Staretul Filotei a fost de foarte tânãr sub îndrumarea Sfântului Nectarie de Enghina fãcãtorul de minuni, pe care l-a avut pãrinte duhovnicesc. Din 1930 pânã la moartea sa (adicã aproape pentru 50 de ani) a fost staretul Mânãstirii Loggobardas din Paros, fiind unul din cei mai apreciati duhovnici. A încercat o unire a spiritualitãtii liturgice sacramentale cu cea filocalicã isihastã.
Punctul de vedere exprimat de Patriarhul Filotei Kokkinos (+1379) în chestiunea Sfintei Împãrtãsanii, prezentat si însusit de staretul Filotei Zervakos, îsi pãstrazã actualitatea si are o importantã deosebitã din punct de vedere teologic si duhovnicesc:
1. Patriarhul Filotei Kokkinos este un ucenic si adept al Sfântului Grigore Palama (+1360), contribuind cel mai mult la apãrarea si rãspândirea palamismului si isihasmului, care insistã asupra posibilitãtii vederii slavei sau luminii dumnezeiesti necreate, prin curãtirea inimii si rugãciunea mintii.
2. Prin cele spuse în scrisoare, Patriarhul Filotei aratã clar cã isihasmul si împãrtãsirea sacramentalã nu se exclud, ci se presupun si se completeazã reciproc, rugãciunea mintii fiind însãsi simtirea prezentei euharistice sacramentale a lui Hristos în noi, împãrtãsirea sacramentalã implicând si împãrtãsirea duhovniceascã, simtirea lui Hristos.
3. Pozitia echilibratã a Patriarhului Filotei poate sã aducã o luminã în mult disputata discutie ce se continuã încã pânã în zilele noastre, între teologi si duhovnici, în jurul desei sau rarei împãrtãsiri. Împãrtãsirea euharisticã este o necesitate pentru toti credinciosii, monahi si laici, necesitate care decurge din însãsi fiinta si rostul tainei Cuminecãturii, dar ea nu se poate impune si da oricui, fãrã nici o conditie, lucru care se uitã de obicei de cei ce insistã exclusiv pe împãrtãsirea fizicã.
Sfaturile date în final de Patriarhul Filotei manifestã o deschidere generoasã. Teoretic ele sunt corecte si practic realizabile mai mult în mânãstiri, unde sunt mai putini vietuitori si unde duhovnicii îi pot pregãti pe toti prin Taina Mãrturisirii, decât în parohiile mari, unde datoritã numãrului mare de credinciosi, practic este aproape imposibilã pregãtirea acestora prin Taina Mãrturisirii în vederea împãrtãsirii lor duminicã de duminicã. Dar si aici se poate începe – si e de dorit – cu grupuri mai mici de credinciosi care sã fie pregãtiti pe rând pentru împãrtãsire în fiecare duminicã. Problema este foarte importantã si vom mai reveni asupra ei.
Acum 50 de ani am citit aici, în biblioteca mânãstirii, o scrisoare a pururea pomenitului Filotei Patriarhul Constantinopolului, care a trãit în secolul XIV si care a strãlucit în virtute, evlavie, dreapta credintã si culturã. Epistola aceasta a fost trimisã pãrintilor sinaiti, care se împãrtiserã în douã tabere. Una socotea nu numai cã e permisã deasa Împãrtãsanie, dar cã e obligatorie. Si aducea mãrturie canoanele 18 si 19 apostolice si cã mai înainte, Sfânta Împãrtãsanie nu impunea postul, fiindcã crestinii din primele veacuri nu posteau, dar nici canoanele Sfintilor Apostoli si ale Sfintelor Sinoade Ecumenice nu se referã la post înainte de Sfânta Împãrtãsanie. Cealaltã tabãrã socotea cã, pentru a se împãrtãsi cineva, trebuie sã treacã cel putin 40 de zile de la ziua în care s-a împãrtãsit pentru a se putea împãrtãsi iarãsi, deoarece nu e vrednic, si cã înainte de Sfânta Împãrtãsanie crestinul trebuie sã posteascã trei zile. Aduc si ei mãrturie obiceiul Bisericii care, vãzând cã multi dintre crestini se apropie de Taina Sfintei Împãrtãsanii fãrã nici o pregãtire si curãtire prealabilã, fãrã o metanoia si mãrturisire sincerã si curatã, fãrã teamã, credintã si dragoste de Dumnezeu, recomandã crestinilor sã se înfrâneze câteva zile , pentru a se putea sã se reculeagã, sã-si dea seama si sã cugete la pãcatele lor, sã le pãrãseascã prin baia pocãintei si a mãrturisirii, ca si prin postul dupã putere, pentru cã postul curat, care se face în cunostintã si discernãmânt, cere de la om teamã, smerenie, strãpungerea inimii si plânsul aducãtor de bucurie, lacrimi care purificã si curãtã sufletul omului de orice pângãrire. Din acest motiv, Sfântul Grigorie Teologul a zis: “Sã vãrsãm lacrimi dupã putere prin baia Botezului (pocãintei)>”, iar Sfântul Simeon Noul Teolog porunceste monahilor si crestinilor ca fãrã lacrimi sã nu se împãrtãseascã. Cum e cu putintã ca acela care îsi umple de cu searã chilia lui cu carne, peste, ouã, vin si nu cu mâncãruri de post, dimineata sã se împãrtãseascã cu lacrimi si strãpungerea inimii? Acest lucru e cu neputintã.
Fiindcã deosebirea de pãreri a sinaitilor a ajuns la certuri si dispute, au scris Patriarhului, care le-a trimis o scrisoare. Acum un an am cãutat aceastã scrisoare în bibliotecã, dar nu am putut s-o gãsesc. Nu îmi amintesc exact cuprinsul ei, fiindcã au trecut 50 de ani de atunci. Din câte îmi amintesc vã scriu, poate vã va fi de folos pentru cartea voastrã. În scrisoare, Patriarhul critica cele douã tabere, fiindcã ambele se aflau în rãtãcire si fiindcã toti trebuie sã urmeze traditiile pe care le-au primit de la Pãrintii lor si nu sã se certe.
Celor dintâi le scrie: Spuneti adevãrul cã împãrtãsania deasã este impusã de canoane si cã crestinii din timpurile apostolice se împãrtãseau la fiecare Liturghie, dar trebuie sã spuneti si ceea ce Sfântul Apostol Pavel, gura lui Hristos, zice: “Sã se cerceteze omul pe sine însusi si asa sã mãnânce din pâine si sã bea din pahar. Cãci cel ce mãnâncã si bea cu nevrednicie, mãnâncã si bea siesi osândã, ca unul care nesocoteste Trupul Domnului” (I Co 11, 28-29). Dacã vreti sã vã împãrtãsiti des, ca Sfintii Apostoli si primii crestini, trebuie sã se cerceteze fiecare pe sine si sã vã gânditi bine dacã sunteti si voi ca Sfintii Apostoli, dacã sunteti la mãsura virtutilor Sfintilor Apostoli si a primilor crestini. Aceia aveau dragoste din tot sufletul si din toatã inima fatã de Dumnezeu, în vreme ce voi aveti multã dragoste fatã de voi însivã si foarte putinã fatã de Dumnezeu. Aceia aveau o asa de mare iubire întreolaltã, încât erau bucurosi sã se jertfeascã unul pentru altul. Voi însã vã cercetati si îi pizmuiti pe fratii vostri, fiindcã nu îmbrãtiseazã pãrerea voastrã. Aceia, primii crestini, aveau toate în comun, banii, averile, mijloacele de subzistentã si nici unul nu zicea: acesta este al meu, acesta este al tãu. Voi, desi sunteti monahi, nu aplicati aceasta. Preotul, putin înainte de a chema la Sfânta Împãrtãsanie, zice cu voce tare: “Sfintele Sfintilor”, voind parcã sã ne avertizeze si sã ne spunã: “Judecati si gânditi-vã bine, dacã sunteti sfinti, atunci sã vã apropiati, fiindcã Cele Sfinte se dau numai Sfintilor. Si noi zicem smeriti: nu suntem sfinti, unul e Sfânt, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel fãrã de pãcat. Trebuie, asadar, sã fim atenti, dacã vrem sã ne împãrtãsim si noi mai des, sã fim sfinti.
Apoi, preotul, chemându-ne la masa duhovniceascã, ne spune: “Cu fricã de Dumnezeu, cu credintã si cu dragoste sã vã apropiati”. Si aici trebuie sã ne cercetãm fiecare pe noi însine: Dacã avem într-adevãr fricã de Dumnezeu, credintã fierbinte si dragoste curatã din tot sufletul si din toatã inima, atunci sã ne apropiem; dacã nu, sã ne retinem un timp, si dupã ce ne-am ostenit si nevoit cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care trebuie sã-l cerem totdeauna, sã fim si noi sfinti, sã fim ca Sfintii Apostoli si crestinii primelor veacuri, atunci sã ne apropiem des. Întrucât nu suntem imitatori ai virtutilor lor, sã fim atenti, ca nu cumva apropiindu-ne cu nevrednicie, în loc de folos sã ne producem pagubã, fiindcã Sfânta Împãrtãsanie e foc care-i arde pe cei nevrednici. Faptul cã în canoanele Sfintilor Apostoli nu se pomeneste de post, e de asemenea adevãrat. Dar la început, când Sfintii Apostoli sãvârseau Sfânta Tainã, erau putini la numãr. Iar Taina dumnezeiestii Euharistii o sãvârseau în case si dupã mâncare. Când însã numãrul crestinilor a crescut si s-au zidit biserici, atunci Sfânta Tainã se sãvârsea în sfintele biserici si se sãvârsea dimineata, iar cei care voiau sã se apropie de Sfânta Tainã se înfrânau de cu searã. Iar Sfintii Apostoli continuu au postit. Mâncarea lor era atât de modestã si mâncau atât de putin, cât sã trãiascã. Iar mãrturisirea se fãcea public, în bisericã. Când însã la început au fost crestini care se rusinau si ezitau sã se mãrturiseascã în public, atunci Sfintii Pãrinti au stabilit ca mãrturisirea sã nu se mai facã public, ci în particular, înaintea arhiereului sau preotului ca pãrinte duhovnic. Si fiindcã multi crestini, când voiau sã se apropie de Sfânta Tainã dimineata, mâncau de cu searã pe sãturate, fãrã deosebire, atunci s-a stabilit cã cei ce vor sã se apropie de Sfânta Tainã trebuie sã posteascã. Aceasta n-o mentioneazã sfintele canoane, dar o mentioneazã Sfânta Traditie. Nu s-a apreciat numãrul zilelor de post, s-a lãsat aceasta la latitudinea duhovnicilor, care celor sãnãtosi le prescriau mai mult post, iar celor slãbiti mai putin. Cei care sunt sãnãtosi si pot sã posteascã nu numai o zi, douã sau trei, ci întreaga sãptãmânã, bine fac.
Aceasta le-a scris Patriarhul celor dintâi.
Pentru ceilalti scrie urmãtoarele: Monahii care cerceteazã Scripturile si se ocupã cu studiul trebuie sã cunoascã sfintele canoane si Sfintele Traditii. Nici Biserica, nici sfintele canoane, nici Traditia nu mentioneazã cã crestinii trebuie sã se împãrtãseascã la fiecare 40 de zile si cã nu se cuvine sã se împãrtãseascã cineva la mai putin de 40 de zile. Sfânta Bisericã si toti Pãrintii stabilesc canoane mari pentru ucigasi, desfrânate, adulteri, hoti, calomniatori si ceilalti pãcãtosi, cãrora canoanele le interziceau uneori sã se împãrtãseascã; celorlalti crestini nu le-a precizat zile, luni sau perioade. S-a precizat însã ca toti sã se cerceteze pe sine si dacã sunt vrednici sã se apropie. S-a precizat, de asemenea, cã trebuie sã fie sfinti, fiindcã Cele Sfinte se dau Sfintilor si sã se apropie cu fricã de Dumnezeu, cu credintã si cu dragoste. Bine faceti dacã cereti sfatul meu practic, dar mai bine veti face dacã vã veti smeri si veti asculta si pãzi cele ce vã voi sfãtui.
Întâi vã sfãtuiesc sã încetati discutiile care provoacã certuri si dispute. Fiecare din voi sã fie atent sã-si vadã propriile pãcate si nu pe ale fratelui sãu.
Al doilea, ori de câte ori vi se întâmplã vreo iritare sau ceartã între voi, înainte de a apune soarele sã vã conciliati si împãcati.
Al treilea, sã aveti smerenie si ascultare desãvârsitã de Întâistãtãtorul vostru, ca si duhovnicul vostru, cãruia sã-i mãrturisiti sincer toate pãcatele voastre si sã solutionati deosebirile dintre voi nu voi singuri, cu pizmã, mândrie si iutime, ci cu dragoste si iubire de frati, cerând în toate sfatul si pãrerea egumenului si duhovnicului vostru, si ceea ce vã va spune, sã primiti ca de la Dumnezeu si sã vã linistiti.
În ce priveste Sfânta Împãrtãsanie stabilim urmãtoarele:
1. Câti au dragoste din tot sufletul si din toatã inima fatã de Dumnezeu si câti îl iubesc pe aproapele lor ca pe ei însisi, au smerenie, ascultare, tãierea voii, blândete, nemâniere, înfrânare, rãbdare, tãcere, acestia pot sã se împãrtãseascã o datã pe sãptãmânã si de douã ori când se întâmplã o sãrbãtoare în mijlocul acestei sãptãmâni.
2. Când nu au virtutile de mai sus si se mâhnesc din cauza aceasta si se silesc sã le dobândeascã si se roagã si doresc sincer si cer Sfânta Împãrtãsanie, ca pe un medicament ajutãtor, si evitã pe cât le stã în putintã orice pãcat, li se permite si lor sã se împãrtãseascã o datã pe sãptãmânã.
3. Câti au asa-zise pãcate care se iartã, adicã putinã mândrie, se înfurie pentru moment când le spune cineva ceva, spun vreo minciunã, glumesc, râd, bârfesc, mãnâncã mai mult decât e de trebuintã, fac ascultare, dar fãrã tragere de inimã, si au si alte mici pãcate de moarte, pe care se silesc sã le taie si sã le tempereze, dar nu cu ostenealã si râvnã cum se cuvine, dar totusi le cunosc, se cãiesc si le mãrturisesc, acestora li se permite sã se împãrtãseascã la 15 zile.
4. Acei care sunt mândri, nesupusi, mâniosi, certãreti, mincinosi, dacã se mãrturisesc si aratã o pocãintã si schimbare adevãratã si iau hotãrâre cã vor înceta sã pãcãtuiascã, sã se împãrtãseascã la douã luni.
5. Dacã dupã un an înceteazã sau se înfrâneazã, împutinând pãcatele, sã se împãrtãseascã la 40 de zile, si când se îndreaptã complet, sã se împãrtãseascã ca si cei de mai sus, la 15 zile si o datã pe sãptãmânã.
O astfel de dispozitie cãtre monahii de la noi a dat-o Cuviosul Arsenie, care s-a nevoit acum 100 de ani aici, un sfânt duhovnic care a primit har de la Dumnezeu sã sãvârseascã minuni în timpul vietii lui si dupã moarte. Un astfel de discernãmânt al acestor vrednici de pomenire Pãrinti trebuie sã-l urmeze si Pãrintii duhovnici actuali, ca sã-i canoniseascã pe cei care se mãrturisesc la ei. În acord cu îndrumãrile de mai sus sã ne apropiem toti credinciosii, laici si clerici, de Taina dumnezeiestii si Sfintei Împãrtãsanii, pregãtindu-ne si curãtindu-ne prin pocãintã, post, rugãciune, cu fricã de Dumnezeu si cu credintã si cu dragoste, ca împãrtãsindu-ne cu vrednice sã ne unim cu Mântuitorul Hristos si sã ne învrednicim a deveni împreunã-mostenitori ai Împãrãtiei Lui ceresti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu