Părintele Porfirie Kavsokalivitul – Despre Antihrist și 666

L-am întrebat într-o zi, în chilia lui:

”Părinte, în ultima vreme se vorbește mult despre 666, despre venirea lui antihrist care se apropie – unii susțin chiar că a și venit; se vorbește de asemenea mult despre pecetluirea electronică a mâinii drepte sau a frunții, despre confruntarea dintre Hristos și antihrist și despre zdrobirea celui din urmă, despre a Doua Venire a Domnului. Sfinția-voastră ce spuneți de toate acestea?”.

Părintele a răspuns:

”Ce să spun? Eu nu spun că am văzut-o pe Maica Domnului, că va avea loc război și altele asemenea. Știu că va veni antihrist, că va avea loc a Doua Venire a Domnului, dar când vor fi acestea, nu știu. Mâine? Peste 1000 de ani? Nu știu. Dar nu mă neliniștesc din pricina asta, căci știu că ceasul morții înseamnă pentru fiecare din noi a Doua Venire a Domnului. Iar ceasul acesta este foarte aproape”.

666 și antihristul

Mi-a zis:

”Părinte Athanasie (m-a luat de mână așa, strâns), eu acum sunt orb, ochii mei trupești nu mai lucrează, pentru că am cancer la hipofiză, dar am ochi duhovnicești și văd. Înainte să pleci, vreau să îmi spui ce a spus Gheronda Emilianos [Simonopetritul] despre 666 și despre antihrist?”.

Era în zilele de după Cernobâl, lumea era tulburată și oamenii mergeau cu zecile în fiecare zi, mai ales la Părintele Porfirie, care era aproape, în Atena, și neliniștiți îl întrebau:

”Ce va fi? Va veni antihrist să ne pecetluiască cu 666?”.

Și m-a întrebat iar:

”Ia spune-mi, fiule, ce spune Gheronda Emilianos despre 666 și antihrist?”.

Iar eu îi răspund: ”Gheronda, ne-a spus la o sinaxă de curând să nu ne neliniștim. Noi să ne îngrijim să avem o relație vie cu Hristos, iar lui antihrist să nu îi dăm multă însemnătate, căci altfel, acela va deveni centrul vieții noastre, iar nu Hristos”.

Îndată a lovit cu mâinile de pat de bucurie și a spus:

”Ce spui, fiule? Ce spui, fiule? Slavă Ție, Doamne, că am găsit un duhovnic care să fie de acord cu mine! Măi, copile, ce-au făcut duhovnicii, aici în lume?! Au tulburat sufletele, au creat o mulțime de probleme, familiale și psihologice cu acest 666. Nu mai poate lumea să doarmă și au început să ia medicamente de cap și pastile de somn, ca să poată să doarmă. Ce-i asta? Hristos nu vrea asemenea lucruri, fiul meu. Să-ți mai spun ceva?”.

Îi zic: ”Părinte, ce?”. Îmi spune: ”Pentru noi, creștinii, atunci când Îl trăim pe Hristos, nu există antihrist. Ia spune-mi? Aici unde stau eu în pat poți să stai și tu?”. Îi spun: ”Nu, Părinte”. Îmi spune: ”De ce?”. I-am răspuns: ”Pentru că, dacă stau peste dumneavoastră, vă voi strivi”. Îmi spune: ”Dar când poți să stai?”. Îi zic: ”Atunci când plecați dumneavoastră, Gheronda, pot să stau eu”.

Îmi spune: ”Exact, fiule, așa se întâmplă și cu sufletul nostru. Când avem în noi pe Hristosul nostru, poate veni antihrist? Poate intra vreo altă ființă potrivnică în sufletul nostru? Așa că, fiule, pentru că nu Îl avem pe Hristos în noi, de aceea azi suntem neliniștiți cu privire la antihrist. Când Îl punem pe Hristos în noi, toate devin Rai. Hristos este totul și în acest chip să le vorbești și tu oamenilor, fiule, și de ce este potrivnic nu ne temem. [ …]

Căci, fiule, pe primii martiri i-au băgat la fiare, iar ei se însemnau cu semnul crucii și fiarele se făceau ca niște mielușei. Îi aruncau în mare, iar ei își făceau semnul crucii și marea se prefăcea în uscat și mergeau pe ea. Îi aruncau în foc și ei își făceau semnul crucii, iar focul se prefăcea în răcoare. Binecuvântatul meu fiu, ce suntem noi astăzi? Credem în Hristos? În crucea noastră? Dar de ce S-a pogorât Hristos? Nu S-a pogorât ca să întărească neputința noastră? Așa, fiule, să îi spui și lui Gheronda [Emilianos]. Iar tu să le spui oamenilor să nu se teamă de antihrist. Suntem fii ai lui Hristos, suntem copii ai Bisericii”.

Acest lucru m-a mirat foarte tare. Și a adăugat: ”Să îți spun ceva?”. Zic: ”Părinte, vă rog”. ”Patriarhul Dimitrie cum a venit în Atena?”. Îi zic: ”Cu avionul”. ”Ei, bine, știu că a venit cu avionul, că doar nu venea înot! Cu ce acte a intrat, vreau să zic?”. Îi zic: ”cu pașaportul, Gheronda”. – ”Grecesc sau turcesc?”. Îi zic: ”Nu știu”. – ”Ei, acum faci și pe înțeleptul! Cu pașaport turcesc a venit! Și care este simbolul național al Turciei, știi?”. Îi zic: ”Nu știu, Gheronda”. – ”Hai, c-ai întrecut măsura! Nu știi care este simbolul național al Turciei? Semiluna! Și știi cum este numită semiluna de către Părinții Bisericii noastre, după apariția lui Mohamed?”. Îi zic: ”Nu știu, Gheronda”. ”Ei, o să îți iau diploma aia și am să ți-o rup. Ce fel de teolog ești?” […].

”Semiluna este semn al antihristului. Dacă semiluna este semn al lui antihrist și Patriarhul nostru are pe pașaportul lui semnul antihristului (cu tot cu ștampilele lor, și câte ștampile nu pun și în interior și în exterior?!), asta vrea să spună că Patriarhul nostru este antihrist? Nu, măi, copile! Nu, măi copile! Să nu îngrădim atât de mult mesajul Evangheliei! Hristos nu este atât de îngust la minte pe cât suntem noi, oamenii, pe care nu ne interesează decât să ne apărăm drepturile. Așa să îi spui lui Gheronda și așa să spui și oamenilor: nici de antihrist nu ne temem, și nici de 666”.

Părintele Porfirie Kavsokalivitul
Antologie cu sfaturi ale Părintelui Porfirie, pp. 71, 72-75, 2003.

Dostoievski: "Catolicismul nu este de fapt o religie crestina… e chiar mai rau decat ateismul"

Citat din FRATII KARAMAZOV (vol. I):

"- Cine sint acesti detinatori de taine care accepta sa poarte povara nu mai stiu carui blestem pentru a ferici omenirea? Cind s-a vazut asa ceva? Ii cunoastem noi pe iezuiti si stim cite lucruri urite se spun pe socoteala lor! Cum ii infatiseaza insa poemul tau? Sint altfel, crede-ma, cu totul altfel decit ii prezinti tu… De fapt, menirea lor e sa alcatuiasca armata Romei in slujba viitorului imperiu mondial, in frun­tea caruia urmeaza sa fie suveranul pontif… asta e idealul lor. Un ideal care nu ascunde nici o taina si nici un fel de sublima melancolie… in fond, nu este decit cea mai vulgara rivnire de putere, o lacomie dupa josnicele placeri lumesti, dorinta de a subjuga… de a introna o noua stare de sclavie, in care ei sa joace rolul unor latifundiari… asta-i tot. Se prea poate ca pina la urma nici sa nu creada in Dumnezeu.
- As vrea totusi sa te intreb ceva: esti convins intr-adevar ca miscarea catolica din ultimele secole nu se rezuma decit la setea de putere, la dorinta de a dobindi unele satisfactii josnice?
- Ba pot sa-ti spun chiar mai mult: unul sin­gur ca el ajunge pentru a se descoperi, in sfirsit, adevarata idee calauzitoare a intregului catolicism roman, cu toate armiile si iezuitii lui, ideea suprema a acestei miscari. iti marturisesc cinstit: sint convins ca acest om unic n-a fost nici un moment absent din rindurile celor aflati in fruntea miscarii. Cine stie daca asemenea exceptii nu se vor fi gasit si printre inaltii pontifi romani! Poate batrinul asta afurisit, care, in felul lui, iubeste cu o nemasurata dragoste omenirea, mai exista inca si azi, si chiar in mai multe exemplare, sub infatisarea unor mosnegi singuratici ca si dinsul si unici in felul lor. Si nu printr-o simpla coincidenta, ci ca o organizatie, o uniune secreta, de mult injghebata pentru a pastra cit mai bine taina, despre care ti-am vorbit, ferind-o cu grija de lumea celor marunti si neputinciosi, pentru ca sa-i poata face fericiti. Trebuie sa existe asemenea asociatie, nu se poate sa nu existe. Mi se pare ca si masonii au la origine tot ceva similar, de aceea cred ca si sint priviti cu atita ura de catolici, care vad in ei niste concurenti, o sciziune a miscarii lor, cind, de fapt, ar trebuie sa fie o singura turma si un singur pastor…"

Citat din IDIOTUL:

"– Pavliscev era un spirit luminat si un crestin, un adevarat crestin, declara brusc printul. Cum a putut el sa treaca la o credinta care nu e crestina?… Catolicismul nu este de fapt o religie crestina! adauga el deodata, invaluind dintr-o privire scinteietoare intreaga societate.
- Asta-i cam prea mult, murmura „inaltul demnitar” si se uita cu mirare la Ivan Feodorovici.
- Cum vine asta, ca religia catolica nu este o credinta crestina? se rasuci pe scaun Ivan Petrovici. Atunci ce fel de credinta este?

- Si totusi nu este o religie crestina! raspunse emotionat si peste masura de taios printul. Asta in primul rind, iar in al doilea rind catolicismul roman e chiar mai rau decit ateismul, iata parerea mea! Da! asta e parerea mea! Ateismul, de fapt, se margineste la negare, reduce totul la zero, pe cind catolicismul merge mai departe: predica un Hristos denaturat, un Hristos ponegrit si profanat, un Hristos care este contrariu celui adevarat! Catolicismul il predica pe Antihrist, va asigur, v-o jur! E convingerea mea intima pe care mi-am format-o de ani de zile si care m-a facut sa sufar cumplit… Catolicismul roman crede ca biserica nu poate sa traiasca pe pamint daca lumea intreaga nu este supusa puterii sale politice si striga: Non possumus.

Dupa mine, catolicismul nici nu este propriu-zis o religie, ci numai continuarea Imperiului roman din Apus, si totul in el, incepind cu credinta, e subordonat acestei idei. Papa a pus stapinire pe pamint, pe un tron terestru si a luat sabia; de atunci totul merge asa, numai ca sabiei i-au mai adaugat minciuna, intriga, falsitatea, fanatismul, superstitia, ticalosia si crima; si-au batut joc de sentimentele poporului cele mai sacre, cele mai drepte, cele mai naive, cele mai arzatoare; au vindut toate si totul numai pentru bani, pentru o josnica stapinire paminteasca. Si sa nu spunem atunci ca-i invatatura lui Antihrist? Cum sa nu fi dat ea nastere ateismului? Ateismul izvoraste din insasi esenta catolicismului roman! Acolo zace de fapt geneza ateismului. Ateismul e chiar in ei, caci puteau ei oare sa creada siesi? Ateismul s-a hranit din dezgustul pe care-l inspirau. A fost generat de minciuna si de neputinta lor spirituala! Ateismul! La noi, credinta si-au pierdut-o numai anumite paturi, cum foarte bine s-a exprimat mai adineauri Evgheni Pavlovici. si anume cele care si-au pierdut radacinile; in schimb acolo, in Europa, chiar la masele cele mai largi ale poporului, credinta s-a subrezit – intii si intii din ignoranta si din urzeala de minciuni, iar apoi din fanatism, din ura fata de biserica si fata de crestinism! Printul se opri putin pentru a-si trage rasuflarea. Vorbise prea repede si agitat; era palid, se sufoca. Toti schimbau priviri nedumerite intre ei, si doar batrinelul isi dadu drumul pufnind de ris. Printul N. isi scoase lornionul si fara nici o jena incepu sa-l examineze pe orator. Poetul, neamt de obirsie, se urni din coltul lui si cu un zimbet malitios pe buze isi trase scaunul mai aproape de masa.
-Exa-ge-rezi din cale-afara, spuse taraganat si cu oarecare plictiseala in glas Ivan Petrovici, stinjenit parca de intorsatura pe care o luase discutia. Biserica de acolo numara si ea reprezentanti de vaza, vrednici de toata stima si plini de virtuti.
- Nici nu m-am referit, de fapt, la cutare sau cutare reprezentant al bisericii, luat separat. Am avut in vedere catolicismul roman, ca atare, privit in insasi esenta lui. Am vorbit de Roma. Cum ar fi cu putinta ca o biserica sa dispara cu totul? N-am afirmat niciodata asa ceva!
- Admit, dar sint lucruri prea cunoscute si n-are rost sa mai vorbim… asta tine de teologie…
- A, nu, nu! Nu numai de teologic, va asigur! Asta ne priveste mult mai de aproape decit va inchipuiti. Tocmai aici e greseala noastra principala, ca nu vrem, sau poate nu sintem in stare sa intelegem ca nu este vorba despre o problema cu caracter pur teologic! Pentru ca si socialismul, fiind un produs al catolicismului, este de esenta catolica! Si el, ca si fratele sau bun, ateismul, desi opus catolicismului din punct de vedere etic, este si el un rezultat al desperarii, in masura in care tinde sa se substituie puterii morale, pe care religia n-o mai are, spre a potoli aspiratiile spirituale ale omenirii insetate de adevar si a o mintui, dar nu prin invatatura lui Hristos, ci, asemenea catolicismului, tot prin violenta. E aceeasi eliberare prin violenta, aceeasi unire prin sabie si singe!,,Nu-ti este ingaduit sa crezi in Dumnezeu, nu-ti este ingaduit sa ai avere, nu-ti este ingaduit sa ai personalitate, fraternite ou la mort, doua milioane de capete!” Dupa faptele lor, ii vei cunoaste – iata adevarul de netagaduit! Si sa nu va inchipuiti ca lucrurile acestea sint chiar atit de inofensive si nu prezinta nici o primejdie pentru noi! O sa trebuiasca sa ne impotrivim, sa dam o riposta, si cit mai curind fara multa zabava! Sa opunem Occidentului adevarul intrupat in Hristos al nostru, adevar pe care noi l-am pastrat, in timp ce ei nici nu l-au cunoscut macar! Trebuie sa ne infatisam inaintea lor ca purtatori ai unei civilizatii a noastre, si nicidecum sa ne lasam prinsi orbeste in mrejele lor iezuite! Iata care trebuie sa fie pozitia noastra fata de ei! Si sa nu se mai spuna la noi ca predica iezuitilor este subtila si eleganta, cum s-a exprimat cineva aici, adineauri…"