Sfantul Ioan de Kronstadt - papa este eretic - papistasii sunt eretici - papismul e erezie

"Toti isi lauda credinta ca fiind dreapta, dar drept nu este cel care se lauda, ci cel pe care il lauda Dumnezeu – iar credinta noastra este proslavita neincetat de Dumnezeu insusi prin sfintii Lui. Mergeti la moastele sfintilor si vedeti a cui credinta este dreapta. In ce credinta mai face Dumnezeu minuni ca in cea ortodoxa? In ce credinta se mai invrednicesc oamenii de nestricaciune si de buna mireasma a trupurilor dupa moarte?..

Cum s-au purtat oamenii cu insasi Bunatatea si insusi Adevarul Ceresc intrupat, cu Domnul Iisus Hristos? L-au ispitit in fel si chip, au viclenit inaintea Lui, L-au zavistuit, L-au lingusit cu fatarnicie ca sa II prinda cu vorba si sa II dea pe mana judecatii romane si, in cele din urma, dupa tot felul de batjocuri si de chinuri, sa il omoare pe cruce. Ce au facut oamenii cu credinta adevarata, pe care Hristos a adus-o din cer, cu toata invatatura Lui cea dumnezeiasca, cu tainele de Dumnezeu randuite? Le-au schimonosit de nu mai poti sa le recunosti, unii le-au lepadat si in locul invataturii Lui au pus propriile nascocirii, cum au facut carturarii si fariseii, iar in zilele noastre – Lev Tolstoi.

Din talcuirea gresita de catre catolici a spuselor Mantuitorului: tu esti Petru, si pre aceasta piatra voi zidi Biserica Mea (Mt. 16,18) vin multe rataciri ale lor, mai ales nalucirea cum ca papa este vicarul lui Hristos pe pamant. Ei sunt doar slujitori…

Daca Iisus Hristos ar fi avut de gand sa dea Bisericii Sale, dupa inaltarea la cer, alt cap sau vicar in locul Sau (cum pretind papii, socotindu-se vicari ai lui Hristos pe pamant), ar fi vestit limpede acest lucru dinainte de inaltarea Sa, pentru ca este vorba de o dogma foarte insemnata in ce priveste mantuirea sufletelor omenesti; dealtfel, si apostolii ar fi vorbit despre acest lucru sau ar fi numit vicar pe unul dintre ei – insa nici unul dintre ei n-a suflat o vorba, amintindu-si de spusa Domnului: care intre voi va vrea sa fie mai mare, sa fie voua sluga (Mt. 20,26).

Cred in atotcuratitoarea mijlocire a preacinstitului Sange al lui Hristos Dumnezeu, care a fost varsat spre iertarea pacatelor intregii lumi (ce crede dupa adevar) si spre iertarea pacatelor mele; cred in atotputernica mijlocire a Sangelui acestuia, care graieste mai bine ca al lui Abel. Catolicii nu le mai dau mirenilor acest atotmijlocitor Sange – pesemne din economie, ca sa consume mai putin vin. Dar cu ce ravna turbata se straduie sa-i atraga pe ortodocsi la catolicism, la credinta lor pierzatoare! Apara, Doamne, Ortodoxia de cumplitul catolicism, in care totul este supus samavolniciei papei…

Cat de sfanta este credinta si Biserica ortodoxa! Cat de dreapta este, cat de plina de pacea lui Dumnezeu, cat de plina de frumusete nesfarsita si nedescrisa (aminteste-ti chipul fiecarui sfant, asa cum l-ai vazut in icoana, aminteste-ti viata lui, plina de toata fapta buna si de minuni in timpul vietii si dupa moarte)! Biserica indeplineste toate cerintele duhului omenesc si il mantuieste pe orice om care sa daruit ei si a ramas credincios pana la sfarsitul vietii sale. Slava sfintei credintei Tale ortodoxe, Doamne! Papistasii, recunoscandu-l pe papa drept cap al Bisericii, l-au ridicat pe tron in locul lui Hristos, facandu-si dumnezeu din el, iar pe Hristos l-au pus pe planul al doilea. Pe papa l-au facut vicar al lui Hristos, desi Hristos ramane cu noi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului (Matei 28, 20). Dar uitati-va cate rataciri au fost ingaduite in credinta papei (care nu este a lui Hristos!), cate ciudate rataciri hulitoare, si intoarceti spatele acestei credinte cu nemultumire si groaza! O, trufie omeneasca! O, trufie sataniceasca! Papa – infailibil! O, iezuitism!

Daca papa Romei ar fi intru totul de un cuget si de un suflet si de o invatatura cu Domnul, ar putea – desi nu in deplinul inteles al cuvantului – sa isi dea numele de „Cap al Bisericii”. Dar intrucat este de alt cuget si de alta invatatura decat Hristos, papa este eretic si nu poate fi numit „Cap al Bisericii”, pentru ca ea e stalpul si intarirea adevarului (1 Tim. 3, 15), iar papa si papistasii sunt trestie clatinata de vant si au schimonosit cu desavarsire adevarul lui Hristos si in invatatura, si in slujbe (azime, lipsa proscomidiei), si in carmuire, facand intregul catolicism rob ereziei lor si facandu-l de neindreptat."

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Ultimile insemnari)

Mănăstirea Xeropotamu din Athos si cum s-a prabusit bolta Sfantului Altar in timpul slujirii cu papistasii

Mănăstirea Xeropotamu este situată la jumătatea drumului dintre Dafne și Kareia, fiind închinată Sfinților 40 de Mucenici. A fost ctitorită de împărații Constantin al VI-lea (913-959) și Roman I Lecapenul (920-944). Tradiția spune că întemeietor al mănăstirii a fost Sfântul Pavel Xeropotamiteanul, care a fost fiu de împărat. Denumirea de Xeropotamu a luat-o de la locul din apropiere, unde s-a nevoit Sfântul Pavel și care se numește „Xeropotamul”, adică „pârâul sec”.

Se spune în viața Sfântului Pavel că, atunci când a venit în mănăstire și a cerut să fie făcut călugăr, starețul i-a spus: „Când îți va sta pieptenul în barbă , atunci te voi face călugăr”, căci Sfântul Pavel era spân (în Sfântul Munte este interzisă închinovierea tinerilor fără barbă). Atunci sfântul, luând un pieptene, l-a înfipt în pielea obrazului, zicând starețului: „Iată că îmi stă pieptenul în barbă!”. Văzând starețul dragostea lui pentru Dumnezeu și cunoscând cu duhul că va fi mare, l-a primit și l-a călugărit.

În această mănăstire, s-a întâmplat o uimitoare minune atunci când au venit cruciații trimiși de papa de la Roma și au cerut călugărilor să slujească cu preoții catolici și să-l pomenească pe papă la slujbe. O parte din preoții mănăstirii, fiind mai fricoși și uitând de mucenicii care au răbdat chinuri pentru Hristos, au acceptat să slujească cu catolicii. În momentul în care slujeau Liturghia într-un paraclis al mănăstirii, s-a surpat bolta Sfântului Altar și, căzând peste ei i-a ucis, atât pe catolici, cât și pe ortodocși. Până în momentul de față, paraclisul nu a mai fost reparat, fiind lăsat în ruină, drept mărturie pentru minunea care s-a făcut. În fiecare an, la prăznuirea Sfinților 40 de Mucenici (hramul mănăstirii), în timpul Sfintei Liturghii creșteau în jurul Sfântului Altar 40 de ciuperci, care se luau și se împărțeau credincioșilor ca binecuvântare. Din anul când s-a slujit cu catolicii, ciupercile nu au mai răsărit niciodată.

Voievozii și boierii români, care au contribuit la refacerea și întreținerea mănăstirii au fost: Neagoe Basarab, Vlad Vintilă, Alexandru Coconul, vameșul Păun, postelnicul Ioan, negustorul brașovean Radu. Cu sprijinul lui Alexandru Lăpușneanu și a doamnei Ruxandra a fost renovată și pictată biserica mare. Pe ușile sculptate, se văd stemele Moldovei și țării Românești.

În momentul de față, mănăstirea are 40 de călugări, iar pe teritoriul mănăstirii se nevoiesc în jur de 20 de călugări printre care, la o chilie, și un călugăr român.
Mănăstirea are cea mai mare bucată din lemnul Sfinte Cruci, cu urmele unui piron cu care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Dintre multele sfinte moaște care se află aici, amintim de cele de la Sfinții 40 de Mucenici, Sfinții Mercurie, Teodor Tiron şi Teodor Stratilat.

Monah Pimen Vlad – Sfantul Munte Athos Gradina Maicii Domnului – Editura Bunavestire Bacau 2008