Târgul educației morții organizat de Universitatea București. Ce educație mai înaltă putem oferi tinerilor decât a valoriza Viața?

Adăugaţi o legendă

În perioada 10-11 aprilie 2014, Universitatea din București organizează Târgul Educației. În urma aplicației depuse, a respectării întregii proceduri de înscriere și a menționării în catalogul evenimentului, Asociația Studenți pentru Viață a primit un stand și a fost programată în ziua de 10 aprilie, între orele 18.00-19.00, să prezinte revista „Pentru viață”, nr. 2 – „Adopția, o alegere nobilă”.

În dimineața zilei de 10 aprilie asociației i s-a comunicat că-i este interzisă participarea, în urma unor presiuni făcute asupra conducerii Universității. Interzicerea a fost urmarea constituirii unei presiuni, care nu s-a manifestat pe față: grupuri private pe Facebook, întâlniri, contactarea conducerii Universității, fără a li se adresa un singur cuvânt oficial asociației.

Pentru cei care nu știți, Asociația Studenți pentru Viață este organizația care s-a ocupat de coordonarea la nivel național a „Marșului pentru Viață - Adopția, o alegere nobilă” și de organizarea directă a marșului în București. În urmă cu doar două săptămâni în 40 de orașe ale țări s-au organizat marșuri pentru afirmarea vieții, pentru lupta împotriva uciderii copiilor din pântecele mamei (prin avort și contraceptive) iar tot acest demers binecuvântat de Dumnezeu, susținut oficial și de Patriarhia Română, se datorează Asociației Studenți pentru Viață.

Am aflat cu stupoare că Universitatea București a interzis pe ultima sută de metri participarea asociației la Târgul Educației pe următorul motiv declarat de conducerea universității către adevarul.ro:

„Eu coordonez acest eveniment şi le-am transmis din start, când ne-au solicitat participarea la târg, că nu au ce să caute la acest eveniment destinat informării liceenilor, pot veni la dezbateri organizate de facultăţile universităţii, cum e Filosofia, unde să discute pe tema avortului, nu avem nicio problemă în acest sens, dar nu la acest eveniment. Ulterior, ei au mers la coordonatorul departamentului pentru studenţi, care, neştiind că aveau de gând să lanseze acea revistă şi ce preocupări au, le-a dat acordul, confirmat apoi şi de rector. După ce au apărut reacţiile negative în rândul studenţilor, domnul rector (Mircea Dumitru - n.r.) mi-a transmis azi-dimineaţă să le spun că nu mai pot participa, pentru că nu îşi are rostul o astfel de controversă la acest eveniment, însă le-am transmis că pot veni oricând la o dezbatere la UB”, a declarat prorectorul Maria Voinea.

Schimbarea deciziei de a participa vine ca urmare a presiunii pe care doamna Oana Băluţă, conferenţiar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a făcut-o asupra conducerii, după ce în urmă câteva zile a scris un articol împotriva marșului pentru viață, susținând „dreptul” fiecărei femei asupra propriului corp și drepturile homosexualilor dar și ca urmare a unui reportaj realizat de Pro Tv.

Pentru a evita controversele conducerea universității a decis că e mai bine să interzică asociației să participe la acest eveniment.

Un alt profesor, domnul Claudiu Tufiș, a scris pe pagina sa de facebook:

„Universitatea din Bucuresti chiar vrea să îşi asocieze numele şi imaginea cu asociaţii care militează împotriva avorturilor? Uităm cam repede traumele prin care au trecut femeile din România în perioada comunismului. Dăm cam repede cu piciorul suferinţelor femeilor, doar pentru a câştiga o favoare din partea atotputernicei BOR. Este a doua oară în doar două luni când Universitatea din Bucureşti calcă în picioare valori pe care ar trebui să le apere.”

Dacă pentru acești profesori a-ți omorî copilul este un drept al omului, înseamnă că educația oferită studenţilor din facultățile unde ei predau face parte dintr-o cultură a morții, și nicidecum a vieții.

Într-o țară creștin ortodoxă, unde majoritatea persoanelor sunt botezate în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, conducerea Universității București refuză să prezinte tinerilor la Târgul Educației revista „Pentru Viață”, care prin conținutul ei îndeamnă familiile să adopte copii iar pe femeile care au în pântece un prunc nedorit, le îndeamnă să nu-l avorteze ci să-l nască, și dacă nu-l pot crește, să-l încredințeze spre adopție instituțiilor statului. Revista promovează viața, familia și valorile creștin ortodoxe alea neamului nostru.

Tinerii asociației SPV nu veneau la Târgul Educației să ceară pedeapsa capitală pentru femeile care au avortat, nici măcar să le mustre prin vreun banner sau vreun discurs, ba dimpotrivă, veneau să susțină viața, dată de Dumnezeu în clipa concepției și să ofere soluții fetelor și femeilor aflate în perioade de criză.

Ce târg al educației este acesta unde unii dintre profesori și unii dintre studenți sunt indignați de promovarea vieții? Ce are acest târg mai frumos de promovat decât viața? Ce educație mai înaltă putem oferi copiilor și tinerilor noștri astăzi decât a valoriza în primul rând viața? Mai întâi viața lor, primită de la Dumnezeu și de la părinți, și pe care o trăiesc. În al doilea rând viața aproapelui nostru prin care ne bucurăm, pe care-l iubim și de la care primim iubire. Cine-și apreciază viața sa și a aproapelui său ca pe un dar, poate înțelege mai ușor că Dumnezeu este Însuși Viața. „Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” (Ioan 14, 6)

Un astfel de tânăr va percepe mai lesne că viața noastră izvorăște din Dumnezeu... Viață sunt razele dumnezeirii Lui, energiile necreate ale Sfintei Treimi. Sufletul meu, viața din mine, este primită în momentul concepției de la Creator.

Mai departe îl las pe Sfântului Nicolae Velimirovici, să continue articolul. Sunt atât de actuale scrierile lui, încât par scrise acum câteva ore. Și nu uitați că Sfântul Nicolae are 5 titluri doctorale, fiind educat la marile universități ale Europei.

„Cu multe veacuri înainte, universităţile europene se îngrijeau cu adevărat de cunoştinţele cele mai de seamă şi mai de căpetenie ale vieţii. Însă când au văzut că acele cunoştinţe nu se pot dobândi prin strădania omenească fără descoperirea cea binevoitoare a lui Dumnezeu, atunci acele universităţi, una după alta, au decăzut şi s’au prefăcut în prăvălii şi în magazine de mărunţişuri, de unde se poate cumpăra tot ce rodeşte pământul, însă nimic din cele ce vin din ceruri.

Şcoala Europeană s’a depărtat de credinţa în Dumnezeu. Din această pricină s’a preschimbat într’o cameră de otrăvire, de aici provine moartea omenirii Europene. În culturile păgâne, niciodată ştiinţa nu s’a îndepărtat de credinţă, chiar dacă credinţa era greşită şi absurdă. Numai în Europa s’a întâmplat aşa ceva, în acea Europă care a primit de la Dumnezeu credinţa desăvârşită. Dar din pricina certei cu căpeteniile bisericii, Europa s’a mâniat şi s’a lepădat de credinţa cea desăvârşită, păstrând doar ştiinţa cea desăvârşită.

O, fraţii mei, Europa a lepădat cunoaşterea lui Dumnezeu şi a primit necunoaşterea omenească! Ce nebunie, câtă întunecare! După Europa ne-am luat şi noi. Pentru aceasta, am pătimit cumplit. Oare ne vom înţelepţi? Oare vom avea înţelepciunea şi curajul să ne întoarcem din rătăcire pe calea cea dreaptă, înaintea Europei şi fără Europa? Aceasta este întrebarea de viaţă şi de moarte pusă acum înaintea noastră. Să apucăm, dar, pe calea părinţilor noştri, şi nu ne vom înşela. Să ne întoarcem la credinţa cea dreaptă şi să lepădăm ştiinţa cea mincinoasă, şi nu ne va părea rău. Să fim oameni, nu maimuţe, şi Dumnezeu ne va primi ca fii ai Săi. Amin.

Europa universitară l-a sfărâmat în mii de bucăţele pe Dumnezeul ei, l-a desfăcut în nenumăraţi atomi, protoni şi electroni, nici cât negru sub unghie. Cine s’ar teme de un astfel de Dumnezeu neînsemnat?! În locul sfinţilor, i-au pus în primele rânduri, în ziare, în săli şi în cărţi, pe bancheri, pe politicieni, pe cărturari, pe farisei şi pe saduchei. Însă nici un sfânt. Europa nu mai naşte sfinţi! E ca şi cum s’ar fi jurat să nască numai personalităţi înaintea cărora nimeni nu trebuie să se ruşineze! Dacă nu aţi ştiut în ce constă căderea Europei până la nimicnicie, să ştiţi acum: în faptul că a pierdut noţiunea de Dumnezeu înfricoşat şi de om sfânt.

Că omenirea Europeană a făcut legământ cu moartea şi învoială cu iadul, este cel mai vădit lucru dintre toate cele petrecute în istoria lumii în ultimele două sute de ani. Europa întreagă duhneşte a moarte. Universităţile Europene propovăduiesc moartea. Cărturarii Europeni descriu moartea. Oamenii de ştiinţă Europeni fac moartea nemuritoare. Politicienii Europeni lucrează pentru moarte. Dascălii Europeni sădesc moartea în sufletele tinerilor. Imperialiştii Europeni răspândesc moartea în întreaga lume. Revoluţionarii Europeni poartă stindardul morţii. Europa modernă este sinonimă cu moartea. Nu vrea să ştie de viaţa de după moarte.

Cum aşa? veţi întreba. Oare acest lucru e pentru voi o noutate, un prilej de uimire? Oare nu aţi auzit de răzvrătirea Europeană împotriva vieţii şi pentru moarte?

Biserica lui Hristos e purtătoarea vieţii, Europa modernă e purtătoarea morţii. Biserica spune: Viaţa e mai veche decât moartea, căci mai întâi a fost viaţa şi apoi a venit moartea. Ştiinţa Europeană răspunde: Nu e adevărat, moartea e mai veche decât viaţa, mai întâi a fost moartea, şi din materia moartă a răsărit viaţa. Biserica spune: Hristos a înviat, a biruit moartea şi i-a chemat pe oameni în împărăţia vieţii veşnice.

Universităţile Europene răspund în zeflemea, într’un singur cuget: Moartea e nebiruită, viaţa e doar o întâmplare pe ţarina veşnică a morţii. Biserica spune: Popoarele sânt familii ale lui Hristos, Dumnezeul nostru, care trebuie să se înţeleagă şi să se ajute unele pe altele. Acum răspund politicienii: Poporul nostru, după obârşia şi după cultura sa, este mai presus de multe alte popoare, şi trebuie să stăpânească peste aceste alte popoare; pe lângă aceasta, mai contează şi interesul nostru economic, care-i mai important decât toate, precum şi prestigiul nostru naţional.

O, fraţilor, într’un cuvânt, moarte şi iad! Biserica le mai spune şi dascălilor: Copiii trebuie să-l primească pe Hristos, şi copiii trebuie daţi lui Hristos – aceasta-i toată învăţătura! La acestea, pedagogii incapabili, otrăvitori ai copiilor altora, căci se străduiesc să nu aibă copii ai lor, răspund: Nici vorbă! Copiii trebuie dezvăţaţi de amăgirile părinţilor, trebuie învrăjbiţi împotriva părinţilor, să

scuipe pe ei şi pe toate cele sfinte ale lor – aceasta-i modern, progresist, ştiinţific! Biserica învaţă popoarele Europene: Voi aţi fost botezaţi pentru a-i boteza şi pe alţii.

Ca imperialişti, cuceriţi ţări străine ca să le exploataţi, şi nu ca să vestiţi pe Hristos, Evanghelia,

Viaţa şi frăţietatea. Aceasta nu e o binecuvântare, ci un blestem. Şi va fi blestemat imperialismul vostru. Revoluţionarii poartă stindardul morţii, cu un cap de mort pictat pe el. De ce? Deoarece cred în moartea veşnică şi în vremelnicia vieţii, împotriva credinţei Bisericii în viaţa veşnică şi în vremelnicia morţii.

Fraţii mei, moartea a crescut şi s’a răspândit peste omenirea Europeană precum iarba peste leşurile putrede. Tragedia Europei stă în aceea că a ales împărăţia morţii, pe care o crede veşnică, şi a lepădat împărăţia Vieţii veşnice. A făcut legământ cu moartea. Iar de îndată ce s’a legat cu moartea, s’a legat şi cu iadul şi cu cele ale iadului, adică cu minciuna, cu viclenia, cu răpirea, cu cotropirea, cu uciderea, ura şi mândria, cu toată trufia şi toată duhoarea de mormânt.

Moarte, moarte veşnică – aceasta ar putea scrie, pe drept, deasupra tuturor porţilor prin care se intră în Europa. Iar voi, Sârbilor, urmaşi ai mucenicilor de la Kosovo care au căzut pentru împărăţia cea cerească şi viaţa cea veşnică, să cugetaţi acum: Vreţi cu Europa, tovarăşa morţii, sau cu Hristos, împăratul vieţii veşnice? Amin.” (Sfântul Nicolae Velimirovici - Prin fereastra temniței)

Iar noi, dragi români, cu cine vrem?

Mărturisiți-L pe Hristos cu viața voastră oriunde ați fi! Mărturisiți Adevărul!

Am ajuns să nu mai putem vorbi despre Viață în universitățile noastre pentru că am tăcut și am fost complici la săvârșirea păcatelor și la distrugerea țării. Urmează vremuri grele. Nu mai putem sta.

Trebuie să mărturisim... chiar cu prețul vieții, dacă ne va cere Dumnezeu acest lucru.

Dumnezeu să ne ajute!

(Claudiu Balan)