Episcopul Longhin- Nu dragoste cu ereticii ci cu fratii nostrii ortodocsi

Oana Stănciulescu la vernisajul expoziţiei "Dragoste în vremea Rezistenţei" -despre legea antilegionara, despre martirii neamului

SUSTIN NECONDITIONAT Oana Stanciulescu !

 

Pr. Gheorghe Calciu: "Ce ştii tu, tinere, despre Hristos?"

7 cuvinte către tineri ale Pr. Gheorghe Calciu

(cuvântul 1)

Chemarea

"A venit acum vremea, tinere, să auzi un glas care te cheamă. Un glas pe care nu l-ai mai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai înţeles şi nu l-ai ascultat. Este glasul lui Iisus! Nu tresări, nu te mira, nu zâmbi neîncrezător, tânărul meu prieten! Glasul care te cheamă nu este al unui mort, ci al unui înviat. El nu te strigă din istorie, ci din adâncul propriei tale fiinţe.

Cuvintele acestea, rostite şi scrise aici, sunt din străfundurile tale, pe care nu ţi le cunoşti. Ţi-a fost poate ruşine sau teamă să cobori în adâncul tău şi să le descoperi. Ai crezut că în tine zace o fiară, un mormânt al instinctelor din care se ridică strigoii înspăimântători ai patimilor, şi nu ţi-ai văzut faţa de înger, căci tu înger eşti.

Dacă nu ţi-a spus-o nimeni până acum, ţi-o spune Iisus, şi mărturia lui este adevărată, căci nimeni nu L-a dovedit vreodată de minciună. Ce ştii tu, tinere, despre Hristos? Dacă tot ceea ce ştii ai învăţat la şcoală, la orele de ateism, ai fost frustrat cu rea-credinţă de un adevăr – de singurul Adevăr care te poate face liber. Ce ştii tu despre Biserica lui Hristos? Dacă tot ceea ce ştii se reduce la Giordano Bruno, despre care ţi s-a vorbit la educaţia aşa-zis „ateist-științifică”, ai fost privat în mod neomenos de lumina adevăratei culturi, de strălucirea spiritualităţii, care este garanţia libertăţii tale de om.

Unde ai auzit, prietene, cuvintele acestea: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă bleastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc”? Dacă nu le-ai auzit niciodată, cine şi cu ce drept ţi le-a interzis? Cine ţi-a interzis să ştii că există o cale mai bună, mai dreaptă şi mai simplă decât cea pe care rătăceşti orbecăind acum? Cine ţi-a pus valul peste ochi, ca să nu poţi vedea lumina cea minunată a dragostei propovăduite şi trăite de Iisus până la ultimele ei consecinţe?

Te văd pe stradă, prietene, tânăr şi frumos, şi deodată, totul se schimbă în tine, fața ta se schimonoseşte, instinctele îţi răbufnesc în afară, răvăşindu-ţi fiinţa ca o dezlănţuire de stihii, şi devii violent... De unde ai învăţat violența, tinere? De la cine? Ţi-am văzut mama blândă şi cu ochii în lacrimi, ţi-am văzut tatăl cu faţa împietrită de durere – şi am ştiut că nu de la ei ai învăţat-o... Atunci, de unde? Pleacă-ţi urechea şi ascultă chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui.

Afară, pentru violenţa ta nesăbuită, te aşteaptă tribunalele şi închisoarea, unde sufletul tău poate fi iremediabil ucis. Te-am văzut cu durere înaintea tribunalelor, unde faptele tale căpătau dimensiuni de oroare. Te-am văzut speriat, sau cinic, sau bravând – şi toate aceste atitudini ale tale îmi arătau cât de aproape de marginea prăpastiei te aflai; şi m-am întrebat, încă o dată, cine este vinovat pentru căderea ta.

Vino la Biserica lui Hristos! Numai aici vei găsi consolare pentru fiinţa ta răvăşită, numai în ea vei afla certitudinea; fiindcă numai în Biserică vei auzi glasul lui Iisus spunându-ţi cu blândeţe: „Fiule, iertate îşi sunt ţie greşelile tale, pentru că mult ai suferit. Iată, te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greşeşti”... Nimeni nu ţi-a scris vreodată cuvintele acestea, dar acum le auzi. Ţi s-a vorbit de ură de clasă, de ură politica, de ură şi mereu de ură.

Cuvântul „iubire” ţi-a sunat străin, dar acum Biserica lui Hristos îţi arată o cale mai bună, o cale a dragostei. Ai fost până acum sclavul instinctelor tale, trupul tău a fost un simplu instrument prin care ele s-au exteriorizat. Şi acum poţi să auzi acest glas al lui Iisus, Care grăieşte prin gura Apostolului Său: „Au nu ştii că tu eşti templul lui Dumnezeu, că în tine locuieşte Duhul lui Dumnezeu?”. Ţi s-a spus că descinzi din maimuţă, că eşti o fiară care trebuie dresată, iar acum afli un lucru uluitor: tu eşti templul lui Dumnezeu, în tine sălăşluieşte Duhul lui Dumnezeu! Eşti rechemat, tinere, la demnitatea ta de om metafizic; eşti ridicat de acolo de unde educaţia greşită te-a coborât din sacrul oficiu, de a fi temple în care să locuiască Dumnezeu. Noi te chemăm la puritate.

Dacă nu ai uitat cuvântul „inocență”, dacă au mai rămas zone de copilărie neîntinată în tine, nu vei rezista acestei chemări. Vino în Biserica lui Hristos! Vino să înveţi ce este inocența şi puritatea, ce este blândeţea şi ce este iubirea. Vei afla care este rostul tău în lume, care este scopul existenţei noastre. Spre stupoarea ta, vei afla că viaţa noastră nu sfârşeşte în moarte, ci în înviere; că existenţa noastră este spre Hristos şi că lumea nu este doar un moment gol, în care să stăpânească neantul. Vei avea o nădejde și nădejdea te va face tare. Vei avea o credinţă şi credinţa te va mântui.

Vei avea o dragoste şi dragostea te va face bun. Aceasta este, tânărul meu prieten, cel dintâi cuvânt pe care Iisus ţi-l adresează prin tumultul lumii, prin desişul patimilor cu care nimeni niciodată nu te-a învăţat să te lupţi, prin transparența viselor tale de inocență, care te mai bântuie din când în când. Iisus te caută, Iisus te-a aflat!

Cuvânt rostit în Biserica Radu-Vodă, în miercurea din ”Săptămâna brânzei”, la 8 martie 1978.

(Preot Gheorghe Calciu - 7 cuvinte către tineri, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, București, 1996, pp. 21-24)

---

Rememorând epopeea celor 7 cuvinte, părintele Gheorghe Calciu relatează într-un amplu interviu că "în momentul când am hotărât să încep acțiunea cu cele șapte Cuvinte, m-am rugat foarte mult lui Dumnezeu, pentru că instinctul meu de conservare mă reținea. Era ca și cum m-aș fi aruncat cu capul în prăpastie. Pe de altă parte, era ceva în mine care mă mâna. Văzusem viața de la Seminar, știam că elevii erau supuși la tot felul de influențe și ispite, că Departamentul de Culte îi obliga să facă un fel de curs – de educație socială, ziceau ei – dar în care se făcea elogiul Partidului și al situației din țară. Asta era obligația, n-aveai ce-i face! Și mă gândeam că toți copiii aceștia așteptau ceva nou. Era o rutină la Seminar, a profesoratului mai ales, și atunci am pornit acțiunea aceasta, încercând să schimb ceva. Nu le ziceam lucruri noi, ceea ce făceam eu era să le spun într-un mod nou lucrurile pe care le cunoșteau deja. Să ajung la inima lor. Să reușesc să-i scot din această amorțeală, din rutina aceasta a credinței, pe care o practicasem și eu într-o vreme, rutină care te osifica, pentru că nu mai era o credință vie."

În acest sens, primul cuvânt rostit a fost sugestiv intitulat ”Chemarea”, adresat exclusiv elevilor seminariști. Ulterior au început să vină și studenți de la alte facultăți.

Fiecare cuvânt al părintelui dura câteva ore pentru că după fiecare predică, urmau discuții cu tinerii veniți, așa încât Cuvântul se termina pe la doisprezece sau chiar unu noaptea. La sfârșit seminariștii se îndreptau spre dormitoarele lor iar cei veniți de la alte facultăți îl conduceau pe părintele Calciu până la acasă. Nefiind vreun mijloc de transport la orele acelea, iar părintele fiind îmbrăcat cu reverenda, veneau deseori bețivi care îl înjurau că este "popă" care "înșeală lumea", și aducându-i tot felul de ofense. Însă părintele era înconjurat și protejat de acei tineri, pe care îi considera îngerii săi păzitori. 

Orice crestin ortodox este dator sa impiedice desfasurarea “saptamanii de rugaciune ecumenica”

Orice crestin ortodox este dator sa impiedice desfasurarea “saptamanii de rugaciune ecumenica”

http://ortodoxiacatholica.wordpress....une-ecumenica/.

In perioada 18 ianuarie si 25 ianuarie va avea loc saptamana de uraciune ecumenica. Conform canoanelor Bisericii, impreuna-rugaciunea cu ereticii este un mare pacat. Acest pacat este mai mare decat a ucide un om. (iar a ucide un om e un pacat abominabil) Daca a ucide un om e un pacat atat de mare, cu atat mai mare este pacatul calcarii in picioare a invataturii Bisericii inspirate de Duhul Sfant.

Este necesar sa facem diferenta intre iubirea crestina, care trebuie sa se manifeste fata de orice om, indiferent de religia lui, rasa sau statutul lui social, dupa modelul samarineanului milostiv care a ajutat pe aproapele sau, si compromisul dogmatic si calcarea cu buna stiinta a canoanelor Bisericii.
Putem fi buni prieteni cu eterodocsii, trebuie sa ii iubim, dar asta nu insemna ca putem sa ne si rugam impreuna cu ei, ci trebuie sa facem deosebirea intre iubire si compromis dogmatic. Nu poate fi folosita iubirea ca argument pentru compromisul dogmatic, atata timp cat Dumnezeu, care este iubire, a descoperit Dogmele, care sunt rodul iubirii Lui fata de oameni.

Impreuna-rugaciunea cu eterodocsii duce la pierderea mantuirii.

Acest pacat este pacat impotriva Duhului Sfant, Cel care a inspirat canoanele Bisericii.

Canonul 10 al Sfintilor Apostoli spune: “Daca cineva s-ar ruga chiar si in casa cu cel oprit de la Sfanta Impartasanie (afurisit), acela sa se excomunice.”

Canonul Canonul 64 al Sfintilor Apostoli: ” Daca vreun cleric sau mirean va intra in adunarea iudeilor sau a ereticilor spre a se ruga, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca.”

Canonul 6 al Sinodului de la Laodiceea confirmat de Sinodul VI Ecumenic prin canonul 2 spune: Sa nu fie ingaduit ereticilor sa intre in Casa lui Dumnezeu, daca staruie in eres.

Nu numai impartasirea din “Potirul comun” este oprita de canoanele Bisericii, ci si simpla rugaciune in casa, in biserica, etc.

Vecerniile cu participarea eterodocsilor sunt vatamatoare si se opun canoanelor Bisericii, participarea la ele de catre ortodocsi ducand la pierderea mantuirii, pentru ca aici nu este vorba de o simpla participare, ci de o saptamana de rugaciune organizata cu un scop precis: unitatea crestina, dar nu in ortodoxie, ci dupa modele straine invataturii Bisericii.

Prezenta episcopilor ortodocsi la aceste intalniri de impreuna-rugaciune atrage urgia lui Dumnezeu asupra poporului ortodox.

Saptamana de rugaciune ecumenica este o caricaturizare a a randuelilor Bisericii si are consecinte dezastruoase. Este un tribut platit diavolului, pe care unii din ierarhii nostri il platesc in fiecare an. 
Sa cerem ierarhilor ortodocsi sa nu organizeze o astfel de saptamana de uraciune ecumenica, sa nu le permitem eterodocsilor accesul in bisericile ortodoxe cu scopul acestei rugaciuni!

Parintele Paisie Aghioritul a primit la chilia sa, cu multa dragoste, un grup de preoti papistasi. Acestia au ramas impresionati de dragostea parintelui fata de ei si i-au spus: Parinte, hai sa spunem “Tatal nostru” impreuna! Parintele Paisie insa le-a raspuns ca nu este posibil. Atunci ei au spus: Parinte, dar nu suntem si noi copiii lui Dumnezeu?
Parintele Paisie le-a raspuns: Da, sunteti copiii lui Dumnezeu, dar sunteti afara din Casa Lui, sunteti fiii risipitori!

Preot Matei Vulcanescu
Mitropolia Veriei, Nausei si Campaniei



Sa spunem un Nu categoric saptamanii de rugaciune ecumenica!

Va rugam sa semnati aceasta petitie in care cerem Patriarhului Romaniei si Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane ca sa nu se organizeze in tara noastra o saptamana de "rugaciune ecumenica"

http://www.petitieonline.com/signatu...une_ecumenica/

Săptămâna antihristică de rugăciune în comun cu ereticii. Să condamnăm această trădare a lui Hristos și să ne delimităm de cei ce o săvârșesc

Ecumenism_eretic_BOR

Iată programul din București, locuri unde putem protesta:
Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, orele 17.00, la Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din strada General Berthelot 19 ;

- Duminică, 19 ianuarie 2014, orele 17.00, fiecare Biserică va face rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor duminicale;
- Luni, 20 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica anglicană din strada Arthur Verona 3;
- Marţi, 21 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica reformată Calvineum din strada Luterană 13 bis;
- Miercuri, 22 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica greco-catolică Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă 50;
- Joi, 23 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica evanghelică din strada Luterană 2;
- Vineri, 24 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica armeană Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din bulevardul Carol I, 43;
- Sâmbătă, 25 ianuarie 2014, orele 16.00, la Catedrala patriarhală din Dealul Mitropoliei

Săptămâna antihristică

Această săptămână, fraţii mei, este de câţiva ani dedicată rugăciunilor împreună cu ereticii şi multor conferinţe în vederea unirii cu aceştia într-o „varză” sincretistă, pseudo-creştină. Eu o numesc săptămâna antihristică (ecumenistă) deoarece toate adunările acestea se ţin în duh anticreştin. De unde şi până unde vorbesc ei de „unirea Bisericilor”? Câte Biserici există? Noi, creştinii (ortodocşi), mărturisim credinţa într-Una, Sfântă, Sobornicească (ecumenică sau pan-ortodoxă) şi Apostolească Biserică! De ce alţii cred diferit? Simplu: toţi ceilalţi creştini sunt eretici (catolicii, protestanţii şi toate celelalte ce derivă din ele). De ce ? Pentru că numai erezia naşte erezii.
Doctrina catolică însumează multe erezii, dintre care amintesc doar două, care stau la baza ei:
-pelagianismul, erezie care susţine că harul este creat şi supraadăugat omului. Astfel, omul, prin căderea în păcat nu a pierdut decât ceea ce era, oricum, supraadăugat lui. Deci, în om nu s-a schimbat nimic după cădere, Dumnezeu neluându-i decât ceea ce avea el în plus, adică harul.
-erezia lui Macedonie, care a extins arianismul la Persoana Sfântului Duh, minimalizând importanţa Acestuia în iconomia mântuirii. De aici a pornit ideea că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul.

“Ecumenismul este numele de obste pentru crestinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei apusene.iar toate aceste crestinisme mincinoase, toate aceste biserici mincinoase nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie...ereziile acestea europene îndeparteaza pe Dumnezeu-Omul în întregime si pun în locul lui pe omul european;nu e nici o deosebire esentiala între papism, protestantism, ecumenism si celelalte secte, al caror nume este legiune''. (Sf Iustin Popovici)

Parintele Cleopa-DESPRE DRAGOSTEA DE DUMNEZEU

“Înţelepciunea are două capete, după Sfinţii Părinţi. La capătul de jos stă frica de Dumnezeu, iar la capătul de sus stă dragostea de Dumnezeu. Toată fapta bună se începe cu frica de Dumnezeu şi se termină în dragostea de Dumnezeu, că dragostea este legătura desăvârşirii, treapta cea mai înaltă a virtuţii.

În drumul acesta, de la frica de Dumnezeu până la dragostea de Dumnezeu, multe ispite şi scârbe avem în lumea asta. Dar, având frică de Dumnezeu, ne păzim de păcate, ne păzim cu limba şi cu mintea de gânduri şi înaintăm mereu cu frica de Dumnezeu, lucrând faptele bune. Însă înaintăm cu osteneală.

Ca să postesc, trebuie să mă lupt; ca să dorm puţin, trebuie să mă lupt; ca să rabd de necaz, trebuie să mă lupt; ca să rabd o ocară, o batjocură de la cineva, trebuie să mă lupt; ca să rabd o boală, trebuie să mă lupt; ca să rabd sărăcia, trebuie să mă lupt. Ca să rabd o asuprire din partea cuiva, o nedreptate, o durere, la toate trebuie răbdare multă, cum zice Apostolul Pavel: În lupta aceasta grea şi mare, avem nevoie de răbdare.

Câtă vreme ne însoţeşte frica de Dumnezeu, noi facem fapte bune, dar nu fără osteneală. Cu multă răbdare lucrând la poruncile lui Hristos, ne trebuie răbdare; iar când a câştigat omul dragostea lui Hristos nu mai suferă osteneală, cum zice Sfântul Apostol Pavel: Ştiu şi a flămânzi, ştiu şi a mă sătura.

Când a câştigat omul dragostea desăvârşită în Dumnezeu, este ceea ce spune Apostolul:

Roada Duhului este: dragostea, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândeţea şi celelalte. Are roadele Duhului Sfânt şi, având dragostea de Dumnezeu, pe toate le are uşoare. Şi a posti, posteşte uşor; şi a răbda ocara; şi a răbda mucenicia; şi a răbda chinuri şi sărăcie; şi a răbda orice greutate în lumea aceasta, lui îi vine uşor; că dragostea nu ştie de osteneală, că dragostea nu cade niciodată, cum zice Apostolul.

O mică scânteie din dragostea lui Dumnezeu îl face pe om să călătorească în lumea aceasta foarte uşor şi să dobândească toate virtuţile. După ce a câştigat dragostea lui Dumnezeu, nu ştie osteneală şi nu ştie ce-i acela necaz. Toate le rabdă, toate le suferă, la toate are nădejde, toate le crede foarte uşor. Dar până câştigă dragostea, se luptă cu frica lui Dumnezeu.

Din început face fapta bună din frică de Dumnezeu şi la sfârşit, spre desăvârşire, face fapta bună din dragostea de Dumnezeu. Auzi ce spune Sfântul Maxim Mărturisitorul în Filocalie: Cel ce a ajuns să fie desăvârşit în iubire, a ajuns culmea nepătimirii. Cine s-a atins de dragostea lui Dumnezeu desăvârşit, a ajuns la culmea nepătimirii; a ajuns cel mai desăvârşit om din lume.Dar Bunul Dumnezeu ne însoţeşte cu dragostea Lui şi pe drumul acesta al mântuirii, când călătorim cu frica Lui. El ne lasă dragostea Lui în inima noastră puţin. Acum îl iubim pe Dumnezeu, apoi mai puţin, apoi deloc, acum iubim lumea, acum iubim trupul, acum iubim slava veacului de acum. Ai văzut, pofta inimii, pofta ochilor şi trufia vieţii, cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul.

Când se biruieşte omul din parte, fiind în luptă continuu, biruinţele şi căderile se repetă mereu în viaţa noastră, câtă vreme călătorim cu frica lui Dumnezeu. Iar când a ajuns omul la dragostea lui Dumnezeu şi este totdeauna pe poziţia faptei bune, o face uşor, nu ştie osteneală, nu ştie îndoială, nu ştie nimic. Ajunge ca marele Apostol Pavel, care zice: Ce ne va despărţi pe noi de dragostea lui Dumnezeu? Necazul sau supărarea sau răbdarea sau mucenicia. Că sunt încredinţat că nici veacul de acum, nici stăpânirile, nici puterile, nici domniile, nici nimic nu ne va despărţi pe noi de dragostea lui Dumnezeu.

Acum trăia Hristos în el şi era încredinţat că nimic nu-l desparte de dragostea lui Dumnezeu. Şi spunea el: Acum nu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi toate le biruiesc prin Hristos, Cel ce mă întăreşte. Ba chiar a îndrăznit să zică mai mult: Aşadar, noi avem mintea lui Hristos. Cum să nu aibă mintea lui Hristos, dacă trăia Hristos în el? Când ajunge omul într-o aşa treaptă a desăvârşirii, nu mai trăieşte el, ci Hristos trăieşte în el.”

Parintele Cleopa- Despre felul lacrimilor

Cât de mare este darul lacrimilor! Dar şi aici diavolul aduce ispită. Şi în felurile lacrimilor se bagă vrăjmaşul, ca să facă zadarnică lacrima omului în rugăciune, să nu fie primită de Dumnezeu.

Lacrimile cele adevărate, care izvorăsc din dragostea de Dumnezeu, atâta putere au – spune Sfântul Grigorie din Nazianz – încât izvorul lacrimilor de după Botez este mai mare decât însuşi Botezul. El zice: „Ştiu şi al cincilea botez, care se naşte din lacrimi, din pocăinţă cu lacrimi, şi atâta putere are botezul acela, încât este mai mare decât cel dintâi. Pentru că Botezul cel dintâi ne şterge păcatele, dar nu ne dă putere de a nu mai păcătui”.

Dacă am vrea noi se poate, dar voinţa omului este lăsată liberă după Botez să aleagă: să păcătuiască sau nu. Iar lacrimile cele după Botez şterg şi păcatele pe care le facem. Lacrimile de umilinţă sunt mai bune decât Botezul, că şterg toate păcatele care s-au făcut de la Botez până atunci şi te lasă curat.

Sunt mai multe feluri de lacrimi. Dacă ai lacrimi să iei aminte care sunt bune, care sunt mijlocii şi care sunt de la satana.

Lacrimile cele bune sunt cele din dragoste pentru Dumnezeu. Acestea îngraşă pe om, dau bucurii mari sufletului – ori de mănâncă, ori de nu mănâncă –, dacă plânge, el este sătul. Aceste lacrimi ţin şi de foame şi de sete, şi omul nu are supărare pe nimeni. Sufletul lui pururea se bucură, pentru că are dragoste de Dumnezeu.

Auzi ce spune Sfântul Apostol Pavel: Bucuraţi-vă, fraţilor, şi iarăşi zic, bucuraţi-vă!

Al doilea fel de lacrimi bune sunt cele care vin din frica lui Dumnezeu, dar acestea usucă pe om. Lacrimile care se nasc din frica lui Dumnezeu nu îngraşă, ci usucă pe om. Deci lacrimile cele mai bune sunt lacrimile care vin din dragostea de Dumnezeu.

Omul plânge şi tot slăbeşte pentru că lacrimile de acest fel se nasc din frică. El se teme de muncile iadului, se teme de Dumnezeu şi din această cauză plânge mereu, şi se usucă trupul lui chiar dacă ar mânca sau n-ar mânca, de ar dormi sau de n-ar dormi. Aceste lacrimi au putere să usuce firea omenească, din cauza scârbei pentru păcat, cum se usucă lemnul la foc.

Al treilea fel de lacrimi bune sunt cele care se nasc din frica morţii şi din frica judecăţii, când cugetă omul cum va fi la moarte, cum are să se chinuiască, cât de greu are să se despartă de trup, cât de greu va fi în ziua judecăţii, când va sta în faţa a milioane de îngeri să primească răspunsul hotărârii, unde să meargă, la bine ori la rău şi, Doamne fereşte, să primească osânda veşnică. Deci şi aceste lacrimi sunt bune.

Mai sunt lacrimi mijlocii, adică fireşti, care nu-s bune, nici rele. Vezi că mama plânge după copil, copilul plânge după mamă, tata plânge după băieţi; sau plânge unul după prietenul lui, ori plânge soţia după soţ. Lacrimi fireşti sunt şi cele de boală, din suferinţă şi din tristeţe.

Sunt şi lacrimi care se nasc din slavă deşartă. Acestea sunt lacrimi rele.Unul are darul umilinţei, dar plânge pentru că-i place să-l vadă altul. Mai bine n-ar mai plânge, că satana i-a furat aceste lacrimi.

Este bine ca omul să ascundă darul umilinţei, dacă-l are de la Dumnezeu. Dar şi diavolul pune pe om să plângă, când îl văd alţii. Dacă nu poţi opri aceste lacrimi, nu eşti vinovat.

Dacă omul plânge cu scop să-l vadă cineva sau îi place să ştie cineva că-i plângăreţ, acele lacrimi sunt din slavă deşartă şi sunt rele şi chiar păgubitoare.

Mai sunt şi lacrimi venite din mânie. Ai văzut om, când nu se poate răzbuna pe altul, plânge de ciudă. Atâta îi este de necaz că nu poate să se răzbune pe celălalt, şi plânge de amărăciune. Acestea sunt şi mai rele ca cele din slavă deşartă. Aceastea sunt lacrimi ucigaşe şi rele, pentru că el plânge şi inima-i stoarsă de satana, încât izvorăşte lacrimi de ură. Acestea sunt lacrimi foarte grele, foarte păcătoase, sataniceşti.

Altul plânge din dezmierdare. A avut prietenie cu femeie sau cu altcineva şi, când îşi aduce aminte de dânsa, plânge. Acestea sunt aduse de dracul desfrânării.

Mai sunt lacrimi rele, care se nasc din pagube. A pierdut omul bani sau casă; i-a luat pământul şi plânge după avere. Aceste lacrimi sunt tot de la vrăjmaşul, pentru că omul crede că Dumnezeu nu are să aibă grijă de el.

Deci, iată de câte feluri sunt lacrimile şi nu toate sunt bune. Numai lacrimile din dragostea lui Dumnezeu, din frica lui Dumnezeu, din frica de moarte sau de muncile iadului îl curăţă, îl luminează, îl apropie de Dumnezeu. Celelalte sunt sau fireşti sau larimi rele şi osânditoare.

Sfântul Dionisie Areopagitul spune că răul adus de satana în aceasta constă: în poftă fără de minte, mânie fără judecată şi închipuire sau nălucire pripită. Ai văzut care-i răul din satana şi din toate slugile lui? Poftă fără de minte, că au poftit să fie asemenea lui Dumnezeu; mânie fără de judecată, căci se pornesc fără raţiune să ucidă pe oricine, să se răzbune, să facă rău oricărei zidiri a lui Dumnezeu, şi nălucire pripită, că îşi închipuiesc să fie întocmai cu Dumnezeu, uitând că sunt făcuţi de Dumnezeu.

Dacă ai lua de la diavoli aceste trei patimi, ei s-ar face înapoi îngeri. Dar aceste trei răutăţi îi fac pe ei draci. Iar dacă ai scoate din fiinţa lor acestea, ei ar rămâne curaţi că îngerii, cum au fost întâi.