Inovatii in Biserica facute de Ghelasie de la Frasinei ,Taica Visarion Iugulescu ,Argatu

citate din cartea De ce caută omul contemporansemne, minuni şi vindecări paranormale? scrisa de Ieromonah Adrian Făgeţeanu Ieromonah Mihail Stanciu

Precum ştim, „diavolul umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru5, 8). În setea lui neostoită de a amăgi pe cât mai mulţi, tatăl minciunii şi urzitorul vicleniei îşi întinde răutăţile chiar şi sub masca binelui, încercând (prin această stratagemă) să-i abată pe oameni de la Calea Adevărului şi a Vieţii, pe numeroasele căi ale minciunii şi ale pierzării. Şi nu sunt puţini cei care-1 urmează spre iad, fermecaţi de seducătoarele lui viclenii.

Să luăm aminte!
„... mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi” (Matei 24, 11). Cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos avertizează întreaga omenire despre pericolul
căderii în amăgirea spirituală pe care diavolul, de la început, s-a străduit să o instaureze şi s-o întreţină pe pământ ca mediu propice al propagării în mentalitatea omului a înstrăinării de Dumnezeu. Cu atât mai actuale sunt aceste cuvinte în zilele noastre, cu cât diavolul şi-a înmulţit „proorocii” şi şi-a rafinat metodele satanice de înşelare, ştiind că nu mai are multă vreme la dispoziţie.


Încercăm, aşadar, prin scrierea de faţă să atragem atenţia credincioşilor ortodocşi care vor mântuirea că numai prin relaţia vie cu Iisus Hristos, Cel ce este „Calea, Adevărul şi Viaţa”, şi prin Biserica Lui, dobândim unirea iubitoare cu Dumnezeu şi viaţa veşnică, nicidecum altfel, prin vreo tehnică automată sau reţetă magică, eretică şi păgână. Astfel, vom întări pe parcursul lucrării învăţătura ortodoxă despre unirea cu Dumnezeu, unire care se realizează prin împletirea harului dumnezeiesc cu nevoinţa omului, unire dialogală, conştientă şi plină de libertate.

„experienţele spirituale” circumscrise falsului misticism şi oferite omului contemporan de tot felul de „prooroci” reprezintă o reală provocare şi chiar o profanare adusă credinţei creştine cu care sunt deseori amestecate, sfidând logica şi însuşi bunul-simţ elementar.
Cu toate că majoritatea românilor se declară creştini ortodocşi care ţin la tradiţia şi cultura strămoşească, evlavia multora dintre ei este deviată spre forme eronate de manifestare a  ei.  Mai  mult,  există  şi  în  motivaţia  lor  religioasă  o  anumită  obsesie  terorizantă  a
„farmecelor” şi „făcăturilor” necurate, obsesie care deseori îi paralizează în demersul lor raţional-iubitor către Dumnezeu. Relaţia de iubire cu Dumnezeu, liberă şi conştientă, este astfel dispreţuită şi chiar înlocuită cu una contractuală, magică, marcată pregnant de o frică de natură ocultă. De aceea creştinii trebuie lămuriţi în credinţă ca să nu se lase intimidaţi de meşteşugirile diavolului şi ale proorocilor lui.

Falsul misticism „Este semnul ruşinos al unei stări religioase înapoiate sub raport intelectual şi moral, mai bine zis tristul certificat al decăderii de la însăşi starea de religiozitate la aceea de magie, caracteristică popoarelor primitive stăpânite de pâcla groasă a ignoranţei, de marasm moral. De aceea, în primul rând, este nevoie ca aceste suflete să fie ridicate la adevărata credinţă, la spiritualitatea autentică, la o viaţă morală superioară şi ca Biserica să urmărească permanent, cu străşnicie, purificarea de falsul misticism a vieţii religioase a credincioşilor din sânul ei.Ca să dăm o definiţie aproximativă a falsului misticism, am putea spune că el este o dispoziţie a sufletului, care aşteaptă sau vede la tot pasul un miracol, caută sau vede necontenit vedenii şi îmbracă pe fiecare persoană mai deosebită în aureolă supranaturală”

În Ortodoxie, creşterea spirituală a omului spre măsura bărbatului desăvârşit - Iisus Hristos - nu se săvârşeşte doar prin puterile omeneşti limitate, ci printr-o neîncetată sinergie (conlucrare) între nevoinţa omului şi harul dumnezeiesc
Superstiţia împreună cu erezia şi ateismul formează triada infernală cu care diavolul ameţeşte minţile oamenilor, deviindu-i de la dreapta credinţă în Dumnezeu spre căile pierzării veşnice.
Neştiinţa este, aşa cum spunea Sfântul Marcu Ascetul, maica tuturor relelor. Ea este unul dintre cei trei uriaşi puternici ai diavolului (alături de uitare şi nepăsare), sub ocrotirea cărora se furişează toate patimile în suflet. De aceea, omul are datoria să lupte necontenit pentru alungarea din sine a neştiinţei. (...) La adăpostul ignoranţei se instalează în suflet şi falsul misticism

„Dar falsul misticism e alimentat nu numai de o ignoranţă de ordin intelectual, ci şi de o ignoranţă de ordin moral. Datorită acestei ignoranţe, credinciosul aşteaptă scăparea de anumite greutăţi nu de la o îndreptare a vieţii sale, ci de la miracole care îl dispensează de eforturi morale în vederea îndreptării vieţii sale. Asemenea miracole i se promit nu numai de vrăjitori, ci, din păcate, şi de unii păstori sufleteşti, care prezintă rugăciunea lor ca deplin eficace  prin  ea  însăşi,  fără  să  fie  însoţită  şi  de  rugăciunea  şi  îndreptarea  morală  a credincioşilor. (...) Rugăciunea îşi are totuşi rolul principal tocmai în faptul că se face piatră de hotar pentru o viaţă îndreptată sau susţine o astfel de viaţă. De aceea, e necesară şi rugăciunea credinciosului, nu numai a preotului, pentru scăparea de necazuri.
Sfinţii Părinţi arată necontenit cum întreaga fericire şi mântuire a oamenilor depinde de virtuţile lor.

O  a  doua  cauză  morală,  care  creează fenomene de  fals  misticism, este lăcomia. Lăcomia susţine practicile vrăjitorilor12, dar o întâlnim, din păcate, şi la unii slujitori ai altarelor, care tolerează ignoranţa religioasă a credincioşilor, dându-se drept făcători de adevărate miracole, învăţarea credincioşilor că scăparea de necazuri depinde, în primul rând, de o viaţă de muncă şi seriozitate morală, nu convine nici acestor falşi păstori, (pentru că pierd  rolul  de  fac-totum  bine  remunerat),  nici  credincioşilor (căci  le  pune  povara  unor îndatoriri de viaţă şi a unor responsabilităţi al căror gust nu se capătă decât cu vremea, după o anumită creştere moral-spirituală a omului). Predica stăruitoare, învăţarea, sfătuirea credincioşilor nu sunt însoţite sau urmate numaidecât de o monedă, ca hârtiuţa de la acatist. Şi se  preferă  moneda  credinciosului  în  locul  mântuirii  lui.  Astfel,  credinciosul  e  lăsat  în întuneric, în loc să fie luminat necontenit asupra însuşirilor lui Dumnezeu, asupra jertfei lui Hristos, asupra condiţiilor morale cu ajutorul cărora omul poate creşte în unirea cu Hristos şi se poate mântui. Fără multă greutate, creându-şi o faimă din interesele materiale, aceşti falşi păstori încep să creadă ei înşişi că au puteri miraculoase.

Căci, în vreme ce mentalitatea religioasă cere smerit ajutorul lui Dumnezeu, mentalitatea magică, necunoscând pe Dumnezeu ca Persoană liberă, ci crezând doar în forţe impersonale, deci lipsite de libertate, socoteşte că poate dispune de ele, deci îl face pe credincios să se creadă superior lor. Dar, în păcatul acesta cad uşor şi unii monahi. (...) Puterea lui Dumnezeu e cerută cu smerenie, rămânând ca Dumnezeu să o dea sau nu, după bunăvoinţa Lui. Cine se bizuie pe puterile supranaturale ca pe nişte puteri ce stau la dispoziţia lui se arată ca fiind stăpânit de o mentalitate vrăjitorească. Când vreun preot sau călugăr cere unei mame să-i aducă fotografia fiului dispărut şi când, după ce i se aduce şi priveşte la fotografie, declară pe un ton sigur «Ţi-1 aduc!» se comportă nu ca un reprezentant al religiei, ci al magiei, adică se socoteşte nu slujitorul smerit al lui Dumnezeu, ci dispunătorul anumitor puteri obscure.”
Omul trebuie să îmbrăţişeze realitatea şi în ea să lucreze. E greşit să o lase pe aceasta în seama lui Dumnezeu, iar el să se refugieze fricos în lumea ireală a visurilor. Falsul misticism este în definitiv fuga de realitatea creată de Dumnezeu într-una visată de om, o fugă de realitatea prin care se ajunge la Dumnezeu în una care nu are nici o ieşire, nici un drum spre Dumnezeu

p Adrian Fagetean in cartea De ce caută omul contemporansemne, minuni şi vindecări paranormale?ftp://ftp.logos.md/.../Adrian_fageteanu_Un_raspuns... zice ca Visarion a facut inovatii in ortodoxie 
:"- acreditarea în biserică a grupărilor de elită religioasă" - 
Ca în cazurile „lucrării” lui Taica Părintele Visarion Iugulescu sau a turmei Sfântului Ilie, unde toţi membrii se cred mai buni ca ceilalţi creştini; vezi la Preot Simeon Adrian, op. cit., pp. 60- 73.

-alte inovatii in Biserica face Ghelasie de la Frasinei :
"promovarea unor învăţături şi practici noi legate de isihasm străine de tradiţia filocalică şi chiar profanatoare a ei; aceste noi „proceduri” de isihasm fac casă bună cu păgânismele orientale" [Ca cele propuse de Părintele Ghelasie de la Frăsinei, Vasile Andru - „oratio mentis”; vezi şi la Preot Simeon Adrian ]
-alte practici straine de ortodoxie- " acceptarea şi încurajarea unor dialoguri cu duhuri, a unor vedenii şi vise profetice şi chiar recomandarea pelerinajelor în locuri „speciale”; [Ca în cazurile Maglavit, Noul Ierusalim-Pucioasa, Vladimireşti, Cocoş, Ioneşti, Parepa, Videle, Letca Nouă, Arad, Medjugorje, Lourdes; vezi detalii la Preot Simeon Adri an]

-alte rataciri marca Argatu :"- rebotezarea celor bolnavi de epilepsie sau a copiilor „pentru a se alunga răul din om şi casă” sau scoaterea copilului din casă printr-un geam spart, dându-i un alt nume" [Această batjocorire a Botezului înseamnă nu numai apostazia celor ce săvârşesc fapta respectivă, ci şi consacrarea acelei persoane bolnave diavolului odată cu renunţarea la acoperământul dumnezeiesc. Vezi şi la Preot Alexandru Argatu, Viaţa Arhimandritului Ilarion Argatu, p. 13.]

"Foarte mulţi vindecători au primit învestirea cu aceste puteri de vindecare (atenţie!) în vis sau în transă, prin glasuri sau prin arătări de „îngeri”, de păsări, de lumini colorate sau de flăcări etc. Aceştia ascultă numai de ce le zice „duhul” prin vedenie, manifestând neascultare şi ostilitate (chiar declarată) faţă de Ierarhia sacramentală a Bisericii. Chiar şi unii monahi şi clerici pot cădea în această înşelare demonică, inventând teorii şi practici noi, neortodoxe, promovându-le printre adepţi şi creând dezbinare între creştini" [Vezi cazurile Vladimireşti, Noul Ierusalim-Pucioasa, Visarioniştii]