AVERTISMENTUL CALUGARILOR DESPRE POSTUL DEMONIC!

Calugarii ortodocsi avertizeaza ca nu exista doar postul crestin, ci poti cadea si in postul demonic, pentru ca si demonii postesc.

Postul care este tinut cu slava desarta, mandrie si egoism, [cei care sunt in erezie,practica yoga demonica,ocultism,magie,vrajitorie,...] este diavolesc.

Sfantul Grigorie Palama spune ca postul care nu este tinut intr-o atmosfera duhovniceasca, care include cainta, frangerea inimii si asa mai departe, „isi are mai degraba inraurirea cu ingerii cazuti”.

Potrivit calugarului, stim ca si demonii postesc, adica, ei nu mananca absolut nimic, ei postesc permanent, dar, intrucat ii urasc pe oameni si sunt plini de slava desarta, care este o stare necurata, aceasta nu le aduce nimic bun.

Acelasi lucru se intampla si cu cei care pastreaza in mod formal ordinea exterioara a postului, dar il desprind de continutul sau duhovnicesc. Adevaratul post nu trebuie tinut cu slava desarta. Nu il tinem de ochi lumii.

Daca ne intereseaza doar acest lucru, spune Sfantul Grigorie, „putem duce osteneala postului si a rugaciunii, dar suntem lipsiti de roade”. E un lucru teribil ca sa ne supunem atator osteneli si totusi sa pierdem roadele, intrucat toate acestea nu s-au facut dupa voia lui Dumnezeu.

Sfantul vorbeste cu tarie despre acest lucru. El spune ca postul si rugaciunea trebuie sa se faca ca si cum ne-am afla in prezenta lui Dumnezeu, adica, postul nu trebuie sa-si piarda caracterul sau personal.

SFANTUL CASIAN ROMÂNUL:Despre cele opt gânduri ale răutăţii (patimi)

“Despre cele opt gânduri ale răutăţii, adică despre cel al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei.

I. Despre înfrânarea pântecelui

Mai întâi deci vom vorbi despre înfrânarea pântecelui, care se împotriveşte îmbuibării pântecelui; apoi despre chipul posturilor şi despre felul şi cantitatea bucatelor. Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci după cum le-am primit de la Sfinţii Părinţi. Aceştia n-au lăsat un singur canon de postire, nici un singur chip al împărtăşirii de bucate, nici aceeaşi măsură pentru toţi. Fiindcă nu toţi au aceeaşi tărie şi aceeaşi vârstă; apoi şi din pricina slăbiciunii unora, sau a unei deprinderi mai gingaşe a trupului. Insă un lucru au rânduit tuturor: să fugă de îmbuibare şi de saturarea pântecelui. Iar postirea de fiecare zi au socotit că este mai folositoare şi mai ajutătoare spre curăţie, decât cea de trei sau ,de patru zile, sau decât cea întinsă până la o săptămână. Căci zic: cel ce peste măsură întinde postirea, tot peste măsură se foloseşte adeseori şi de hrană. Din pricina aceasta se întâmplă că uneori, din covârşirea postirii, slăbeşte trupul şi se face mai trândav spre slujbele cele duhovniceşti; iar alteori, prin prisosul mâncării, se îngreuiază şi face să se nască în suflet nepăsare şi moleşire. Au cercat Părinţii şi aceea că nu tuturor le este potrivită mâncarea verdeţurilor sau a legumelor şi nici posmagul nu-l pot folosi ca hrană toţi. Şi au zis Părinţii că unul mâncând două litre de pâine e încă flămând, iar altul mâncând o litră, sau şase uncii, se satură. (Uncia este uncia romană : 27 gr. 165 mlgr.). Deci, precum am zis mai nainte, le-a dat tuturor o singură regulă pentru înfrânare: să nu se amăgească nimeni cu saturarea pântecelui şi să nu se lase furat de plăcerea gâtlejului. Pentrucă nu numai deosebirea felurilor, ei şi mărimea cantităţii mâncărilor face să se aprinză săgeţile curviei. Căci cu orice fel de hrană de se va umplea pântecele, naşte sămânţa desfrânării; asemenea nu numai aburii vinului fac mintea să se îmbete, ci şi saturarea de apă, precum şi prisosul a orice fel de hrană o moleşeşte şi o face somnoroasă. In Sodoma nu aburii vinului, sau ai bucatelor felurite au adus prăpădul, ci îmbuibarea cu pâine. Slăbiciunea trupului nu dăunează curăţiei inimii, când dăm trupului nu ceea ce voieşte plăcerea, ci ceea ce cere slăbiciunea. De bucate numai atât să ne slujim, cât să trăim, nu ca să ne facem robi pornirilor poftei. Primirea hranei cu măsură şi cu socoteală, dă trupului sănătatea, nu îi ia sfinţenia.

Regula înfrânării şi canonul aşezat de Părinţi, acesta este: Cel ce se împărtăşeşte de vreo hrană să se departeze de ea până mai are încă poftă şi să nu aştepte să se sature. Iar Apostolul zicând: „Grija trupului să nu o faceţi spre pofte. De altfel pentru curăţia desăvârşită a sufletului nu ajunge numai reţinerea de la bucate, dacă nu se adaugă la ea şi celelalte virtuţi. De aceea smerenia prin ascultarea cu lucrul şi prin ostenirea trupului mari foloase aduce, înfrânarea de la iubirea de argint călăuzeşte sufletul spre curăţie, când înseamnă nu numai lipsa banilor, ci şi lipsa poftei de-a-i avea. Reţinerea de la mânie, de la întristare, de la slava deşartă şi mândrie, înfăptuieşte curăţia întreagă a sufletului. Iar curăţia parţială a sufletului, cea a neprihănirii adecă, o înfăptuiesc în chip deosebit înfrânarea şi postul. Căci este cu neputinţă ca cel ce şi-a săturat stomacul să se poată lupta în cuget cu dracul curviei. Iată de ce lupta noastră cea dintâi trebue să ne fie înfrânarea stomacului şi supunerea trupului nu numai prin post, ci şi prin priveghere, osteneală şi lectura; apoi aducerea inimii la frica de iad şi la dorul după împărăţia cerurilor.”

Sfantul Casian- Despre slava deşartă

Adăugaţi o legendă

A şaptea luptă o avem împotriva duhului slavei deşarte. Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire şi nu o bagă de seamă uşor nici însuşi cel ce pătimeşte de dânsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea e mai uşoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaşte pe protivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivirea cu cuvântul şi prin rugăciune. Dar păcatul slavei deşarte, având multe înfăţişări, precum s’a zis, este greu de biruit. EI încearcă să săgeteze pe ostaşul lui Hristos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, postiri, rugăciune, citire, linişte, până şi prin îndelunga răbdare. Pe cel ce nu izbuteşte să-l amăgească spre slava deşartă prin scumpetea hainelor, încearcă să-l ispitească prin îmbrăcămintea proastă şi pe cel ce nu l-a putut face să se îngâmfe prin cinste, pe acela îl duce Ia nebunie prin aşa zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu l-a putut împinge la slava deşartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgeşte prin tăcere, făcându-l să-şi închipue că a dobândit liniştea. Dacă n’a putut moleşi pe cineva prin belşugul bucatelor, îl slăbănogeşte prin postul pe care îl ţine de dragul laudelor. Scurt vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dă prilej de războiu acestui drac viclean. Pe lângă acestea el îl face pe monah să se gândească şi la preoţie. îmi aduc aminte de un bătrân, pe când petreceam în pustia sketică. Ducându-se acesta la chilia unui frate spre cercetare, apropiindu-se de uşă l-a auzit grăind. Şi socotind bătrânul că ceteşte din Scriptură a stat să asculte, până ce a simţit că fratele îşi ieşise din minte din pricina slavei deşarte şi se hirotonisise pe sine diacon, făcând tocmai otpustul celor chemaţi. Deci cum a auzit bătrânul acestea, împingând uşa a intrat şi întâmpinându-l fratele i s’a închinat după obiceiu şi ceru să afle de la el, dacă de multă vreme aşteaptă la uşă. Iar bătrânul i-a răspuns în glumă, zicând: „Acum venii când făceai tu otpustul celor chemaţi”. Auzind fratele acestea, a căzut la picioarele bătrânului, cerându-i să se roage pentru dânsul, ca să se izbăvească de rătăcirea aceasta.

Am amintit aceasta, vrând să arăt la câtă nesimţire duce dracul acesta pe om. Drept aceea, cel ce vrea sa se lupte desăvârşit şi să ia cununa dreptăţii desăvârşite să se străduiască în toate chipurile să birue această fiară cu multe capete. Să aibă pururi înaintea ochilor cuvântul lui David: „Domnul a risipit oasele celor ce plac oamenilor”. Deci nimic să nu facă uitându-se după lauda oamenilor, ci numai răsplata lui Dumnezeu să o caute. Să lapede necontenit gândurile cari vin în inima Iui şi îl laudă, şi să se dispreţuiască pe sine înaintea lui Dumnezeu. Căci numai aşa va putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se izbăvească de duhul slavei deşarte.