"Nu vă găsiți vouă scuză în ignoranță , fiindcă omul ignorant care nu s-a străduit să afle mai mult va fi bătut pentru ceea ce nu a vrut să ştie !" (Sfântul Ioan Scărarul)
"Sintagma „crede și nu cerceta” există în Scriptură? Care este originea acestor vorbe? Nu, nici vorbă, nici pomeneală. Eu cred că unii, în diverse dialoguri cu teologi, și mai cu seamă în mediul apusean în care o vreme folosința Scripturii a fost interzisă poporului, ca nu cumva acesta să o interpreteze greșit și să fie prilej de erezii, atunci probabil s-a ivit această sintagmă străină, pusă ignorant și malefic pe seama Sfintei Scripturi.
Nu cunoașterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, așa cum este consemnat în cele șapte daruri de către profetul Isaia (cap. 11, vers. 1-3). De altfel, ignoranța este un păcat foarte grav, și așa și este, căci un creștin autentic nu poate fi prost. În Evanghelia Sfântului Ioan, la cap. 17, Mântuitorul, în rugăciunea arhierească spune: „Iar viața veșnică aceasta este, să Te cunoască pe Tine singurul, adevăratul Dumnezeu, și pe Iisus Hristos, pe care Tu L-ai trimis. A-L cunoaște înseamnă implicit a cunoaște creația, făptuirea Lui, pentru că „toate printr-Însul s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Așadar, nu este vorba de interdicția cunoașterii, ci de oprirea cunoașterii ambigue."
Părintele Galeriu, Extras din „Dialoguri de seară” Edit. Harisma, București, 1991, p. 90-91
Zice Sfantul Marcu Ascetul ca trei sunt uriasii care ucid sufletul : uitarea, nestiinta si trandavia.
"Mii de draci ma furnica vazand cum este confundat crestinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tampa si lasa. Ca si cum menirea crestinismului n-ar fi decat sa lase lumea batjocorita de fortele raului, iar el sa inlesneasca faradelegile dat fiind ca e prin definitie osandit la cecitate si paraplegie. Cand arde casa vecinului nu stau sa ma rog si sa ma imbunatatesc; chem pompierii, alerg la cismea. De nu, se numeste ca sunt fudul si ca nu-mi iubesc aproapele.
Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi si cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti. Numai despre pacatele noastre spune la Pateric “sa le tampim”. Domnul iubeste nevinovatia, nu imbecilitatea.
Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la barbosi. Barbosii se cade sa fie intelepti. Sa stim, si ei si noi, ca mai mult rau iese adeseori de pe urma prostiei decat a rautatii. Nu, slujitorilor diavolului, adica smecherilor, prea le-ar veni la indemana sa fim prosti. Dumnezeu, printre altele, ne porunceste sa fim inteligenti. Pentru cine este inzestrat cu darul intelegerii, prostia – macar de la un anume punct incolo – e pacat: pacat de slabiciune si de lene, de nefolosire a talentului.
“Dati deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”. Fraza e clara si regimurile totalitare, cer credinciosilor sa le dea ascultare si respect. Iar multi crestini, care-si confunda religia cu prostia, sar si ei sa le aprobe: “e text!”. Numai ca nu citesc atent.
Dam Cezarului – se talmaceste: Statului – ce este al sau, daca e in adevar stat si se poarta in consecinta. Atunci insa cand Statul nu mai e Cezar, ci Mamona, cand regele se preface in medicine-man si puterea civila in ideologie, cand cere adeziunea sufleteasca, recunoasterea suprematiei sale spirituale, aservirea constiintei si procedeaza la “spalarea creierului”, cand fericirea statala devine model unic si obligatoriu, nu se mai aplica regula stabilita de Mantuitor, deoarece nu mai este indeplinita una din conditiile obligativitatii contractului: identitatea partilor, lui Cezar i s-a substituit Mamona.
Mantuitorul nu numai ca n-a spus sa dam lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu si lui Mamona ce este a lui Mamona, ci mai mult a stabilit ca nu poti sluji si lui Mamona si lui Dumnezeu. Cand pe scaunul de domnie lumeasca sta un Cezar, indemanarea nu este interzisa si Biserica, de-a lungul veacurilor, si-a avut politica ei. Dar cand politica incape pe mainile Celuilalt, se aplica regula vaselor engleze care faceau piraterie sub pavilion strain: deindata ce bastimentul inamic deschidea focul, era inaltat steagul national. Cezarului, cele cuvenite. Cu Mamona nici o legatura, oricat de mica – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfantului Vasile cel Mare.
Diavolul: sa incheiem un pact. – Credinciosul: Nu. – Atunci hai sa semnam un document prin care recunoastem si tu si eu ca doi plus doi fac patru. – Nu. – De ce? Nu admiti ca doi si cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevar incontestabil? – Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu.
Lumina nu este numai Beatitudine ci si Intelegere, in contrast cu prostia din care face o netrebnica arma diavoleasca."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu