duminică, 11 ianuarie 2015

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR: Omilia I – impotriva evreilor

fragmente din http://www.ioanguradeaur.ro/349/omilia-i-impotriva-evreilor/

"acum când sarbatorile iudaice se apropie si bat la usa, de-as ispravi sa-i vindec pe cei care sunt bolnavi de boala iudaizarii. Ma tem ca din pricina prieteniei lor nepotrivite si a necunoasterii adânci, unii crestini pot fi partasi la pacatele iudeilor; 

Dar nu va mirati ca i-am numit pe iudei vrednici de dispret. Ei sunt cu adevarat vrednici de dispret si nefericiti. Când atâtea binecuvântari din cer au venit in mâinile lor, ei le-au inlaturat si se chinuiau sa nu le accepte. Soarele Dreptatii de dimineata a rasarit pentru ei, dar ei au indepartat razele lui si stau mai departe in intuneric. Noi, care am fost crescuti de intuneric, am indreptat lumina catre noi si am fost eliberati din bezna greselii lor. Ei au fost ramurile acelei radacini sfinte, dar acele ramuri au fost rupte. Noi nu am avut nici o partasie in radacina, ci am copt fructul evlaviei. Din copilarie ei au citit proorocii, dar L-au rastignit pe Cel care spusese mai dinainte proorocilor.

Cu toate ca acei iudei fusesera numiti fii prin adoptie, ei au inceput sa se inrudeasca cu câinii;

Când animalele inconstiente se hranesc dintr-o iesle plina, ele se ingrasa si devin mai indaratnice si greu de tinut sub supraveghere; ei nu au rabdat nici jugul, haturile, nici mâna carausului. La fel si iudeii au fost dusi de betia si de grasimea lor la raul cel de pe urma; ei au dat cu piciorul, ei nu au vrut sa primeasca jugul lui Hristos, nici nu au tras plugul invataturii Lui. 

Dar acesti iudei aduna coruri de barbati muieratici si o mare multime de gunoaie de desfrânate; ei târasc dupa ei in sinagoga teatrul intreg, actori si toate celelalte. Caci nu este nici o deosebire intre teatru si sinagoga. 

Acolo unde si-a pornit lucrul o desfrânata, locul acela este bordel. Dar sinagoga nu este numai bordel si teatru; este si culcusul tâlharilor si salas pentru animalele salbatice.

Sa va spun voua aceasta, nu din ghicitura ci din experienta mea. Acum trei zile – credeti-ma, nu mint – am vazut o femeie libera cu buna purtare, modesta si credincioasa. Un barbat salbatic, fara simtire, avea faima de crestin (caci eu nu as numi crestin credincios pe un om care ar cuteza sa faca asemenea lucru) o silea pe ea sa intre intr-un loc al evreilor si sa faca acolo juramânt despre unele lucruri care erau impotriva lui. Ea a venit la mine si mi-a cerut ajutor; m-a rugat sa impiedic aceasta violenta nelegiuire – caci ii era oprit ei, care se impartasise de sfintele taine, ca sa intre in locul acela. Eu m-am aprins de indignare, m-am mâniat, m-am revoltat, nu am acceptat sa o las târâta in acel pacat, am smuls-o din mâinile rapitorului ei. L-am intrebat daca era crestin, iar el a zis ca era crestin. Apoi i-am spus cu hotarâre, invinuindu-l de lipsa de sentiment si cea mai rea prostie; i-am spus ca el nu era mai bun decât un catâr daca el, care a marturisit ca se inchina lui Hristos, tragea pe cineva in adaposturile iudeilor care L-au rastignit. 

Daca voi vedeti pe unul dintre fratii vostri in asemenea incalcari de lege, socotiti ca este nenorocirea altcuiva, nu a voastra; voi credeti ca v-ati aparat impotriva acuzatorilor vostri, când ziceti: „Ce ma priveste pe mine? Ce am eu in comun cu omul acela?” Când ziceti aceasta, vorbele voastre arata cea mai mare ura fata de oameni si o cruzime care ii aduce foloase diavolului. 

...cum pot sa va infricoseze sinagogile lor caraghioase si rusinoase? Nu sunt acestea mormintele oamenilor care au fost alungati, necinstiti si osânditi?


Sa incep sa va spun acum, astfel ca fiecare dintre voi sa poata sa-l câstige pe fratele sau de partea sa. Chiar daca trebuie sa folositi constrângerea, chiar daca trebuie sa folositi forta, chiar daca trebuie sa-l tratati rau si cu incapatânare, fa orice ca sa-l scapi de latul diavolului si ca sa-l slobozesti din cârdasia celor care L-au ucis pe Hristos.

Daca el va fi ferm in hotarârea lui, eu voi prefera sa-mi risc viata decât sa-l las sa intre pe usa sinagogii.

,...eu nu iubesc sinagoga si o detest.

Aceasta sa fie cugetarea voastra si despre sinagoga
. Caci ei au adus cartile lui Moise si ale proorocilor cu ei in sinagoga, nu ca sa le cinsteasca ci ca sa le incalce cu necinste. Când ei spun ca Moise si proorocii nu L-au cunoscut pe Hristos si nu au zis nimic despre venirea Lui, ce incalcare mai mare puteau savârsi ei fata de acei oameni sfinti decât sa-i acuze ca nu L-au cunoscut pe Stapânul lor, decât sa spuna ca acei prooroci sfinti sunt partasii pagânismului lor? Si astfel noi trebuie sa-i urâm pe amândoi si [impreuna cu] sinagoga lor cu atât mai mult pentru purtarea lor cruda fata de acei oameni sfinti.

-De aceea, fugiti de adunarile si de locurile sfinte ale iudeilor. Nici un om sa nu cinsteasca sinagoga pentru cartile sfinte; sa o urasca si sa o ocoleasca pentru ca iudeii batjocoresc si le maltrateaza pe cele sfinte,

..Trebuie sa aplicati acelasi argument si la sinagoga. Chiar daca nu exista acolo nici un idol, dracii salasluiesc in locul acela.

... spuneti-mi, nu este salasul dracilor locul pagânismului, chiar daca acolo nu se afla nici o statuie de zeu? Aici se aduna laolalta ucigatorii lui Hristos, crucea este scoasa de aici, aici Dumnezeu este hulit, aici Tatal este nesocotit, aici Fiul este ucis, aici Duhul nu este primit. Nu vine din acest loc un rau mai mare fiindca iudeii sunt demoni? 

In templul pagân pagânatatea este descoperita si clara; nu va fi usor sa-l inseli pe omul care are o minte inteleapta si prevazatoare, nici sa-l ademenesti sa mearga acolo. Dar in sinagoga sunt oameni care spun ca ei se inchina lui Dumnezeu si nu-i pot suferi pe idoli, oameni care spun ca ei au prooroci si ii cinstesc pe ei. Dar prin cuvintele lor ei gatesc belsug de momeala pentru a prinde in plasele lor sufletele mai neprihanite care sunt atât de necugetate pentru a fi cuprinse de teama.

Asadar pagânatatea iudeilor si a pagânilor este la fel. Dar iudeii practica o inselare care este mai primejdioasa. In sinagoga lor se afla un altar nevazut al inselarii pe care ei nu jertfesc oi si vitei ci sufletele oamenilor.

"De buna seama ca este vremea sa arat ca demonii salasluiesc in sinagoga, nu numai in locul ca atare ci si in sufletele iudeilor. Hristos a spus: „Când un suflet [duh] necurat iese, el umbla prin locuri uscate cautând odihna. Daca nu gaseste, zice: Ma intorc acasa. Si venind, il gaseste pustiu, curatat si impodobit. Apoi el merge si ia cu el inca sase duhuri mai rele decât el si ele intra in el si ultima stare a acelui om este mai rea decât cea dintâi. Asa va fi si cu aceste generatii.”

(7) Vedeti ca demonii salasluiesc in sufletele lor si ca acesti demoni sunt mai primejdiosi decât cei din vechime? Si acest lucru este foarte drept. In zilele cele vechi, iudeii erau fara evlavie fata de prooroci; acum ei Il batjocoresc pe Stapânul proorocilor. Spuneti-mi aceasta. Nu va cutremurati sa intrati in acelasi loc cu oameni posedati, care au duhuri atât de necurate, care au fost crescuti printre maceluri si varsari de sânge?"

Trebuie sa va dati binete si sa schimbati cu ei cuvinte goale? Nu trebuie sa va intoarceti fata de la ei fiindca ei sunt rusinea si stricaciunea obisnuita a intregii lumi? Nu ajung ei la toate chipurile de rautate? Nu s-au jertfit toti proorocii vorbind cuvântari lungi de invinuire impotriva lor? Ce tragedie, ce fel de nelegiuire nu au ascuns ei prin vinovatia de sânge a lor? Ei au jertfit fiii si fiicele lor dracilor. Ei au refuzat sa inteleaga natura, ei au uitat chinurile, au uitat de nastere, ei au calcat in picioare cresterea copiilor lor, ei au distrus din temelii legile de rudenie, ei s-au facut mai nemilosi decât fiarele salbatice.

(8) Fiarele salbatice adesea isi jertfesc viata si isi nesocotesc apararea pentru a-i ocroti pe puii lor. Nici o nevoie nu i-a silit pe iudei când si-au ucis copiii cu mâinile lor pentru a-i rasplati cu cinste pe dracii razbunatori, vrajmasii vietii noastre. Ce fapta de-a lor trebuie sa ne loveasca cu uimire mai mare? Pagânatatea lor sau cruzimea lor sau lipsa lor de omenie? Ca ei si-au jertfit copiii sau ca ei i-au jertfit demonilor? 

-Spune-mi aceasta. Daca un om ar trebui sa-ti ucida fiul, ai rabda sa te uiti la el, ori ai primi sa-ti dea binete? Nu l-ai ocoli ca pe un drac rau, ca pe diavolul insusi? Ei L-au ucis pe Fiul lui Dumnezeu; ai tu indrazneala sa intri cu ei sub acelasi acoperis?

Caci eu sunt hotarât sa numesc postirea iudeilor masa a dracilor caci ei L-au ucis pe Dumnezeu. Daca iudeii lucreaza impotriva lui Dumnezeu, ei nu trebuie sa-i slujeasca pe demoni? Ii cauti pe draci ca sa te vindece? Când Hristos le-a ingaduit demonilor sa intre in porci, ei s-au aruncat de indata in mare. Acesti demoni vor cruta trupurile oamenilor? Eu as dori ca ei sa nu ucida trupurile oamenilor, ca ei sa nu unelteasca impotriva lor. Dar ei o vor face. Dracii i-au aruncat pe oameni din rai si i-au lipsit de cinstea cea de sus. Le vor vindeca ei trupurile? Lucrul acesta este fara noima, simple povesti. Dracii stiu cum sa unelteasca si sa faca rau, nu sa vindece. Ei nu cruta sufletele. Spuneti-mi, atunci, vor cruta ei trupurile? Ei incearca sa-i scoata pe oameni din Imparatie. Vor alege ei sa-i slobozeasca din boala?

Daca vreun demon – pagân infricosator are cunostinte medicale, el va gasi foarte usor cum sa va câstige ca sa va inchinati la zeii pagâni? Acei pagâni au indemânarea lor. Ei au vindecat adesea multe boli si au lecuit de boala si au adus sanatatea. Sa iei parte la aceasta pagânatate pentru aceasta pricina? Dumnezeu nu ingaduie aceasta! Auziti ce a zis Moise evreilor. „Daca din mijlocul vostru se iveste prooroc sau unul care zice ca a visat un vis si el spune mai dinainte un semn si o minune si ca acel semn sau minune despre care el a vorbit se intâmpla, si el va spune: „Sa mergem sa slujim la zei neobisnuiti pe care parintii nostri nu i-au cunoscut, voi sa nu ascultati cuvintele acelui prooroc sau visator.”

(8) Moise vrea sa spuna ca daca se ridica vreun prooroc, zice el, si savârseste vreun semn, fie inviind un mort, fie curatind vreun lepros, fie tamaduind vreun om schilod si dupa ce a facut minunea te cheama la neascultare, nu-l baga in seama fiindca semnul lui se implineste. De ce? „Domnul Dumnezeul tau te incearca sa vada daca Il iubesti cu toata inima ta si cu tot sufletul tau.” De aici este limpede ca dracii nu vindeca. Daca vreodata Dumnezeu ar ingadui dracilor sa tamaduiasca, asa cum ar putea ingadui unui om sa faca lucrul acesta, ingaduinta lui este data ca sa te cerceteze – nu pentru ca Dumnezeu nu cunoaste ce esti tu, ci ca El te poate invata sa-i ocolesti chiar si pe dracii care vindeca.

Daca cineva ti-ar fagadui o imparatie ca sa te razvratesti impotriva Unuia nascut Fiul lui Dumnezeu, intoarce-ti fata de la el si uraste-l. Fii ucenic al lui Pavel si treci peste acele cuvinte pe care le-a rostit sufletul sau binecuvântat si nobil când a zis: „Sunt sigur ca nici moartea nici viata, nici ingerii, nici principii, nici puterile, nici lucrurile cele prezente, nici cele ce vor sa vina, nici inaltimea, nici adâncimea, nici vreo alta creatura nu va fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care se afla in Hristos Domnul nostru.”

Nici ingerii, nici puterile, nici lucrurile cele prezente, nici cele ce vor sa vina, nici vreo alta creatura nu l-a despartit pe Pavel de dragostea lui Hristos. Tu te razvratesti ca sa-ti vindeci trupul? Si ce indreptatire am putea gasi? De buna seama ca trebuie sa ne temem de Hristos mai mult decât de gheena si sa-i [s\-L] dorim mai mult decât o imparatie. Chiar daca suntem bolnavi, este mai bine sa ramânem cu sanatatea necorespunzatoare decât sa c\dem in neascultare pentru vindecare; caci chiar daca te vindeca un drac, el a facut mai mult rau decât a ajutat. El a ajutat trupul, care putin mai târziu va muri si va putrezi. Dar el a vatamat sufletul, care nu va muri niciodata. Rapitorii adesea ii amagesc pe copiii mici, oferindu-le dulciuri si prajituri si jocuri cu bile si alte lucruri; apoi ii lipsesc de libertate si de viata. La fel, dracii fagaduiesc vindecarea vreunui madular si apoi arunca in mare intreaga mântuire a sufletului.

Daca demonul iti va fagadui zece mii de vindecari de bolile care te impresoara, nu-l baga in seama, nu-l suporta – asa cum a refuzat Iov sa tina seama de sotia lui. Prefera sa-ti rabzi boala decât sa-ti strici credinta si mântuirea sufletului. Dumnezeu nu te lasa. Fiindca El vrea sa sporeasca slava ta caci El adesea iti ingaduie sa te imbolnavesti. Pastreaza-ti curajul ca sa-L poti auzi zicând: „Crezi ca M-am purtat cu tine altfel decât ca sa ti se arate ca esti drept?”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu