“Ceea ce ne trebuie,
este ca ţinta tuturor faptelor
noastre şi tot ceea ce ni se întâmplă, să fie iubirea de Dumnezeu.
Când vom avea adânc înfiptă această
rădăcină în sufletul nostru, nu numai bunul trai, cinstirea, rangurile, luările în seamă, ci şi defăimările, vorbirile
de rău, ocările, asupririle, chinuirile, toate acestea, într-un cuvânt,
vor purta pentru voi roade de bucurie.
După cum rădăcinile pomului înşile
sunt amare şi cu toate acestea din ele ies roade care ne plac, tot
aşa întristarea
după voia lui Dumnezeu ne va aduce
o mare bucurie.
Ştiu cei ce adesea s-au rugat
şi-au vărsat lacrimi în suferinţă, câtă bucurie au cules, cum şi-au
simţit conştiinţa curăţită
şi de jos s-au ridicat cu o
şi mai mare nădejde.
Cum totdeauna
am zis, nu din firea lucrurilor, ci din înclinările noastre se ivesc, necontenit, întristarea sau bucuria. Aşadar,
de vom face ca ele să
fie ceea ce se cade
să fie, avem bun temei
de bucurie neamestecată. Cât priveşte trupul,
felul văzduhului şi înrâuririle dinafară îi pricinuiesc mai puţin rău sau
mai
puţin bine decât propria lui alcătuire. Tot asemenea este şi pentru suflet,
ba încă mai limpede,
căci asupra trupului
vine de se năruie trebuinţa cea trupească, pe când, pentru suflet, totul este atârnător de voinţă.
Dacă râvniţi
după mulţumire, nu urmăriţi bogăţia, nici sănătatea trupească, nici slavă, nici puterea, nici luxul, nici ospeţele desfătătoare, nici veşmintele de mătase, nici ogoarele mănoase,
nici
casele arătoase,
nimic asemenea acestora.
Ci căutaţi
înţelepciunea cea după Dumnezeu, şi alegeţi calea virtuţii. Şi nimic din ce este, nimic din ce poate fi, nu va avea tăria să
vă mâhnească. Ce zic eu să vă mâhnească? Ceea ce mâhneşte pe alţii, vouă vă va spori bucuria…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu