sâmbătă, 25 iulie 2015
duminică, 19 iulie 2015
joi, 9 iulie 2015
marți, 7 iulie 2015
Nu vrem megamoschee in Romania
-în Paris trăiesc peste 1,7 milioane de musulmani însă nimeni nu şi-a propus acolo ridicarea celei mai mari moschei din Europa. Nici la Londra unde trăiesc aproape 1 milion de musulmani sau la Amsterdam, Bruxelles, Stockholm, Marsilia şi Rotterdam unde populaţia islamică a depăşit 25%. Mai mult, în niciun mare oraş european comunitatea musulmană nu a primit terenuri gratuite de la guvernele naţionale!
-în Bucureşti avem deja, potrivit fostului ambasador turc, peste 20 de moschei care funcţionează oficial sau neoficial, în zonele Eroii Revoluţiei, Crângaşi, Militari, Colentina, etc Nu credem deci că Bucureştiul mai are nevoie de încă o moschee iar premierul Victor Ponta nu a organizat nicio dezbatere publică pe această temă, aşa cum ar fi fost firesc, şi nici nu a solicitat construirea unei biserici ortodoxe române la Ankara, în condiţii de reciprocitate.
Prim-ministrul României nu a făcut niciunul din aceste lucruri perfect normale, în schimb a atribuit comunităţii musulmane din România un teren imens nu în judeţul Constanţa, unde trăiesc marea majoritate a celor 67.300 de credincioşi musulmani din România, ci în Bucureşti, unde sunt doar zece mii de musulmani! Aşadar, moscheea din Bucureşti nu este destinată să deservească comunitatea turco-tătară comasată în zona Dobrogei. Fapt care ne ridică următoarele întrebări legitime: nu cumva moscheea e pregătită pentru musulmanii care vor fi direcţionaţi către România prin cotele impuse de Comisia Europeană? Nu cumva locul celor 5 milioane de români plecaţi în Occident va fi luat de milioanele de refugiaţi din nordul Africii şi Orient?
In anul 2015 musulmanii omoara crestinii zilnic in Egipt, pentru razboiul lor sfant, iar noi sa ii primim cu bratele deschise in tara noastra? A luptat degeaba Stefan cel Mare pentru apararea credintei noastre. Acum ne cotropesc prin cai legale.
Constantin Brancoveanu impreuma cu cei patru fiii ai sai au fost decapitati pentru ca n-au renuntat la Credinta Noastra Crestina Ortodoxa! Iar necredinciosii politicieni romani din ziua de astazi, ce fac? ne aduc inapoi paganii in tara cu de-a sila?
acum, in Turcia sub masca statului laic turc,persecuta celelalte minoritati. Patriarhia de Constantinopol avea pe la inceputul secolului trecut in jur de 5000 de proprietati. Pe la inceputul anilor '90 mai aveau numai in jur de 2000, iar acum mai au putin peste 400. De ce? Simplu, din cauza guvernului turc, care conditioneaza folosirea acestor proprietati de catre Patriarhie.Deci Patriarhia daca doreste sa-si foloseasca proprietatiile trebuie sa petitioneze guvernului Turciei pentru a primi aprobarea de a folosi proprietatea respectiva! La petitie nu vor primi niciun raspuns de la guvernul turc.In schimb dupa o vreme, Patriarhia primeste o instiintare de la guvernul Turciei, ca proprietatea respectiva le-a fost confiscata intrand in proprietatea guvernului, pentru ca, chipuriile nu a fost folosita!Pai cum s-o folosesc daca nu-mi dai aprobarea?Insa totul este facut intentionat asa, ca sa aiba motive neintemeiate si ilogice bineinteles, de a le confisca!.Asa s-au putut confisca din 1990 pana acuma, peste 1500 de proprietati ale Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol
.In plus Seminarul Telogic de la Halki, una dintre cele mai prestigioase scoli teologice Ortodoxe din lume, este inchis de catre autoritatiile turce din 1971 si nu se prea vad semne ca va fi redeschis candva in viitorul apropiat!
-si noi le dam teren de moschee la pagani
-nu se acorda drepturi nimanui dintre minoritati in statele cu populatie preponderent islamica, pentru simplul motiv ca aceste tari ii doresc pe crestini afara de acolo! Le inchid scoliile, le inchid Bisericiile...
-Practic politicenii nostri prin acest gest arata ca sustin isis si islamismul fanatic in dauna ortodoxiei si a normalitatii. Politicieni arata ca nu sunt doar mafioti ci sustin si terorismul.
-Mor milioane de mucenici crestini in timpul nostru, si tu in loc sa-i conditionezi sa le atragi atentia,sa vb de tratamentul inegal, ce faci?Asta nu e partizanat ideologic cel putin?

Oare ce-ar spune Mihai Viteazul despre slugarnicia premierului Victor Ponta?
"Ostile păgîne pasă la hotare.
Mihai-Vodă sade la o masă mare.
Căpitanii-n juru-i beau, se veselesc,
Cînd deodată-n sală intră-un sol turcesc.
- Padisahul nostru m-a trimis la tine
Să-i plătesti tributul ce i se cuvine!...

Mihai-Vodă tace. Oaspeti, mare-mic,
Cu onor din teacă spedele-si ridic.
Luna varsă raze dulci si auroase,
Căpitanii-si scutur coamele pletoase.
Iat-acum se scoală Doamna-i tinerică
Rumenă, suavă ca o zambilică.
Sub hlamidă-i salta rotungioru-i sîn,
Crini si garofite pe-al ei chip se-ngîn,
Părul pe-a ei frunte joaca gratios,
Ochii cu tristete cat-acum în jos:
- Unde este timpul cel de altădată
Cînd Mihai Viteazul stia să se bată?
Cela ce-n primejdii stă si se gîndeste
Inamicii tării jugu-i pregăteste.
Pentru tron, mărire, dulcea-i sotioară
Gata-i să se ducă si-n locu-i să moară!
Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi,
Dar nu ai pe-acela plîngînd ca s-o vezi.
Du-te, mori in luptă, dulcele meu mire,
Că de nu esti vrednic, plec la mănăstire!

Atunci Mihai-Vodă se scoală deodată
Si spre sol întoarce fata-i gîndurată:
- Mergi si spune celui care te-a trimis
Că Mihai Viteazul ochii n-a închis.
Au voiesti pe tară biruri noi a pune?
Au vrei să iau pielea de pe Natiune?...
Padisahul vostru, fără de-ncongior
Vrea să nimicească p-acest brav popor.
Dar mai bine piară dacă i-a fost dat,
Decît cu rusine, mic si atîrnat!
Si spre sol întoarce fata-i gîndurată:
- Mergi si spune celui care te-a trimis
Că Mihai Viteazul ochii n-a închis.
Au voiesti pe tară biruri noi a pune?
Au vrei să iau pielea de pe Natiune?...
Padisahul vostru, fără de-ncongior
Vrea să nimicească p-acest brav popor.
Dar mai bine piară dacă i-a fost dat,
Decît cu rusine, mic si atîrnat!
Si zicînd aceasta, ia o bardă-n mînă,
Iute strînge-n juru-i armia română
Si cu ea de-a valma, făr' să zăbovească,
Sfarmă si respinge armia turcească.
Chiar si Sinan-Pasa, plin de umilinti,
A căzut în apă si-a pierdut doi dinti.

Iar Mihai Viteazul, după două ceasuri,
Naltă-o mănăstire si trei parastasuri!"
Naltă-o mănăstire si trei parastasuri!"
Mihai Viteazul si turcii
de George Topîrceanu
de George Topîrceanu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)