marți, 1 decembrie 2015

La multi ani, romani! Se implinesc 97 de ani de la Marea Unire

In urma cu 97 de ani, prin hotararea Marii Adunari Nationale intrunita la Alba Iulia se infaptuia statul national unitar roman. 1 Decembrie 1918 a fost momentul hotarator in istoria neamului nostru in care tara noastra si-a reintregit granitele si s-a indeplinit dorinta romanilor de a trai liberi si uniti. In fiecare an la Bucuresti, in orasul unirii, la Alba Iulia la Catedrala Reintregirii sau Incoronarii, dar si in toate orasele mari din intreaga tara au loc parade militare, manifestari culturale si ceremonii prilejuite de aniversarea acestei zile, evenimente care ii reunesc alaturi pe romanii de pretutindeni.

Revoluția Bolșevică a permis Basarabiei să se desprindă de Imperiul Rus. Sfatul Țării de la Chișinău a votat la 9 aprilie 1918 unirea cu Țara Mamă. După anunțarea votului, prim-ministrul Alexandru Marghiloman, aflat la Chișinău, a declarat de la tribună: " În numele poporului român și al Regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte și în veci! Trăiască România Mare!"


După prăbușirea Imperiului Austro-ungar, Marea Adunare a Românilor din Transilvania, Banat și Crișana a votat la 1 Decembrie 1918, stil nou, Unirea cu România. Consiliul Național din Bucovina făcuse același lucru cu trei zile înainte. Astfel, România s-a întregit și înspre răsărit și înspre apus.


Adunarea Naţională a proclamat libertatea, egalitatea şi autonomia tuturor cetățenilor, confesiunilor religioase, libertatea presei, votul universal, reprezentare proporţională în Parlament şi o reformă agrară radicală. Rezoluţia a fost citită de Vasile Goldiș în prezența celor 100.000 de participanți.


În timpul lungilor negocieri de la Versailles, guvernul comunist ungar al lui Bela Kun a încearcat să preia Transilvania prin forță. Ostașii români au fost nevoiți să intre din nou în război pe frontul de la vest de Tisa. La 4 august 1919, armata română a ocupat Ungaria.


Staționarea armatei române timp de trei luni la Budapesta nu a salvat doar Transilvania, ci și centrul Europei, de instaurarea comunismului timp de mai bine de 20 de ani. Înfăptuirea României Mari, din Banat până la Nistru, a adus și dificultăți uriașe.


Pentru recunoașterea Unirii mai era nevoie și de acceptul Conferinței de Pace de la Paris, din 1919.
Un mare merit l-a avut și prim-ministrul ardelean, Alexandru Vaida Voievod, care a negociat Tratatul de la Trianon. În Decembrie 1919, s-a semnat și Pacea cu Austria, referitoare la Bucovina, și cea cu Bulgaria pentru Dobrogea. Pacea cu Ungaria s-a semnat abia la 4 iunie 1920, la Palatul Trianon , din cauza nesfârșitelor discuții privind marcarea granițelor și asigurarea drepturilor minorităților.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu