Sinodul eretic de la Creta

Vă este frică de o aşa-zisă "schismă", care, în realitate nu e schismă, dar de erezia care vă desparte de Dumnezeu nu vă este frică?
Ia mai gândiţi-vă o dată: Cine sunt cei care fac schismă în biserică cu adevărat? Cei care au intrat în C.M.B. şi sunt ecumenişti şi au semnat tot felul de documente eretice, iar în final - cei care au semnat la sinodul tâlhăresc din Creta, ori cei care merg pe linia dreaptă a Sfinţilor Părinţi şi a celor 7 sinoade ecumenice şi păstrează în continuare învăţătura sănătoasă şi neştirbită?

canonul 15 al sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861

"cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor [ episcopi ,mitropoliţi, patriarhi] pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinţi, Fireşte adică, de comuniunea cu acela care propovăduieşte eresul în public şi cucapul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai cănu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşide comuniunea cu cei ce se numeşte episcop chiar înainte decercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinsteacuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pepseudoepiscopi şi pe pseudoînvăţători şi nu au rupt cu schismăunitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi de dezbinări."

"În cadrul sinodului, delegaţia B.O.R. a semnat toate documentele propuse, inclusiv pe cele cuprinzând prevederi neortodoxe, în privinţa cărora mai mulţi teologi şi ierarhi au tras un semnal de alarmă. Amintim aici doar controversatul document intitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, document potrivit căruia ar exista mai multe „Biserici Creştine” din care ar face parte şi Biserica Ortodoxă.

Delegaţia română şi-a asumat, totodată, şi multiplele referiri la „Biserici” şi „Confesiuni”, care contravin învăţăturii Bisericii Ortodoxe, mărturisită prin Crez ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos.



Delegaţia română şi-a asumat, totodată, şi multiplele referiri la „Biserici” şi „Confesiuni”, care contravin învăţăturii Bisericii Ortodoxe, mărturisită prin Crez ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos.


Recunoaşterea pe linie oficială a ecumenismului s-a reflectat şi în eliminarea din discuţiile preliminare a termenilor de „schismatic” şi „eretic”, înlocuirea termenului „eretic” cu „neortodox”, precum şi acceptarea monofiziţilor, catolicilor şi protestanţilor drept „biserici istorice”.

Sf. Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului, în Epistola I către papa Nicolae, amintea că „există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor."

Au fost acceptate şi afirmaţiile greşite, precum „unitatea pierdută a creştinilor” sau „pentru restaurarea unităţii creştine”, care ar sugera faptul că Biserica ar fi pierdut la un moment dat unitatea, fiind acum nevoită să o regăsească.

În legătură cu acest aspect, Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos – unul dintre ierarhii care au apărat dreapta credinţă, refuzând să semneze documentele eretice propuse la sinodul din Creta – afirma: „Este o mare confuzie astăzi despre ceea ce este Biserica şi care sunt adevăraţii ei membri. Se confundă identitatea Bisericii cu alte tradiţii umaniste şi se gândeşte că Biserica este fragmentată şi despărţită, dar mai mult se ignoră singura cale de mântuire a Bisericii… Papistaşii nu au preoţie, nici taine… Vaticanul nu este biserică, ci un sistem politico-economic situat în afara Bisericii, iar papa cu toţi «clericii» Vaticanului nu sunt urmaşi ai Apostolilor, nu au predania şi succesiunea apostolică… Papistaşii sunt francolatini, iar pe deasupra şi eretici. Papismul se află în afara Bisericii…, şi pentru că în afara Bisericii nu există Taine, pentru aceasta clericii papistaşilor şi însuşi papa, pentru noi, ortodocşii, nu au preoţie, adică au fost tăiaţi de la succesiunea apostolică. Dacă se va pierde Credinţa Ortodoxă, atunci nu va mai exista nici Biserică, nici Dumnezeiasca Euharistie… "

Se poate concluziona, aşadar, că sinodul din Creta a fost unul neortodox, în concordanţă cu planul mondial de unire a tuturor religiilor şi globalizare a lumii pentru pregătirea venirii unui conducător unic mondial

-suntem nevoiţi să arătăm motivele pentru care nu acceptăm această adunare şi ceea ce s-a hotărât în cadrul ei, pe temeiul cuvântului Scripturii şi al de Dumnezeu insuflaţilor Părinţi: „ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.” (Mat. 18, 16) Aceste motive sunt expuse pe larg în documentele pe care le-am anexat acestei scrisori, iar pe scurt, ele sunt următoarele în legătură cu acest sinod:

1. A fost anulată sinodalitatea ortodoxă prin excluderea episcopilor de la participarea la sinod și de la votarea în cadrul său.
2. Nu a realizat unitatea organică cu celelalte sinoade prin faptul că nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente şi nu s-a întărit credinţa ortodoxă statornicită la acestea.
3. A anulat hotărâri dogmatice şi canonice ale Sinoadelor Ecumenice.
4. A recurs la manipulări şi presiuni fără precedent în ce priveşte ordinea de zi şi practicile sale.
5. Nu urmează Tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii celei Una.
6. A legiferat oficial şi sinodal panerezia ecumenismului.
7. Recunoaşte sinodal participarea Bisericii Ortodoxe în aşa-numitul „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi întăreşte scopul acestuia de realizare a „unităţii creștine.”
8. Acordă statut bisericesc ereziilor, acceptându-se că papismul, monofiziţii precum şi ceilalţi eretici din „CMB” sunt „Biserici”, iar nu erezii.
9. Promovează teologia postpatristică prin concepte și idei străine Ortodoxiei.
10. A trecut cu vederea şi a ignorat rolul clerului inferior şi al mirenilor și nu a exprimat experienţa în Duhul Sfânt a trupului eclezial.
11. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, ci, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale.
12. A introdus practici străine Ortodoxiei: căsătoria mixtă, adunările episcopale, rugăciuni pentru mediu.

sursa: https://monahulteodot.wordpress.com/2016/08/12/scrisoare-deschisa-catre-arhiereii-care-au-semnat-in-creta/

Despre soarta ereticilor: Predică la Duminica Ortodoxiei a Sfântului Ierarh Luca al Crimeei

“În cea dintâi Duminică a Marelui Post, care se numeşte Duminica Triumfului Ortodoxiei, Sfânta Biserică prăznuieşte întărirea şi întemeinicirea credinţei ortodoxe, biruinţa asupra numeroşilor eretici osândiţi de cele şapte Sinoade Ecumenice. Ştiţi că încă din vremurile apostolice au apărut o mulţime de dascăli mincinoşi, al căror număr a tot crescut o dată cu scurgerea veacurilor. S-au ridicat eretici care au strâmbat sfânta credinţă ortodoxă, învăţând mincinos despre Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – şi mulţi au urmat păgânătăţii lor, mulţi au pierit cu moarte veşnică.

Toate acestea au fost prezise de către sfinţii apostoli. Iată ce spune Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua Epistolă sobornicească a sa: Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Ce i-a răscumpărat, îşi vor aduce sieşi grabnică pieire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite, şi din pricina lor calea adevărului va fi hulită (2 Pt. 2, 1-2). Şi sfântul apostol Pavel îi prevenea pe creştinii din Efes: Ştiu că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma, şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei (Fapte 20, 29-30).

Încă de atunci, din vremurile apostolice, au început despărţirile de Biserica lui Hristos – iar Domnul nostru Iisus Hristos a spus cu gura Sa că Biserica trebuie să fie una: Şi va fi o turmă şi un păstor (v. In. 10, 14-16). Şi în rugăciunea Sa arhierească El a strigat către Tatăl Său: Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una (In. 17, 10-21).

Domnul a învăţat că Biserica trebuie să fie una, El fiindu-i Cap şi Păstor – iar toţi dascălii mincinoşi şi ereticii cu putinţă au năzuit întotdeauna, ca nişte lupi răpitori, să se deosebească de Hristos şi să răpească o parte a turmei lui, însetând de stăpânire şi de cinstirea din partea lumii. Ei sfâşie Biserica lui Hristos. În anul 1054, din pricina pretenţiilor papilor romani la stăpânire absolută în Biserică, pe care voiau s-o cârmuiască singuri, Biserica Apuseană, catolică adică, s-a despărţit de Biserica Răsăritului, ai cărei fii suntem noi. Sfinţii apostoli nu au practicat niciodată stăpânirea absolută a unui singur om în Biserică: Biserica era cârmuită soborniceşte şi nimeni nu-şi dădea numele de locţiitor al lui Hristos pe pământ. Ortodocşii au făcut totul pentru a preîntâmpina ruptura, dar Domnul a îngăduit-o.

În cel de-al XIV-lea veac a apărut un nou făcător de schismă, Luther, care a supus unei obraznice şi samavolnice critici întreaga învăţătură a Bisericii şi a refăcut-o cu desăvârşire după cum i s-a părut lui că este nevoie – şi a apărut o nouă erezie, care a rupt cu desăvârşire succesiunea apostolică: erezia luterană sau protestantă. După aceea a început o necurmată împărţire a protestantismului într-o mulţime de secte şi de curente, căci Luther a dat tuturor adepţilor săi dreptul deplin de a explica Evanghelia după bunul plac.

O asemenea explicare fără călăuzirea păstorilor de Dumnezeu rânduiţi ai Bisericii n-avea cum să nu fie strâmbă. Fiecare înţelegea Biblia precum voia, precum îi dictau lipsa de educaţie şi neputinţa minţii. Şi acum protestantismul cuprinde un număr uriaş de secte. Din păcate, şi în Biserica noastră a pătruns înrâurirea acestor erezii şi secte protestante. S-au găsit în poporul nostru nu puţini oameni care au părăsit credinţa strămoşească şi au urmat sectarilor protestanţi. Aşa au apărut la noi ştundismul, baptismul şi multe alte secte.

În secte intră oameni neştiutori, neîntăriţi în adevăr, şi îşi clădesc învăţătura fiind pătrunşi de patima cea mai grea, de cel mai greu păcat: de păcatul satanic al trufiei. Ei îndrăznesc cu obrăznicie să critice rânduielile Sinoadelor Ecumenice, poruncile sfinţilor apostoli, învăţătura Bisericii Ortodoxe. Ei supun unei nimicitoare critici, cu prostie şi ignoranţă, întreaga Biblie, tot Noul Testament, alegând din Sfânta Scriptură doar locurile care le gâdilă iubirea de sine şi trufia şi respingând tot ce le contrazice părerile preconcepute. Trufia şi adânca neştiinţă stau la temelia sectelor. Toţi trebuie să-şi amintească bine lucrul acesta. Fenomenul sectar a îmbrăcat la noi forme absurde, revoltătoare prin prostia lor şi prin obraznica lor tăgăduire a întregii învăţături creştine; despre unele dintre ele ţi-e şi ruşine să vorbeşti. Nu puţini sunt sectanţii care tăgăduiesc Dumnezeirea lui Iisus Hristos. Spre ruşinea poporului nostru, s-au găsit în el oameni care, uitând tot trecutul lui, toţi stâlpii seculari ai vieţii lui, uitându-şi credinţa ortodoxă, au început să mărturisească credinţa evreiască – fiindcă sunt un şir întreg de secte iudaizante care păzesc întreaga lege a lui Moise, cinstesc toate praznicele iudaice, se supun pe sine şi îşi supun copiii tăierii împrejur şi devin din ruşi evrei. Iată până la câtă nerozie ajung unii sectanţi.

Sfântul Apostol Petru spunea în cea de-a doua Epistolă sobornicească a sa că cei neştiutori şi neîntăriţi răstălmăcesc scrierile lui Pavel, ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor (v. 2 Pt. 3, 16). Iată şi cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Cum vor propovădui, de nu vor fi trimişi? (Rom. 10, 15). Slujitorii Bisericii, arhierei şi preoţi, au fost trimişi la propovăduire: pe preoţi îi trimit arhiereii, arhiereii au primit această autoritate de la apostoli, iar apostolilor le-a poruncit să pască turma Sa însuşi Domnul: Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel Ce M-a trimis pe Mine (Lc. 10, 16).

Cuvintele acestea îi privesc nemijlocit şi pe sectanţi, care nu ascultă de slujitorii Bisericii şi astfel se leapădă de însuşi Domnul Iisus Hristos şi de Tatăl Ceresc, Care L-a trimis. Lepădându-se de Adevărul Dumnezeiesc, sectanţii au călcat poruncile lui Dumnezeu şi au lepădat Tainele Bisericii, însuşindu-şi dreptul de a propovădui. Cum vor propovădui însă, dacă n-au fost trimişi?

Nu e păcat mai greu decât schismele şi sfâşierile din Biserica lui Hristos. 

Aşa spuneau toţi marii ierarhi. Iată cuvintele sfinţitului mucenic Ciprian: „Păcatul celor care nu păstrează unirea şi strânsa legătură cu Biserica nu se spală nici măcar cu sângele lor, chiar dacă aceştia s-ar da pe sine la moarte pentru mărturisirea numelui lui Hristos: vina cea de neşters şi grea a despărţirii de Biserică nu se curăţă nici măcar prin sânge”. Iar alt sfinţit mucenic – Ignatie Teoforul – a zis aşa: „Nu vă amăgiţi, fraţilor: cine urmează făcătorilor de schisme, acela nu va moşteni împărăţia lui Dumnezeu”.

Vedeţi cât de cumplit este păcatul schismei şi al alcătuirii de secte, cât de cumplit este a te abate de la Biserica lui Hristos şi a merge după sectanţi. Sfinţii apostoli ne-au prevenit de numeroase ori în această privinţă. În Epistola către romani, Sfântul Apostol Pavel spune: Vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei (Rom. 16, 17).

Domnul Iisus Hristos a zis: Feriţi-vă de prorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori (Mt. 7, 15). Să ştiţi, popor al lui Dumnezeu, că sectanţii sunt făţarnici, că vin punându-şi masca iubirii şi smereniei. Ei sunt din cale-afară de şireţi: linguşesc subţire auzul, fac pe sfinţii, robesc oamenii printr-o amăgitoare dragoste şi atenţie, îi atrag în cursele lor – şi dacă ajungeţi în aceste curse veţi pieri.

Sfântul Apostol Pavel cheamă în Epistolele către tesaloniceni şi galateni: Staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră (2 Tes 2, 15); chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema! (Gal. l, 8).

Pe toţi cei aflaţi în secte, care smintesc oamenii cu învăţăturile lor mincinoase, apostolul Pavel îi dă anatemei – şi urmând cuvintelor lui, Sfânta Biserică anatematizează în Duminica Triumfului Ortodoxiei pe toţi ereticii, pe toţi cei ce nu recunosc Sinoadele Ecumenice şi Sfânta Tradiţie. Să vă aduceţi aminte şi să ştiţi că dacă cineva vă sminteşte şi vă
atrage într-o sectă, veţi fi supuşi anatemei, veşnicului blestem. Ce poate fi mai groaznic decât aceasta? Nu ştiu. Pot numai să vă rog, cum îi ruga pe credincioşi şi Sfântul Apostol Pavel, să vă păziţi de aceşti răpitori, să vă păziţi de cei ce fac schisme, să nu vă duceţi niciodată la adunările lor, căci altfel va pătrunde în voi otrava lor. Ca de foc temeţi-vă de legăturile cu ereticii, cu sectanţii. Ţineţi-vă de credinţa pe care ne-o învaţă Sfânta Biserică – de credinţa evanghelică, de credinţa lui Hristos, de credinţa apostolească, şi vă va mântui Domnul Iisus Hristos. Amin.”

 Sursa: Fragment din cartea La porțile Postului Mare – Predici la Triod, Sf. Luca al Crimeei, Editura Biserica Ortodoxă, București, 2004, p. 55-57.

Sinodiconul Ortodoxiei: https://ortodoxiasingurabisericaadevarata.wordpress.com/sinodiconul-ortodoxiei/

Statistica creştină în lume

Conform datelor prezentate de The Pew Research Center în decembrie 2011, în lume sunt cca 2.184.060.000 de creştini, ceea ce reprezintă 31,7% din populaţia globului. (Pe locul II sunt musulmanii cu 23% din populaţia globului, apoi hinduşii cu 15%). 

Romano-catolicii reprezintă aproximativ 50% din numărul total de creştini, fiind în număr deaproximativ 1.094.610.000. Cei mai mulţi dintre ei locuiesc în Brazilia (peste 133 de milioane),Mexic (peste 96 de milioane) şi Filipine (aproape 76 de milioane).

Protestanţii de diferite denominaţiuni (inclusiv neo-protestanţii) reprezintă aproximativ 36,7% din numărul total de creştini, adică aproximativ 800.640.000 de persoane. Mai mult de o treimedintre ei trăiesc în cele două Americi, iar 12,6% în Europa.

Creştinii orientali (ortodocşi şi monofiziţi, calculaţi împreună de acest institut) reprezintă 11,9% din numărul total de creştini, adică cca 260.380.000 de credincioşi. Cei mai mulţi creştini monofiziţi sunt în Etiopia (cca 36 milioane) şi Egipt (cca 3,5 milioane), iar alţii în Armenia, Siria şi Liban.

Clasamentul ţărilor cu cei mai mulţi creştini ortodocşi arată în felul următor: 

–         Rusia: 101.450.000 credincioşi, adică 39% din numărul total de ortodocşi

–         Ucraina: 34.850.000 credincioşi, adică 13,4% din numărul total de ortodocşi

–         România: 18.750.000 credincioşi, adică 7,2 din numărul total de ortodocşi

–         Grecia: 10.030.000 credincioşi, adică 3,9% din numărul total de ortodocşi

–         Serbia: 6.730.00 ortodocşi

–         Bulgaria: 6.220.000 ortodocşi

–         Belarus: 5.900.000 ortodocşi

–         Georgia: 3.820.000 ortodocşi

–         Republica Moldova: 3.270.000 ortodocşi

După numărul de credincioşi apartenenţi Bisericilor Autocefale, aproape 60% din toţi ortodocşii de pe glob aparţin Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei). UrmeazăBiserica Ortodoxă Română (locul II), Biserica Ortodoxă a Eladei (locul III) şi celelalte. Nu toţi ortodocşii de pe glob fac parte din una din cele 15 Biserici Ortodoxe Autocefale, ci existăun procent nesemnificativ de adepţi ai unor grupări ortodoxe schismatice. Aproximativ 80% din toţi ortodocşii locuiesc în Europa.

În lume există şi confesiuni pseudo-creştine, cum ar fi „martorii lui Iehova”, „Mormonii” ş.a., care au falsificat substanţial credinţa creştină. Aceştia reprezintă aproximativ 1% din numărul total de creştini. Aproape 2/3 dintre ei locuiesc în cele două Americi.

Marturisire de Credinta impotriva ereziei ecumeniste- Protopresbiter Matei Vulcanescu

Botezul latinilor (papistasi,catolici),si a celorlalti eretici este minciuno botez

Din pidalion:

https://ortodoxiasingurabisericaadevarata.wordpress.com/pidalionul-canoanele-si-dogmele-ortodoxe/

"Prin Corabia aceasta (PIDALION) se închipuieşte Soborniceasca Biserică a Lui Hristos, a cărei temelie este Credinţa cea Ortodoxă în Sfânta Treime. Iar scândurile şi grinzile sunt dogmele Credinţei şi tradiţiile. Catargul este Crucea. Vântrelele, nădejdea şi dragostea. Cârmuitorul,  Domnul nostru Iisus Hristos. Prorari şi marinari, Apostolii, şi Diadohii Apostolilor, şi toţi Clericii. Gramaticii şi notarii, învăţătorii cei după vremi. Călătorii, toţi Ortodocşii Creştini. Marea, este viaţa aceasta. Suflarea cea lină şi zefirul, sunt suflările şi harurile Sfântului Duh. Vânturile, ispitele cele împotriva ei. Iar cârma ei, prin care se îndreptează  către limanul Ceresc, este cartea aceasta a Sfintelor Canoane."

Sfântul Ioan Hrisostom

Pidalionul  sau Cârma Bisericii  este o carte publicată la anul 1800 în limba greacă de ieromonahul Agapie şi sfântul Nicodim  Aghioritul,  şi care cuprinde  canoanele  Sfinţilor  Apostoli,  ale Sinoadelor  Bisericii  şi ale Sfinţilor Părinţi   şi  dascăli  ai  Ortodoxiei.

Pentru   cei  care  sunt  în  demnitatea  preoţească,  ţinerea   poruncilor  canonice  este mărturia unei bune rânduieli  şi a oricărei unimi duhovniceşti. De aceea noi primim  cu toată inima dumnezeieştile canoane şi întărim  în întregime  şi fără vreo schimbare conţinutul lor, aşa cum a fost învăţat  de alăutele sfinte ale Duhului, întru  toţi slăviţii Apostoli, de cele şapte sfinte Soboare A-toată-lumea  şi de Sinoadele  locale întrunite pentru  a proclama  astfel de porunci,  şi de Sfinţii  noştri  Părinţi  - căci toţi,  până  la unul,  luminaţi de Duhul  Sfânt, au statornicit ceea ce este spre folosul şi mântuirea sufletelor noastre.

Pidalionul readuce prospeţimea şi veşnica-folosinţă  a Canoanelor apostolice la urechile  celor îndoielnici în dreapta credinţă,  îndemnându-i deopotrivă  pe  mireni,  călugări,  teologi,  preoţi  şi episcopi:

„Dacă  le veţi păstra întru totul, veţi fi mântuiţi şi veţi avea pace; dar dacă nu le veţi asculta, veţi fi pedepsiţi şi veţi avea o luptă continuă, unii contra altora, primindu-vă astfel plata cuvenită pentru neascultarea voastră.” (Epilogul canoanelor apostolice).

„Cei   ce   pun  întru  defăimare   pe  sfinţitele   şi   dumnezeieştile  canoane   ale sfinţiţilor părinţilor, care şi pe sfânta biserică o trec cu vederea, anatema fie. Fiindcă sfinţii noştri părinţi creştineasca vieţuirea împodobesc, şi către dumnezeiasca  evlavie o povăţuiesc.”

CANONUL  46

Episcopul, sau prezbiterul, ereticesc  botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim.  Că ce  conglăsuire  este  lui Hristos  cu veliar? Sau ce  parte Credinciosului   cu  necredinciosul?   [Apost:  47,  68;  sobor  2:  7;  sobor  6:  95; Cartag: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag: 6, 15]

TÂLCUIRE

Dreptslăvitorii creştini  se cuvine a se feri de eretici, şi slujirile lor a le urî. Iar mai vârtos însuşi ereticii  se cuvine a se mustra  şi a se înţelepţi  de către episcopi şi prezbiteri,    doar  cumva  vor  înţelege  şi se vor întoarce,  din  rătăcirea  lor.  Pentru aceasta şi canonul  acesta rânduieşte,  că, oricare episcop, sau prezbiter,  ar primi  ca de drept  şi adevărat  botezul  ereticilor  sau jertfa  ceea ce se proaduce  de dânşii, unul  ca acesta, poruncim ca să se caterisească. Fiindcă  ce conglăsuire  are Hristos cu diavolul? Sau ce parte are credinciosul  cu cel necredincios?  Căci cei ce primesc cele de către  eretici,  sau şi ei au aceeaşi socoteli  al acelora,  sau cel puţin  nu  au osârdie  spre a-i scoate pe dânşii  din  cacodoxia lor. Că cei ce bine  voiesc (adică se învoiesc)  la slujbele  acelora, cum  pot  a-i mustra  pe ei ca să lepede  eresul  lor cel cacodox şi rătăcit.

Pentru aceasta şi Sfântul Ieromartirul Chiprian care a stătut episcop al Carhidonului, şi tot soborul cel dimprejurul său, cel de optzeci şi patru de episcopi, ce s-au adunat în Carhidon, urmând apostolescului acestuia canon care leapădă botezul ereticilor de obşte, încă şi apostolescului canon 68 celui ce zice, că cei de eretici botezaţi sau hirotonisiţi, este cu neputinţă, a fi ori creştini, ori clerici. Urmând ei zic, canoanelor acestora, au aşezat canon prin care leapădă botezul ereticilor, şi al schismaticilor împreună. Dovedindu-o aceasta, şi din alte multe scripturilnice ziceri, iar mai ales din acea apostolească: ,,Un Domn, o Credinţă, un botez” (Efeseni 4). Că dacă, zic ei, una este soborniceasca biserică, şi unul este botezul cel adevărat, cum poate fi adevărat botezul ereticilor, şi al schismaticilor, de vreme ce ei nu sunt înlăuntru în biserica cea sobornicească ci s-au rupt dintr-însa prin eres? Iar de este adevărat botezul ereticilor şi al schismaticilor, şi este adevărat şi cel al drept slăvitoarei şi al soborniceştii biserici, apoi nu este un botez, precum Pavel strigă, ci două. Care este prea cu necuviinţă.

...marele Vasilie, pe ale cărui canoane aşijderea le-a pecetluit cel al 6-lea sobor a toată lumea (în canonul 2) că adăugând în întâiul său canon a zice, care botezuri sunt primite, şi care neprimite, în două le împarte pe acestea, zicând: Că, botezul ereticilor: adică al celor cu totul despărţiţi de biserică, şi care după însăşi credinţă sunt osebiţi de cei drept slăvitori, şi a cărora osebire priveşte dea dreptul la credinţa cea întru Dumnezeu, s-au părut bine cuvântată pricină celor din început cu totul a se lepăda. Iar botezul schismaticilor, sau socotit adică a fi de cuviinţă de către soborul cel de lângă Chiprian, şi Firmilian al nostru, să se lepede şi acesta; fiindcă schismaticii cei ce se numesc curaţi zic, şi înfrânaţi, şi de sac purtători, şi Idroparastaţii (adică cei ce săvârşesc Liturghia numai cu apă), şi alţii, sau despărţit la început de biserică, şi despărţindu-se numai aveau în sineşi Darului Duhului Sfânt, fiindcă darea acestuia se tăiase. Pentru aceea ca nişte mireni făcându-se, nici dar duhovnicesc aveau, nici stăpânire de a boteza, sau a hirotonisi; Şi după urmare cei ce se botezau de dânşii, ca de mireni botezându-se, au poruncit să se boteze cu adevăratul botez al bisericii cei soborniceşti, dar însă fiindcă s-au socotit de cuviinţă de către oarecare Părinţi ai Asiei, să fie primit botezul schismaticilor, pentru oarecare iconomie a multora, fie primit. Însă însemnează, că botezul schismaticilor, care în întâiul său canon îl primeşte marele Vasilie, în cel 47 al său îl leapădă, zicând, noi cu un cuvânt, pe cei curaţi, şi înfrânatici, şi de sac purtători, pe toţi îi botezăm.  Iar de este la voi oprit botezul al doilea, pentru oarecare iconomie, precum este şi la Romani, cuvântul nostru însă să aibă putere de a strica adică pe botezul acestora. Drept aceea dacă pe botezul schismaticilor îl strică marele Vasilie, pentru că le lipseau săvârşitul, dar, de prisos este de a mai întreba cineva de se cuvine să boteze pe eretici. Iar în canonul al 20 al său hotărâtor zice, că pe eretici nu-i primeşte biserica, fără a-i boteza. Aceastaşi socotinţă o are şi marele Atanasie, şi pe ale acestuia cuvinte le-a pecetluit soborul al 6-lea că zice, întru al treilea cuvânt asupra Arienilor: „Arienii se primejduiesc şi întru însăşi plinirea Tainei, a botezului zic. Căci, dacă deplinirea prin botez se dă în Numele Tatălui, şi al Fiului, iar Arienii nu zic Tată Adevărat, fiindcă tăgăduiesc pe întocmai fiinţa cea dintr-însul, tăgăduiesc însă şi pe Adevăratul Fiu, şi pe altul din nou plăsmuindu-l cu nălucirea lor zidit din cele ce nu au fost, pe acesta îl numesc Fiu, cum dar botezul cel ce se dă de dânşii, nu este cu totul nefolositor, şi zadarnic? Şi se vede adică după mască, că este botez, dar cu adevărul nici un ajutor are către credinţă, şi către buna cinstire. Că nu cel ce zice Doamne, acela dă şi pe adevăratul botez, ci cel ce zice şi cheamă Numelui, şi care are şi credinţă dreaptă. Pentru aceasta dar şi Mântuitorul nu a poruncit apostolilor să boteze chiar numai, ci mai întâi le-a zis să înveţe pe cei ce vor să se boteze, şi aşa să-i boteze în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, pentru ca să se facă credinţa dreaptă din învăţătură, şi cu dreaptă credinţă să se adauge săvârşirea botezului. Pentru aceasta şi multe alte eresuri, zic numai Numele Sfintei Treimi, dar fiindcă nu le cugetă acestea drept, nici credinţa o au sănătoasă, şi nefolositor au şi pe botezul cel dat de dânşii, fiind lipsiţi de buna cinstire. Drept aceea urmează, că cel ce se stropeşte de dânşii, mai mult se spurcă cu păgânătatea, decât se izbăveşte de ea. Deci şi cei ce cugetă cele al Arienilor, măcar de şi citesc cele scrise, şi zic numirile Sfintei Treimi la botez, însă ameţesc pe cei ce iau botez de la dânşii, fiindcă sunt mai necinstitori de Dumnezeu decât ceilalţi eretici. Dar şi Teologul Grigorie întru un glas, cu sfinţii cei  mai-nainte  zişi,  zice  în  cuvântul  cel  la  Sfântul  Botez,  către  Arieni,  sau  şi  către  macedonieni întinzându-se, care se Catehiseau.” Iar de şchiopătezi încă, şi nu primeşti deplinirea Dumnezeirii Fiului şi a Duhului, caută pe altul să te boteze, sau mai bine zice, să te înece în apa botezului, fiindcă eu nu am voie a despărţi Dumnezeirea Fiului, şi a Duhului, de Dumnezeirea Tatălui, şi a te face mort, în vreme ce se cuvine a doua oară a te naşte prin botez. Încât nici darul botezului să-l aibă, nici pe nădejdea care se naşte prin botez, pierzând în puţinele slăviri ale celui de o fiinţă şi de asemenea fiinţă mântuirea ta. De vreme ce pe oricare din cele trei Ipostasuri o ai pogorî din aceasta, şi pe sineţi te lipseşti de deplinirea cea prin botez. 

Zice încă şi Dumnezeiescul Hrisostom (în voroava cea la început, era Cuvântul) „Nu te amăgească pe tine o ascultătorule adunările ereticilor, că au botez dar nu luminare. Şi se botează cu trupul, iar cu sufletul nu se luminează.” Ci şi Sfântul Leon în epistolia cea către Nichita zice: „Nici un eretic dă sfinţenie prin taine.” Iar Ambrosie în cuvântul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: „botezul celor rău cinstitori de Dumnezeu, nu sfinţeşte.”

Acestea aşa zicându-se, cu dreptate s-ar nedumeri cineva, pentru ce sfântul a toată lumea sobor al 2-lea şi al 7-lea canon al său, încă şi cel al 6 a toată lumea sobor în canonul 95 al său, nu a lepădat botezul tuturor ereticilor, după apostoleştile canoanele acestea şi după soborul cel de lângă sfântul Ciprian, şi după toţi ceilalţi mari de Dumnezeu înţelepţiţi Părinţi mai sus pomeniţi, ale cărora conscripturi, însuşi acest al 6-lea a toată lumea sobor, precum am zis, în al 2-lea canon al său, l-a pecetluit, ci al altor eretici le-au primit botezul, iar al altora nu?

Pentru ca să se facă dar lesne de înţeles dezlegarea nedumeririi acesteia, este trebuinţă a şti cineva mai-nainte, că două feluri de chivernisire, şi de îndreptare, se păzesc în biserica lui Hristos. Un fel se numeşte scumpătatea, iar celălalt, se numeşte iconomie şi pogorământ. Cu care chivernisesc mântuirea sufletelor iconomii Sfântului Duh, uneori cu unul alteori cu altul. Deci Sfinţii Apostoli în canoanele lor cel mai-nainte zice, şi toţi pomeniţii sfinţi, au întrebuinţat scumpătatea, şi pentru aceasta desăvârşit leapădă botezul ereticilor; Iar soboarele acestea două de toată lumea, au întrebuinţat iconomia, şi botezul Arienilor şi al Macedonenilor l-au primit, şi al altora. Iar pe al Evnomianilor, şi al altora încă, nu l-au primit. Pentru că, mai ales în vremea soborului al 2-lea Arienii şi Macedonenii erau în putere, şi nu numai că erau mulţi întru mulţime, ci aveau şi mari puteri lângă împăraţi, şi pe lângă stăpânitori, se aflau şi la senat. Drept aceea, întâi pentru ca să-i tragă la dreapta slăvire, şi să-i îndepărteze mai cu lesnire, şi alta pentru ca să nu se întâmple mai mult să-i sălbăticească asupra bisericii, şi asupra creştinilor, şi răul mai rău să se facă, au iconomisit lucrul aşa, Dumnezeieştii Părinţi aceia iconomisindu-şi cuvintele lor cu judecată (Psalm 111: 5). Şi s-au pogorât a primi botezul lor. Iar cum că, acestea nu le zicem de la sine-ne, şi cu cuvinte goale, mărturii sunt la aceasta la aceşti doi mari părinţi, Vasilie zic, şi Grigorie. Că marele Vasilie, temându-se de împărăteştile şi dregătoreştile puteri, ale luptătorilor Duhului,  şi îngrijindu-se ca nu cumva să năvălească, asupra bisericii Chesariei, care atunci era Finix singur înfiinţat al ortodoxiei, au întrebuinţat iconomia, şi până la destulă vreme nu nume arătat Dumnezeu pe Duhul cel Sfânt.

Au zis însă şi mai sus marele Vasilie, că, botezul celor curaţi (adică al Navatianilor) pe care l-au primit şi al 2-lea şi al 6-lea sobor (l-au primit pentru iconomia celor mulţi) căci de nu ar fi fost cuvântul acesta al iconomiei, cu soborul al 6-lea ne s-ar fi împotrivit şi luişi, şi soborului  al  2-lea  de  toată  lumea,  primind  el  botezul  oarecăror  eretici,  şi  canoanele  lui  Vasilie pecetluindu-se (adică întărindu-se), care în canonul 1 şi în cel 47 desăvârşit strică botezul ereticilor? Au doară nu citea aceste canoane lui Vasilie? Sau pentru ce să nu facă osebire, şi să zică, că  pecetluieşte pe toate celelalte canoane ale lui, afară numai de cel 1 şi 47? Arătat este dar, că, au lăsat să înţelegem noi, că marele Vasilie întrebuinţează scumpătatea, iar el, şi cel al 2 a toată lumea au întrebuinţat iconoia, şi aşa nu se vede vreo împotrivă zicere, sau împotrivă între dânşii, şi cuvântul acesta al iconomiei este pricina cea mai întâi şi Domnitoare, pentru care Soboarele acestea, botezul altor eretici l-a primit, şi al altora nu. Însă pe lângă cuvântul iconomiei au stătut şi a doua pricină, pentru care a făcut aşa. Iar aceasta este, căci, ereticii aceia al căror botez le-au primit soboarele acestea, păzeau neschimbat felul, şi materia botezului ortodocşilor, şi se botezau după forma soborniceştii biserici; Iar ereticii aceia, al cărora botez nu l-au primit, au schimbat săvârşirea botezului şi o au stricat, adică chipul felului, să zicem aşa, chemarea, sau întrebuinţarea materiei, adică a afundărilor şi a ieşirilor din apă. Şi cum că aceasta a stătut pricina, martori vrednici de credinţă sunt, mai întâi însuşi cuvintele canonului al 7 al soborului 2. Că pentru ce alta, botezul Evnomianilor, şi al Savelianilor nu l-au primit, iar pe al Arienilor şi al Macedonenilor l-au primit, de vreme ce de o potrivă, şi Evnomianii, şi Arienii, şi Macedonenii sunt cu totul cumpliţi eretici? (fiindcă Evnomie asemenea ca Arie hulea asupra Dumnezeirii a unuia născut Fiului Tatălui, zicându-l pe el zidire a Tatălui, şi slujitor precum se vede în cuvântul al 2-lea al marelui Vasilie cel asupra lui Evnomie; Şi asemenea ca Macedonie hule asupra Dumnezeirii Duhului, zicându-l pe el că este al treilea cu firea după Tatăl,  precum se  vede  aceasta  în  cuvântul al 3-lea  al  marelui  Vasilie  cel  asupra  lui Evnomie.)  Şi savelianii, şi arianii, sunt întocmai după eresuri, precum zice Teologul Grigorie.” Întocmai este spre păgânătate, şi savelianeşte a împreuna, şi arieneşte a despărţi, cea întâi adică cu faţa, iar cea a doua, cu firile. Şi iarăşi, că răul în amândouă este de-o potrivă, măcar deşi se află în cele potrivnice. Şi socoteala lui Savelie introduce Iudaismul, după sfinţitul Fotie, iar cea a lui Arie, bagă pe Elinismu? Pentru ce dar cei ce sunt deopotrivă după eresuri, nu s-au primit deopotrivă de către sobor? Arătat este, că Arienii, şi Macedonieni se botezau fără schimbare, ca şi dreptslăvitorii, în trei afundări, şi în trei scoateri, şi în trei chemări ale Sfintei Treimi, fără a schimba nici felul chemărilor nici materia apei

„Că pe evnomiani, zice, care întru o afundare se botează şi cel: Precum şi savelianii chipul materiei botezului, adică pe cele trei chemări stricându-le, învăţa, că Tatăl, şi Fiul, şi Duhul sunt o faţă. Iar cum că se boteza după chipul botezului bisericii ereticii aceia al cărora botez soborul l-a primit, martor este şi Zonara tâlcuitorului canoanelor. Că citind canonul al 7-lea al soborului 2 acestea zice anume.” Nu se botează dar de al doilea aceştia, căci despre sfântul botez la nimic se osebesc de noi, ci întocmai se botează. Şi cum că dimpotrivă, nu după forma botezului bisericii, se botezau ereticii aceia, al cărora botez nu l-au primit, martor este iarăşi acestaşi Zonara zicând: „Aceştia dar, şi toţi ceilalţi eretici a se boteza sfinţii Părinţi au legiuit. Că ori nu s-au norocit de Dumnezeiescul botez, sau norocindu-se, nu drept nici după chipul dreptslăvitoarei biserici, s-au norocit de el. Deci pentru că ereticii aceea păzeau chipul apostolescului botez, canoanele acelor două soboare, i-au primit ca botezaţi.

….botezul latinilor este minciunonumit botez. Şi pentru aceasta, nici după cuvântul amărunţimei este primit, nici după cuvântul iconomiei. Nu este primit după cuvântul amărunţimei, întâi pentru că sunt eretici. Şi cum că latinii sunt eretici nici o trebuinţă este acum să arătăm, vreo dovadă. Că însuşi aceasta, că avem atâta ură, şi atât întoarcere, iată atâtea veacuri, despre dânşii, este arătată dovadă, că ca pe nişte eretici îi urâm, adică precum şi pe arieni, sau pe savelieni, sau pe macedonienii cei luptători de Duh.

Sfântul Marcu al Efesului (în adunarea 25 cea în Florenţia) de faţă a zis aşa: Noi pentru nimică alta ne-am dezbinat de Latini, decât pentru că sunt, nu numai shismatici, ci şi eretici, pentru aceasta nici se cuvine măcar a ne uni cu dânşii.

doilea latinii sunt nebotezaţi, pentru că nu păzesc cele trei afundări la cel ce se botează, precum din început au primit de la sfinţii apostoli dreptslăvitoarea biserică. Latinii cei mai- dinainte mai întâi stricând apostolescul botez, întrebuinţau turnare, adică puţină apă pe creştetul copilului turnând. Care încă şi acum pe la oarecare locuri se lucrează. Iar cei mai mulţi cu o legătură de peri de porc, de trei ori aruncă puţine picături de apă pe fruntea pruncului. Iar între alte locuri, precum au vestit nouă de acolo întorcându-se la noi oarecine, că puţin bumbac (care fieştecine poate şti câtă apă au ridicat bumbacul) zice, împlântându-l în apă, ung cu acela pe copil, şi aşa îl botează. Deci, nebotezaţi sunt Latinii, pentru că nu fac cele trei afundări şi scoateri, după apostoleasca predanisire.

Deci latinii, şi ca nişte eretici botez nu pot da, pentru că au pierdut Darul cel începător desăvârşiri, şi pe lângă aceasta, au răsturnat şi apostolescul botezul acelor trei afundări.

. Deci şi cei mai-nainte de noi asemenea au iconomisit, şi au primit botezul Latinilor, mai ales după chipul cel al doilea. Pentru că papismosul atunci era îndricul său, şi toate puterile împăraţilor Evropei le avea în mâinile sale, iar împărăţia noastră îşi da duhul. Drept aceea de nevoie era, că de nu s-ar fi făcut iconomia aceasta, Papa, ar fi ridicat neamurile cele apuseneşti asupra celor răsăriteneşti, şi ar fi robit, şi ar fi ucis, şi alte nenumărate răutăţi le-ar fi făcut. Dar acum când relele cele de acest fel nu ni le pot face, fiindcă au pus asupra noastră Dumnezeiască pronie, acest fel de păzitori care şi însăşi trufaşilor acelora desăvârşit le-au smerit sprânceana. Acum zic, când nimic asupra noastră poate turbarea papismosului, ce mai trebuie iconomie? Că iconomia are măsuri şi hotare, şi nu este veşnică şi nehotărâtă. Pentru aceasta şi Teofilact al Bulgariei zice: „Cel ce face ceva după iconomie, nu chiar ca un lucru bun, face aceasta: Ci ca un lucru trebuincios la o vreme. (tâlcuirea la cap 5 stih 11 către Galateni) în destul am iconomisit, zice Teologul Grigorie în lauda cea către Atanasie, nici (socoteala) cea străină primindu-o, nici pe a noastră stricându-o, care cu adevărat ar fi rea iconomie. Aşa zic şi eu. Cu adevărat rea iconomie este aceasta, când printr-însa, nici pe latini putem ai întoarce, şi noi călcăm scumpătatea sfinţitelor canoane, şi primim minciunobotezul ereticilor.” Că a iconomisi se cuvine unde nu se face călcare de lege, zice Dumnezeiescul Hrisostom. Iar cum că cu iconomie s-au făcut închipuirea aceea, dintru aceasta este arătat, că până atunci răsăritenii botezau pe apusenii cei ce se întorceau. Precum o mărturiseşte aceasta localnicul sobor cel din Laterano Romei; Care s-a făcut la anul de la Hristos 1215 că zice acesta în canonul 4 că răsăritenii nu liturghiseau, acolo, unde mai-nainte ar fi liturghisit apusean, de nu ar fi făcut mai-nainte apă sfântă, spre curăţire. Şi apoi zice, că răsăritenii al doilea boteza pe apusenii cei ce veneau la biserica răsăritului, adică ca pe unii ce nu aveau botez sfânt şi apostolesc (Dodecavivlion a lui Dositei foaia 8, 24). Deci, când până atunci, după mărturia a însuşi vrăjmaşilor, răsăritenii îi botezau, arătat este, că în urmă pentru mare iconomie au întrebuinţat chipul Mirului, fiindcă nu folosea slăbiciunii cei mai de pe urmă a neamului nostru, să aţâţe mai mult mânia papismosului, şi cu aceasta încă, fiindcă atunci surpaseră şi stricaseră toate cele rău făcute în Florenţa, şi multă latinească mânie era pentru acestea.  Drept  aceea,  şi  după  ce  au  trecut  iconomia  trebuie  să-şi  aibă  locul  lor  amărunţimea  şi apostoleştile canoane.

…………………………………………………………………………………………………………

CANONUL  47

Episcopul,  sau prezbiterul pe cel  ce are botez după adevăr, de-l va boteza din început, sau pe cel spurcat de către cei necinstitori  de Dumnezeu,  de nu îl va boteza, să se caterisească.  Ca unul ce-şi bate joc de Crucea, şi de Moartea Domnului,  şi nu osebeşte  pe ierei de către minciunoierei. [Apost: 46, 68; sobor 2: 7; sobor 6: 95, 84; Carhid: 1]

TÂLCUIRE

...daca episcop,  sau  prezbiter   nu  ar  boteza  cu  botezul  soborniceştii  şi  dreptslăvitoarei biserici  pe cel spurcat,  adică  pe cel botezat  de către  necinstitorii de Dumnezeu, adică   de  eretici,   să  se  caterisească.   Fiindcă   batjocoreşte   Crucea,   şi  Moartea Domnului, rău şi cu greşeală socotind,  că spurcatul  şi pângăritul botezul ereticilor, este în închipuirea Crucii  şi a Morţii  Domnului, care nu este, şi pentru  aceasta îl primeşte  pe el, şi îl are asemenea cu botezul drept  slăvitorilor.  Şi pe lângă acestea, fiindcă  nu  osebeşte  pe  adevăraţii   iereii  dreptslăvitorilor,  din  mincinoşii  iereii ereticilor.  Ce  deopotrivă  pe  amândoi  ca  pe  nişte  adevăraţi  îi  primeşte.  Că nici urâtul  botez al ereticilor  face creştini  adevăraţi  pe cei ce întru  dânsul  se botează, nici hirotonia lor face adevăraţi ierei pe cei ce se hirotonisesc de dânşii, după apostolescul canon 68. Însă însemnează că, precum am zis, întru  închipuirea Crucii şi a Morţii  Domnului se face Sfântul  Botez. Că zice Pavel: ,,Câţi în Hristos  ne-am botezat,  întru   Moartea  lui  ne-am  botezat.  Şi  împreună   cu  dânsul   dar  ne-am îngropat  prin  botez întru  moarte”  (Romani  6: 3) şi, împreună  sădiţi  ne-am  făcut, cu asemănarea  Morţii  Lui.  Dar şi Crucea botez s-a numit  de către Domnul,  după Hrisostom,  care zice: ,,botezul, cu care Eu mă botez, vă veţi boteza”. [Matei 20: 22,

23] Şi iarăşi ,,cu botez am a mă boteza, şi cum mă strâmtorez,  până ce se va sfârşi”! [Luca 12: 50]

…pe cei ce din naştere sunt eretici, şi de dânşii spurcaţi, apoi venind la dreapta slăvire. Drept aceea şi nu zice de al doilea să-i botezăm, ca pe unii ce mai-nainte au fost botezaţi, ci să-i botezăm (că de nu va boteza zice) ca pe unii ce niciodată ar fi fost botezaţi după dreapta slăvire.