Sfantul Ioan Gura de Aur - trebuie s-o rupem cu cei rai

"Cei ce cladeau turnul lui Babei se întelegeau bine, pentru raul lor; si tot ei se despartira pe urma, împotriva lor însisi, dar spre binele lor.
Unirea tovarasilor lui Core era rea, dezunirea lor fu buna.

Rea, întelegerea lui Iuda cu Iudeii. E cu putinta, asadar, ca dezunirea sa fie un bine, iar unirea un rau. De aceea este zis: „Daca ochiul tau te supara, scoate-l; iar de te supara piciorul tau, taie-l!” Asa este si cu prieteniile si cu anturajul – se aleg pentru un scop religios-moral înalt.

Se cade sa zicem, asadar, ca întelegerea nu-i totdeauna si în toate împrejurarile folositoare – dupa cum ruperea nu-i totdeauna vatamatoare.

Zic acestea ca sa fugim de rai – si sa ne lipim de cei buni.
Taiem din trupul nostru partile atinse de cangrena si care nu se mai pot tamadui, temându-ne ca nu cumva stricaciunea sa treaca si la cele sanatoase.

 Le taiem nu fiindca le dispretuim, ci ca sa pastram pe celelalte. Cu atât mai mult se impune responsabilitatea si cu referire la anturaj. De ne este cu putinta, sa îndreptam lucrurile cu delicatete, cu întelepciune, dar si cu fermitate."

Sfantul Ioan Gura de Aur: nicaieri nu e atata rau ca in erezie

Cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur la Invierea Domnului

Inainte de Sfanta Liturghie din noaptea Sfintelor Pasti se citeste cuvantul de invatatura al Sfantului Ioan Gura de Aur:

"De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic frumos si luminat. De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau. De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta. De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca. De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca, nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit. De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se. De a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel de pe urma miluieste, si pe cel dintai mangaie; si aceluia plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.


Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru; si cei dintai, si cei de al doilea, luati plata. Bogatii si saracii impreuna bucurati-va. Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua. Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei; impartasiti-va toti din bogatia bunatatii. Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat Imparatia cea de obste. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca din mormant iertare a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune, fiindca a gustat din trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amarat, intimpinandu-Te pe Tine jos: amaratu-s-a ca s-a stricat. S-a amarat, ca a fost batjocorit; s-a amarat, ca a fost omorat; s-a amarat, ca s-a surpat; s-a amarat, ca a fost legat. A primit un trup si de Dumnezeu a fost lovit. A primit pamant si s-a intalnit cu cerul. A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea. Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos si au cazut diavolii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos, sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut. Lui se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin."

Sfantul Ioan Gura de Aur: Moleşeala trupului lucrează asupra sufletului

“Când trupul se moleşeşte, e de netăgăduit că şi sufletul îşi va avea partea lui de scădere. În multe rânduri, puterile lui sunt înrâurite de starea trupului. Boala care ne slăbeşte, ne face să fim alţii decât cei care eram când sănătatea nu ne părăsise.

Dacă strunele unui instrument dau sunete moi şi fără vlagă din pricină că nu sunt destul de întinse, talentul artistului va fi urmărit de nedesăvârşirea coardelor instrumentului său. Tot aşa, trupul poate pricinui sufletului multe neajunsuri.

De aceea n-am să spun să vă supuneţi trupul la ajunări prelungi, ci trebuie să vă hrăniţi cu ceea ce poate să vă fie de folos sănătăţii; să vă nutriţi trupul, făcând din el o unealtă ascultătoare şi bine orânduită a lucrărilor duhului vostru, mulţumită bunei lui întocmiri şi a trăiniciei mădularelor sale laolaltă.

Dacă-l îngreunaţi de prea multă hrană, nu este bine. ”Nu vă îngrijiţi de trup - zice apostolul - ca să stârniţi poftele…” A spus cu dreptate “ca să stârniţi poftele”, căci îmbuibarea este aceea care porneşte dorinţele cele mârşave. Oricât de înţelept ar fi acel care se leapădă acestei îmbuibări, de la sine vinul şi mâncarea îmbelşugată îl vor tulbura, de la sine se va simţi destrămat, de la sine va fi cuprins de o înflăcărare din ce în ce mai arzătoare.

De aici, pofta trupească şi adulterul. Pofta trupească nu are cum se ivi într-un trup înfometat, nici chiar în trupul care s-a mulţumit cu hrana cea de trebuinţă. Trupul în care zvâcnesc necurate pofte, e acela care se lasă cuprins de îmbuibare.”

Sfantul Ioan Gura de Aur-despre hula

Sfantul Ioan Gura de Aur - remuscarea pacatosilor

Înaintea pedepselor din viaţa de dincolo, chiar în lumea aceasta, cei răi, trăitori în păcat, sunt pedepsiţi. Nu-mi vorbiţi fără să nu-l fi văzut mai îndelung, pe omul acela, care se bucură de-o masă îmbelşugată, care-i acoperit cu veşminte arătoase, care merge înconjurat de alai de slujitori, care ştie să parvină, ci cugetaţi la conştiinţa lui. 

Veţi vedea acolo o mare nelinişte pricinuită de păcate, o temere neîncetată; mintea ridicându-se, ca într-un tribunal, pe jilţul regesc al conştiinţei, făcând pe judecătorul, şi chemând să vie, sub chip de călăi, toate gândurile rele, voinţa ticăloasă, sfarâmând-o în lovituri din pricina greşelilor săvârşite, dojenind-o cu asprime, chiar când nimeni n-ar şti de aceste greşeli, ci numai Dumnezeu care, singur, le vede pe toate.

Cel ce săvârşeşte adulterul, chiar când e nesfârşit de bogat şi nimeni nu-l învinuieşte, necontenit singur pe sine se învinuieşte; plăcerea, îi este clipă, apăsarea, durată… El duce cu sine un gâde nemilos, conştiinţa lui.

Se osândeşte pe sine, n-are răgaz să răsufle -în pat, la masă, noaptea, adesea în vis, vede nălucirile păcatului său, are destinul lui Cain, este neliniştit şi plânge pe pământ - şi fără ca nimeni să ştie, duce în sine, fără încetare, un foc. Aceeaşi soartă au hrăpitorii şi tâlharii. Aceeaşi, lacomii şi, într-un cuvânt, toţi cei ce trăiesc în păcat. Iar să poţi cumpăra pe acest judecător lăuntric e cu neputinţă.

Sfantul Ioan Gura de Aur - Bucuria lăuntrică nu poate fi răpită omului de bine

“Ceea ce ne trebuie, este ca ţinta tuturor faptelor noastre şi tot ceea ce ni se întâmplă, să fie iubirea de Dumnezeu.

Când vom avea adânc înfiptă această rădăcină în sufletul nostru, nu numai bunul trai, cinstirea, rangurile, luările în seamă, ci şi defăimările, vorbirile de rău, ocările, asupririle, chinuirile, toate acestea, într-un cuvânt, vor purta pentru voi roade de bucurie.

După cum rădăcinile pomului înşile sunt amare şi cu toate acestea din ele ies roade care ne plac, tot aşa întristarea după voia lui Dumnezeu ne va aduce o mare bucurie.

Ştiu cei ce adesea s-au rugat şi-au vărsat lacrimi în suferinţă, câtă bucurie au cules, cum şi-au simţit conştiinţa curăţită şi de jos s-au ridicat cu o şi mai mare nădejde.

Cum totdeauna am zis, nu din firea lucrurilor, ci din înclinările noastre se ivesc, necontenit, întristarea sau bucuria. Aşadar, de vom face ca ele să fie ceea ce se cade să fie, avem bun temei

de bucurie neamestecată. Cât priveşte trupul, felul văzduhului şi înrâuririle dinafară îi pricinuiesc mai puţin rău sau mai puţin bine decât propria lui alcătuire. Tot asemenea este şi pentru suflet, ba încă mai limpede, căci asupra trupului vine de se năruie trebuinţa cea trupească, pe când, pentru suflet, totul este atârnător de voinţă.

Dacă râvniţi după mulţumire, nu urmăriţi bogăţia, nici sănătatea trupească, nici slavă, nici puterea, nici luxul, nici ospeţele desfătătoare, nici veşmintele de mătase, nici ogoarele mănoase, nici casele arătoase, nimic asemenea acestora.

Ci căutaţi înţelepciunea cea după Dumnezeu, şi alegeţi calea virtuţii. Şi nimic din ce este, nimic din ce poate fi, nu va avea tăria să vă mâhnească. Ce zic eu să vă mâhnească? Ceea ce mâhneşte pe alţii, vouă vă va spori bucuria…”

Sfantul Ioan Gura de Aur- De ce unii răi sunt pedepsiţi din lumea aceasta, şi de ce nu toţi

“Zice-va cineva: Iată acela, bogatul, care săvârşeşte asuprirea, hrăpirea, nedreptatea - care în fiecare zi doseşte din cele ale săracilor, şi nu are nimic a suferi.

Şi iată altul, care-şi petrece vremea în bunătate, în cumpătare, în dreptate, şi care-i împodobit cu toate florile virtuţii, şi cu toate acestea se zbate în sărăcie, în boli şi în alte necazuri. Aşadar, acestea vă scandalizează? Da. Atunci, dacă vedeţi mulţi din cei ce săvârşesc hărăpire, loviţi de pedepse – şi pe alţii sau chiar pe unii din cei ce trăiesc în virtute bucurându-se  de

îndestulările  pământeşti,  de  ce  nu întoarceţi judecata şi nu daţi dreptate Domnului? Pentru că tocmai aceasta este ce mă scandalizează mai mult.

De ce dintre doi oameni răi, unul e pedepsit, iar pe celălalt îl ocoleşte pedeapsa? Şi dintre doi oameni buni, de ce unul e îndestulat, iar celălalt trăieşte în încercări?

Aceasta este tocmai o prea înaltă arătare a dumnezeieştii înţelepciuni. Dacă Dumnezeu ar pedepsi aici pe pământ, pe toţi cei răi şi ar cinsti pe toţi cei buni, zadarnică ar mai fi ziua judecăţii.

Dacă,  dimpotrivă,  n-ar pedepsi  pe  nici  un păcătos şi n-ar da cinstire nici unui drept, răii ar ajunge mai răi şi încă foarte răi, şi acei cărora le place a huli pe Dumnezeu încă şi mai mult L- ar huli, şi ar zice că înţelepciunea este cu totul lipsă de la cârma acestei lumi. Aşa că, dacă

acum, când răii sunt câteodată pedepsiţi, iar bunii câteodată răsplătiţi, ce s-ar zice dacă nimic din acestea nu s-ar petrece? Ce cuvinte nu s-ar rosti?

Pentru aceasta Dumnezeu pedepseşte pe unii răi şi nu pe toţi - şi cinsteşte pe unii buni, dar nu pe toţi. El nu pedepseşte pe toţi păcătoşii, ca să vă încredinţeze că este înviere.

Pedepseşte pe anumiţi, ca să sensibilizeze, prin teama pe care le-o strecoară în suflet, pe indiferenţi. Asemenea, El cinsteşte pe unii buni, ca să atragă, prin dulceaţa acestei cinstiri  şi pe alţii  la dragostea de virtute; dar nu-i cinsteşte pe toţi, ca să vă facă să înţelegeţi că este o altă

vreme când toţi îşi vor primi răsplata. Dacă ar fi toţi răsplătiţi, aici, după virtutea lor, greu s-ar mai putea crede în înviere, şi, dacă nimeni n-ar fi răsplătit după virtutea lui, apoi mulţimea omenească încă şi mai indiferentă s-ar face.

Iată pentru ce Dumnezeu pedepseşte pe unii şi nu pedepseşte pe alţii. El slujeşte astfel şi celor pe care-i pedepseşte, spălând răutatea unora şi făcând pe alţii mai înţelepţi prin pedepsirea acelora…”

Sfantul Ioan Gura de Aur- Multe din aşa-zisele bunuri sau din aşa-zisele rele nu sunt, la adică, nici una nici alta

“Sunt lucruri bune, lucruri rele - şi lucruri de mijloc -şi printre acestea din urmă, unele par mulţimii că-s bune sau rele, fără să fie. Dar li se zice aşa şi sunt luate aşa. Ca să fiu înţeles mai bine în ceea ce vreau să zic, mă voi sluji de pilde.

Sărăcia, în ochii celor mai mulţi, trece drept un rău şi dimpotrivă, ea nu-i. Dacă cel sărac e veghetor şi înţelept, sărăcia lui poate chiar ucide tot răul.

Dimpotrivă, bogăţia este ţinută, de obicei, drept un bine - şi ea nu-i îndeobşte, dacă nu-i folosită cum trebuie. Dacă bogăţia ar fi un bine în chip neclintit, cei ce o au ar trebui să fie nişte oameni de bine; dacă bogaţii nu sunt toţi virtuoşi, ci numai cei care-şi folosesc bine bogăţia, este limpede că bogăţia nu-i un bine într-un chip neclintit şi nici prin ea însăşi, ci că-i pusă la îndemâna oamenilor, ca o unealtă a virtuţii. Dacă, la rându-i, sărăcia ar fi un rău, toţi săracii ar fi răi.

Dar cum mulţi din ei au cucerit cerul, se dovedeşte că sărăcia nu-i un rău. Dar mulţi se ridică împotriva lui Dumnezeu, din pricina sărăciei lor. Aceasta nu-i însă din pricina sărăciei, ci din aceea a propriei lor nebunii şi a slăbiciunii lor în duh. Dovada ne-o dă preafericitul Iov. Se afla în cea de pe urmă sărăcie, în fundul prăpastiei mizeriei -  şi  cu  toate acestea n-a  ridicat

cuvânt  asupra  lui Dumnezeu, ci necontenit îi mulţumea, zicând: “Domnul a dat, Domnul a luat, întâmplatu-s-a cum a plăcut Domnului, binecuvântat fie numele lui în vecii vecilor”.

Iar unii devenit-au  hrăpitori  şi  lacomi  prin  bogăţie.  Nu  prin bogăţie, ci prin a lor nebunie. Tot Iov aduce dovadă şi aici. Bogat cum era, nu numai că nu râvnea lucrul altuia, dar dăruia din al său, iar străinilor găzduire le dădea: “Casa mea - zicea el - deschisă-i oricărui străin care vine”. Avraam, care, aşişderea era foarte bogat, cheltuia totul pentru trecători. Nici unul, nici altul nu ajunseră hrăpăreţi prin bogăţie, cum nici Iov şi Lazăr nu ridicară cuvânt de ocară asupra lui Dumnezeu, din pricina sărăciei. Amândoi, cu toate că nici măcar hrana trebuitoare n-aveau, se arătară de-o strălucire atât de curată, încât Dumnezeu, cel ce cunoaşte aşa de bine gândurile cele tăinuite, mărturie a dat celui dintâi, iar celălalt fu răpit din lumea aceasta în alai de îngeri, având parte de fericirea veşnică.

Asupra bolii vom face aceleaşi însemnări. Dacă ea ar fi un rău, cei ce-o sufere ar trebui, numaidecât, să fie răi. Aşa, Timotei ar fi trebuit să fie râu, el, care avea o suferinţă aşa de grea. “Gustă - îi zicea Pavel - puţin vin din pricina pântecelui tău, şi-a suferinţelor tale cele dese”. Pentru aceasta Timotei n-a fost rău. Departe de aceasta, vrednicia cu care şi-a dus neputinţa i-a prilejuit o răsplată încă mai mare.

Aşadar, boala nu-i un rău întotdeauna. A mai fost un prooroc ai cărui ochi fuseseră atinşi de un rău de care nu se putea tămădui. Dar acesta nu l-a făcut rău. El proorocea, dezvăluia viitorul, iar neputinţa lui nu-l împiedica de loc să fie plin de virtute.

Dimpotrivă, sănătatea nu-i totdeauna numaidecât un bine. Nu-i un bine, când nu ne folosim cu onestitate de ea. Când ne slujim de ea pentru un scop ticălos sau pentru a o petrece în trândăvie, - căci şi trândăvia vinovată este. Pavel a zis: “Cel ce nu vrea să muncească, mâncare să nu aibă”.

Iată lucruri bune, rele sau mijlocii, după folosinţa pe care le-o dăm. Aşa că, la ce bun să vorbim de sănătate şi de boală, de bogăţie şi de sărăcie? Ceea ce chiar, în ochii celor mulţi, este binele cel mai mare, viaţa, şi ceea ce e culmea răului, moartea, nu sunt nici un bine nici un rău în chip neclintit. Şi ele încă, sunt lucruri bune, rele sau mijlocii după duhul oamenilor.

Ce vom zice? Viaţa e un bine, dacă o folosim cum se cuvine. De-o folosim spre a păcătui şi-a răpi, nu poate fi un bine. Şi la întâmplarea aceasta, moartea se arată a fi bună de râvnit. Pe de altă parte, moartea, care după părerea celor mulţi, este aceea de care trebuie mai cu seamă a fugi, poate fi obârşie a multe lucruri bune, când are o pricină cinstită. Dovada ne-o dau mucenicii, pe care moartea i-a făcut cei mai fericiţi dintre oameni.”