Departe de noi un asemenea gând! Ascultă ce spune Moise iudeilor: „De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ți-a grăit el,
şi-ți va zice atunci: să mergem după alți dumnezei, pe care tu nu-i ştii şi să le slujim acelora, să nu asculți cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise…” (Deuteronom 13, 1-3).
Aceasta înseamnă că, dacă vreun prooroc se va arăta, va face semne, va învia morţi, va curăţa leproşi sau va vin- deca schilozi şi te va chema, arătându-ţi aceste minuni, să nu mai crezi în Dumnezeul tău şi să te lepezi de El, să nu crezi în puterea lui. Domnul Dumnezeul tău te încearcă, ca să vadă dacă-L iubeşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
Este limpede, dar, că demonii nu vindecă. Dacă, totuşi, Dumnezeu le îngăduie cândva să tămăduiască vreo boală, aşa cum fac oamenii, este ca să te încerce, şi nu pentru că Dumnezeu n-ar şti, ci ca să înveți să nu-i suferi pe demoni nici dacă tămăduiesc." Sfântul Ioan Hrisostom
-Un ortodox convins că ceva este vrăjitorie nu s-ar apuca să practice acel ceva, pentru a-i demonstra caracterul de lucrare cu duhurile necurate. În plus, proba ar deveni neconcludentă. Odată ce persoana acceptă să lucreze cu „energiile”, n-ar fi de mirare să ajungă un fervent susţinător al homeopatiei .
Astfel de „experimente”, cu lucruri asupra cărora pluteşte suspiciunea că ar implica duhurile necurate, nu sunt recomandabile sub nicio formă şi nimeni nu trebuie să se lase ispitit, cumva, de o astfel de activitate, în ideea că ar face asta cu scopul lămuririi chestiunii şi că Dumnezeu ar fi dator să-l păzească, dacă se amestecă în aşa ceva:
"Să ne amintim următoare observaţie de mare însemnătate scoasă din cercările experienţele nevoitorilor făptui- tori: toate fenomenele drăceşti au însuşirea că până şi cea mai măruntă luare-aminte care li se dă este primejdioasă; dintr-o asemenea luare-aminte, pe care omul şi-o îngăduie chiar fără nicio împreună-simţir e faţă de respectivul feno- men, el poate primi o întipărire cât se poate de vătămătoare, să fie supus unei ispite grele." Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre vedenii, duhuri şi minuni,
CE ZICE DOCTORUL CHRILA:
Principiul similitudinii îl găsim de două ori în Sfânta
Scriptură:
- când
cei muşcaţi de şarpe priveau şarpele de aramă înălţat în pustia Sinai, scăpau de la moarte;
- Noul Testament ne învaţă
cântarea pascală: „Cu
moartea pe moarte călcând...”
- Jean-Claude Larchet,
medic francez ortodox, descrie
astfel calitatea
de
tămăduitor a
Mântuitorului: Hristos a vindecat asumându-Şi firea noastră în întregime, adică „pe cel asemenea
printr-unul asemenea”, adică
l-a
vindecat pe
om făcându-Se om”Comentariu d-nei Iftime:
"Dacă homeopatia ar fi fost, în mod clar, demonstrat mai presus de orice dubiu, o ştiinţă, nici autorul citat nu ar
fi
simţit, probabil, nevoia să recurgă la argumente despre compatibilitatea
homeopatiei cu
învăţătura ortodoxă,
după cum nu se discută compatibilitea matematicii, fizicii,
chimiei sau biologiei cu învăţătura de credinţă. Apar astfel
de
discuţii atunci când nu despre
ştiinţă este vorba, ci des-
pre filosofii cu aparenţă de ştiinţă, care
pot
veni, într-ade-
văr, în contradicţie cu credinţa.
În ceea ce priveşte (pseudo)argumentele aduse, ele
gravitează
între
inexactitate (textul din
troparul
Învierii,„Hristos
a
înviat din
morţi,
cu
moartea
pe moarte călcând...” nu
există ca atare în Scriptură)
şi blasfemie.
1) Şarpele de aramă înălţat
de
Moise la porunca Domnului a fost semnul bunăvoinţei lui Dumnezeu către poporul care cârtise,
a fost pedepsit cu înveninarea, ca aducere-aminte a condiţiei sale umane, păcătoase,
dar
s-a căit. De aceea, cei
muşcaţi de şarpe nu mureau, odată ce priveau şarpele de aramă şi nu
fiindcă şarpele de aramă ar fi fost... o aplicaţie a principiului
homeopat al
similitudinii.
Şi grăia poporul împotriva lui Dumnezeu
şi împotriva
lui
Moise, zicând: „La ce ne-ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu, că aici nu
este nici pâine, nici apă şi
sufletul nostru s-a
scârbit de această
hrană
sărăcăcioasă". Atunci a trimis Domnul asupra poporului şerpi veninoşi, care muşcau poporul, şi
a murit mulţime
de popor din
fiii lui Israel. A venit deci poporul la Moise şi a zis: „Am greşit, gră- ind
împotriva Domnului şi împotriva ta; roagă-te Domnului,
ca să depărteze şerpii
de
la noi". Şi s-a rugat Moise Domnu-
lui
pentru popor. Iar Domnul a zis către Moise: „Fă-ţi un
şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp; şi de va
muşca
şarpele pe vreun
om, tot cel muşcat care se va uita la el va trăi. Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi când
Totodată, înălţarea şarpelui
de
aramă a preînchipuit
înălţarea lui Hristos pe Sfânta Cruce, cea de viaţă dătătoare celor înveninaţi de
păcate,
care
îşi ridică, însă,
ochii
şi sufletul către unealta mântuirii noastre:
Şi după
cum Moise a înălţat
şarpele
în pustie, aşa
trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca
tot
cel ce crede în
El să
nu piară, ci
să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit
lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. (Ioan,
3,
14-16).
Perspectiva conform căreia israeliţii scăpau de şerpi fiindcă priveau reprezentarea unui şarpe, nedublată de
sensul profund, teologic, al chestiunii reduce problema
şarpelui
de aramă la magie simpatică. Iată, pentru a înlesni
înţelegerea mutaţiei de
acest
fel,
detectabilă în cadrul
„argumentului” homeopatului citat, un exemplu de magie simpatică împotriva şerpilor:
2) Apogeul blasfemiei se
atinge odată cu invocarea troparului Învierii. Blasfemia în
cauză oricum nu slujeşte apologiei homeopatiei,
dat
fiind
că
cele două morţi
pomeni- te în tropar nu sunt câtuşi de puţin „similare”. În prima instanţă
este
vorba despre moartea pe cruce a lui Hristos
(despărţirea vremelnică a
sfântului Său suflet de sfântul Său trup), nemeritată dar
asumată, din dragoste de oameni. La cea de-a
doua menţiune, este vorba
despre moartea duhov-
nicească a neamului omenesc, consecinţă a păcatului proto-
părinţilor, şi pentru
care, până la Pogorârea la iad, până şi
drepţii Vechiului
Testament
se
găseau acolo.
Iarăşi, apare reducerea la magie
simpatică, de parcă
lucrarea mântuitoare a lui Hristos ar fi similară cu alungarea
morţii
prin mimetism, de către vracii
tribali:
În mod similar vraciul dayak la care s-a apelat în caz
de
boală se va întinde, prefăcându-se mort. El este, în conse-
cinţă, tratat ca un mort,
înfăşurat în pânzeturi, scos
din casă şi aşezat pe pământ.
După
aproximativ o oră, celălalt vraci îl dezleagă pe pretinsul mort şi îl aduce la viaţă, iar după cum
se
vindecă acesta ar trebui să se vindece şi persoana bolnavă.
. În Hristos, firea umană s-a regăsit restaurată, curăţită de urmările păcatului, cu
adevărat Dumnezeu
a tămăduit firea
omenească, dar
în acest sens duhovnicesc, şi nu
în vreunul legat de medicină sau
homeopatie.
Iarăşi, avem de-a face cu un aspect al învăţăturii de credinţă utilizat în
mod
abuziv, tendenţios, şi, în
consecinţă, hulitor, pentru
aşa-zisa ilustra- re a principiului similitudinii, aşa cum îl admit şi
aplică homeopaţii.
Aceste deformări de sens apar, în lucrarea homeopatului citat [DR PAVEL CHIRILA], în
condiţiile în care preînchipuirea Răstignirii prin înălţarea şarpelui
de
aramă, înţelesul
ortodox al
troparului Învierii, ca şi cel al vindecării firii omeneşti de
către
Dumne- zeu Întrupat
nu sunt cine ştie ce locuri
dificile din teologie."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu