Sfantul Nicolae Velimirovici - Ignoranţa ne va distruge

Ignoranţa ne va distruge, Doamne, Dumnezeul nostru. Din cauza ignoranţei noastre, câmpurile Tale vor fi acoperite cu buruieni, iar seminţele Tale vor fi înăbuşite. Grăbeşte-te, Doamne, şi apără semănăturile Tale, până nu au fost năpădite de neghină.

Cu cât mai multe cunosc fiii oamenilor, cu atât mai puţine înţeleg. Ei sunt plini de carte despre adâncurile mării şi despre înalturile cerului, dar odată cu numărul cunoştinţelor creşte şi neînţelegerea lor. Încă puţin, şi ei vor cunoaşte totul şi nu vor mai înţelege nimic. Şi cel mai puţin te vor înţelege pe Tine, şi cel mai puţin se vor înţelege ei…

Lepădându-se de Tine, Raţiunea Supremă, ei au pornit să cunoască faptele Tale cu mândrie şi ură..

Din cauza trufiei şi a răutăţii lor, Tu te-ai ferit din calea lor, aşa că niciunde în univers nu Te pot întâlni. Iar dacă nu Te întâlnesc pe Tine, ei îl întâlnesc pe cel mai mare duşman al Tău, pe cel care a ocupat cu abilitate locul abandonat de Tine.

„Gustaţi din pomul binelui şi al răului! – le şopteşte duşmanul Tău cel mare. Amestecaţi binele cu răul. Nici o mâncare nu e bună, până nu e amestecată cu răutate. Amestecaţi binele cu răul şi veţi deveni zei!” Aşa îi învaţă duşmanul Tău cel mare.

Ei s-au despărţit de înţelepciunea Ta şi nu înţeleg că o lingură de răutate otrăveşte un butoi plin cu dulceaţă. Căci otrava e otravă şi nu mai contează dacă e luată aşa, uscată, sau dacă e băută dintr-un butoi otrăvit. În ambele cazuri, ei se vor otrăvi şi vor muri. Şi cine îi va întoarce la viaţă în afară de Tine, Dumnezeu al vieţii?

Spiritul minciunii s-a instalat în regatul fiilor tăi şi ei, ca nişte beţivi, se prăbuşesc ba la stânga, ba la dreapta. Toţi sunt ciungi!

Ei sunt plini de cunoştinţe despre lucruri şi fapte, dar le-a scăpat cunoaşterea adevărului. De aceea ei ţes neavând temelie, cum îşi ţese păianjenul pânza în vânt.

Şi duhul răutăţii se bucură, aşa cum se bucură de orice prostie, de haos şi dezordine. Apropie-Te, Doamne, şi ajunge-i pe cei care fug de Tine. Povăţuieşte-i, până nu au creat haos înlăuntrul lor, în afara lor şi în toată lumea.

Sufletele creştine istovite caută o religie fără dogmă. Ele preferă să aibă la picioarele lor ape de mică adâncime, în care se văd, fără prea mare efort, peştii mici şi broaştele, şi şerpii la fund. Lor le e frică de adâncimile Divine. Ei au uitat de cuvântul Domnului către pescari: „Mergeţi mai la adânc!”

Cum oare s-a întâmplat că materialiştii şi ateii recomandă dogmele lor, care sunt mai tari decât oţelul, iar pseudocreştinii nu respectă dogmele divine ale credinţei lor?

Ei spun: aceste dogme nu sunt practice, sunt dificile şi de neînţeles! De parcă Domnul ar trebui să conducă potrivit raţiunii umane, mărunte şi grosolane, iar cei lipsiţi de omenie – potrivit raţiunii Divine, conform Logosului, Logicii Cereşti.

Ei se lamentează: ce importanţă ar avea, de exemplu, dogma despre Sfânta Treime şi unitatea Ei?

Creştinismul nu are nici o dogmă care n-ar avea, la rândul ei, o importanţă practică şi care nu s-ar aplica în viaţă. Fără dogma despre Trinitatea Divină, toate teoriile umane din domeniul psihologiei, pedagogiei şi sociologiei ar fi eronate. Hristos a înnoit toate aceste ştiinţe prin fenomenul dogmei despre Sfânta Treime.

Despre Trinitatea Divină ne mărturisesc şi cerul, şi pământul, afirmă evanghelistul Ioan Teologul.

În ceruri: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh – Dumnezeu unic; pe pământ, în sufletul omului: raţiunea, inima şi voinţa – omul integru.

Aceste trei forţe sau capacităţi sufleteşti conţin în sine esenţa sufletului uman: forţa gândului, forţa simţirii şi forţa făuririi. Dacă aceste trei forţe sunt dezvoltate deopotrivă, armonios, atunci sufletul omului este asemenea Trinităţii Divine din ceruri. În acest caz, omul într-adevăr va fi întruchiparea lui Dumnezeu, un tablou viu, microscopic, al lui Dumnezeu pe pământ. Şi într-un astfel de om domnesc pacea, forţa şi dragostea.

Dar dacă una dintre aceste puteri sufleteşti nu e dezvoltată deopotrivă cu celelalte două, atunci sufletul e treime, dar nu are unitate, ci e împărţit în părţi separate, e lipsit de armonie, nu are în sine pace, forţă şi dragoste. El caută ceva, dar nu ştie ce. De fapt, sufletul se caută pe sine, îşi caută integritatea. De aceea, sufletele descrise întâi sunt integre, iar celelalte sunt fragmentate. Primele sunt chipul şi asemănarea Trinităţii Divine Unice, iar celelalte – chipul şi asemănarea Treimii lipsite de unitate, cum ar fi zeitatea indiană Trimurti, care îl are pe Brahma ca făuritor al lumii, pe Vishnu ca păzitor şi pe Shiva ca distrugător; sau Treimea egipteană, care îl are pe Osiris, Isis şi Horus într-o veşnică şi sângeroasă ostilitate. Dacă zeii sunt aşa, cum să fie oare oamenii? Aceasta e treime, dar nu e unitară. E treime, dar nu e sfântă. Războiul din sufletul tău te trimite la război cu oamenii. Această oglindă spartă în care Sfânta Treime nu poate vedea reflectarea chipului Său. Asta e o muzică, dar nu e o simfonie, ci un jazz.

Cine distruge Sfânta Treime în sufletul său?

E intelectualul care este cuprins de gânduri intense, dar care are simţurile tocite şi o voinţă şubredă. Dar chiar şi gândurile sale sunt greşite, pentru că nu sunt irigate cu iubire şi nu sunt îndreptăţite de tendinţa de a face fapte bune.

Cine distruge Sfânta Treime înlăuntrul său?

Acesta e omul sentimental care e cuprins total de sentimente, dar oamenii spun despre el că simţurile lui au întrecut măsura, că nu are nici raţiune, nici voinţă.

Cine mai distruge Sfânta Treime în sine?

E omul foarte activ, cu un caracter de boxer, gladiator, care e total cuprins de o voinţă puternică, dar care nu are simţuri, nu are compasiune, nu are o conştiinţă luminoasă.

În Sfânta Treime totul este sfânt: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Prin urmare, şi în sufletul întreit al omului totul trebuie să fie sfânt: suflet sfânt, inimă sfântă şi voinţă sfântă. De aici rezultă că în societatea umană trebuie să fie sfânta dragoste, sfânta familie şi sfântul popor.

Când oare vor începe fiii oamenilor să îşi educe sufletele şi să îşi construiască societatea conform exemplului dogmei supreme a unităţii Sfintei Treimi? A educa în limba veche a poporului tău înseamnă a păstra şi a hrăni. Când oare vor incepe să-şi hrănească sufletele cu Sfânta Treime?

Această frumoasă şi sfântă taină a existenţei Divine a fost dezvăluită de către Fiul lui Dumnezeu urmaşilor Săi. El a împrăştiat mărgeluşe de sticlă în faţa oamenilor, pentru ca prin revelaţia acestei taine să le explice esenţa adevăratei Divinităţi şi a omului normal.

Când oare vom începe să luăm chipul Domnului? Dar deja mulţi au început să-l ia. Aceştia sunt Sfinţii Ierarhi. Sunt cei care s-au purificat prin Sfântul Duh, în sfânta dragoste s-au oglindit, cu sfintele fapte s-au împodobit şi au devenit nişte temple vii ale Domnului şi nişte lăcaşuri ale Sfintei Treimi. Oare nu sunt numiţi aşa în Sfânta Scriptură? Şi oare nu unora ca ei le e făgăduită Împărăţia veşnică, dar nu pe Tărâmul inaccesibil (1), ci în Împărăţia Cerească a lui Hristos.

Oamenii-animale, în sufletele cărora nu e loc pentru unitatea Sfintei Treimi, regi „fără mila lui Dumnezeu, fără voia oamenilor”, luptă şi vor lupta mereu împotriva Sfintei Treimi. Dar se spune în proorocie: „Şi sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi o vor ţine în stăpânire în veci şi în vecii vecilor”. Şi mai e repetat o dată: „Iar împărăţia şi stăpânirea şi slava regilor de sub ceruri se vor da poporului sfinţilor celui Preaînalt; împărăţia Lui este împărăţie veşnică şi toate stăpânirile Îi vor sluji Lui şi pe El Îl vor asculta”.

1 – Tărâmul inaccesibil e un fel de rai pământesc pentru poporul ales, e ţara iluzorie a fericirii, pe care conducătorii politici o promit întotdeauna poporului, dar pe care nimeni nu o va vedea decât după moarte.

(Tărâmul inaccesibil, Sântul Nicolae Velimirovici)

Replica la interviul cu parintele Nicolae Necula (Repetarea Botezului ignoranta teologica)

http://www.viata-libera.ro/logare/1188-repetarea-botezului-ignoranta-teologica
Iata ce raspunde parintele Nicolae Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa Bucuresti:

„- Înţelegem că nu e posibil „al doilea botez”?
– Creştinii mai sunt numiţi hristofori, adică purtători de Hristos, efectul Botezului fiind cel de ştergere a păcatului strămoşesc, de moarte şi de înviere cu Hristos. Dacă Taina Botezului este săvârşită corect prin întreita afundare în numele Sfintei Treimi, păcatul strămoşesc fiind iertat, el nu se mai repetă.

Păcatele personale săvârşite de creştin după Botez se şterg printr-o viaţă aleasă a creştinului, în ascultarea de Dumnezeu, punând în faptă cuvântul lui Dumnezeu. După Botez, în diversele etape ale vieţii, păcatele creştinului sunt şterse şi prin Taina Mărturisirii şi a apoi prin unirea cu Hristos prin primirea Taina Sfintei Împărtăşanii.

– În ultimii ani, realitatea imediată ne oferă atâtea situaţii în care creştini de diferite confesiuni şi-au unit inimile prin căsătorie. Cum se procedează în aceste situaţii din perspectiva învăţăturii Bisericii Dreptmăritoare?
– Dacă credinciosul este în Biserica Romano-Catolică sau Luterană ori Calvină sau aparţine altor culte neoprotestante în care se săvârşeşte botezul în numele Sfintei Treimi şi doreşte să treacă în Biserica Ortodoxă, acestuia nu i se mai repetă Botezul, el fiind considerat creştin.
I se administrează doar Mirungerea, bineînţeles, în urma unei perioade de pregătire, de catehizare, şi a mărturisirii de credinţă făcută în scris şi declarată public de cel ce vine la credinţa ortodoxă.

Se administrează botezul doar dacă cel care urmează să fie încreştinat vine din spaţiul musulman, iudeu, hindus… În aceste situaţii, după o pregătire aşa cum urmau catehumenii în primele veacuri creştine, aceştia pot primi Taina Botezului, apoi, Mirungerea şi Sfânta Împărtăşanie.

– În aceste situaţii, cum e posibilă tripla afundare, fiindcă nu mai avem prunci, ci adulţi?
– Prin folosirea unor vase mai mari, pentru administrarea corectă a botezului.

– Sunt şi situaţii de ortodocşii care au trecut la o altă confesiune creştină. În această situaţie, cum se procedează?
– Botezul celor care trec la o altă confesiune Romano-Catolică, Greco-Catolică sau la alte secte nu trebuie să se repete. A repeta Botezul este o ignoranţă teologică, rea-voinţă şi dispreţ faţă de lucrarea harică a Duhului Sfânt. Referitor la acest aspect, teologul Paul Evdokimov spune „că nu ne situăm unii împotriva celorlalţi, nici alături de ceilalţi, ci în faţa tainei lui Dumnezeu”…”

Iata si replica mea:

CONDITIA BOTEZULUI ESTE MARTURISIREA DREPTEI CREDINTE A CELUI CARE SAVARSESTE BOTEZUL SI A PRIMITORULUI TAINEI BOTEZULUI, NU TIPICUL DE SAVARSIRE, ADICA NU MODUL IN CARE E FACUT(PREFERABIL AFUNDARE, DAR POATE FI SI STROPIRE, SPALARE, ETC). Acestea sunt amanunte, care daca vor capata greutate vom intra intr-un domeniu magic ce nu are de-a face cu credinta ortodoxa. Forma canonica (corecta) a Botezului fiind desigur AFUNDAREA de trei ori in numele Sfintei Treimi.

Intr-adevar Taina Botezului nu se repeta. Dar aceasta numai in cazul in care a fost savarsita de un ortodox!
Dar sa vedem ce este Taina Botezului.
Conform invataturii lui Hristos Biserica este Una, asa cum confirma si Crezul: „Cred intr-Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica”
De aici rezulta faptul ca gruparile crestine ce se gasesc in afara Bisericii celei Una (care este Unitara in Doctrina, Morala, Cult si Conducere Bisericeasca) nu pot fi recunoscute drept Biserici.
Daca avem corectitudine patristica, pentru termenul Biserica nu exista plural, ci doar singular.
Atunci cand ne referim la Biserica ca si cladire, limba greaca foloseste denumirea de NAOS, care insemna nava, corabie si care suporta pluralul.
In schimb EKKLISIA nu suporta plural, ci numai singular, asa cum spune Hristos prin Sf Pavel: „Un Domn, O Credinta, Un Botez” deci o Biserica. Mai exista doar termenul Biserica Locala, care defineste Biserica Ortodoxa intr-un anumit loc.
Iata ca Sfinte Taine (inclusiv Botez si Preotie) nu exista in afara Bisericii (iar acest lucru ni-l spune Sfantul Vasile cel Mare).
Faptul ca un Romano-Catolic sau un protestant pronunta formula corecta a Botezului in numele Sfintei Treimi nu declansaza un efect magic de botezare.

Prima conditie a Botezului este ca cel care boteaza sa fie drept-credincios, sa fie membru al Bisericii Ortodoxe(de preferat episcop sau preot, dar in cazuri speciale si diaconul si mireanul poate boteza). Daca nu se indeplineste conditia aceasta, ca cel care boteaza sa fie membru deplin al Bisericii Ortodoxe, atunci nu avem botez ci pseudobotez.

Cel care vine de la un pseudobotez, conform Pidalionului (Carma Bisericii, Sf Ciprian de Cartagina, Sf Nicodim Aghioritul, Sf Vasile cel Mare, Sf Nectarie de Pentapole,etc) trebuie BOTEZAT, si nu rebotezat, pentru ca primul”botez” nu este botez, conform Sfintilor Parinti.
Biserica a folosit in anumite perioade iconomia (pogoramant, vezi Sinodul Trulan) in cazul in care mase largi de eterodocsi reveneau la ortodoxie, si atunci, intr-adevar nu se repeta Botezul,pentru ca respectivii fusesera botezati in Biserica ortodoxa si apoi au parasit Biserica Ortodoxa si iarasi au revenit, si intr-adevar in aceste conditii Botezul nu se repeta, fiind unul in Biserica cea Una.
In cazul in care o mama ortodoxa isi boteaza singura copilul in apa, atunci cand copilul e in pericol de moarte si nu este un preot in zona ca sa il poata boteza, botezul savarsit de mama ortodoxa este VALABIL si nu se repeta, daca acel copil traieste, va primi doar Taina Sfantului Mir si Sfanta Impartasanie, Botezul fiind deja savarsit de mama.
De aceea in interviul de mai sus apare o confuzie. In nici un caz un neortodox nu poate face ceea ce face mama ortodoxa.
CONDITIA BOTEZULUI ESTE MARTURISIREA DREPTEI CREDINTE A CELUI CARE BOTEAZA SI A PRIMITORULUI TAINEI BOTEZULUI, NU TIPICUL DE SAVARSIRE, ADICA DECA E FACUT PRIN STROPIRE, AFUNDARE, SAU SPALARE. Acestea sunt amanunte, care daca vor capata greutate vom intra intr-un domeniu magic ce nu are deaface cu ortodoxia.
A considera ca exista Taina Botezului in afara Bisericii Ortodoxe tine de teoria minimalismului dogmatic si de Teoria Ramurilor care sunt teorii protestante care definesc Biserica acolo unde este doar o simpla credinta intr-un Hristos vazut fie arian, fie monofizit, fie monotelit, fie Filioquist si un botez vazut in chip magic si strain Bisericii ortodoxe. Poate boteza cineva care nu cinsteste icoana lui Hristos, adica neaga intruparea Lui?? Aceste teorii nu au nimic de-a face cu traditia bimilenara a Bisericii Ortodoxe.
Din pacate au influentat si minti luminate ale unor profesori, preoti si chiar patriarhi de-a lungul ultimei sute de ani, dar nu poate fi gasita nicaieri inainte de anul 1900, cand niciodata nu a fost recunoscuta vreo Taina a eterodocsilor. Si in aceasta privinta avem un nor de marturii patristice.

Preot Matei Vulcanescu,

Parohia Sfanta Mucenita Paracheva
Mitropolia Veriei,
Biroul de Misiune pentru lumea eterodoxa si necrestina.Grecia

Canoanele prescriu, prin urmare, botezarea ereticilor, ca unii care nu au botez adevărat şi caterisirea clericilor care consideră valid botezul ereticilor, ca şi orice “taină” săvârşită de aceştia (Apost: 46, 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 84; Carhid: 1; Apost: 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartag: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag: 6, 15).

Doar ortodocşii care au lepădat dreapta credinţă, mergând la eretici, apoi se pocăiesc şi revin din erezie la ortodoxie sunt mirunşi. Aceşti ortodocşi sunt mădulare ale Bisericii, prin botezul ortodox, calitate care nu poate dispărea, dar au respins pe Dumnezeul Adevărat, prin primirea învăţăturilor potrivnice. Îşi mărturisesc păcatul ereziei, apoi li se administrează mirungerea. Mirungerea este o reînnoire a lucrării darurilor Duhului Sfânt, care venise asupra lor, la prima mirungere, dar nu le mai era de folos, odată ce au stricat relaţia cu Dumnezeu.

Practica mirungerii ortodocşilor apostaţi reveniţi la credinţă arată ea înseşi cât de grav este păcatul ereziei. Pentru niciun alt păcat nu se consideră necesară reînnoirea lucrării Duhului asupra persoanei şi prin mirungere. În ciuda Scripturii şi a Tradiţiei, la ora actuală unii clerici nu botează ereticii, ci doar îi mirung. Aceasta deşi este clar că nu are ce se reînnoi, odată ce nu au primit nicicând lucrarea Duhului, prin Sfintele Taine care nu li s-au administrat niciodată, fiindcă nu au făcut niciodată parte din Biserică.

Unii invocă, în sprijinul mirungerii fără botez a ereticilor, acel canon apostolic care interzice repetarea botezului (Apost. 47), „uitând” că unul şi acelaşi canon spune să se caterisească acel cleric care nu botează pe cel „botezat” de eretici! Altfel spus, după cum arată şi tâlcuirile, canonul interzice repetarea botezului autentic (valid) ortodox ca şi credinţă (în Sfânta Treime, aşa cum este această credinţă sintetizată în Crez) şi formă (prin întreita afundare). Şi am văzut că ereticii nu cred ortodox în Sfânta Treime, ci au o credinţă mincinoasă, într-o treime de ei închipuită, după ideile lor.

sursa: https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/07/04/replica-la-interviul-cu-parintele-nicolae-necula-repetarea-botezului-ignoranta-teologica/

Nicolae Paulescu- despre medicina,medici,spital

“Profesia unui medic îl obligă să se devoteze pentru cei ce suferă şi, de multe ori chiar, să-şi rişte viaţa pentru a scăpa pe aceea a altora. În ce altă profesie se găseşte abnegaţia absolută de sine, pe care medicina o impune celor ce o exercită.

Este evident deci că, dintre toate profesiile, medicina este cea mai binefăcătoare.

Dar, - în plus, - medicul, prin profesia sa, devine prietenul şi chiar confidentul celor ce suferă, - bogaţi sau săraci, tineri sau bătrâni, - care-l ascultă şi se supun orbeşte la prescripţiile lui. Ori, cum un medic instruit cunoaşte instinctele şi prin urmare şi patimile, îi este uşor ca, - prin grai şi prin exemplu,- să poată să lumineze omenirea şi să-i îndrumeze educaţia socială, care combate aceste patimi, - adică să răspândească principiile adevăratei morale ştiinţifice.

Astfel, părintele medicinei, HIPOCRATE, a avut dreptate să zică; „scopul final al medicinei nu este numai să vindece sau să prevină bolile, - ci încă să perfecţioneze pe oameni şi să-i facă mai fericiţi, făcându-i mai buni”.

Medicul trebuie deci să fie, în acelaş timp, un savant care iubeşte din tot sufletul ştiinţa medicală, adică ştiinţa omului; să fie o fiinţă care se jertfeşte pentru alţii, până la moarte şi, în sfârşit, să fie un învăţător al omenirii sau mai bine zis, un apostol al moralei... şi aşa ar fi în realitate, dacă confraţi ne- demni n-ar fi deschis tarabă în templul sacru al medicinei.

Acum înţelegeţi înalta demnitate a profesiei medicale şi respectul ce i se dă din toate părţile. „Cinsteşte pe medic” zice Biblia,...” căci ai trebuinţă de el”.

…„Până în primele secole ale Erei creştine, romanii, ca şi grecii, n-au avut spitale„.

Mai târziu, „atunci când religia lui Hristos veni să spună omului că o fiinţă omenească ce suferă este un frate ce trebuie alinat, - numai atunci, fu posibil să se creeze adevărate spitale”.

„Spitalele sunt o inspiraţie a carităţii creştine”.

Încă de pe la jumătatea secolului al III-lea şi mai ales în secolul al IV-lea, începură, atât în Orient cât şi în Occident, să se ridice azile unde erau adăpostiţi şi nutriţi infirmii săraci.

Dar, primul spital pentru bolnavi a fost fondat la Roma, în anul 380 sau 381, de o pioasă femeie creştină, Fabiola, ale cărei fapte bune ne-au fost transmise prin scrierile Sfântului Ieronim.

Pe la aceeaşi epocă (anul 372), Sfântul Vasile, Episcopul Cesareei Cappadociei, zidi la porţile acestei cetăţi un azil celebru unde se primeau şi se îngrijeau bolnavii, „îndată ce ieşi din cetate, - zice Sfântul Grigore din Nazianz, - vezi un oraş nou, care este sanctuarul pietăţii. Acolo boala, îndurată fără murmur, pare a fi o încercare binecuvântată; acolo caritatea străluceşte în operele sale”.

Mai târziu, sub împăratul Justinian şi sub urmaşii săi, asemenea azile se înmulţiră în Orient, - şi tocmai pe la sfârşitul secolului al Vl-lea apărură  spitale şi în  Occident. Mai întâi ca anexe ale bisericilor şi mănăstirilor, apoi ca stabilimente de sine stătătoare.

…Sunt unii medici de spital, cupizi şi avari, care,  - sacrificând totul pentru clientela lor particulară, - neglijează bolnavii care nu le pot plăti şi fac, la spital, vizita în câteva minute, galopând pe dinaintea paturilor.

Sunt alţi medici de spital, orgolioşi, cărora li se pare că spitalele sunt făcute pentru ei, şii consideră pe bolnavi ca pe nişte obiecte de studiu. Ei sunt mulţumiţi când primesc un caz interesant, asupra căruia vor putea să facă o comunicare la o societate savantă sau să-şi publice observaţia într-o gazetă medicală, - dar resping sau nu se ocupă de sărmanul bolnav, care nu prezintă decât un caz banal, ce nu poate fi exploatat în profitul gloriei lor.

Din fericire, asemenea monştri sunt rari.

Mai sunt şi medici de spital cărora, în lipsa unei educaţii creştine, li s-a atrofiat fibra idealului şi au căzut în indiferenţă, devenind pur şi simplu nişte funcţionari adică un fel de trântori care, pentru o leafă cât mai grasă, fac cât pot mai puţin.

Acest soi de medici paraziţi roiesc pretutindeni şi constituie o adevărată plagă socială.

D-voastră, însă, să nu urmaţi aceste păcătoase exemple.

Când veţi intra în vreun spital, dezbrăcaţi-vă de patimile de cupiditate şi de orgoliu, lepădaţi şi trân-dăvia şi daţi-vă cu totul bolnavilor, - cărora să le fiţi recunoscători dacă, îngrijindu-i, vă vor permite să vă instruiţi.

Şi dacă voiţi să fiţi perfecţi, culegeţi fructele ce se vor dezvolta din sămânţa ce am semănat astăzi în sufletele D- voastră, tinere şi generoase, - şi, urmând preceptele carităţii, îngrijiţi pe bolnavul mizerabil, - nu ca pe un om, nu ca pe un frate ce suferă - ci ca pe însuşi Dumnezeu.

Acesta   este       spiritul  ce           trebuie  să           domnească        într-un spital.”

din SPITALUL, CORANUL, TALMUDUL, KAHALUL ŞI FRANCMASONERIA:http://www.noidacii.ro/Noi%20Dacii%20nr.20-21/Paulescu,%20Dr.%20N.C.%20-%20Spitalul,Coranul,Talmudul,Cahalul,Francmasoneria.pdf

Citate ortodoxe

"Dacă te vei renega pe tine însuţi şi vei renunţa constant la propriile tale raţionamente, la voia ta proprie, firea căzută va declanşa în tine un război înverşunat împotriva Evangheliei şi împotriva lui Dumnezeu. Spiritele căzute vor veni în ajutorul naturii căzute."

Sfantul Ignatie Brancianinov

"Să nu împodobim bradul la casele noastre mai mult decât sufletul nostru! Sufletul nostru este cel care trebuie să fie împodobit! În primul rând să fie curat. Curăţirea sufletului se face numai prin Spovedanie. Nu există altceva; doar asta. Împodobirea sufletului se face cu post, cu rugăciune, cu fapte bune, cu citiri din cărţile sfinte, cu modificarea comportamentului nostru care, simţim fiecare, lasă de dorit. Acestea ar fi podoabele sufletului."

Părintele Nicolae Tănase

"Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toţi. Este o cale atât de greu înţeleasă şi acceptată de oameni! Dar sunt convins că este singura care duce spre fericire..."

Valeriu Gafencu

"Mânia este o scurtă nebunie!"

Părintele Vichentie Mălău

"Să te străduieşti cu orice chip să păstrezi pacea sufletească şi să nu te tulburi de insultele celorlalţi. Vei reuşi asta dacă te înfrânezi de la mânie, prin orice mijloc, şi-ţi păstrezi mintea şi inima cu trezvie de zvâcnirile necuviincioase."

Sfântul Serafim de Sarov

"Dacă este să spunem adevărul, nu e bogat cel ce are multe, ci cel ce n-are trebuinţă de multe, nici nu este sărac cel ce n-are nici o agonisită, ci cel care pofteşte multe - după acest dreptar trebuie socotite totdeauna sărăcia şi bogăţia. De vei vedea, dar, pe cineva poftind multe, să îl socoţi mai sărac decât toţi, chiar dacă ar avea toate lucrurile din lume. De vei vedea pe cineva care nu are trebuinţă de multe, să crezi că este mai bogat decât oricine."

Sfântul Ioan Gură de Aur

"Mântuirea se lucrează în orice clipă." Ioan Ianolide

“Credinţa este, până la urmă, puterea de a iubi." Părintele Iustin Pârvu

"Jugul vieţii este chinuitor şi povara existenţei este grea, deoarece o împovărează lanţurile de plumb ale păcatului morţii. Când însă, cu puterea Domnului Celui Înviat, legăturile de plumb ale păcatului şi morţii sunt înlăturate din fiinţa vieţii şi a existenţei, atunci jugul devine bun şi povara ușoară."

Sfantul Iustin Popovici

"Mintea vede toate, chiar și pe cele din Ceruri. Și nimic nu o întunecă fără numai păcatul. Prin urmare celui curat nimic nu-i este neînțeles, iar cuvântului său nimic nu-i este cu neputință de exprimat."

Sfântul Antonie cel Mare

"Cugetând la cele despre Dumnezeu, fii evlavios cu prisosință, bun, cuminte, blând, darnic după putere, îndatoritor, necertăreț și cele asemenea. Căci aceasta este avuția sufletului care nu poate fi furată: să placi lui Dumnezeu prin unele ca acestea, și să nu judeci pe nimeni sau să zici: cutare este rău și a păcătuit; ci mai bine este să-ți cauți de păcatele tale și să privești în tine purtarea ta, de este plăcută lui Dumnezeu. Căci ce ne privește dacă altul este rău?"

Sfântul Antonie cel Mare

"Sunt unii care plâng, dar după asta iar fac păcatul. Aceștia nu au un plâns adevărat. Sunt însă și cei care nu plâng, dar se luptă să nu facă păcatul - aceștia arată că au plânsu în inimă."

Părintele Selafiil de la Noul Neamț

Cel ce face binele și caută răsplată, nu slujește lui Dumnezeu, ci voii sale."

Sfântul Marcu Ascetul

"Ca să înlături mândria, trebue să te rogi cu lacrimi, să nu disprețuiești pe nimeni și să primești necazurile cele fără de voie."

Sfantul Talasie Libianul

"Credincios adevărat este acela care, făcând binele, nu se măsoară cu semenii săi, ci cu Învăţătorul său, căci se măsoară cu alţii, totdeauna se va mândri , dar cine se măsoară cu Domnul, acela îşi va găsi întotdeauna măsura smereniei sale."

Părintele Constantin Sârbu

"Mândria încearcă să-și închipuie o lume și să trăiască în ea. Smerenia primește lumea așa cum a zidit-o Dumnezeu."

Părintele Sofronie Saharov

"Oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța." Domnul Iisus Hristos

"Nu te face ucenic al celui ce se laudă pe sine, ca nu cumva, în loc de smerita cugetare, să înveți mândria."

Sfântul Marcu Ascetul

"Comunismul a lucrat cu înverșunare drăcească și violentă să izgonească pe Hristos din viața noastră și să crească atei liber-cugetători și indiferenți. Și au rămas încă urme, răni încă nevindecate de credința noastră."  Părintele Constantin Voicescu

Parintele Sofian Boghiu - Predica la Sfantul Nicolae si Sfanta Mucenita Filofteia

“Frati crestini,

Ne intalnim astazi si maine in pomenirea cea de peste ani a celor doua fapturi dumnezeiesti, Sfantul Ierarh Nicolae si Sfanta Mucenita Filofteia.

Diferenta de timp si de loc este mare intre acesti sfinti ai lui Dumnezeu, pentru ca Sfantul Nicolae traieste pe la trei sute si patruzeci, atunci isi incheie viata pamanteasca, iar Sfanta Filofteia pe la o mie trei sute treizeci, treizeci si cinci, patruzeci. Deci, o mie de ani distanta de timp intre acesti doi. Bunul Sfantul Nicolae era un mare ierarh, un arhiereu al lui Dumnezeu care avea legaturi directe cu imparatul Constantin, la primul Sinod de la Niceea, un om cu multe relatii in lumea aceasta pamanteasca.

Sfanta Filofteia, o fetita, o taranca saraca, poate nu stia nici sa se iscaleasca, cu niste parinti modesti, saraci, plugari, traind intr-o localitate din Bulgaria. Sfantul Nicolae, dupa cum s-a vorbit in “Viata lui”, el insusi facand minuni in viata lui pamanteasca; iar pe Sfanta Filofteia nimeni n-a cunoscut-o in viata ci, decat in momentul martiriului ei.

Si totusi, ne intalnim cu amandoi acesti sfinti ai lui Dumnezeu in aceste zile, astazi si maine. Si astazi si in sapte decembrie. Ce-i uneste pe dansii si ce-i face laudati si neuitati de memoria lumii?

Bunatatea inimii lor. Sfantul Nicolae a fost un om foarte milostiv, la dimensiunile lui si Sfanta Filofteia de asemenea, la saracia ei. Amandoi erau plini de har, plini de putere dumnezeieasca. Dragostea de Dumnezeu luase legatura cu suvoiul dragostei din inima lor. De aceea au ajuns de neuitat.

Cu Sfantul Nicolae, noi avem o socoteala mai personala la manastire aici. Adica Sfantul Nicolae a fost patronul bisericii de lemn care a fost candva pe acest loc unde fericitul Antim Ivireanul, cautand loc pentru o biserica de piatra, negasind in alta parte, a primit acea oferta a ctitorilor de la vechea manastire, vechea bisericuta de lemn, sa faca in locul ei aceasta biserica de piatra si, ca recunostinta sau ca plata, sa fie socotit si Sfantul Nicolae patronul acestei sfinte manastiri - el fiind patronul bisericutei din lemn care a fost inainte aici.

Fericitul Antim a fost de aceeasi intelegere cu ei si a pastrat pe Sfantul Nicolae patron acestei sfinte biserici. In aceasta icoana cu patru sfinti care sunt patronii lui Antim si patronii manastirii, al doilea e Sfantul Nicolae - intaiul este Alexie omul lui Dumnezeu, al doilea Sfantul Nicolae, al treilea Sfantul Antim, patronul lui Antim Ivireanul si a patra Sfanta Agata. Toti au legaturi cu aceasta manastire si cu fericitul Antim Ivireanul. Deci Sfantul Nicolae are legaturi directe cu aceasta manastire; azi a fost si hramul manastirii.

Sfantul Nicolae, asa cum stiti de fapt - din an in an se repeta multe lucruri din viata lui pamanteasca, din milosteniile lui - a facut multe lucruri inalte in viata lui pamanteasca si dupa aceea. Sfanta Filofteia a facut numai dupa moartea ei multe lucruri minunate.. si multe vindecari.

La Sfantul Nicolae se povesteste cu detalii si cu staruinta, intre minuni, acea fapta de milostenie a lui facuta catre o familie in care erau trei fete sarace. Tatal lor era dispus sa le lase sa-si traiasca viata de lume, o viata in pacate, ca sa poata sa-si duca viata lor mai departe.

Afland Sfantul Nicolae acest lucru, a facut, asa cum facea el de obicei, un gest care a fost salvator pentru acea familie, ca si pentru multe altele. Adica stiti, in timpul noptii s-a dus cu o punga de bani de aur si i-a aruncat pe fereastra unde stia ca dorm acele trei fete. Dimineata s-au trezit cu aceasta bogatie neasteptata de nicaieri.

In noaptea urmatoare a facut acelasi lucru; tatal fetelor care a aflat de acest fapt, fara indoiala ca a ramas uimit si era dornic sa stie cine e acest mare binefacator. A stat la panda si, in noaptea urmatoare, cand a fost din nou Sfantul Nicolae cu darul lui, l-a observat. Si a cazut in genunchi multumindu-i, asa cum putea sa multumeasca un tata disperat in asemenea ocazii, ca salva cinstea celor trei fete ale lui.

Aici jos, sub icoana Sfantului Nicolae, e aceasta minune, acest moment din viata lui: cele trei fete care dorm aici, Sfantul Nicolae la fereastra arunca banutii. De aceea Sfantul Nicolae a ramas patronul fetelor sarace si al fetelor care vor sa se marite si nu pot. Pentru ca de obicei in lume e acest schimb de bunuri pamantesti. Daca ai zestre buna te iau, daca nu, te lasa si nu intereseaza. Cele care se roaga cu adevarat la Sfantul Nicolae au acest raspuns binefacator de la el.

De asemenea, Sfantul Nicolae stiti ca este patronul copiilor, cu darurile. Acest obicei este izvorat dintr-o minune a Sfantului Nicolae. Adica, intr-o calatorie a Sfantului Nicolae, a trecut pe la un han si hangiul, un om rau, un criminal am putea spune, a luat trei copii, i-a prins el de unde i-a prins, i-a adus si i-a junghiat in pivnita lui ca sa faca mancare la calatori.

Sfantul Nicolae trecand pe acolo a aflat. A intrebat: “De ce ai facut fapta aceasta?” - “N-am facut-o!” -”Coboara cu mine in pivnita!” A coborat, bietii copii erau junghiati, curgea sangele din ei. Sfantul Nicolae a facut rugaciune, i-a binecuvantat si copiii au saltat vii. Aceasta minune a ramas de neuitat, din ea s-a nascut acest obicei, ca in ajunul Sfantului Nicolae sa primeasca copilasii ghetute sau alte obiecte la masura, la varsta lor: daruri de la Sfantul Nicolae.

Si alte multe minuni a facut Sfantul Nicolae in viata lui pamanteasca. A luat parte la sinodul de la Niceea, cum stiti, primul sinod ecumenic, cand s-au facut primele sapte articole din Crezul nostru crestin: “Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul..” si celelalte articole.

Si aici era o disputa, cum stiti, o disputa cu un mare eretic, Arie, care tagaduia ca Iisus Hristos e de aceeasi fiinta cu Tatal ceresc. Adica spunea acest Arie ca a fost candva un timp, in departata vesnicie, cand Fiul nu era: Iisus Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu, Logosul cum spun teologii, n-a fost. Or, El era Cuvantul Tatalui si Evanghelia Sfantului Ioan de la inceput spune asa: “La inceput era Cuvantul”, acest Logos, Iisus Hristos; la inceput, si n-a fost vreme cand El n-a existat.

Aceasta discutie a fost la sinod si era si Sfantul Spiridon, pe care il sarbatorim saptamana cealalta. Oameni care nu erau mari carturari, insa erau niste oameni plini de Duhul lui Dumnezeu. Si Sfantul Spiridon a facut acea minune cu caramida: luand o caramida in mana, cum stiti, a binecuvantat-o si a strans-o in mana. A tasnit focul in sus, a curs apa in jos si a ramas cu lutul in mana. Si a spus: “Aceasta caramida este un singur obiect, insa are in ea trei elemente: focul, apa si lutul. Asa e si Sfanta Treime, sunt trei si formeaza una”, unitatea aceasta a Sfintei Treimi. Si a convins foarte mult Sfantul Spiridon.

Iar Sfantul Nicolae, cat era de bland si de bun, vazand incapatanarea lui Arie, i-a tras o palma la sinod care l-a durut poate mai putin, insa l-a rusinat foarte mult, pentru ca din ravna fac si sfintii asemenea gesturi care pentru unii oameni sunt de scandal. Insa a fost necesara aceasta palma acelui barfitor de Dumnezeu, Arie ereticul pe care sfintii Parinti il infiereaza cu cuvinte grele, pentru ca a atacat dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu Care ne-a mantuit pe noi toti.

Sfanta Filofteia, cum stiti, a avut o viata simpla. Daca ati ascultat acatistul din seara aceasta, in acatist e povestita si viata ei care e foarte simpla. Copila crescuta foarte frumos de mama ei care a invatat-o sa fie cuminte, sa mearga la biserica, sa se roage, sa fie buna, sa ajute pe toti care au nevoie de ajutorul ei. Si ea, cu sufletul curat, a primit tot ce i-a dat buna ei mama ca invatatura, ca hrana de toata viata ei.

Insa mama ei buna a murit, lasand-o de tanara orfana. Tatal ei s-a recasatorit, luand o alta femeie. Si acea femeie, sotia tatalui sfintei Filofteia, se purta foarte rau cu aceasta copila. Si adeseori o batea, mai ales atunci cand o simtea ca risipeste avutul familiei lor. Ca asa se socoteste, a face milostenie insemneaza a risipi! Tine pentru tine, sa mananci pana crapi! si fara indoiala, era foarte suparata ca dadea cate ceva, asa, din putinul care il aveau si ei. Si erau discutii in familie, ca tata-sau, un plugar, mergea la camp si nu-i ajungea mancarea si sotia lui ii spunea: “trimit mancare, iti trimit cata stiu ca ti-e tie folos”.

Insa el spunea ca nu-i ajunge si atunci, intr-o buna zi. s-a pus la panda tatal Sfintei Filofteia si a bagat de seama ca atunci cand Sfanta venea cu mancarea la camp, la tatal sau, a dat ceva de mancare si unor necajiti pe drumul ei. Tata-sau a vazut, s-a convins ca sotia ii trimite mancare de ajuns, insa risipeste Filofteia si plin de manie a aruncat cu barda in ea, a ranit-o in asa masura, taind-o la picior, incat a cazut moarta pe loc. Taica-sau s-a uimit de aceasta crima, i-a revenit simtamantul de tata si fara indoiala i-a parut rau, dar era prea tarziu.

Asa cum facem si noi niste prostii, jignim pe cineva, spunem un cuvant greu sau facem un rau, dupa aceea ne pare rau. Dar rana ai facut-o, foarte greu sa o vindeci. S-a intamplat asa si la acest tata al Sfintei Filofteia. S-a apropiat de ea, insa o lumina foarte puternica a aparut invaluind trupul ei, in timp ce sangele curgea. A incercat s-o miste de acolo, s-o aduca unde era el, unde lucra, unde erau plugul si carul, insa n-a putut-o ridica. Era foarte grea, si era micuta! Si atunci, speriat, s-a dus la Tarnovo - de acolo era - si a vestit pe arhiepiscopul si pe cei care erau acolo, spunandu-le fapta lui, in primul rand, caindu-se ca a fost ucigasul propriei sale fiice.

Pentru asezarea moastelor s-au pomenit multe nume de manastiri si cand a ajuns pomenirea pana la Curtea de Arges, s-a facut mai usoara decat era, decat putea sa fie un asemenea trup. Si si-au dat seama ca acesta era un raspuns - acolo vrea sa mearga. Si bineinteles, au ridicat-o cu cinste de la catedrala din Tarnovo, au prohodit, au cantat cantari cum se canta in asemenea imprejurari fericite, si a fost adusa la Curtea de Arges.

Si era Radu Voda, Radu Negru, care e ctitorul bisericii domnesti de la Curtea de Arges.. au facut corespondenta intre cele doua tari, au adus-o pana la Dunare, la Dunare a iesit domnul impreuna cu sfatul tarii si cu mitropolitul de atunci, cu toti preotii si calugarii care erau pe vremea aceea, a fost o primire nespus de mareata. Si au adus-o in cantari pana la Curtea de Arges.

Si acolo a stat intr-o racla frumoasa in biserica Sfantul Nicolae domnesc, in partea de nord. Si acolo daca va duceti, la biserica domneasca din Curtea de Arges, sa va uitati pe stalpul care merge catre altar - stalpii au acolo patru suprafete pictate toate - pe un stalp de catre altar este viata Sfintei Filofteia, zugravita acolo. O sa vedeti pe taica-sau arand, o vedeti pe Sfanta venind cu mancare, vedeti momentul cand arunca cu barda, si o vedeti inconjurata de soborul acesta de clerici aducand-o la Curtea de Arges si instaland-o in acea biserica frumoasa de la curtea domneasca.

Dupa aceea, mai tarziu, cand Neagoe Basarab construieste biserica manastirii de acolo, azi catedrala de la Curtea de Arges, biserica frumoasa cu turle rasucite, ea a fost adusa acolo si asezata in biserica lui Neagoe de la Curtea de Arges.

Dupa aceea si in timpul de acum, Sfanta Filofteia se afla in paraclisul manastirii Curtea de Arges, in partea de rasarit a manastirii si acolo e mereu cinstita, mereu vizitata de foarte multa lume si indeosebi de lume necajita. Si pe cararile acestea catre Sfanta Filofteia merge multa lume necajita si multi se intorc foarte bucurosi inapoi, primind un dar de la ea, de la Sfanta Filofteia, dar de mangaieri duhovnicesti.

Si in incheiere am sa va spun o intamplare care a avut loc aici, in aceasta manastire, in timpul razboiului, primului razboi mondial. Stiti ca la un moment dat, tara noastra era ocupata - Muntenia - de nemti. Si Bucurestiul era sub stapanire straina. Conducerea noastra era in Moldova. Si bisericile erau inchise.

Sfanta Filofteia era mutata de la Arges aici, in aceasta biserica. Nu stia nimeni insa ca este aici, pentru ca pe vremea aceea manastirea Antim era metocul manastirii Curtea de Arges. Metoc, adica Curtea de Arges avea o casa si o biserica in Bucuresti, si aici era ca si casa ei. Acesta era metocul manastirii Curtea de Arges. Sfanta Filofteia era aici, insa pastrata in taina.

O biata mama care avea patru copii pe front, se ruga lui Dumnezeu, Maicii Sfinte si sfintilor lui Dumnezeu ca sa-i ocroteasca copiii, sa vina sanatosi acasa de pe front. Intr-o noapte, dupa rugaciune indelunga, a atipit si a vazut interiorul bisericii manastirii Antim, cum era atunci, si pe Sfanta Filofteia. A vazut-o stand deasupra raclei ei, vie si Sfanta i-a spus: “daca vrei sa-ti salvezi copiii, intra aici, fa o slujba aici, la racla moastelor mele”.

S-a trezit imediat, a doua zi a venit aici si biserica era inchisa, incuiata. Intalneste preotul si il roaga sa-i dea voie sa vina la Sfanta Filofteia. El a spus: “nu e, nu e Sfanta Filofteia aici!” - “Parinte! Am vazut toata aceasta curte”, asa cum era curtea aici, “si interiorul bisericii. Aici, parinte, pridvorul, usa asta am vazut-o. Vreau sa intru inauntru, stiu in care parte e Sfanta Filofteia!” Vazand preotul ca nu se poate tainui acest adevar, i-a deschis. Intr-adevar, asa era cum i-a spus a venit, a cazut in genunchi, a facut un acatist la Sfanta Filofteia, la racla ei, si a plecat biata femeie foarte multumita si convinsa ca fiii ei se vor intoarce sanatosi.

Si asa a fost, toti patru s-au intors acasa sanatosi, deci - o minune! Ea, ca recunostinta, a comandat o icoana, era atunci un parinte monah Gavriil, zugrav de icoane. Si i-a spus cum a vazut-o pe Sfanta Filofteia in vedenia ei, si cu detalii - asa, asa, asa imbracata. Si icoana care este acolo, la racla cu sfintele moaste, icoana Sfintei Filofteia, este dupa dictarea acestei femei. Aceasta tarancuta imbracata foarte simplu care s-a aratat asa cum era ea, asa i s-a aratat si acestei fericite mame care, ca recunostinta, a poruncit sa-i faca icoana. Si a ramas de atunci in acest sfant locas.

A fost mai inainte aici, in acest colt, unde-i sfesnicul acum - s-a mutat intre timp acolo. Si asa s-a petrecut cu acest semn de dragoste al Sfintei Filofteia catre o mama care s-a rugat pentru salvarea copiilor sai din razboi.

Frati crestini, am aici in mana o carte, un paragraf scurt din Didahiile fericitului Antim Ivireanul, in care vorbeste mai pe larg de Sfantul Nicolae, episcopul de la Mira Lichiei si am sa va citesc aceasta incheiere in care sunt niste sfaturi, ce trebuie sa facem ca sa putem merge si noi pe calea aceasta a lui Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui.

Sa putem si noi sa ne prindem in aceasta multime de oameni imbunatatiti care merg catre Imparatia lui Dumnezeu. Insa am sa va spun inainte, in legatura cu Evanghelia citita in seara aceasta, cele zece fecioare, aceasta observatie care se poate constata din citirea Sfintei Evanghelii, ca fecioarele neintelepte sau nebune, cum scrie in Evanghelie, in momentul cand vine Mirele Hristos si e sfarsitul vietii, se pomenesc ca n-au untdelemn in candele - cele intelepte aveau untdelemn, au alimentat candelele. Le-au aprins - ele insa constata ca nu au untdelemn. Untdelemn, dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, insemneaza faptele bune. Si atunci ele cer imprumut de la cele care aveau untdelemn si acelea le spun: “nu cumva sa nu ne ajunga nici noua, nici voua. Mai bine mergeti la cei ce vand si va cumparati”.

Ce insemneaza aceasta?

Insemneaza ca fapta buna inaintea lui Dumnezeu nu se poate imprumuta. Trebuie s-o faci personal. Cele intelepte au facut fapte bune in viata lor, si-au cumparat untdelemn, l-au avut la indemana atunci cand se face socoteala pentru faptele noastre bune. Cele care erau neintelepte, n-au avut fapte bune. Au avut numai aceasta feciorie trupeasca, aceasta curatie, aceasta uscaciune de duh.

Poti sa pastrezi curatia trupeasca, insa iti trebuie si cealalta, sufleteasca. Si aceasta bunatate din inima, aceasta nevinovatie si aceasta dragoste trebuie sa cuprinda intreaga ta fiinta. N-au avut aceste fapte bune, nu le-au putut imprumuta, asa incat in viata pamanteasca trebuie sa avem grija cu aceste fapte bune care ne vor deschide usile Imparatiei lui Dumnezeu. Fara ele nu putem intra la Dumnezeu. Nu putem intra in aceasta Imparatie a binelui si a dragostei dumnezeiesti, Dumnezeu fiind dragostea insasi.

De aceea sa tineti minte acest lucru, acest amanunt care este esential: ca acesti doi sarbatoriti, Sfantul Nicolae si Sfanta Filofteia, au fost niste oameni simpli, nu erau mari carturari, insa au avut aceasta esenta duhovniceasca a vietii lor, aceasta bogatie duhovniceasca, fapta buna: erau generosi, nu erau necajiti, erau darnici si buni.

Sa invatam si noi acest lucru, acest bagaj duhovnicesc pentru imparatia lui Dumnezeu, pentru vesnicie, si ca atunci nu se pot imprumuta faptele bune: merge fiecare exact ca la examen, cu tot ceea ce are in el, cu atata merge. Stii, bine, nu stii, te elimina sau te amana pe alta data. In viata pamanteasca, insa acolo, nu! Te amana sau te elimina pentru vesnicie, in focul acela de care vorbeste Evanghelia.

Si acum am sa va citesc aceste cateva cuvinte din Sfantul Antim Ivireanul, in legatura cu Sfantul Nicolae, si cu Sfanta Filofteia, fara indoiala: “Iubitii mei fii duhovnicesti, care v-ati adunat astazi ca sa praznuiti, sa va bucurati de pomenirea Sfantului Nicolae si Sfintei Filofteia, trebuie dupa cat va fi cu putinta fiecaruia, luand pilda de la faptele lor bune, sa ne asemanam lor si sa iubim intai pe Dumnezeu, dupa cum este scris in porunca cea dintai a Decalogului “si pe aproapele nostru. Sa iubim vrajmasii nostri, sa le facem bine. Sa cinstim pe parintii nostri trupesti si parintii sufletesti. Sa ne ferim pe cat ne va fi cu putinta de desfranare, de betie, de zavistii, de vanzari, de apucari, de napasti si de alte multe ca acestea, ca sunt aflati ale diavolului acestea, pentru ca sa ne desparta de Hristos Domnul nostru si sa-si bata joc de noi, dupa pofta lui.

Si daca vom pazi acestea cate am zis, atunci vom fi crestini buni si adevarati ucenici ai Mantuitorului Hristos si fara de nici o indoiala, sa avem nadejde buna ca aici in aceasta lume vom petrece viata pasnica si fara tulburare, iar in cea viitoare ne vom veseli impreuna cu Sfantul Nicolae si Sfanta Filofteia “si cu toti sfintii in Imparatia cerului, care cu totii au dobandit harul lui Dumnezeu in veci”. Amin!