“Unii ar spune că au avut folos din scrierile Părintelui Arsenie Boca fiindcă este un mare combatant al avorturilor, beției și furturilor. Din păcate, însă, această apologetică împotriva patimilor
trupești este un praf în ochii creștinilor ca să nu vadă că sfinția sa propovăduia (prin învățătură și exemplu personal) patimile sufletești cu mult mai rele și mai păgubitoare cum sunt slava deșartă, asprimea
față de frați, pofta
de tot felul de plăceri mascate de conviețuirea decentă la arătare (deci mai grave fiindcă nu se pot depista,
mărturisi și combate). Iar aceasta nu este
opinia noastră, ci
experiența în Sfântul
Duh al Sfintei Biserici.
Pe lângă cele spuse, mai trebuie să se știe mai ales aceasta, care e de mare trebuință tuturor
celor ce râvnesc să dobândească virtutea și se sârguiesc să ocolească păcatul: cu cât e sufletul
neasemănat mai bun decât trupul,
și mai distins și mai cinstit
în multe și foarte însemnate
privințe, cu atât sunt și virtuțile sufletești mai bune decât cele trupești,
mai ales cele cari imită pe
Dumnezeu și poartă nume dumnezeești.
Cu totul dimpotrivă trebuie
să socotim despre pă- catele
sufletești că se deosebesc de patimile trupești în ce privește efectele lor și pedeapsa lor,
măcar că acest lucru îl uită mulți, fără să știu cum. Beția, curvia, preacurvia, furtul și cele apropiate acestora, oricât
sunt de urîte la arătare celor evlavioși și celor ce fug de ele, sau le
pedepsesc, nu pricinuiesc atâta durere celor ce stăruiesc în ele fără să se îndrepte, în com- parație
cu patimile sufletești, cari sunt cu
mult mai rele și mai grele ca acelea și cari duc la
starea dracilor și la osânda
veșnică rânduită
acelora, pe cei stăpâniți de ele. E vorba de
pismă, de pomenirea
răului, de răutate, de învârtoșare și de iubirea de argint, care-i rădăcina tuturor relelor, după Apostol, și
de cele
asemenea.
[...]Patimi
sufletești sunt acestea: uitarea, nepăsarea și neștiința.2 Când ochiul sufletului,
sau mintea, e întunecat de acestea trei, e luat apoi în stăpânire
de toate patimile
cari sunt acestea: neevlavia, credința strâmbă sau toată erezia, blasfemia, iuțimea, mânia, amărăciu-
nea, înfurierea năpraznică, ura de oameni, pomenirea răului, vorbirea de rău, osândirea,
întristarea fără temei, frica, lașitatea, cearta, rivalitatea, pisma, slava deșartă, mândria, fă-
țărnicia, minciuna, necredința, sgârcenia, iubirea de materie, împătimirea, afecțiunea pen- tru
cele pământești, trândăvia, micimea de suflet, nemulțumirea, cârtirea, înfumurarea, pă- rerea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stăpânire, dorința de a plăcea
oamenilor, vicle- nia, nerușinarea, nesimțirea, lingușirea, înșelăciunea, ironia, duplicitatea, învoirea cu pă-
catele părții pătimașe și gândirea
deasă la ele, rătăcirea gândurilor, iubirea de sine, care e maica și rădăcina tuturor relelor,
iubirea de argint, reaua nărăvire și răutatea. Iar patimi
trupești sunt: lăcomia pântecelui, nesăturarea, desfătarea, beția, mâncarea pe ascuns, iubirea
de plăceri felurite, curvia, preacurvia, desfrâul, necurăția, amestecarea sângelui [incestul], stricarea pruncilor, împreunarea cu dobitoacele, poftele rele și toate patimile urîte șl protiv- nice firii, furtul, jefuirea celor sfinte [sacrilegiul], hoția, uciderea, orice moleșire trupească și
bucurie de voile trupului mai ales când trupul e sănătos, ghicirile, descântecele, farmecele,
prezicerile, iubirea de podoabe, ușurătatea, moliciunile, înfrumusețările, vopsirea feții,
pierderea vremii, umblarea fără rost, jocurile de noroc,
reaua și pătimașa întrebuințare a
lucrurilor dulci
ale lumii, viața iubitoare de trup, care, îngroșând mintea, o face pămân-
tească și dobitocească și nu o lasă niciodată
să tindă spre Dumnezeu și spre lucrarea virtu-
ților
După cum vedem, Părintele Arsenie Boca nu a combătut toate patimile
trupești, ci pe unele, ca de exem-
plu ghicitul și prezicerile (și nu numai cum se va desprinde din studiul vieții sfinției sale, cu caractere
îngroșate mai sus) le-a și practicat. Dar patimile sufletești mai grave nici măcar nu le observă sau înțelege. De aici și întunecarea rațională până la a cădea în erezii.
De aceea, ca să poată fi depistat cu ușurință de Ortodocși, Dumnezeu a îngăduit ca Părintele Arsenie Boca să se dea pe față în năvala zbuciumată a scrierilor
sale
cu niște scăpări mult mai evidente, de necon-
testat, ca să nu fim amăgiți de subtilitatea patimilor
sufletești propovăduite de sfinția sa. Aceste scăpări sunt
erezii date anatema la Sfintele Sinoade
Ecumenice, astfel că, dacă s-ar întîmpla prin presiunea
politică ca vreun Sinod Local să fie amăgit să-l canonizeze ca Sfânt, actul să nu fie valabil,
fiindcă nici un Sfânt
nu poate fi dat anatema de vreun Sinod Ecumenic, gura infailibilă
a lui Hristos. Multe Sinoade locale Ortodoxe au greșit în timp, dar Sfintele Sinoade
Ecumenice niciodată. Hotarele cele veșnice trasate de Întreaga Sfântă Biserică a toată lumea, nu
pot fi mutate de nici o Biserică locală,
nici
de mai
multe.
Fiindcă am pomenit
că
învățăturile Părintelui
Arsenie
Boca sunt date
anatema la toate Sfintele
Sinoade Ecumenice, să le enumerăm pe scurt, deoarece, cu mila lui Dumnezeu, studiul mai amănunțit despre
acestea se găsește
aici:
https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/dreptul-canonic-ortodox/a-despre-ortodoxia- neindoielnica-a-credintei-celui-despre-care-se-trateaza/f-invataturile-eretice-scrise-ale-parintelui-arsenie- boca/
și cine vrea să înțeleagă cum de sunt citatele de mai jos, din scrierile Părintelui Arsenie Boca, învățături eretice,
să
citească acolo explicația, după
Sfinții Părinți, mai
pe larg.
1.
I. ÎNVĂȚĂTURA ARIANĂ.
ANATEMA
SFÂNTULUI SINOD I ECUMENIC
Aceasta este provenită de la Origen. Deci Părintele Arsenie Boca este dat anatema de Sfântul Sinod
1 Ecumenic.
Datorită necunoașterii teologiei persoanei avea și învățătura ariană, dată anatema la Sfântul Sinod 1
Ecumenic:
A-I scrie o carte, chiar bună, a rămas și rămâne
o neputință; pentru că Iisus e singurul om
care nu și-a dezmințit niciodată obârșia divină. Iar a scrie o „Viață” a lui Dumnezeu, nici a îndrăzni nu se poate. Singura „carte” pe
care o scriem - și
o scriem și fără să vrem
- e cartea
vieții noastre, cu care mergem înaintea Lui. Și mergem nu odată, la sfârșitul vieții, ci în fiecare zi și în tot ceasul,
pentru că El e atotprezent și în categoriile vieții
noastre.
Tema obârșiei divine
a omului este larg dezbătută de Părintele Arsenie Boca. Mărturisim că acest
termen, puțin folosit azi, dar de o semnificație uimitor de frumoasă, l-am descoperit cu multă bucurie
tocmai datorită
acestui studiu, lucru pentru care trebuie să-i mulțumim Părintelui Arsenie Boca. Din nefericire sfinția sa îi dă un sens eretic, datorită nelămuririlor sale dogmatice. Cu mila lui Dumnezeu și ajutorul Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul, datorită ostenelilor Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae,
am
reușit să desțelenim hățișurile gândite ale folosirii sale în opera scriitorului de la Prislop
și… ne-am cam îngrozit. Deși recunoaște că Domnul nostru Iisus Hristos este și Dumnezeu, (după cum și Arie a
declarat în chip viclean aceasta,
fiind constrâns), deși îl dezavuează în scris, după cum am citit mai sus, pe Arie, pictând (datorită antropozofiei pe care o iubea atât de mult), pe arianul Wulfila, în altar, cu nimb în
biserica Drăgănescu, preacuvioșia sa se face părtaș din plin arianismului,
atrăgând asupra sa anatemele
Sfântului Sinod 1 Ecumenic, repetate de toate celelalte 6. Dar nu numai atât, chiar și această teorie a obârșiei divine
a omului răstălmăcită de preacuvioșia sa arată o mare necunoaștere antropologică și teologică (datorită căreia, de-a lungul întregilor sale scrieri, tot îi patinează cuvântul între termeni și noțiuni
făcându-i învățăturile
încâlcite și păgubitoare– cum or fi putut unii să-l compare cu Părintele Profesor Dumitru Stăniloae?),
dezvăluindu-i întunericul
de tip arian.
Spunând că Iisus e singurul om care nu și-a dezmințit niciodată obârșia divină face un amestec
eretic între obârșiile
oamenilor și obârșia lui Hristos,
cuprinzând în această frază două erezii:
1. pe Iisus îl numește simplu
om (iată arianismul), deși este Dumnezeu – omul; 2. nouă ne dă obârșie divină (iată
panteismul), deși avem obârșie creată, chemată a primi în dar viața lui Hristos, deci a deveni dumnezei după
har.
Ce
oare vrea să spună sfinția sa cu aceasta? Ori
în ce fel am
tâlcui-o, tot erezie
iese.
Ce ne învață Sfânta Biserică Ortodoxă? Iată ce:
Mântuitorul are două nașteri, noi, trei obârșii. El are nașterea Dumnezeiască și cea omenească, iar noi
obârșiile din creație, din Adam cel vechi și cea mai uimitoare nașterea de sus (Sfântul Botez, îmbrăcarea
în Hristos, Adam cel
nou, obârșie nu după fire ci după har).
B. Nașterile lui
Hristos:
1.
Despre nașterea Dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu:
Nașterea din Tată fără de mamă, mai înainte
de toți vecii, nu o putem numi cu adevărat obârșie deoarece
nu are început, fiind nezidit. O putem numi
obârșie numai dacă numim cauzarea obârșie.
Este clar că oamenii nu pot avea acest fel de obârșie divină, fiind zidiți. Adică și ei sunt cauzați de Dumnezeu, dar nu prin naștere, ci prin facere în timp. Unicul Fiu al lui Dumnezeu născut, iar nu făcut este Domnul nostru Iisus Hristos.
2. Despre nașterea omenească a Domnului nostru Iisus Hristos:
Nașterea din Maică fără de tată la plinirea vremii (deci are început, poate fi numită obârșie), a
fost fără de plăcerea împreunării, feciorelnică, dar de dragostea noastră Hristos și-a asumat stricăciunea
firii ca să o repare, să o
restaureze.
Aceasta nu a avut-o nici Adam, căci a fost creat, iar nu născut, și nici Eva, care a fost luată din
Adam, iar nu născută. Nu o avem nici ceilalți oameni prin fire, căci toți ne-am născut din plăcerea
împreunării, în plus avem tată și mamă oameni, iar Hristos are ca Tată pe Dumnezeu pentru nașterea Sa
Dumnezeiască și ca Maică pe Fecioara
pentru nașterea Sa omenească. Așadar nici această obârșie nu poate
fi valabilă ca o origine comună firească,
a omului cu Hristos.
Obârșiile
oamenilor:
1.
Despre obârșia dintâi, din creația făcută
de Tatăl prin
Fiul în Sfântul Duh:
Adam a fost creat, iar nu născut, Eva, a fost luată din Adam, iar nu născută, Hristos și-a construit din
sângiurile feciorelnice ale
Maici Sale trup însuflețit
cu suflet rațional și cugetător.
Obârșia
lui Adam:
Fac 2:4 Iată obârșia cerului și a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul
Dumnezeu a făcut cerul și pământul.
Fac 2:7 Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și
a suflat în fața lui suflare de viață și s-a
făcut omul ființă vie.
Obârșia Evei:
Fac 2:21 Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; și, dacă a adormit, a luat una din coastele lui și a plinit locul ei cu
carne.:22 Iar coasta luată din Adam a făcut-o
Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam.:23 Și a zis Adam: „Iată aceasta-i os din oasele
mele și carne din carnea mea; ea
se
va numi femeie, pentru
că este luată din bărbatul său.”
Obârșia omenească a lui Hristos:
Luc 1:34 Și a zis Maria către înger:
Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?:35 Și răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și
Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.
Vedem limpede, așadar, chiar dacă sunt toate trei obârșii omenești (Atenție! nu divine!), cauzate prin creație, cât
de diferite sunt între
ele.
2. Despre obârșia din Adam a omului, prin păcatul strămoșesc:
Toți oamenii au obârșia în împreunarea din plăcerea trupească a două persoane omenești,
născându-se astfel
cu firea
stricată, supusă
morții,
în care stăpânește ca un tiran
păcatul.
Nici aceasta
nu poate fi comună cu a lui Hristos.
3. Despre obârșia din Hristos a omului, sau Dumnezeiescul Botez:
Omul botezându-se, se naște de sus, primind prin har (iar nu prin fire) obârșia omenească a lui
Hristos (în
Persoana Căruia este unită cu firea omenească fără despărțire, fără împărțire, fără amestecare,
fără
schimbare și firea Sa Dumnezeiască), și deși firea îi rămâne stricăcioasă (asemănându-se Domnului care Și-a asumat stricăciunea noastră, ca să o strice cu putere), dar crește lăuntric din putere în putere, lăsând
pe Domnul se întrupeze în el și să-l facă dumnezeu
după har, pe măsura în care și el îl
lasă pe Hristos să se facă Om în sine prin virtuți.
Așadar, dacă spunem că oamenii au obârșie divină propovăduim panteismul, dacă spunem că Iisus Hristos a
avut aceeași obârșie cu a oamenilor, propovăduim arianismul.
Amândouă sunt învățături
eretice, date anatema la Sfintele Sinoade Ecumenice.
Iată ce ne învață despre aceasta Părintele Profesor Dumitru
Stăniloae, într-o notă la Sfântul Cuvios
Maxim
Mărturisitorul:
Facerea (γένεσις) arată proveniența
directă de la Dumnezeu printr-un act de creare. Nașterea γέννησις arată proveniența prin împreunarea dintre bărbat
și femeie. Iisus a luat unele din trăsăturile
nașterii, dar nu pe toate, în special
nu pe
cele păcătoase. De aceea nu le-a pierdut nici pe toate cele ale facerii. Astfel în El s-au
arătat din nou într-o persoană
vie atât unele din trăsăturile lui
Adam dinainte de păcat, cât și unele din cele de după păcat. Din Adam cel dinainte de păcat a luat lipsa de păcat și nestricăciunea
primite prin creațiune; din Adam cel de după păcat “a luat trăsătura
pătimitoare venită prin naștere, însă nu și patimile
cele contra firii, care ar fi anulat nepăcătoșenia
și nestricăciunea. După părerea Sf. Maxim, ca și a altor Părinți, oamenii nu erau destinați să se înmulțească prin “naștere“, ci pe altă cale. “Facerea“ mai înseamnă aici și trăsăturile pe care le
are, sau le-a avut firea oamenilor prin creațiune, iar “naștere“ pe cele care le are din modul
acesta de-a veni la existență. Acestea sunt trăsăturile de pe urma păcatului, care au înăbușit unele din trăsăturile originare. în loc de “trăsătură“ se poate zice și “mod“ (τρόπος), cum e în greceste.
2.
II FILIOQUE. ANATEMA SFÂNTULUI SINOD
AL
II-LEA ECUMENIC
Chiar și învățătura Sfântului Sinod al 2-lea Ecumenic a contrazis-o, promovând uniatismul (greco- catolicismul și romano-catolicismul), deci, implicit Filioque,
învățătura că Sfântul Duh purcede și de la
Fiul. Deci este dat anatema
de Sfântul Sinod al 2-lea Ecumenic.
Crezul, finalizat la Sfântul Sinod al 2-lea Ecumenic, are cuvintele „Și întru Duhul Sfânt, Domnul de
viață făcătorul, care de la Tatăl
purcede”. Cine modifică în vreun fel crezul, chiar pentru a adăuga ceva Ortodox este anatematizat de toate Sfintele Sinoade Ecumenice de după Sinodul al 2-lea. Ce va păți atunci cineva dacă susține
că cei ce l-au modificat în chip eretic au învățătura aproape
fără de greșeală și fac parte din Sfânta Biserică, împărtășindu-i și tratându-i ca pe Ortodocși?
Catolici
•
Cu privire la Biserica Ortodoxă și cea Catolică,
Părintele zicea că sunt două strane ale
aceleiași Biserici; mai spunea despre biserici și mănăstiri, că în vremurile din urmă se vor construi
multe, dar nu se vor termina. (Sora
Aurica Ținea, Sf. Mănăstire Sâmbăta)
•
Despre catolici a spus: „Biserica Catolică este aproape fără greșeală”. (Gheorghe
Silea, 45 ani - Sâmbăta de Sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu