Parintele TEOGNOST-despre preotie-filocalia 4

„-Când te-ai învrednicit de preoţia dumneze­ească şi cinstită, te-ai îndatorat de mai înainte să te ai pe tine jertfit morţii patimilor şi plăcerilor şi aşa să îndrăzneşti a te atinge de jertfa cea vie şi înfrico-cată, dacă nu vrei să fii ars de focul dumnezeesc, ca o materie ce arde cu uşurinţă.

- Şi dacă nu ai primit în­ştiinţare de la Duhul Sfânt că eşti primit ca mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, ca unul întocmai cu în­gerii, să nu îndrăzneşti să te arunci în primejdie, atingându-te de săvârşirea înfricoşată şi preacurată a celor dumnezeeşti, de care şi îngerii se tem şi dela care mulţi dintre Sfinţi s'au tras înapoi cu evlavie; ca nu cumva, asemenea lui Zan, să te pierzi din părerea că eşti bun.

- Gândeşte-te că te-ai învrednicit de o cinste întocmai cu a îngerilor şi sârgueşte-te. să rămâi ne­pătat în treapta în care ai fost chemat, prin toată virtutea şi curăţia. Ştii pe Luceafărul care a căzut, din ce era ce sa făcut, din pricina mândriei. Să nu păţeşti şi tu acestea, închipuindu-ţi lucruri mari despre tine. Socoteşte-te pe tine pământ şi cenuşă şi lepă­dătură şi plângi pururea, ca să te învredniceşti de împărtăşirea dumnezeească şi să fii chemat la ru­denie de neînţeleasa iubire de oameni şi de negrăita bunătate a lui Dumnezeu, prin mânuirea sfintelor înfricoşate Taine.

-Cel preoţit trebue să se curăţească de toate patimile, dar mai ales de curvie şi de pomenirea răului şi să nu aibă nici măcar vreo închipuire simplă, dacă nu vrea să se apropie de trupul împă­rătesc schimonosit sau cu funingine pe faţă, şi de aceea să fie urît şi greţos.

-Să te atingi de cele sfinte cu conştiinţa înălbită prin curăţie, ca un sfânt, după ce te-ai inălbit mai 'nainte prin şiroaie de lacrimi mai mult decât zăpada, arătând prin albirea îngerească dinafară, frumuseţea dinăuntru a sufletului. Şi ia seama să nu fi plin numai de predaniile de la oameni în sfinţita săvârşire a celor dumnezeeşti, ci să ai şi harul care să-ţi facă înţelese în chip ascuns şi tainic cele mai înalte.

- Un preot oarecare ce era totodată şi monah, având faimă de evlavie şi fiind cinstit de mulţi pentru arătarea cea dinafară, dar înăuntru, pe ascuns, aflân-du-se desfrânat şi întinat, săvârşind odată dumne­zeească şi sfânta slujbă, când s'a apropiat de cân­tarea Heruvicului, plecându-şi grumazul, ca de obiceiu, înaintea sfintei Mese şi cetind: „Nimenea nu este vrednic"... s'a aflat dintr'odată mort, părăsindu-l su­fletul într'o înfăţişare ca aceasta.

- Invrednicindu-te să te sui la treapta cerească a preoţiei celei întocmai cu îngerii, printr o mică cu­răţire, te-ai făcut din vas al pierzării şi netrebnic, vas al alegerii şi de bună slujbă Domnului, ase­menea lui Pavel. Deci păstrează neprihănită cinstea de care te-ai învrednicit, păzind darul dumnezeesc ca lumina ochilor, ca nu cumva, spurcându-te din neluare aminte, să fii aruncat dela înălţime în pră­pastie şi cu anevoe să afli întoarcere.

- Uşoară este demnitatea preoţiei şi jugul blând, dar când se primeşte şi când e purtată după cu­viinţă; şi când nu se cumpără harul Duhului dum­nezeesc. Dar când se cumpără cu sârguinţă ome­nească şi cu dar stricăcios ceea ce nu trebue să se neguţătorească şi chemarea nu mai e de sus, sar­cina este foarte grea, ca una ce e purtată fără vred­nicie şi peste putere.  Iar jugul este foarte aspru şi roade grumazul şi puterea celui ce-l duce,'' de nu-l pune jos, până-l va slei şi zdrobi cu desăvârşire.

- Am cunoscut un preot care îndrăznea să săvârşească cele dumnezeeşti cu nevrednicie, ca unul ce căzuse în patima curviei. Acesta căzu mai întâi într'o boală grea şi de nevindecat, şi se apropia de moarte. După ce făcu totul pentru tămăduirea boalei, dar nu folosi nimic, ci boala se întindea şi mai tare, veni la conştiinţa că are să moară din pricină că a slujit cele sfinte cu nevrednicie. Drept aceea oprin-du-se îndată cu jurământ dela sfânta Liturgie, a urmat de grabă şi tămăduirea, încât nici urmă de boală n'a mai rămas în el.

- Trupul şi sângele nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Iar tu împărtăşindu-te de trupul şi sângele lui Dumnezeu, cum nu te faci un trup cu El şi nu te străbaţi de sângele Lui, având de pe acum, înăuntru împărăţia Cerurilor, ci eşti încă împrejmuit

de patimile, trupului şi ale sângelui? Mă tem că nu va rămânea în tine Duhul lui Dumnezeu, ca unul ce eşti trupesc, şi vei fi tăiat în două la vremea judecăţii, luându-se dela tine cinstita preoţie, ca dela unul ce eşti nevrednic de asemenea har.

-Nefiind înaintea ochilor tăi frica lui Dum­nezeu, socoteşti că e un lucru simplu să săvârşeşti cele sfinte cu nevrednicie, amăgit de iubirea de sine şi închipuindu-ţi pe Dumnezeu bun. Aceasta au pă­timit-o şi Datan şi Aviron odinioară, până ce i-a înghiţit pământul. Temându-te de aceasta şi înfricoşându-te de Cel de care trebue să-ţi fie frică, cugetă la măre­ţia lucrului şi sau săvârşeşte cu vrednicie şi curăţie, ca să nu zic întocmai ca un înger, lucrul dumnezeeştei preoţii, sau Opreşte-te, ca un om chibzuit, dela slujba înfricoşată, ca nu cumva, dispreţuind aceasta şi nesocotindu-ţi conştiinţa care te mustră, să zici cu durere atunci, când vei fi osândit, şi când toate se vor judeca şi îndrepta: „Frica de care m'am temut, a venit peste mine", şi „aceea ce mă înfricoşa, mi s'a în­tâmplat mie".