Parintele Cleopa-despre diferite tipuri de credinta

“Noi, dintru începutul plămădirii acestui neam, aşa ne ştim, români şi creştini ortodocşi. Aşa ne-am născut şi avem datoria să păstrăm curat şi deplin ce am moştenit de la străbuni, ca de la Dumnezeu. Dar noi, obşte ortodoxă română, să nu uităm niciodată evlavia, râvna şi jertfa domnitorilor, strămoşilor şi părinţilor noştri, cu care ei au apărat de-a lungul aproape a două mii de ani, patria şi această credinţă care le-au fost date drept sfântă moştenire de la Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt, în Biserica Sa dreptmăritoare.Nu vrem să stricăm liniştea nimănui în cele ale conştiinţei, dar nici nu vrem a ne depărta şi a părăsi moştenirea străbună în care noi simţim că stă unitatea adâncă a neamului nostru.

Pentru noi, patria şi Ortodoxia sunt „grădina Raiului” dată nouă de Dumnezeu, ca să „lucrăm în ea şi să o păzim” (Facere 2, 15) cu sfinţenie.Să ştiţi că nu toată credinţa în Dumnezeu este bună. Auzi ce spune marele Apostol Pavel:

Fiule Timotei, sfătuieşte pe creştini să fie sănătoşi în credinţă. Poate să creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă nici un folos, dacă nu crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţă adevărată ortodoxă. Şi dracii cred în Dumnezeu! Nu spune Apostolul Iacob (cap. 2, 19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu?

Primul fel de credinţă este credinţa dreaptă, adică ortodoxă, singura care este lucrătoare şi mântuitoare.

Apoi este crediţa schismatică. Schismatici sunt acei cu stilul vechi de la noi. Ei au credinţă ortodoxă, exact ca şi noi, dar, fiindcă nu ascultă de Biserică, se numesc dezbinaţi de Biserică. Sunt afurisiţi de Biserică până vin şi se întorc înapoi, să asculte Sfântul Sinod.

Credinţa schismatică este şi  credinţa catolică, care înseamnă universală, dar nu este dreaptă, adică ortodoxă. Căci au schimbat unele dogme stabilite de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi la cele şapte Sinoade Ecumenice. Din acestă cauză ei s-au rupt de credinţa şi crezul ortodox şi cred în papa.

Apoi este  credinţa eretică. Şi sectarii cred, dar asta este credinţă eretică. Dacă cineva strâmbă credinţa ortodoxă, ea nu mai este dreaptă şi nu-i plăcută lui Dumnezeu. Că marele Apostol Pavel spune aşa: Pace peste cei ce vor umbra cu dreptarul acesta – adică cu dreapta credinţă – şi peste toţi aleşii lui Dumnezeu. Şi iar zice: Fiule Timotei, luptă-te ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, că cine nu se luptă după lege, nu se încununează (II Timotei 2, 5).

Deci este o luptă şi o credinţă lucrătoare, când se face după legea lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa dreaptă. Iar dacă nu-i credinţa dreaptă, aceea este credinţă eretică sau schismatică sau strâmbă, adică cu abatere de la dreapta credinţă, ortodoxă.

Protestanţii zic „Sola Fide”, mântuirea numai prin credinţă. „Omul se mântuieşte numai prin credinţă, fără fapte”, zic ei. Oare nu auzi ce spune Apostolul Iacob?  Credinţa fără fapte este moartă, (cap. 2, 20), precum şi faptele fără credinţă. Deci credinţa care nu este unită cu faptele bune nu este mântuitoare; că şi diavolii cred, dar nu fac voia lui Dumnezeu.

Aţi auzit ce spune marele Apostol Pavel?  Acea credinţă este mântuitoare, care se lucrează prin dragoste. Credinţă cunoscătoare au şi dracii, iar credinţa lucrătoare o au numai creştinii cei buni. Credinţa care este împodobită şi îmbrăcată cu faptele bune este credinţa lucrătoare, care aduce mântuire sufletului. Numai credinţa care se lucrează prin dragoste, numită credinţă ortodoxă lucrătoare, îl poate mântui pe om.

Deci să nu vă înşelaţi cu ideile sectarilor, care vin din sânul Bisericii Protestante, care zic că numai credinţa, adică „Sola Fide”, ajunge pentru mântuire, şi că pot să-şi facă de cap, că n-au nevoie de sfat. Sau „Sola Graţia”, care înseamnă mântuirea prin har. Nu este adevărat!

A zis Apostolul: În dar suntem mântuiţi. Da. Dar acelaşi Apostol care a zis aceasta, a spus şi: Toţi vom sta înaintea divanului lui Iisus Hristos, ca să luăm fiecare după cum a lucrat, după faptele lui. Ai auzit că cere fapte?

Şi Mântuitorul spune în Evanghelie: Când va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale… şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui; şi în psalmul 61 zice: Că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui. Auzi ce le spune lor Hristos?  Toată fapta bună sau rea o va trage Dumnezeu la judecată.  Şi în multe părţi ale Scripturii veţi găsi aceasta. Deci numai credinţa dreaptă este mântuitoare, dacă este unită cu faptele.

Auzi ce spune Sfâtunl Apostol Iacob: Dacă ar veni cineva la voi şi ar fi goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi v-ar cere ajutor, şi le-ai zice: Du-te, frate! Mergi în pace! Dumnezeu să te hrănească; Dumnezeu să te facă sănătos, Dumnezeu să te primească, dar nu i-ai dat nimic, care ar fi folosul? (Iacob 2, 14-17). Ferească Dumnezeu! Dumnezeu putea să-l miluiască fără să-l trimită la tine. Dar l-a trimis la tine să vadă dragostea ta; să vadă credinţa ta, că tu vrei să-l ajuţi, să-l hrăneşti, să-l primeşti ca pe un străin în casa ta şi să-l adăpi.

Deci credinţa ortodoxă unită cu fapta bună este credinţă mântuitoare. Iar acea credinţă în care nu-ţi pasă de durerea aproapelui tău, este credinţă stearpă nelucrătoare şi nu aduce mântuire, căci credinţa fără fapte este moartă.

Credinţa mozaică este credinţa evreilor primită prin proorocul Moise. Ei nu cred în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, refuzând Legea Nouă adusă de El, şi de aceea prigonesc pe creştini.

Altă credinţă este credinţa păgână, a celor ce nu cred în adevăratul Dumnezeu. Cele mai mari religii păgâne sunt: mahomedanismul, budismul, brahmanismul, parsismul, hinduismul, şintoismul etc. Ei se închină la alţi dumnezei, care sunt idoli sau diavoli. Ce zice psalmistul David?

Idolii păgânilor sunt argint şi aur, lucrări făcute de mâinile omeneşti; gură au şi nu vor grăi… şi celelalte. Deci cine crede în alţi dumnezei şi nu se închină Dumnezeului Celui în Treime, Tatăl şi Fiului şi Sfântului Duh, Dumnezeu Care a făcut cerul şi pământul, acela are credinţă păgână.

Credinţa creştină poate fi uneori superstiţioasă, alteori fanatică. Oamenii care cred în vrăjitorii, în descântece, în vise, în vedenii şi alte năluciri, aceştia sunt oameni superstiţioşi şi au credinţă bolnavă sau stricată.

N-ai văzut ce spune le Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34? Precum este cel ce aleargă după vânt şi vrea să prindă umbra sa, aşa este omul care crede în vise. Că pe mulţi visele i-au înşelat şi au căzut cei care au nădăjduit în vise. Cel ce crede în vise este asemenea celui ce merge la vrăjitori.

Credinţa fanatică.  Dar ce este credinţa fanatică? Este credinţa care urăşte pe alţii în numele lui Dumnezeu şi nu are la bază dreapta socoteală. Are un elan în toate: posteşte prea mult, se nevoieşte prea mult, o ia straşnic cu postul, cu milostenia, cu lepădarea de sine, cu metaniile şi n-are un bilanţ, n-are o dreaptă socoteală. Vorba proverbului: „N-o lua lată, că râmâne negrăpată!”

Credinţa fanatică ştii cum este? Cum ai încărca o maşină cu fel de fel de bunătaţi şi pe urmă i-ai da drumul la o vale mare fără frână. Se duce şi unde ajunge se răstoarnă. Gata! Aşa-i credinţa fanatică.

Nu aşa! Toată fapta bună trebuie s-o conducă dreapta credinţă în Iisus Hristos şi dreapta socoteală sau cumpăna dreaptă. Dumnezeiasca Scriptură zice: „Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga. Calea de mijloc este cale împăratească”. Deci este o credinţă care nu are echilibru; o credinţă fără dreaptă socoteală se numeşte fanatică. O ia într-o parte şi mai încolo se răstoarnă.”

PARINTELE CLEOPA:DREAPTA CREDINŢĂ A NEAMULUI ROMÂNESC

“Să ştiţi că rădăcina şi viaţa poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credinţa cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreştinat de aproape două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei.
Coloniştii romani, cărora le-au predicat Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel la Roma, şi cei din Grecia, când au venit aici cu legiunile romane, au adus credinţa ortodoxă. Eram daci pe atunci; strămoşii noştri sunt dacii şi romanii, de la care am rămas noi românii. De atunci, de când am primit sfânta şi dreapta credinţă în Dumnezeu, poporul nostru a avut viaţă. Până atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viaţa poporului român este dreapta credinţă în Iisus Hristos. Băgaţi de seamă! Ca popor creştin de doua mii de ani de când suntem noi, am avut toată administraţia noastră şi toată tradiţia noastră sfântă. Să ţinem cu tărie la credinţa ortodoxă.
Aţi văzut dumneavoastră de la primii voievozi creştini ai românilor, de când sunt cele trei Ţări Române, Moldova, Muntenia şi Ardealul, toţi au fost creştini ortodocşi.Aţi văzut pe Mihai Viteazul? Mama lui a fost călugăriţă. Du-te la Mănăstirea Cozia şi vei vedea, lângă Mircea cel Bătrân, care a întemeiat această mănăstire şi-i înmormântat acolo, o lespede de piatră pe care scrie: „Aici odihneşte Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul”. Ai auzit? El domn peste trei principate şi mama lui călugăriţă. Apoi şi Ştefan cel Mare. Du-te la Mănăstirea Probota, unde este înmormântat Petru Rareş, facută de el. Vei vedea lângă dânsul scrie: „Aici odihneşte roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Ştefan cel Mare”. Ei domni şi mamele lor călugăriţe! Vedeţi voi câtă unire era între credinţă şi conducere atunci? Cel ce conducea ţara avea mamă călugăriţă şi frate călugăr. Aşa trebuie să murim!
Au cunoscut că totul este deşertăciune. Da, erau adevăraţi domni: „Oricât ar fi, viaţa asta este umbră şi vis! Este o scurtă trecere! Dar eu când mor mă duc la o viaţă care nu are sfârşit. Cine are să se roage pentru mine?” Aşa cugetau înaintaşii.
Ai văzut că toţi îşi făceau câte o mănăstire şi mormânt în mănăstire? Fericiţi şi de trei ori fericiţi au fost domnii noştri ortodocşi: Ştefan cel Mare şi Sfânt, la Putna; Ieremia Movilă şi Gheorghe Movilă, la Suceviţa; Petru Rareş, la Probota; Lăpuşneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistriţa; Mircea cel Bătrân, la Cozia. Ai auzit unde este inima lor? Unde este inima ta, acolo va fi şi comoara ta. Pentru aceea au făcut ei mănăstiri, ca să fie pomeniţi sute de ani la Sfânta Liturghie.
Ştefan cel Mare n-a fost baptist! Mircea cel Bătrân n-a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova, ca nebunii ăştia care au ieşit acum. Nici o sectă nu exista în ţara nostră pe atunci. Aceştia vin din străinătate, plătiţi de masoni, să ne strice dreapta credinţă şi originea noastră şi rădăcina noastră de popor ortodox.
Ce spune Sfântul Efrem Sirul? „Cu omul eretic să nu vorbeşti, în casă să nu-l primeşti, la masă să nu stai cu dânsul, bună ziua să nu-i dai”. Aceştia sunt înaintemergătorii lui Antihrist. Că Mântuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel: Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despărţit de Biserică, s-a despărţit de Hristos. Este om al satanei.
Evanghelia spune: În vremea de apoi vor ieşi hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi pe mulţi vor înşela. Păziţi-vă de sectari care dau broşuri prin trenuri, prin gări şi prin cutiile de poştă şi unde văd oameni, dau gratuit otrava lor. Când vei vedea o carte că nu are aprobarea Sfântului Sinod şi nu are cruce pe ea, dă-o pe foc, chiar Biblie dacă este! Dacă-i sectară şi scrie să nu vă închinaţi la icoane, dă-o pe foc! Nici un păcat nu ai! Aceasta este otrava semănată de înaintemergătorii lui Antihrist. Toate sunt otravă.

Să ţineţi credinţa care aţi supt-o de la piepturile maicilor voastre! Să ţineţi credinţa care o avem de două mii de ani! Nu vă luaţi după slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari.
Ei cumpără pe cei proşti şi nelămuriţi în credinţă, ca să rupă unitatea şi sufletul poporului român şi vor să facă cele mai mari erezii şi nebunii în ţara asta.Păziţi-vă de nebunii aceştia! Au case de rugăciune, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoţi şi arhierei, nu este Hristos. Că Mântuitorul a spus aşa la postoli: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, iertate vor fi. Iar cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Nu la sectari le-a spus aceasta, ci la Apostoli, la episcopi şi la preoţi. Căci apostolii prin puterea mâinilor şi prin succesiunea apostolică, au dat harul Duhului Sfânt la toţi preoţii din lume, prin hirotonii.
Deci băgaţi de seamă că sectarii nu au ierarhie canonică; n-au pe Duhul Sfânt în ei; n-au cele şapte Sfinte Taine, nu cinstesc pe Maica Domnului şi Sfânta Cruce şi nu au mântuire. De aceea, feriţi-vă de sectanţi.

Auzi ce spune Apostolul Pavel? Luaţi aminte de voi şi de turma voastră, întru care v-a pus pe voi Duhul Sfânt păstori, zice la preoţi şi la arhierei. Celor doisprezece apostoli pe care i-a ales Hristos când S-a înalţat la cer le-a spus: Staţi în Ierusalim până vă veţi îmbraca cu putere de sus! Şi la Duminica Mare, după zece zile, a venit peste ei Duhul Sfânt de sus, în chip de limbi de foc. Pe urmă vorbeau toate limbile de sub cer. Şi după ce i-a îmbrăcat cu putere de sus i-a trimis zicând: Mergând propovăduiţi Evanghelia în toată lumea, Botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cine nu, se va osândi. Deci Biserica lui Hristos are ierarhie canonică, Duhul Sfânt este în Biserică şi cap al Bisericii este Hristos. Toţi sectarii care sau rupt de Hristos şi nu merg la Biserică, sunt fiii lui Antihrist şi înaintemergători ai satanei. Să nu vă luaţi după ei! Să nu spuneţi că nu v-am arătat adevărul!
Să ţinem credinţa noastră pe care au ţinut-o toţi voievozii noştri şi toţi protopărinţii noştri şi toţi românii cei adevăraţi. Dacă vrei să fii fiu adevărat al lui Hristos şi al Ţarii Româneşti, să ţii credinţa cea dreaptă ortodoxă, care o ţinem de două mii de ani. Dacă nu, nu eşti fiu al lui Hristos şi al Bisericii, şi eşti străin de neamul românesc. Nu poţi fi cetăţean creştin şi român, dacă nu ai dreapta credinţă în Hristos. Eşti stăin. Nu eşti fiu al ţării, că fiu adevărat al României este cel care-i ortodox, pentru că Biserica Ortodoxă predomină în ţara noastră de două mii de ani, iar pe cei care-s sectari să nu-i primim în casele nostre.
Iar cei care au confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii şi lipovenii, treaba lor. Aceia sunt cu credinţa lor. Dar aceştia care s-au rupt de Biserica Ortodoxă şi s-au facut sectari, nu sunt fii adevăraţi ai ţării noastre, nici ai Bisericii, ci sunt înaintemergători ai satanei. Aşa să stiţi. Sunt prooroci mincinoşi care vor să vă rupă credinţa şi să ducă la pierzare poporul nostru blând. Tineţi dreapta credinţă şi nu ascultaţi de ei!Ţara noastră românească a fost ortodoxă dintotdeauna şi trebuie să ţină linia Ortodoxiei.
Ortodocşi suntem de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocşi am trăit timp de două mii de ani şi ortodocşi trebuie să rămânem până la moarte. Asta este adevărata credinţă ortodoxă a României. 
Nu primiţi nimic din afară, că toţi vor să ne strice unitatea neamului, a credinţei şi a Bisericii. Toţi aceştia sunt vrăjmaşii Crucii lui Hristos.”

Cuvânt de învăţătură al sfântului Ioan Gură de Aur în sfânta şi luminata zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru

SLUJBA DE INVIERE LA CATEDRALA “INVIEREA DOMNULUI” DIN CARANSEBEŞ:

“De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat.De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului Său.De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata.  De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă.De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască !  De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.

De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi.  odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi ; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie ; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşţe ;  şi faptele le primeşte ; şi gândul îl ţine în seamă,  şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.

Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru ; şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei, împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii.

Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte.

Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit.

Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului ; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea.Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad.Umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui.

Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia, a strigat : Iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos :

amărâtu-s-a că s-a stricat;s-a amărât, că a fost batjocorit ;  s-a amărât, că a fost omorât;  s-a amărât, că s-a surpat;  s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit;  a primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul.  a primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea.

Unde-ţi este, moarte, boldul tău ? Unde-ţi este, iadule, biruinţa?

Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit.

Înviat-a Hristos şi au căzut diavolii.

Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii.

Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte.

Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă;  că Hristos, sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.”

Parintele Cleopa-DESPRE DRAGOSTEA DE DUMNEZEU

“Înţelepciunea are două capete, după Sfinţii Părinţi. La capătul de jos stă frica de Dumnezeu, iar la capătul de sus stă dragostea de Dumnezeu. Toată fapta bună se începe cu frica de Dumnezeu şi se termină în dragostea de Dumnezeu, că dragostea este legătura desăvârşirii, treapta cea mai înaltă a virtuţii.

În drumul acesta, de la frica de Dumnezeu până la dragostea de Dumnezeu, multe ispite şi scârbe avem în lumea asta. Dar, având frică de Dumnezeu, ne păzim de păcate, ne păzim cu limba şi cu mintea de gânduri şi înaintăm mereu cu frica de Dumnezeu, lucrând faptele bune. Însă înaintăm cu osteneală.

Ca să postesc, trebuie să mă lupt; ca să dorm puţin, trebuie să mă lupt; ca să rabd de necaz, trebuie să mă lupt; ca să rabd o ocară, o batjocură de la cineva, trebuie să mă lupt; ca să rabd o boală, trebuie să mă lupt; ca să rabd sărăcia, trebuie să mă lupt. Ca să rabd o asuprire din partea cuiva, o nedreptate, o durere, la toate trebuie răbdare multă, cum zice Apostolul Pavel: În lupta aceasta grea şi mare, avem nevoie de răbdare.

Câtă vreme ne însoţeşte frica de Dumnezeu, noi facem fapte bune, dar nu fără osteneală. Cu multă răbdare lucrând la poruncile lui Hristos, ne trebuie răbdare; iar când a câştigat omul dragostea lui Hristos nu mai suferă osteneală, cum zice Sfântul Apostol Pavel: Ştiu şi a flămânzi, ştiu şi a mă sătura.

Când a câştigat omul dragostea desăvârşită în Dumnezeu, este ceea ce spune Apostolul:

Roada Duhului este: dragostea, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândeţea şi celelalte. Are roadele Duhului Sfânt şi, având dragostea de Dumnezeu, pe toate le are uşoare. Şi a posti, posteşte uşor; şi a răbda ocara; şi a răbda mucenicia; şi a răbda chinuri şi sărăcie; şi a răbda orice greutate în lumea aceasta, lui îi vine uşor; că dragostea nu ştie de osteneală, că dragostea nu cade niciodată, cum zice Apostolul.

O mică scânteie din dragostea lui Dumnezeu îl face pe om să călătorească în lumea aceasta foarte uşor şi să dobândească toate virtuţile. După ce a câştigat dragostea lui Dumnezeu, nu ştie osteneală şi nu ştie ce-i acela necaz. Toate le rabdă, toate le suferă, la toate are nădejde, toate le crede foarte uşor. Dar până câştigă dragostea, se luptă cu frica lui Dumnezeu.

Din început face fapta bună din frică de Dumnezeu şi la sfârşit, spre desăvârşire, face fapta bună din dragostea de Dumnezeu. Auzi ce spune Sfântul Maxim Mărturisitorul în Filocalie: Cel ce a ajuns să fie desăvârşit în iubire, a ajuns culmea nepătimirii. Cine s-a atins de dragostea lui Dumnezeu desăvârşit, a ajuns la culmea nepătimirii; a ajuns cel mai desăvârşit om din lume.Dar Bunul Dumnezeu ne însoţeşte cu dragostea Lui şi pe drumul acesta al mântuirii, când călătorim cu frica Lui. El ne lasă dragostea Lui în inima noastră puţin. Acum îl iubim pe Dumnezeu, apoi mai puţin, apoi deloc, acum iubim lumea, acum iubim trupul, acum iubim slava veacului de acum. Ai văzut, pofta inimii, pofta ochilor şi trufia vieţii, cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul.

Când se biruieşte omul din parte, fiind în luptă continuu, biruinţele şi căderile se repetă mereu în viaţa noastră, câtă vreme călătorim cu frica lui Dumnezeu. Iar când a ajuns omul la dragostea lui Dumnezeu şi este totdeauna pe poziţia faptei bune, o face uşor, nu ştie osteneală, nu ştie îndoială, nu ştie nimic. Ajunge ca marele Apostol Pavel, care zice: Ce ne va despărţi pe noi de dragostea lui Dumnezeu? Necazul sau supărarea sau răbdarea sau mucenicia. Că sunt încredinţat că nici veacul de acum, nici stăpânirile, nici puterile, nici domniile, nici nimic nu ne va despărţi pe noi de dragostea lui Dumnezeu.

Acum trăia Hristos în el şi era încredinţat că nimic nu-l desparte de dragostea lui Dumnezeu. Şi spunea el: Acum nu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi toate le biruiesc prin Hristos, Cel ce mă întăreşte. Ba chiar a îndrăznit să zică mai mult: Aşadar, noi avem mintea lui Hristos. Cum să nu aibă mintea lui Hristos, dacă trăia Hristos în el? Când ajunge omul într-o aşa treaptă a desăvârşirii, nu mai trăieşte el, ci Hristos trăieşte în el.”

Senzitivii: provenienta şi natura lor după conceptia ortodoxă

“ În ultimul timp multi oameni au început să manifeste aptitudini neobişnuite: tratamente cu ajutorul câmpului energetic, telepatie şi telechinezie, clarviziune. Toate acestea fac parte din viata contemporană şi de aceea este necesară o interpretare religioasă şi o atitudine clară şi convingătoare asupra acestor fenomene.

Oare acest lucru e bun sau e rău? Cum ar trebui să procedeze un creştin ortodox întâlnind asemenea persoane, şi poate el oare să recurgă la ajutorul lor? Vom încerca să răspundem la aceste întrebări. Dar mai întâi să încercăm să apelăm la traditie, la experienta Sfintilor Părinti purtători de duh.

În Faptele Apostolilor, care evocă activitatea de propovăduire a apostolilor după Înăltarea lui Iisus Hristos, citim despre un anume Simon, vrăjind şi uimind neamul Samariei, zicând că el este cineva mare,la care luau aminte toti, de la mic până la mare, zicând: Aceasta este puterea lui Dumnezeu, numită cea mare. Şi luau aminte la el, fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui îi uimise (Fapte 8, 9-11).

Sfântul Iustin Martirul, comentând acest text, scrie că Simon era un vrăjitor care prin vrăjile sale atrăgea poporul neştiutor, „care vedea în el o mare putere de la Dumnezeu”.Cu ce minuni îi cucerea Simon magul pe oameni? Cu aceleaşi pe care le fac şi senzitivii de astăzi – tămăduiri, telepatie, telechinezie, clarviziune, levitatie. În afară de aceasta,Simon, după cum afirmă Sfântul Teofilact, „îi îmblânzea pe cei îndrăciti”, adică, făcând uz de mijloace magice, îl convingea pe demon să-l lase în pace pentru un timp pe cel posedat, ceea ce crea iluzia vindecării. Mai târziu însă necuratul intra din nou în bolnav. (Martori ai unei asemenea „minuni” au fost nu demult şi numeroşi telespectatori, când în una din emisiunile televizate din 1990 au putut urmări cum un vrăjitor „a izgonit dracul” dintr-o femeie).

Magul Simon credea sincer că şi apostolii, asemenea lui, posedă aceeaşi artă. S-a întâlnit însă cu apostolul Filip. Puterea predicii acestui cuvios şi minunile lui erau atât de extraordinare încât au surprins nu numai norodul adunat, ci şi pe Simon însuşi. Credinta oamenilor în Simon a cedat locul credintei în Hristos, se boteza norodul, s-a botezat şi Simon însuşi. Magul a suferit înfrângere în fata apostolului care lucra cu Duhul Sfânt (aşa cum s-a întâmplat pe timpuri cu magii egipteni, care s-au opus lui Moise prin fermecătoriile lor, însă au fost înfrânti de puterea lui Dumnezeu (cf. Ieşirea 7-8).

În aceeaşi Carte a Faptelor Apostolilor citim: …ne-a întâmpinat o slujnică, care avea duh pitonicesc şi care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind. Aceasta, Tinându-se după Pavel şi după noi, striga,zicând: Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului Celui Prea Înalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii. Şi aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel, mâniindu-se şi întorcându-se, a zis duhului: În numele lui Iisus Hristos îti poruncesc să ieşi din ea. Şi în acelaşi ceas a ieşit (Fapte 16, 16-18).

Iată deci care este pozitia Apostolului Pavel fată de acest duh: deşi acesta spunea adevărul, Apostolul nu dorea ca adevărul să fie rostit de gura necurată a demonului, dând astfel exemplu de atitudine fată de duhurile rele, chiar dacă ele vestesc uneori cu dreptate. Căci toate acestea nu ascund decât o singură dorintă – de a-l atrage pe om în contact pentru a-i câştiga încrederea şi pentru a-l duce mai târziu la pierzanie.

În Patericul de la Pecerska citim despre un călugăr Nichita, viitor ierarh şi făcător de minuni, care din pricina mândriei şi a îngâmfării sale, făcându-se de timpuriu sihastru, a fost cucerit de necurat, care l-a înzestrat cu darul clarviziunii şi cunoaşterii pe de rost a întregului Vechi Testament. Aşa încât „…stătea îndelung de vorbă cu cei care veneau la el, citind din Scriptură despre folosul pentru suflet, a început să proorocească, şi o mare slavă a ajuns să se răspândească despre el, … toată lumea se minuna de împlinirea cu adevărat a proorocirilor lui”. Atunci însă, când prin rugăciunile sfintilor părinti de la Lavra Kievo-Pecerska demonul a fost izgonit din el, s-a dovedit că nu tine minte nimic pe de rost, ba s-a dezvătat şi să citească.

În acelaşi Pateric de la Pecerska aflăm, din Viata preacuviosului Lavrentie schimnicul, despre un om îndrăcit, care vorbea – ajutat de necurat – evreieşte, latineşte, greceşte şi în alte limbi ale lumii, despre care posedatul niciodată nu auzise, proorocea şi vorbea despre lucruri şi oameni de care nu avusese ştiintă mai înainte.

În Viata Sfântului Mucenic Ciprian citim cum, pe timpul când era mag, el „îşi însuşise toate şiretlicurile diavoleşti, diferitele metamorfoze proprii necuratului (învătase să zboare prin văzduh, să meargă pe ape), să schimbe însuşirile văzduhului, să pornească vânturile, să facă cerul să tune şi să plouă,să salte marea în valuri, să pricinuiască pagube livezilor, viilor şi culturilor câmpului, să trimită boli şi molime asupra oamenilor – cu alte cuvinte, a învătat întelepciunea păgubitoare şi meşteşugul aducător de rele al diavolului”.

Am putea invoca o multime de exemple de acest fel, credem însă că şi fără ele concluzia este clară:fortele demonice sunt în măsură să doteze şi dotează pe unii oameni cu facultăti suprasenzoriale neordinare.

Acum să cercetăm cum Sfintii Părinti tratează concret aceste capacităti extrasenzoriale. Să apelăm la staretul Siluan.

În capitolul despre clarviziune citim că se întâlnesc trei feluri ale acesteia: „…unul se datorează intuitiei fireşti a unor oameni, sporită prin postire, altul este cel dat prin lucrarea demonică; al treilea – cel dat de la Dumnezeu.”

La ce fel de clarviziune am raporta clarviziunea unui senzitiv?

Numai la primele două, căci al treilea este un har al Domnului ce se dă doar celor aleşi după multi ani de viată ascetică întru Hristos, „iar celui trufaş el nu i se dă deloc”.

Să cercetăm mai atent primele două feluri de clarviziune. „Primul fel, după părerea staretului Siluan, pentru omul smerit şi cu gânduri curate poate fi folositor şi îndreptat spre bine, deoarece ajută la cinstirea fără ştirbire a poruncilor lui Hristos fată de aproapele său.

Celui trufaş şi plin de patimă el îi va dăuna, căci îi înmulteşte prilejurile pentru patimi şi îi deschide mai multe posibilităti pentru satisfacerea lor”.

Al doilea fel este extrem de păgubitor pentru cei care îl acceptă, fiindcă mai devreme sau mai târziu va duce la dezechilibrarea tuturor fortelor sufleteşti şi duhovniceşti ale omului, denaturându-i chiar şi înfătişarea… În cazul acestui fel de clarviziune, chiar dacă îti apare uneori capacitatea de a „citi” gândurile cuiva, totuşi omul adânc dinlăuntru îti rămâne inaccesibil. Această capacitate se manifestă uneori cu o autenticitate întrucâtva mai mare fată de nişte evenimente de natură exterioară. Celor care nu i se opun ea le dă prilejuri de a se complace în îngâmfare… şi datorită naturii îndeobşte destructive, demoralizatoare a actiunilor demonice, pricinuieşte suferinte celor care o posedă, lucru care devine evident abia după un timp îndelungat.

La multi oameni calitătile de senzitiv apar ca urmare a practicării yoga sau altor religii orientale. Un exemplu elocvent în acest sens este activitatea cunoscutului senzitiv cehoslovac Frantişek Fierd. La una din şedintele societătii „Popov” din Moscova, în timpul căreia Frantişek stabilea diagnostice bolnavilor la distantă, reproducându-le viata şi istoricul bolii, la întrebarea academicianului A. J. Spirkin, cum a realizat asemenea performante, senzitivul a răspuns: „Este rezultatul unui intens antrenament yoghin, în procesul căruia omul învată să se destindă, deconectându-şi ratiunea şi intelectul. Cu alte cuvinte, fluxul de informatie trece la nivelul subconştientului”.

Aici sursa „talentului” este absolut clară. Subtiind corpul cu ajutorul unei diete speciale, făcând anumite exercitii din hatha-yoga, pătrunzând doctrina filozofică a acesteia, meditând adesea, repetând mantrele, omul se expune actiunii directe a unor forte cosmice, se racordează la „ierarhia” lor, dobândind initierea şi „aptitudinile” respective.În yoga este pusă la punct o metodică riguroasă: dacă faci asta şi asta vei dobândi aptitudini paranormale. Şi într-adevăr le dobândeşti. De unde însă şi cu ce pret? În această privintă învătătorii orientali preferă să nu vorbească mult, şi de regulă, invocă o energie cosmică impersonală şi potentialul lăuntric al omului. (Eu pot face totul de unul singur, cu propriile forte, altfel spus – eu sunt Însuşi Dumnezeu). Este tocmai gândul pentru care Lucifer, cel ce se încrezuse în sine, a căzut din cer şi a devenit satana (cf. Isaia, 14, 12).

Un alt mijloc de a dobândi facultăti paranormale este initierea cu ajutorul direct al unui învătător, inclus deja în ierarhia demonică. Asemenea unei molime, ce se transmite omului sănătos în urma contactului cu cel bolnav, se produce şi posedarea, dacă omul a crezut şi s-a deschis unui yoghin, vrăjitor sau senzitiv. În functie de puterea ultimului şi de împătimirea primului cresc şi se dezvoltă şi aceste „aptitudini”. Mai cu seamă că initierea se poate face şi în afara vointei subiectului, fiind suficiente doar atentia sporită şi încrederea lui.

Ca exemplu putem da meditatia transcendentală (M.T.), care căpătase o foarte largă răspândire în SUA pe la mijlocul deceniului opt al secolului nostru. Datorită exercitiilor de M.T., omul, potrivit reclamei fondatorilor ei, este înzestrat cu uriaşe forte vitale, cu o veselie permanentă, cu tihnă şi sănătate.

Cei ce doresc să se înscrie la acest curs trebuie să îi aducă gurului (învătătorului), într-o odaie specială pentru initiere, un coşulet cu fructe şi flori. Acest dar se aşează în fata portretului altui guru, defunct, de la care primise initierea învătătorul. Tot aici arde o lumânare şi se aprind substante aromate. Ceremonia în fata portretului durează o jumătate de oră, cuprinzând intonarea unei cântări în sanscrită (al cărei sens nu este cunoscut celui care se initiază) şi intonarea numelui învătătorilor de yoga anteriori. În finalul ceremoniei initiatului i se transmite mantra (un cuvânt secret în sanscrită), pe care el trebuie să-l repete încontinuu în timpul meditatiei. Initiatului niciodată nu i se dezvăluie interpretarea acestei ceremonii, semnificatia ei fiind accesibilă numai învătătorilor.

Între altele, această ceremonie nu este altceva decât o închinare zeilor „puja”, incluzând şi divinizarea învătătorului-guru Maharishi. În aşa fel, omul ateu al zilelor noastre, fără a bănui ceva, se trezeşte initiat în practicarea unui ritual religios şi, pe neobservate, el este silit să facă lucruri fată de care străbunii lor creştini ar fi preferat, probabil, să fie supuşi torturilor sau unei morti  chinuitoare: el aduce jertfe zeilor păgâni. Pe plan spiritual poate că tocmai acest păcat ne dă, mai mult decât metoda psihică, explicatia succesului nemaipomenit al M.T. Repetarea continuă a mantrei plasează întreaga fiintă a omului pe o anume undă (vibratie), legându-l, parcă, de generatorul acestei vibratii. Foarte curând însă contactul cu forta demonică se face resimtit. Demonii, în virtutea căderii lor, nu sunt apti pentru creatie.

Ei actionează destructiv şi asupra celor care li s-au consacrat. În cartea ascetului american Serafim Rose sunt evocate exemple când şi învătătorii, şi ucenicii, care se dedau ocultismului, ajung să manifeste tulburări mintale şi emotionale, să se sinucidă, să ucidă sau să fie posedati de demoni.

Multi vraci proaspăt apăruti propun pacientilor să-i trateze cu ajutorul câmpului bilogic, asigurându-i că le dau propria lor energie. Potrivit datelor reflexoterapiei orientale, fiecare om posedă o anumită rezervă de energie vitală care, aidoma sângelui care pulsează necontenit în vene, circulă pe anumite canale energetice, unite şi ele unul cu altul. Dacă într-un anumit loc se formează un blocaj energetic sau o insuficientă energetică, atunci un organ aşezat pe canalul respectiv se îmbolnăveşte. Acupunctura, masajul unor puncte au drept scop restabilirea cursului normal al acestei energii şi redistribuirea ei corectă. Dar, în realitate, potrivit datelor cercetătorului A.I. Spirkin, „senzitivul pare a contribui la pomparea energiei de la organele sănătoase la cel bolnav. Şi, dacă e nevoie, el poate să dea o parte din propria energie bolnavului”.

Această energie însă nu e depersonalizată, ea poartă toată informatia posesorului ei. Cercetările au demonstrat că aceasta se referă şi la apa „descântată” de babe, şi la obiectele „încărcate” cu energie de către senzitiv sau cele manipulate de vrăjitor. Iată concluziile aceluiaşi cercetător: „Un bolnav, de pildă, un schizofrenic, nu are nici un drept să vindece pe cineva, căci informatia lui bolnavă se poate transmite omului sănătos”. În felul acesta, o părticică din „Eu”-ul senzitivului intră în cel care percepe, cu toate consecintele inerente. Bunăoară, dacă senzitivul este un om vicios, viciile lui se transmit într-o măsură sau alta bolnavului, aşa cum trece asupra lui şi informatia despre bolile de care suferă senzitivul. Are loc, de asemenea, şi procesul invers. Toate bolile pe care le tratează senzitivul i se transmit, în stare atenuată, şi lui, şi dacă este receptiv la ele se îmbolnăveşte şi el însuşi. În cele din urmă, oamenii care tratează cu propria energie se îmbolnăvesc, de obicei, foarte grav, şi multi cunoscuti ai autorului articolului, au fost atacati chiar din tinerete de o paralizie incurabilă. Iar omul pe care l-au tratat, dacă nu au fost înlăturate cauzele bolii, se îmbolnăveşte, de regulă, din nou.

Alt canal de receptionare a energiei este când senzitivul, potrivit afirmatiilor sale, „o primeşte din cosmos”.

Cosmosul este o notiune abstractă, aşa încât, dacă doreşti, e foarte uşor să ascunzi în infinitul lui adevăratele surse ale „fortelor făcătoare de minuni”. Să încercăm totuşi să ne dumirim. Din numeroasele discutii avute cu senzitivi, am înteles că, atunci când lucrează, asupra lor coboară o coloană de energie  dirijată, şi ei o folosesc. De unde vine, ei nu ştiu, sau, posibil, nu vor să spună. Dacă energia este canalizată, înseamnă că există şi cel care o canalizează. Cine este acela?

După cum este scris în Evanghelia de la Matei, după roadă se cunoaşte pomul (Matei 12, 33) şi, aşa cum mărturiseşte Apostolul Iacov, izvorul sărat nu poate da apă dulce… iar dacă aveti râvnire amară şi zavistie (aş mai adăuga şi trufie – n.a.) în inimile voastre, nu vă lăudati, nici nu mintiti împotriva adevărului. Întelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică (Iac. 3, 11-14-15).

Cu acestea se potrivesc bine cuvintele Sfântului Ignatie Brianceaninov, care scrie că „Sfintii Părinti condamnă cu asprime dorinta de a săvârşi minuni; o asemenea tendintă dă în vileag că în sufletul omului sălăşluieşte amăgirea de sine, care provine din îngâmfare şi înfumurare… Cei care doresc să săvârşească minuni, închipuite de ei, o doresc din înfierbântarea lor trupească, prin sporirea patimilor neîntelese de ei, deşi poate li se pare că sunt călăuziti de mare râvnă în lucrarea Domnului. În aceeaşi stare de autoamăgire şi înfierbântare se află şi cei care vor să vadă aceste semne”. Deci, dacă omul care a dobândit capacităti de senzitiv este îngâmfat, trufaş, plin de iubire de sine, de zavistie, este înclinat spre desfrâu, e lacom după avutii, cu alte cuvinte este un om pătimaş, e clar: aceste capacităti poartă un caracter demonic. Puterea cu care actionează el este de la diavol, având o influentă distrugătoare atât asupra lui, cât şi asupra primitorului.

De pildă, potrivit datelor cercetătoarei ştiintifice kievlene T.P. Reşetnikova, care a cercetat rezultatele actiunii unor senzitivi asupra unor eprubete cu sânge omenesc, continutul de magneziu din sânge sub influenta operatorului, fie că creştea, fie că scădea de aproape două ori. Reşetnikova luase drept reper o lucrare a francezului Louis Kerverand, care a demonstrat existenta procesului fizic denumit transmutatie (transformarea elementelor). Sub influenta senzitivilor, în organismul percipientului se produce, ca urmare a transmutatiei elementelor, un dezechilibru chimic, în special în sânge, ceea ce, după părerea specialiştilor, poate provoca îmbolnăvirea de cancer şi, posibil, de SIDA.

În afară de aceasta, oamenii, odată tratati de senzitivi şi uşor refăcuti pentru o vreme, caută iar şi iar posibilitatea de a se mai „alimenta” putin, de a căpăta o nouă rezervă similară de energie, devin adesea telepatomani (adică aşteaptă cu nerăbdare aparitia senzitivilor la televiziune şi nu mai pot trăi fără aceasta, îşi pierd cu desăvârşire vointa), căci este distrusă bariera psihologică lăuntrică care îi apără de influenta din exterior; ei se lasă uşor pradă oricărei influente, şi chiar celei demonice, când aceasta parvine prin oameni cu o puternică rea-vointă. Sufletul lor se deschide pentru imixtiuni de acest gen, ei încep a căuta alti senzitivi, informatia respectivă nu se lasă întârziată, şi omul începe a se dezvolta pe o cale strict determinată. Evident, nu pe calea lui Hristos. În afară de aceasta, senzitivii demonizati aplică – pentru a obtine cât mai multi bani şi faimă – metode de-a dreptul barbare de redistribuire a energiei în organism, după care organul bolnav capătă un aflux de energie de la cel sănătos şi se reface, pe când celălalt se îmbolnăveşte. De pildă, omul se tratează de ulcer, iar curând după aceea moare de infarct. În timpul şedintei, senzitivii practică, de asemenea, stoarcerea energiei din pacient; stabilizând o relatie energetică de lungă durată, ei continuă să „pompeze”, pe acest canal, energie.

Se vehiculează mult ideea de noblete a senzitivilor care, chipurile, ar lua bolile altora asupra lor, dându-şi sănătatea în numele însănătoşirii altora. Departe însă de aşa ceva. O pornire nobilă poti întâlni la senzitivii începători, neîncercati, care curând fie că ei înşişi se îmbolnăvesc şi încetează să mai trateze, fie că apelează la mijlocul verificat de dobândire a energiei (de la fortele demonice). În procesul şedintelor de tratament, însă, senzitivul îşi îndreaptă cea mai mare parte a eforturilor spre a-şi crea o protectie împotriva bolii.

De exemplu, profesoara Nina G. din Republica Moldova a povestit cum a fost contactată de către „extratereştri” şi dusă într-un laborator, unde mai erau câteva persoane ce stăteau la rând pentru a li se transmite energie. Întrebată dacă doreşte să lucreze pentru ei, Nina a răspuns că vrea să lucreze pentru Hristos. (Înainte de această întâmplare, Nina era creştină numai cu numele: nu se ducea la biserică, şi nu se împărtăşea cu Sfintele Taine). Fără să i se dea vreo importantă acestui răspuns,    i-au introdus energia prin creştetul capului, interzicându-i a vorbi cuiva despre cele întâmplate. Apoi, Nina s-a trezit la ea acasă, simtind în spate o presiune permanentă care o silea să caute pacienti pentru a se elibera de energia apăsătoare. Între timp, a simtit că este urmărită de un demon („spirit-director”), ce apărea mai ales noaptea. Înfricoşată, ea s-a dus la un preot, care a îndrumat-o să meargă la biserică, să se roage şi să nu mai practice astfel de tratamente. Din mila lui Dumnezeu şi ca pildă pentru altii, Nina a scăpat de „musafirul” nedorit şi de energia malefică (n. red.)

Aşadar, în unele cazuri senzitivul donează energie, în altele fură. E o contradictie? Nicidecum. Să admitem că se extrage 70% din energie, dar se întoarce numai 10%. Aşa procedează Djuna, Kaşpirovski, Rutko şi multi altii.

Iată ce mărturiseşte despre Djuna A.I.Spirkin, membru corespondent al Academiei de Ştiinte a Rusiei: „Ce mă nedumereşte, din punctul de vedere al unui om de ştiintă? – Măcar şi faptul că ea primeşte seara, în 3-4 ore, până la 120 de bolnavi. Când locuia la Moscova, la hotel, dacă o vizitam dimineata, o surprindeam moleşită (din păcate, mai şi fumează), palidă. Mergem la apartamentul unde ea primeşte pe cei ce aşteaptă cu înfrigurare… După al 10-lea pacient, al 20-lea, după al 70-lea ea devine vioaie, chiar zburdalnică, cochetează, adică se află deja în ascensiune emotională. Seara, la restaurant, dansează mult, e surescitată, plină de energie şi se întoarce la hotel noaptea târziu”. O completare potrivită a acestei istorisiri este un articol publicat în revista „Ogni Bolgarii” în 1987. Autorul, un ziarist care o cunoscuse pe Djuna, scrie că nu ştie nici un om la care, după tratamentele făcute de ea, boala să nu revină.

Nu este oare un vampirism energetic evident? Betia, fumatul, petrecerile nocturne istovesc organismul, lucru pe care îl dă în vileag chipul ofilit şi apatia Djunei. Însă, în timp ce îşi primeşte pacientii, de la care e foarte uşor să stoarcă energie, vigoarea şi prospetimea îi revin. Mecanismul e clar.

Fireşte că şi bolile se reîntorc curând la cei „tratati”. Şi e bine dacă acest stress nu se termină pentru bolnav cu un final letal, după cum s-a întâmplat, nu o dată, de pildă, în timpul teletratamentelor lui Kaşpirovski.

Aşa este concepută natura noastră, fixându-şi atentia asupra unui obiect, omul îşi extinde câmpul său biologic asupra acestuia şi intră în contact cu el. Citind, de exemplu, o carte, noi stabilim o legătură invizibilă cu autorul ei (chiar dacă acesta nu mai este în viată) şi cu acea stare a sufletului în care se afla scriitorul în momentul creării operei sale. Cititorul este cuprins de aceleaşi gânduri şi sentimente, iar unul deosebit de sensibil poate chiar retrăi aceleaşi senzatii.

Tocmai această însuşire a naturii umane este, de asemenea, una din cauzele pentru care Părintii Bisericii recomandă să citim în permanentă Evanghelia şi scrierile patristice. Căci în felul acesta cititorul comunică cu Dumnezeu şi sfintii Săi, şi acesta, înăltându-se până la gândurile şi sentimentele lor, el însuşi se îmbogăteşte, creşte spiritual. Mai mult decât atât, sfintii, simtind că cineva le citeşte operele, se roagă pentru el.

Şi iată de ce e atât de dăunător să citeşti literatură scrisă de oameni pătimaşi, vicioşi, de la care omul poate să se molipsească de pasiunile lor, şi cu atât mai mult – literatură demonică (a învătătorilor de yoga, de pildă). Prin mijlocirea unor texte de acest gen cititorul se deschide influentei lor şi intră în comunicare cu duhurile necurate. Iată ce spune în acest sens Sfântul Ignatie Brianceaninov: „Toate fenomenele demonice au însuşirea de a fi periculoase dacă sunt luate în seamă; nedându-le decât o simplă atentie, fără pic de simpatie, poti rămâne cu cea mai dăunătoare impresie, expunându-te unei grele ispite”. Oamenii care au participat la şedintele lui Kaşpirovski (fie şi numai în calitate de telespectatori), în mod inevitabil se pomeneau în interactiune cu el.

Senzitivii, de regulă, nu tratează prin energia lor. În al doilea rând, în timpul aşa-zisului tratament, practică vampirism energetic în dauna pacientului. Şi, în cele din urmă, ei fac uz de energie demonică, aceasta, de asemenea, pricinuind bolnavului numai rău.

Am să dau un exemplu caracteristic, istorisirea unui creştin specialist în restaurarea antichitătilor.

„Într-o zi am intrat la un colectionar de antichităti, o bună cunoştintă a mea, pentru care executasem altădată mai multe comenzi, dar de care mă înstrăinasem mai târziu, căutând să lucrez numai pentru biserică. Mă simteam rău, aveam slăbiciune, şi i-am spus despre asta gazdei, care s-a dovedit a fi senzitiv.

M-a pus să mă întind pe o canapea şi pret de zece minute a făcut pase magnetice cu mâinile. Durerea de cap mi-a trecut, dar nu mă simteam, parcă, în apele mele. Luându-mi curând rămas bun de la el, am plecat în grabă. Ajungând acasă, am simtit copleşindu-mă o energie violentă, am restaurat până la orele trei noaptea fel de fel de antichităti ce nu aveau legătură cu biserica. După aceea, timp de câteva săptămâni, am lucrat încontinuu, nu însă pentru biserică. Obiectele bisericeşti, pur şi simplu, nu le puteam lua în mâini. Încetasem să mă duc la biserică şi să mă rog. Mi s-a ivit dorinta să fac bani, să reiau legăturile abandonate cu anticarii. Nu mă simteam niciodată în elementul meu. Doar făcând un mare efort de vointă mi-am impus să merg la mănăstire. Acolo, după o spovedanie sinceră, împărtăşanie şi o săptămână de viată printre călugări, în timpul căreia aceştia s-au rugat pentru mine, am putut, în cele din urmă, să-mi reiau munca pentru biserică.”

Iată cum actionează energia demonică intrată în om prin interventia unui senzitiv! Ea l-a îndepărtat de Biserică şi a început a orienta dezvoltarea lui N. după un plan de al său. Şi numai interventia puterii dumnezeieşti a salvat acest om.

Să continuăm discutia despre Djuna. După cum mărturiseşte A. I. Spirkin, „Djuna este de origine asiriană, s-a născut prin părtile Armavirului. Tatăl, mama, bunica ei au practicat vrăciuirea, aşa încât acest dar – forta diabolică a biocâmpului – este moştenită de ea. Senzitivii noştri, care percep vizual câmpul bioenergetic, spun că frecventa câmpului ei este alta decât a unui om obişnuit”. După cum vedem, Djuna este o vrăjitoare provenită din neam de vrăjitori care şi-a căpătat talentul (altfel zis, demonii „binefăcători” sau demonii-ajutători cu ajutorul cărora vrăjitorul îşi săvârşeşte actiunile magice) prin moştenire. Nu demult, la congresul vrăjitoarelor care a avut loc în 1990 în S.U.A., ea a stârnit senzatie prin minunile sale. Acum ea practică pe larg, inoculând bacilul demonismului în sufletele oamenilor creduli.

A. Martînov, care a editat un manual pentru senzitivii începători, sustine că nu crede într-un Dumnezeu Hristos personal, în schimb sustine existenta unor „anumite forte cosmice”, dătătoare de energie. Într-o confesiune publică făcută nu demult la radio, el îşi revendica rolul lui mesia, propunând în locul Evangheliei noua sa carte „Vestea cea bună”.Aici satanismul este exprimat sub o formă evidentă şi nedisimulată: Martînov respinge Dumnezeirea lui Hristos şi vine ca un „pseudo-mesia” cu „noua” sa învătătură. Se împlinesc cuvintele profetice ale Evangheliei după Matei (Mt. 24, 24): …se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putintă, şi pe cei aleşi. Căci omul se mântuieşte numai prin Hristos, prin suferinTele la care a fost supuspe cruce şi prin moartea Lui întru ispăşirea şi mântuirea omenirii. Tocmai datorită faptului că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat pentru mântuirea noastră a şi fost învins satana, luându-i-se puterea asupra acelei părti a neamului omenesc care a crezut şi s-a botezat. De aceea, când unui om i se răpeşte credinta în Hristos, el devine din nou o slugă docilă a fortelor demonice. Şi A. Martînov, după cum se vede, râvneşte tocmai acest lucru.

Odată mi s-a adresat un tânăr, B., care a avut de suferit după frecventarea şedintelor lui RuTko, şedinte prin care a dorit să-şi refacă vederea. Ochii însă nu i s-au vindecat, în schimb s-a ales cu următorul „dar”: la anumite ore de zi şi noapte, independent de vointa sa, începea să facă nişte mişcări involuntare cu bratele, picioarele şi întreg corpul, asemănătoare cu loviturile de kung-fu, pe deasupra mai având şiaccese de tip epileptic. A trebuit    să-l trimit pe sărmanul creştin să se purifice (adică să i se citească rugăciuni de dezlegare de către un preot având harul să izgonească duhurile necurate).

La întrebarea privind existenta magiei negre şi albe Tarasov a răspuns: „…la ultimul congres dinSpania la magia neagră şi cea albă s-au mai adăugat două culori – roşu şi verde. Dar de ce oamenii să cunoască aceste lucruri? Sunt, cum s-ar spune, culorile noastre de lucru, de uz pur profesional…

«Cunoaşterea» este neutră prin ea însăşi… Problema e cine o posedă”.

Cu alte cuvinte, „cunoaşterea” (adică, după Tarasov, capacitatea de a influenta magic lumea înconjurătoare), are una şi aceeaşi sursă atât în magia neagră, cât şi în cea albă. Dar în ce sens (în bine sau rău) îşi va aplica vrăjitorul forta pe care o posedă, nu depinde decât de dorinta lui. Or, e lucru ştiut că nu se poate pricinui rău cu Duhul Sfânt. Un om fără prihană, înzestrat cu putere dumnezeiască, pur şi simplu nu poate face nici un rău. Căci el nu împlineşte decât vointa lui Dumnezeu, care de la origine a fost îndreptată către mântuirea omenirii.

Iată însă că „unele forte cosmice”, adică demonii, îl ajută cu plăcere pe omul care li s-a vândut. Iată ce citim în Nomocanon (cod de legi şi hotărâri ale SfinTilor Apostoli şi Sinoadelor Ecumenice): „Magii -acei care îi cheamă şi pe demonii binefăcători, ca să facă şi spre bine unele lucruri, totuna cu totii sunt nişte ucigaşi spurcati şi înşelători după bunul lor plac”.

Tarasov nu este unic în opinia sa. Alt vrăjitor, un oarecare I., într-o discutie privată cu o cunoştintă de-a mea, ajungând să facă destăinuiri, a spus: „Aptitudinile senzitive nu sunt decât prima treaptă pe calea ce duce spre magia neagră”.

Bioenergoterapeutul Kaşpirovski, apărând la televiziune în data de 24 noiembrie 1989, după miezul noptii, a citat propriu-zis extrase din cartea de magie neagră, referindu-se la ea ca la o sursă pe deplin acceptabilă şi pozitivă. Caracterul demonic al actiunilor lui Kaşpirovski se manifestă chiar în timpul şedintelor sale, lucru pe care îl demonstrează, de exemplu, datele doctorului în psihologie V. Lebedev.

Vom cita doar unele din ele: „Am examinat 2015 elevi de şcoală, 93 % din ei sunt antrenati în şedintele lui Kaşpirovski. În timpul şedintelor se remarcă ticuri obsedante, reactii isterice, fenomene de halucinatie şi alte tulburări psihice” – dovadă evidentă că sunt stăpâniti de duhul necurat. Mişcări involuntare, tipete şi emotii, istericale independente de vointa omului – toate acestea reprezintă semne vădite de demonizare.

42% cad în somn hipnotic. După şedinte, la un număr de 7% s-au constatat diferite forme de dezadaptarepsihică. S-a conturat clar tendinta creşterii sugestibilitătii şi reactiei isterice. La elevii şcolii medii nr. 49 din Taşkent s-a dezvoltat, în timpul şedintelor, o reactie isterică în grup, care a durat timp de două săptămâni şi a dezorganizat activitatea şcolii. În urma şedintelor televizate, unii copii se prăbuşeau în stare de catalepsie doar văzând imaginea lui Kaşpirovski. Ceea ce înseamnă că li s-a distrus mecanismul de protectie psihologică şi ei au devenit mai sugestibili, uşor influentabili de comportamentul criminal al adultilor şi adolescentilor. Mai mult decât atât, după şedinte a fost nevoie ca multi copii să fie spitalizati cu diferite tulburări neuro-psihice”. V. Lebedev a cercetat 6228 de scrisori ale unor persoane care au vizionat şedintele unui senzitiv practicant al magiei negre, rezultatele fiind că „63% au sesizat o agravare acută a bolilor. Investigatiile ulterioare au arătat că la 13-14 din 15 bolnavi, aparent însănătoşiti după şedinte, afectiunile li s-au agravat. În afară de aceasta, la un număr de bolnavi agravările au apărut imediat după şedinte. Vorbind despre calitătile morale ale acestui senzitiv, e suficient să cităm telegrama Lesei Iurşova trimisă Procurorului general al U.R.S.S.: „Kaşpirovski, în scopuri de reclamă, m-a antrenat într-o operatie chirurgicală fără anestezie, difuzată la televiziune fără ştirea mea. În timpul operatiei am suportat o durere atroce, fapt care ulterior mi-a înrăutătit şi mai mult starea sănătătii. Kaşpirovski difuzează un film de reclamă, montat în variantă convenabilă lui, prezentându-mă dezgolită; în presă mi-a lezat demnitatea… Pe motivul că acum mă aflu la spital şi de 18 luni nu mai am mijloace de existentă, rog să mă ajutati să fac formele de trimitere în judecată a lui Kaşpirovski”.

Aşadar, unii senzitivi, profitând de dorinta oamenilor de a se însănătoşi cu orice pret, adesea îi aduc la o stare şi mai gravă, conducându-i la demonizare şi la pierderea sufletelor.

Dar există, ati putea reproşa dvs., şi magi-senzitivi albi, care şi la biserică merg, şi pe oameni îi tratează, chipurile, cu puterea lui Dumnezeu. Se vede însă că puterea nu e de la Dumnezeu. Adesea, fără să bănuiască, ei se află în stăpânirea fortelor demonice care, dându-le aparenta succesului, dezlăntuie în ei o tot mai mare înfumurare şi orgolii, nimicindu-le sufletele, făcându-i unelte docile în mâinile lor.

Pe unii credincioşi îi interesează: dacă senzitivii sunt în legătură cu fortele demonice, de ce atunci ei înşişi frecventează uneori biserica, îndemnându-i pe oamenii nebotezati să se boteze, iar alteori chiar şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine în Biserica Ortodoxă?

Da, e adevărat. Senzitivii merg uneori ei înşişi la biserică, şi pe altii îi îndeamnă s-o facă pentru a se alimenta, cum le place să se exprime, „cu energii luminoase”. Multi credincioşi au avut ocazia să observe cum senzitivii stau îndelung în fata icoanelor, cu mâinile răşchirate şi căscând larg ochii, străduindu-se să se alimenteze cu energia pe care o emană icoana. După expresia lui Pavel Florenski, „icoana reprezintă fereastra către altă lume”. Mi-aş permite să adaug că o icoană înaintea căreia sunt înăltate rugăciuni – este o fereastră larg deschisă către altă lume. Căci apropiindu-se de o asemenea icoană, mai cu seamă făcătoare de minuni, simtim realmente prezenta celui care este înfătişat pe ea. Privind chipul, ne înăltăm cu tot sufletul către prototip, şi rugăciunea noastră se înaltă către tronul Celui de Sus pe drumul străbătut de rugăciunile a mii de alti credincioşi. Noi primim răspuns – rugăciunea noastră este auzită şi se împlineşte.

Ei stau în fata icoanei străduindu-se să absoarbă energia concentrată în preajmă datorită rugii statornice în fata ei a mii de creştini. Icoana nu va avea de pierdut din această cauză şi nici rugăciunii credincioşilor nu-i va dăuna. Gânditi-vă, însă, cât de smintit trebuie să fii ca, fiind poftit la „ospătul nuptial” (simbolul Tainei Sfintei Împărtăşanii, comunicării prin rugăciune cu Dumnezeu), să te târăşti pe sub masă, strângând de pe jos fărâmiturile scăpate de oaspeti şi să nu fii în stare să-ti ridici capul pentru a te bucura de măretia sărbătorii.

O altă parte, mai putin numeroasă, de senzitivi merge personal la biserică pentru a se împărtăşi, îndemnând şi pe altii s-o facă. Aceştia sunt senzitivii începători – cei care nu au ajuns deocamdată să pătrundă în abisurile satanice şi se află în etapa autoamăgirii de a fi aleşii lui Dumnezeu. De astă dată ei se împărtăşesc, ca în primul caz, pentru alimentare suplimentară nemijlocită cu energie pozitivă.

Numai că harul dumnezeiesc nu se poate fura. Energia de care se umplu senzitivii nu este a icoanelor, ci a diavolului, căruia şi-au deschis sufletele când au primit învătăturile străine Bisericii (n. red.)

Cât de departe sunt ei de Hristos, de calea Sa, a răstignirii, smereniei, răbdării, blândetii! În acest sens primirea Sfintelor Taine încă nu înseamnă o garantie a mântuirii. Totul depinde de profunzimea pocăintei şi de acel simtământ cu care vă apropiati de Sfântul Potir.

Apostolul Pavel spune: De câte ori veti mânca această pâine şi veti bea acest pahar, moartea Domnului vestiti până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta şi va bea paharul Domnuluicu nevrednicie, va fi vinovat fată de trupul şi sângele Domnului. (…) Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului (I Cor. 11-26, 27, 29). Din practica duhovnicească se cunoaşte că multi oameni căzuti în rătăcire (oameni cuprinşi de înfumurare, orgoliu) se împărtăşesc deseori, aceasta însă nu-i va mântui.

Să subliniem încă o dată că, măsura mântuirii pe care o dă Taina Împărtăşaniei, puterea harului căpătată prin această Taină depind de sinceritatea sufletească, de sentimentul de pocăintă al conştiintei propriei nevrednicii, de dorinta de viată veşnică şi de iubirea de Hristos cu care omul se apropie de Sfântul Potir.

Senzitivii nu au astfel de sentimente. Ei nu au nevoie de Hristos Mântuitorul, nu au nevoie ca Viata Lui să devină viata lor, ei au nevoie de energie.

Din cele spuse mai sus, vedem că, adesea demonul este acela care îi îndeamnă pe senzitivi să vină în sfântul lăcaş pentru a-l pângări, ceea ce îi produce o mare satisfactie. Nefiind în stare el însuşi să se apropie de Sfintele Taine şi de icoane, îi trimite la biserică pe oamenii care i s-au vândut şi, pentru actiunile lor profanatoare (săvârşite fie şi în mod inconştient) îi dăruieşte cu o nouă portie de energie demonică şi le amplifică aptitudinile senzitive.

Uneori ni se pune întrebarea: de ce senzitivii îi trimit pe oameni să se boteze, iar cu cei nebotezati refuză, în unele cazuri, să lucreze?

Trebuie remarcat însă faptul că numai senzitivii neavansati îşi trimit „pacientii” să se boteze.

Ceilalti, alde Kaşpirovski, nici ei înşişi nu sunt botezati şi nici nu întreabă pe nimeni de botez.

Dimpotrivă, în timpul şedintelor lor, ei cer să se scoată de pe corp, mai ales de pe piept, toate obiectele de metal, adică crucea.

Revenind la problema fortelor cu care se fac tămăduirile bolilor, să examinăm încă un gen de tămăduire – prin harul dumnezeiesc, care, ca şi clarviziunea, se dă omului cu inimă neprihănită, devotat până la capăt lui Hristos, de cele mai multe ori ascet sau pustnic, cum sunt Sfântul mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon, Sfintii Cozma şi Damian, Sfântul mucenic Ciprian, Sfântul Ioan din Kronştadt şi multi altii. Cercetati vietile lor mai întâi. Ei tămăduiau mai întâi sufletul, abia după aceea trupul. Căci sufletul este veşnic, mult mai pretios decât trupul trecător. Oamenilor vindecati li se schimba întreaga viată, li se întărea credinta, sufletul li se curăta de patimi. Dacă vom cerceta tămăduirile săvârşite cu puterea lui Dumnezeu, vom vedea că sfintii lucrau prin harul Sfântului Duh, şi nu cu câmpul biologic, nu cu donarea propriei energii. Astfel, mai întâi se înlăturau cauzele mortale ale bolii, dacă acestea existau. În Evanghelia după Matei (Mt. 9, 5), în cazul vindecării de către Domnul nostru Iisus Hristos a unui slăbănog, vedem că la început El i-a spus: Iertate sunt păcatele tale, şi abia după aceea: Scoală-te şi umblă!

De asemenea, din Evanghelie aflăm cum multi oameni se vindecau atingându-se cu credintă şi cu pocăintă de veşmintele lui Hristos (cf. Luca 8, 44). În Faptele Apostolilor citim despre ucenicii lui Hristos: Dumnezeu făcea, prin mâinile lui Pavel, minuni nemaiîntâlnite. Astfel peste cei bolnavi se puneau ştergare sau şorturi purtate de Pavel şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei (Fapte 19, 11-12). Adică Domnul, proslăvindu-i pe cuvioşii Săi, chiar prin veşmintele lor făcea minuni.

În acest sens pot fi evocate o multime de cazuri de vindecare ale bolnavilor prin atingerea de moaştele sau chiar odăjdiile sfintilor. Mă voi referi doar la un singur caz din practica mea. După o slujbă oficiată de mine, am pus pe mâna bolnavei paralizate V. o mănuşă care a apartinut Sfântului Ioan din Kronştadt. Imediat după aceea bolnava a început să mişte din degetele mâinii paralizate şi curând a putut să şi meargă. Medicii care o tratau au rămas adânc impresionati de o însănătoşire atât de rapidă.

Or, sfintii îi vindecau pe cei mai multi dintre bolnavi nemijlocit prin rugăciune, adică însănătoşirea o săvârşea Domnul prin Duhul Sfânt datorită rugăciunii sfântului. Bunăoară, în Patericul de la Pecerska citim despre preacuviosul Agapit, care tămăduia pe toti bolnavii prin rugăciunea sa şi niciodată nu lua nimic de la nimeni pentru însănătoşire, căci spunea el, nu tămăduia cu puterea sa, ci cu a lui Hristos.

Revenind la timpurile noastre, să evocăm numele Sfântului Ioan din Kronştadt. Există o multime de cărti în care sunt atestate mii de cazuri de tămăduiri săvârşite, uneori chiar la depărtare considerabilă de bolnavi, prin rugăciunile acestui mare sfânt.

Acum să încercăm să întelegem de ce oamenilor li se dau boli şi dureri. Şi cum trebuie să-şi trateze bolile un creştin. Mai întâi să dăm cuvântul Sfintilor Părinti ai Bisericii. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur în cuvântul său „Despre cei care   tămăduiesc bolile prin vrăji”: „Când vei fi cuprins de o suferintă cumplită, multi vor încerca să te înduplece să te duci la vrăjitori sau magi, tu însă, nădăjduind în Dumnezeu, rabdă, ştiind că aceste chinuri îti aduc cunună şi te izbăvesc de chinuri viitoare dacă vei răbda boala, multumind lui Dumnezeu. Dacă suntem creştini, să ne supunem lui Hristos şi să nu mergem la vrăjmaşii Domnului – magi, vrăjitori (adică senzitivi), căci ei sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu. Mai bine să murim, decât să mergem la vrăjmaşii lui Dumnezeu. Ce folos ai dacă îti vindeci trupul, iar sufletul ti-l pierzi? Ce vei câştiga, dacă aici vei găsi o mică alinare, iar acolo vei fi trimis cu demonii la chin şi în focul veşnic?

Sfintii Apostoli au blestemat magia, Sfintii Părinti, la sinoade, au respins-o şi ei, pentru multi ani i-au afurisit pe cei care au umblat la vrăjitori, şi i-au supus la epitimii grele pentru a se curăti de păcat.

 „Fugiti, iubitii mei frati, de vrăjitoria cea blestemată, căci murind la timpul sorocit, veti fi lăsati pradă chinului veşnic.

O, fratilor, aşa cum aurul în foc se încearcă, la fel şi omul prin suferintă se curătă de păcate. Să ne amintim, fratilor, de apostoli, de prooroci, de mucenici, care au luat asupra lor chinuri grele. Cei care rabdă nevoi şi suferinte grele în viata aceasta vor fi răsplătiti cu prisosintă în Împărătia Cerească.

Gândeşte-te, omule, că vrăjitorii nu te vor izbăvi de suferinte, ci doar vei comite un mare şi greu păcat. Dacă te duci la demoni, părăsindu-L pe Domnul, cum vei primi mila Lui şi cum vei apela la El în rugăciuni? De ce să-Ti prăpădeşti sufletul, şi ce vei răspunde lui Dumnezeu dacă, din pricina unei mici suferinte, lăsându-L pe Dumnezeu, mergi la vrăjitori? Cum vei sta în biserică, cum vei primi Sfânta Împărtăşanie, cum vei asculta povătuirile? O, omule, dacă vei răbda cu recunoştintă suferinta sau alte nenorociri, vei fi încununat cu mucenicii în ziua cea mare, căci ei au răbdat chinuri, iar tu rabdă cu recunoştintă suferintele şi nevoile”. Prin urmare, din toate cele expuse mai sus pot fi trase următoarele concluzii: Dumnezeu îngăduie ca oamenii să fie supuşi la suferinte şi dureri:

1) pentru păcate, spre a şi le ispăşi, a-şi schimba modul vicios de viată, spre întelegerea acestei imoralităti şi a faptului că viata pământească nu este decât o scurtă clipă, dincolo de care se află veşnicia,şi cum va fi ea pentru tine, depinde de viata ta de aici;

2) deseori pentru păcatele părintilor suferă copiii (pentru ca durerea să le răstoarne viata lor bezmetică, să-i facă să cadă pe gânduri şi să se schimbe). În asemenea cazuri, oricât de crudă ar părea această pedeapsă omului contemporan secularizat (adică indiferent fată de religie), educat în spiritul umanismului (spirit care venerează trupul, punând mai presus de toate trebuintele şi dorintele sale), totuşi sunt pline de adevăr cuvintele:suferinta este necesară acestor oameni pentru mântuirea sufletului! Căci Domnul Se îngrijeşte înainte de toate de mântuirea sufletului veşnic al omului, iar pentru aceasta omul trebuie să devină o fiintă nouă, aşa cum l-a conceput Dumnezeu, şi în acest scop el trebuie să se schimbe, să se curete de patimi şi vicii. Dumnezeu şi poruncile lui Hristos trebuie să fie pe primul plan al vietii, şi nu sănătatea temporară, trecătoare, bunăstarea, abundenta de hrană şi îmbrăcăminte. Toate acestea reprezintă acel vitel de aur pentru care vechii iudei Îl schimbau pe Dumnezeul lor Preaveşnic; iar creştinii zilelor noastre Îl vând pentru acelaşi vitel de aur;

3) adesea pentru smerenia noastră şi oprirea de la fapte nevrednice şi păgubitoare.

4) deseori pentru ca datorită unei mici neplăceri să fim feriti de una mai mare. (Căci, dacă în situatia respectivă am fi fost sănătoşi şi am fi actionat ca de obicei, ni s-ar fi întâmplat o mare nenorocire; aşa însă, abătându-ne datorită bolii de la cursul obişnuit al vietii, Domnul ne fereşte de acea nenorocire).

Aşadar, atitudinea creştină fată de boli constă:

1) în acceptarea cu smerenie a vointei lui Dumnezeu;

2) în întelegerea imoralitătii şi a păcatelor pentru care este îngăduită suferinta;

3) în pocăintă şi schimbarea modului de viată. Rugăciunea, postirea, milostenia şi alte virtuti Îl îmbunează pe Dumnezeu, şi El ne trimite vindecarea de boli. Dacă cerem şi ajutorul doctorilor, cerem binecuvântarea Domnului pentru vindecare; şi le cerem doctorilor să ne tămăduiască doar trupul, şi nu sufletul. Sufletul, în afară de Dumnezeu, nu îl încredintăm nimănui.

Iată cum scrie despre aceleaşi lucruri Sfântul Ignatie Brianceaninov: „Cugetarea lumească consideră suferintele drept o nenorocire, iar tămăduirea lor, mai cu seamă printr-o minune, drept o mare fericire, îngrijindu-se prea putin dacă însănătoşirea e îmbinată cu folos pentru suflet sau cu pagubă pentru el…

Scăpând ca prin minune de suferintă, multi nu au tinut seama de binefacerea Domnului şi de datoria lor de a fi recunoscători pentru binefacere, ci şi-au reluat viata în păcat, întorcând darul lui Dumnezeu împotriva lor, s-au  înstrăinat de Dumnezeu, au pierdut mântuirea. Din această pricină  tămăduirile minunate se  întâmplă rar, deşi celui care trăieşte cu trupul îi sunt plăcute şi foarte dorite. Cereti şi nu primiti, pentru că cereti rău, ca voi să risipiti în plăceri (Iac. 4, 3). Întelepciunea duhovnicească ne învată că suferintele şi alte dureri pe care Dumnezeu le trimite omului, sunt trimise din mila deosebită a Domnului ca leacuri tămăduitoare amare pentru bolnavi. Ele ajută mântuirii noastre, fericirii noastre veşnice, mult mai sigurdecât vindecările prin minuni”.

În afară de aceasta, multe boli, după cum am arătat în capitolul întâi, se datorează actiunii duhurilor necurate. Mai ales că urmările acestor atacuri demonice se întâmplă să fie foarte asemănătoare cu bolile fireşti. Astfel, din istorisirea Evangheliei aflăm că o femeie gârbovă avea duh de neputintă (cf. Luca 13,11). Ea nu era îndrăcită, însă boala îi provenea din actiunea duhului necurat. În asemenea cazuri orice artă medicală este neputincioasă. Tocmai de aceea Sfântul Vasile cel Mare spune: „Aşa cum nu trebuie să ocolim cu totul iscusinta doctoricească, la fel nu e bine să ne punem toată nădejdea în ea”. Căci astfel de boli se tămăduiesc numai cu puterea lui Dumnezeu, prin izgonirea duhului răutătii.

Răspuns la întrebarea dacă un creştin poate să se trateze la senzitivi, a căror natură am clasificat-o ca fiind demonică, vom evoca un extras din Nomocanon: „…dacă cineva umblă la vrăjitori şi ghiceşte sau se ocupă de astrologie, cei care îşi ghicesc la Tigancă şi care aduc vrăjitori pentru tămăduirea unui bolnav,sau altceva, cinci ani să nu se împărtăşească potrivit canonului 24 al Sinodului de la Ancira. Iar canonul 61 al Sinodului Trulan pe aceştia îi opreşte pe 6 ani, iar pe preoti îi cateriseşte”. De asemenea, pe 6 ani sunt opriti cei care „de duh ispititi, cred celor ce, de necuratul învătati, prezic viitorul, care, atunci când au dureri de cap sau alte boli aduc babele, cheamă pe vracii binefăcători în ajutor pentru vindecarea lor”.

E spus destul de clar. Rămâne doar de adăugat că creştinul care se tratează la un senzitiv sau încearcă să afle de la el viitorul, Îl trădează pe Hristos. Căci pentru sănătatea promisă, pentru vindecarea îndoielnică, pentru curiozitatea nesănătoasă de a afla viitorul, el intră în contact cu necuratul diavol.

 Încheiere

Dacă un om plin de patimi, cu putină credintă, neexperimentat duhovniceşte sau chiar nebotezat este înzestrat cu un dar supranatural, acesta este primejdios pentru el. Pentru că acest dar îl poate conduce la trufie, îngâmfare, înfumurare, adică la moarte spirituală.

După părerea Sfântului Ignatie Brianceaninov, „adevăratii cuvioşi nu numai că nu doresc să fie făcători de minuni, ci chiar şi atunci când li se dă darul de a face minuni îl refuză. Ei nu vor acest lucru nu numai în fata ochilor lumii, ci nici în propria conştiintă, în adâncul inimii lor. Unul dintre sfintii părinti, datorită neprihănirii lui, a căpătat prin harul dumnezeiesc darul de a prezice celor care veneau la el; el însă ruga pe Dumnezeu, îndemnându-i şi pe prietenii lui să se roage pentru acelaşi lucru, pentru a i se lua acest dar. Dacă unii dintre sfinti au primit darul, l-au primit pentru că aşa trebuinta le cerea s-o facă sau datorită simplitătii lor; altii l-au primit la îndemnul Duhului dumnezeiesc, care lucra în ei, şi deloc întâmplător,fără pricină…”

De aceea nu vă grăbiti să vă bucurati, dacă v-ati pomenit având o capacitate sau alta paranormală.

Nu vă repeziti mâncând pământul să vindecati oameni, să le preziceti viitorul. Dacă aceste capacităti au şi apărut la dvs. nu vă pasionati de ele, ci fiti treji, privegheati, căci potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Orice actiune energetică supranaturală nu rămâne neobservată în lumea duhurilor, ci atrage asupra autorului ei atentia duhurilor necurate, care din acest moment încearcă în fel şi chip să-l supună influentei lor.

Şi pentru un om care nu are cunoştintă de lumea duhurilor, plin de patimi şi lipsit de acoperământul credintei, postirii şi rugăciunii, acest lucru e păgubitor. De aceea e mai bine să mergi pe calea cunoscută a Sfintilor Părinti, pe calea smereniei, a răbdării, iubirii, postirii, rugăciunii. Căci numai acela poate căpăta darul capacitătilor pline de duh pentru a le pune în slujba oamenilor, care va renunta de dragul lui Hristos la sine, la puterile demonice, şi Îl va căuta pe Hristos pe calea bisericească a pocăintei şi rugăciunii. Îmi dau seama că e putin probabil ca această carte îi va face pe senzitivi să-şi părăsească îndeletnicirea lor şi să înceteze a urma această cale fatală care duce la pierzanie sigură. E prea mare ispita. „Tu eşti ales, tu nu eşti ca toti, tie îti este încredintată misiunea de a ajuta şi a salva omenirea suferindă. Mergi, trudeşte, aceasta e datoria ta supremă” – ne şopteşte necuratul, măgulindu-ne orgoliul. Şi uităm că strâmtă este  poarta şi îngustă este calea care duce la viată (Mt. 7, 14), că această cale este smerenia şi crucea luptei cu patimile. Calea pe care cei care merg nu aşteaptă talente supranaturale şi nici nu le voiesc, ci nu fac decât să caute pe Dumnezeu şi voia Lui.”

( Parintele Rodion – Oameni si demoni )