Homeopatia este magie simpatică

citez din cartea: "Oana Iftime - Alexandru Iftime- Homeopatia-o abordare stiintifica si spirituala": http://ro.scribd.com/doc/187083643/Oana-Iftime-Alexandru-Iftime-Homeopatia-o-Abordare-Stiintifica-Si-Spirituala

"Atunci când se obţin vindecări fără vreo explicaţie cauzală accesibilă ştiinţific, ba, mai mult, imposibil de elaborat, din punct de vedere ştiinţific şi logic, aşadar în condiţii care contrazic ordinea firească a lucrurilor (cauzalităţile proprii lumii materiale), iar contextul arată că nu este vorba despre o minune, omul credincios este în drept să-l suspecteze pe vindecător de vrăjitorie (conlucrare, conştien- tă sau nu, cu demonii). Se poate spune, aşadar, şi despre homeopatie că ar fi vrăjitorie, iar această perspectivă este dificil de combătut, având în vedere o serie de elemente, dintre care vor fi examinate, pentru început, asemănările conceptuale şi/sau practice dintre homeopatie şi magia simpatică.

Frazer  vorbea despre o lege a similarităţii în cadrul dizertaţiei sale despre magia simpatică, iar asemănarea dintre teoria şi practica homeopatiei şi principiul şi aplicaţiile magiei simpatice trec dincolo de cea terminologică, circum- stanţială.

"Dacă analizăm principiile reflexive pe care se bazează magia, probabil că acestea se vor reduce la două: primul - ceea ce este similar produce similarul ‘like produces like’, în original, identic formulării tezei fundamentale a homeopatiei, n. trad.], sau că efectul se aseamănă cauzei şi al doilea, că lucrurile care au fost cândva în contact unele cu altele continuă să acţioneze unul asupra altuia la distanţă, după ce contactul  fizic  a  fost  întrerupt.  Primul  principiu  poate  fi numit Legea Similarităţii, ultimul Legea Contactului sau Contagiunii. Din primul principiu, şi anume [din] Legea Similarităţii magicianul deduce că poate produce efectul pe care îl doreşte prin simpla sa imitare, din cel de-al doilea deduce că orice acţiune ar desfăşura asupra unui obiect material va afecta, totodată, persoana cu care obiectul a fost, cândva, în contact, fie că a fost parte din corpul său, fie că nu”

Magia  simpatică  grupează  practici  diverse,  despre care Frazer relatează abundent în opera sa - mimarea unui eveniment pentru a atrage petrecerea lui în realitate sau pentru  a-l  „combate”  (vraciul  va  mima  moartea  cuiva, pentru a o alunga; femeia care doreşte copii mimează naşterea), evitarea contactului sau, din contră, stabilirea deliberată a acestuia cu diverse materii pentru a nu dobân- di/a dobândi însuşiri similare celor „purtate” de acestea (consumul de carne de leu pentru a deveni curajos; evitarea consumului de carne de arici de către războinici pentru a nu deveni timizi) ş.a.m.d. Aidoma unor forme de magie simpatică tradiţională, homeopatia se bazează pe îndepărtarea unor fenomene (simptome) prin utilizarea unor mijloace mimetice (remediile, capabile să inducă simptome similare cu cele pe care le vindecă).

Reamintim că, pentru a propune un remediu pentru utilizarea  lui  în  practica  homeopată,  se  efectuează  un  proving (o încercare, sau testare) pe voluntari. Aşa a proce- dat Hahnemann, aşa se procedează până în ziua de astăzi. Se administrează remediul (o soluţie dinamizată a materiei testate) unor persoane sănătoase, şi se observă, consem- nându-se cu acurateţe, ce manifestări (simptome) fizice şi psihice apar, în urma consumării remediului. Odată alcătuit tabloul acestor simptome s-a obţinut descrierea caracterului remediului, adică pentru ce simptome poate fi administrat (şi anume, pentru unele similare cu cele pe care le-a provo- cat) şi pentru ce tip de persoană este el cel mai adecvat. Altfel spus, dacă întâlnim, într-o Materia medica, în dreptul unui remediu, anumite simptome, fizice sau psihice, înseam- nă că acestea au apărut la testarea remediului şi, totodată,că remediul se poate administra persoanelor care prezintă acele simptome.

Rapoarte actuale privitoare la provinguri includ comentarii care reflectă în mod clar o gândire magică de tip simpatic (precum şi alte concepţii păgâne), care asociază, în baza  „legii  similarităţii”  (după  Hahnemann,  dar  mai  ales după Frazer...) trăsături ale animalelor, plantelor, mineralelor din care s-au preparat remediile cu simptome ale probanţilor şi potenţiale utilizări ale respectivelor remedii. Astfel:

În raportul provingului remediului Alligator missi- ssippiensis sunt evidenţiate conexiuni între „caracterul” remediului şi „caracterul” aligatorului, animalul de la care a provenit materia sucusionată. [Aparte de această interpretare păgână, este de reţinut apariţia, la probanţi, a diferite „simptome” cunoscute, pentru ortodocşi, ca im- plicând influenţe demonice, de la lăcomie, depresie, pulsiunea de a fura, mânie, panică şi teroare şi până la impresia de a fi vorbit cu morţii]

Multe dintre practicile etichetate drept „medicină alternativă” sau „medicină homeopată” în societatea americană se bazează pe Legea Similarităţii *aşa cum a formulat-o Frazer, n. trad.] *...+ Medicina herbală tradiţio- nală se bazează adesea pe doctrina semnăturilor. Aceasta este credinţa conform căreia semnele care indică utilizările medicinale ale unei plante sunt cumva încorporate în înseşi structura şi natura plantei. Unii cred că Dumnezeu a pus aceste semne pentru ca  oamenii să poată atribui fiecărei plante utilizarea sa în vindecare

.

Într-adevăr, după principiul similitudinii, concept fundamental la care aderă toţi homeopaţii, indiferent de filosofia  sau  religia  personală,  remediile  conţin  şi  ele „semnăturile” simptomelor pe care le pot vindeca. Rămâne doar să fie descoperite, prin provinguri, pentru ca remediului să i se atribuie utilizările adecvate. Altfel spus, în mod conştient sau nu, toţi homeopaţii practică magia simpatică.

Există vrăjitori iniţiaţi, implicaţi în colaborarea cu demonii în urma unei alegeri conştiente, dar există şi vrăjitoria practicată de către înşelaţi (persoane amăgite de către demoni, care ajung să nutrească idei neortodoxe despre existenţă şi impresii false despre ei înşişi, adesea considerându-se posesori ai unor capacităţi spirituale „deosebite”), sau chiar de către persoane care habar nu au că practicile pe care le adoptă sunt vrăjitoreşti.

Practica vrăjitorească a mersului pe tăciuni aprinşi apare la ortodocşii înşelaţi din sudul Bulgariei şi nordul Greciei  (care  îi  cinstesc  pe  Sfinţii  Împăraţi  Constantin  şi Elena, după care încep să danseze pe tăciuni, comportân- du-se ca nişte posedaţi, ceea ce probabil că şi sunt), dar şi la persoane de diferite alte religii, fiind îmbrăţişată inclusiv de către  unii  psihologi  americani  (în virtutea  concepţiilor lor New Age), constituind un bun exemplu de ritual păgân răspândit în diferite colţuri ale lumii, căruia i se atribuie efecte benefice şi căruia i se caută explicaţii ştiinţifice, oricât de forţate, de către cei care refuză ideea că există diavolul şi lucrările sale.

Exemplul banal al măsurilor de natură magică împotriva  deochiului  (lucrare  demonică  împotriva  căreia  Biserica are rugăciuni, dar pe care inclusiv unii ortodocşi înţeleg să o combată prin magie, adică tot printr-o lucrare necurată) arată   cu   prisosinţă   că   oamenii   de   diverse   religii   pot împărtăşi credinţe vrăjitoreşti similare şi practica vrăjitoria populară cu unul şi acelaşi înţeles, indiferent de religia lor nominală.

Caracterul de magie simpatică al homeopatiei a fost sesizat și de către folcloristul român I.-A. Candrea, încă în anul 1944:

“Magia imitativă e în strânsă legătură cu preceptul similia similibus curantur, emis de medicii din Evul Mediu, şi a cărui aplicare o regăsim în medicina empirică a tuturor popoarelor de pe glob. [...] Formula similia similibus curan- tur, care înseamnă, vorbă cu vorbă, 'cele asemenea se vin- decă prin cele asemenea', nu se poate traduce mai nimerit decât prin 'cui pe cui se scoate'. Potrivit acestui percept, orice boală sau orice rană se tămăduieşte cu leacuri ana- loage, adică cu acelea care prezintă o asemănare oarecare cu înfăţişarea rănii sau bolii cuiva, cu sediul unde s-a locali- zat, cu cauza care a provocat-o sau cu diferitele ei manifes- tări. [...] Această ciudată terapeutică, întemeiată pe un fel de simpatie între boală şi între cauzele care o produc, sau între aspectele similare ale lumii din afară,  animale sau părţi din corpul lor, plante, minerale etc. ne-a fost transmisă din timpuri imemoriale, din primele veacuri de existenţă a omenirii. Toată lumea din vremile străvechi a crezut în ea, tot Evul Mediu a folosit-o, şi până în zilele noastre, în afară de babele doftoroaie, o mai recomandă pe alocuri  câte un tămăduitor homeopat”