata de sapte diavoli (cf. Marcu 16, 9 ; Luca 8, 2). Cuprinsa de aceasta boala si negasindu-si nicicum odihna, ea afla ca Iisus Hristos ajunsese pâna in tinutul ei, dupa ce traversase Samaria si ca atragea multimi multe dupa El, prin minunile pe care Le savârsea si prin invatatura Sa cea cereasca. Plina de speranta, ea alerga spre El si, asistând la minunea inmultirii pâinilor si a pestilor, in numar suficient de mare pentru a hrani peste 4000 de oameni (Matei 15, 30-39), se arunca la picioarele Mântuitorului si ii ceru sa o conduca pe calea vietii vesnice [nu îi puse gând viclean, nici nu a pătimit ca o legumă despătimirea, ci s-a aruncat la picioarele Lui cum se cuvenea în fața lui Dumnezeu și s-a rugat – n.n.].

Izbavita din aceasta incercare, ea renunta la bunurile sale si la orice atasament la lume pentru a-l urma pe Iisus in toate periplurile sale, impreuna cu Apostolii, Maica Domnului si alte femei pioase care se pusesera in serviciul Lui dupa ce au fost vindecate de el din diverse boli. : Maria, mama lui Iacov cel mic si al lui Ioset, Maria lui Cleopa, Ioana, sotia lui Huza ; Suzana si Salomea, mama fiilor lui Zevedeu.

Când si-a terminat misiunea in Galileea, Domnul Se indrepta catre Ierusalim, in ciuda atentionarilor primite din partea celor apropiati. Maria Magdalena il urma fara ezitare si se imprieteni cu Marta si Maria din Betania. Pe când Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut si afirma ca el alunga demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridica din multime si striga : " Fericit pântecele care Te- a purtat si sânul care Te-a alaptat ! "( Luca 11, 27). Acest glas se presupune a fi fost cel al Mariei Magdalena. Ea asistase si la invierea lui Lazar si atunci fu intarita in credinta sa in Fiul lui Dumnezeu. In timp ce ceilalti discipoli isi abandonasera Invatatorul in momentul arestarii Sale, ea il urma pâna in curtea marelui preot apoi la tribunalul lui Pilat, asista la procesul Sau nedrept, la Patimile sale si ramase lânga Cruce, impreuna cu Maica Domnului si cu Sfântul Ioan Teologul (Ioan 19, 25).

Totul fiind de-acum indeplinit si sângele Mântuitorului fiind scurs din coasta Sa pentru a curati pamântul, Maria isi invinse durerea si lua initiativa ingroparii Lui. Stiind ca nobilul sfatuitor Iosif din Arimateea (cf. 31 iulie) sapase nu departe un mormânt nou in stânca, ea se duse sa il gaseasca si il convinse sa ii cedeze acel mormânt pentru a-l ingropa pe cel omorât pe Cruce. Incurajat de credinta hotarâta a acestei femei, Iosif obtinu din partea lui Pilat autorizarea in acest sens si impreuna cu Nicodim, membru al Sanhedrinului care era discipol in ascuns al lui Iisus, coborî Trupul de pe Cruce si il infasura intr-un giulgiu pentru a-l depune in mormânt. Maria Magdalena si Maica Domnului asistau la aceasta scena si au cântat atunci un imn de inmormântare, insotit de lacrimi, in care stralucea totusi nadejdea lor in Inviere (acest cântec funebru este tema Slujbei Utreniei a Sâmbetei Mari).


Dupa ce mormântul a fost inchis cu o piatra mare ce fusese rostogolita pâna la intrare, Iosif si Nicodim se retrasera dar cele doua femei Sfinte ramasera asezate, in lacrimi in fata mormântului, pâna târziu in noapte. Parasind locul, ele se hotarâra ca imediat dupa ce se termina odihna Sabbatului sa vina inapoi la mormânt cu bune miresme pentru a mai imbalsama o data trupul Mântuitorului (Marcu 16 :1).


SINAXAR (Minei 22 Iulie)

în această lună, în ziua a douăzeci si doua, pomenirea Sfintei mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.

Această Marie, venind către Hristos, a urmat Lui. Ea era de la Magdala, în hotarele Siriei.

Și fiind bântuită de șapte draci, cu harul lui Hristos a fost mântuită. Și urmând după Dânsul până la patima Sa, s-a făcut și mironosiță.

Și cea dintâi ea a văzut învierea, și împreună cu cealaltă Marie, adică cu pururea Fecioara Născătoarea de Dumnezeu, a văzut pe înger, târziu, când se lumina spre una a sâmbetelor, precum scrie Matei Evanghelistul. Iar dimineața a văzut doi îngeri cu veșminte albe șezând. Apoi a văzut pe Domnul însuși, Care i se părea că este grădinarul, auzind de la Dânsul cuvântul: «Nu te atinge de Mine». După dumnezeiasca și Sfânta înălțare, mergând la Efes la Sfântul Apostol Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu, a răposat acolo cu cuviință. Și a fost îngropată la intrarea peșterii în care au adormit sfinții și fericiții șapte tineri. Iar după aceea, în zilele fericitului întru pomenire împăratului Leon, au fost aduse moaștele ei și puse în mănăstirea ce a făcut el Sfântului Lazăr, în care i se face și soborul în toți anii.


Vedem așadar, că Părintele Arsenie Boca a fost un mare pasionat și primul propovăduitor/ reproducător al apocrifelor la noi în țară, dar, mai grav, în numele Ortodoxiei.

Iată ce zic apocrifele:


"Maria Magdalena o desfranata?

Evanghelistul Luca mentioneaza ca Hristos a tamaduit-o de sapte demoni. In Evanghelii nu se face nicio mentiune cu privire la ce fel de demoni o posedasera. [...]

motiv pentru sustinerea afirmatiei ca Maria Magdalena a fost o desfranata, cu care nu trebuie sa fim de acord, sunt cateva fragmente gnostice in care ea este privita ca fiind amanta lui Hristos. In Evanghelia lui Filip, de exemplu, ea este descrisa ca insotitoarea cea mai intima a lui Iisus:
"Insotitoarea Mantuitorului e Maria Magdalena. Hristos a iubit-o mai mult decat pe toti ucenicii Sai si obisnuia adesea sa o sarute pe gura".

Din diverse texte apocrife, fara legatura cu Sfanta Scriptura, reiese ca ea a fost logodita cu Sfantul Ioan Evanghelistul, insa pentru ca acesta a lasat-o pentru a-L urma pe Hristos, Maria Magdalena a devenit prostituata:

"Fugind de aici la Ierusalim, fara sa-i pese de nasterea ei si uitand de legea lui
Dumnezeu, s-a facut o prostituata vulgara si dupa ce de bunavoie a facut un bordel al destrabalarii, s-a facut pe drept cuvant un templu al demonilor, fiindca sapte diavoli au intrat deodata in ea si o chinuiau neincetat cu dorinte spurcate".

Sfanta Maria Magdalena in Evanghelii

In Sfintele Evanghelii (Luca 8,2 si Marcu 16,9), Maria Magdalena este prezentata ca fiind "o femeie din care s-au scos sapte draci", dar si cea dintai care a adus vestea invierii lui Iisus apostolilor (Ioan 19, 25; 20, 1-l9).

Maria Magdalena confundata cu alte femei

A fost confundata cu cele trei femei care au uns cu mir pe Mantuitorul. Doua sunt numite pacatoase, cea de la evanghelistii Luca si Marcu, pe cand cea de la evanghelistul Ioan este Maria, sora lui Lazar.

Evanghelistul Luca vorbeste de o femeie pacatoasa care "a inceput sa ude cu

lacrimi picioarele Lui, cu parul capului ei le stergea si ungea cu mir picioarele Lui" (Luca 7, 36-50). Marcu vorbeste si el de o femeie pacatoasa, dar care toarna mir de mare pret doar pe capul lui Iisus si nu pe picioarele Acestuia (Mc. 14,3), in vreme ce Evanghelistul Ioan vorbeste de o femeie care unge numai picioarele Domnului, cu sase zile inainte de Pasti (Ioan 12, 13).
Nu avem nici un motiv sa vedem in femeia pacatoasa (desfranata) pe Maria Magdalena, tinand seama ca in Traditia bisericeasca, in imnologia cultica sau in scrierile Sfintilor Evanghelisti, nu se vorbeste de Maria decat ca a fost izbavita de șapte demoni.


După ce au fost demontate, pe scurt, toate minciunile evangheliilor gnostice apocrife și ale Părintelui Arsenie Boca, să vedem acum, mai amănunțit, realitatea mărimii sfințeniei feciorelnice a Cuvioasei Maria Magdalena, întocmai cu Apostolii.



Cinstita mână stângă izvorâtoare de har a Sfintei, slăvitei Mironosițe și cea întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, constituie o binecuvântare pentru mănăstirea noastră și o sfântă laudă, bogăție și renume pentru Sfântul Munte, dar și un odor mult cinstit al Bisericii lui Hristos,

Sărbătoarea Sfintei se prăznuiește în mod strălucit în sfânta noastră mănăstire pe data de 22 iulie. Sfânta Maria Magdalena împreună cu Sfântul Cuvios Simon Izvorâtorul de Mir constituie cei doi stâlpi și ctitori ai Mănăstirii Simonos Petras.



Necesitatea editării unei cărți care să cuprindă viața, petrecerea și locul Sfintei Magdalena printre ucenicii lui Hristos atitudinea ei vitejească la Răstignirea și învierea lui Hristos și, în general activitatea ei apostolească, precum și cele privitoare la confuzia care s-a făcut cu privire la curăția ei feciorelnică, ne-au preocupat adeseori.

De aceea, am hotărât să încredințăm o asemenea operă Ieromonahului
Theologos, care a considerat ca pe o binecuvântare faptul de a se ocupa științific de un astfel de studiu, cercetând izvoare vrednice de crezare. Desigur, încercarea în discuție impunea multe dificultăți, dat fiind faptul că mărturiile autentice din Scripturi despre viața și activitatea misionară a Sfintei sunt limitate și informațiile corespunzătoare puteau fi extrase numai din operele Sfinților Părinți ai Bisericii noastre și din mărturiile autentice ale Tradiției noastre bisericești, atât cele vechi, cât și cele mai noi.


Cartea în discuție, Sfânta Maria Magdalena. Sfântul odor al Mănăstirii Simonos Petras, credem că prezintă complet imaginea personalității Sfintei Maria Magdalena.

Arhimandritul Elisei, Starețul Sfintei Mănăstiri Simonos Petras [...]


În capitolul al doilea, interesul se concentrează asupra temei răstălmăcirii și defăimării persoanei Sfintei Maria Magdalena, mai cu seamă în Apus [de care aparține, după cum vedem și aici, Părintele Arsenie Boca, în toate de o gândire, simțire și lucrare amăgită cu cei de acolo – n.n.], și asupra restabilirii adevărului istoric în privința acestui lucru. În acest scop se va da cuvântul Părinților Bisericii, Imnografiei și tradiției sinaxarelor.

[...] Cartea în discuție, Sfânta Maria Magdalena. Sfântul odor al Mănăstirii Simonos Petras (termenul odor fiind luat de la Slava Litiei din slujba Sfintei), credem că prezintă complet imaginea personalității Sfintei Maria Magdalena.

De aceea se și editează acum pentru luminarea și zidirea sufletească a credincioșilor evlavioși care o cinstesc pe Maria Magdalena. Ea ocupă un loc de seamă printre femeile la care face referire Noul Testament.

Pe de altă parte, mâna făcătoare de minuni și izvorâtoare de mir a Sfintei noastre care s-a atins de Cel Neatins, Domnul cel înviat și Dumnezeul nostru, este pusă la închinarea pelerinilor evlavioși înlăuntrul sfintei noastre Mănăstiri, în fiecare zi, dar și afară din mănăstire, când se scot spre închinare și binecuvântare pentru sfințirea poporului dreptcredincios al lui Dumnezeu.

Fără îndoială, înmiit au a se folosi închinătorii care imită, atât cât le este cu putință, sfânta și dumnezeiasca ei viețuire, vrednică de imitare [vrednică de imitare este viața ei feciorelnică și nu acuzația hulitoare că ar fi fost prostituată
– n.n.] și, mai ales, credința, adâncimea dragostei și devotamentul ei pentru Cel ce a pătimit pentru noi și S-a îngropat și a înviat, Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru.

Arhimandritul Elisei, Starețul Sfintei Mănăstiri Simonos Petras

[...]

Prin toate cele câte s-au scris pe larg suntem datori să mărturisim că cercetarea noastră nu a epuizat subiectul, din pricina chipului pluridimensional al Sfintei Maria Magdalena care, după Preasfânta Maică a lui Dumnezeu și mama Maicii lui Dumnezeu, Sfânta Ana, este cinstit în mod special în Sfântul Munte [deci ar fi a treia Sfântă în ierarhia cerească, cel puțin așa cum este privită în Sfântul Munte. Atunci de ce să o prihănim și să o numim una dintre desfrânatele pocăite, să o înjosim numindu-o „această Marie Magdalenă”, una dintre multe de felul ei, cum făcea Părintele Arsenie Boca? – n.n.] . 

Astfel, fără îndoială, se impune un studiu încă și mai științific decât acesta. Lucrarea de față are în vedere mai înainte de toate prezentarea icoanei marii noastre Sfinte și apoi folosul duhovnicesc al credincioșilor din expunerea înălțimii vieții și petrecerii ei.

Nu credem că un hulitor de Sfinți [Arsenie Boca] ar trebui să fie model de sfințenie în Sfânta Biserică Ortodoxă.”

continuarea: 

ARSENIE BOCA PROPOVĂDUITOR ȘI INVENTATOR DE APOCRIFE. HULITOR AL SFINȚILOR -2

Sursa: Ereziile lui Boca din „Cărarea Împărăției” și „Cuvinte vii” : https://888adevarul8despre8arsenieboca8.files.wordpress.com/2016/03/erezii-din-cc483rarea-c3aempc483rc483c89biei-si-cuvinte-vii1.pdf